ICCJ. Decizia nr. 1067/2006. Civil. Anulare act. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1067
Dosar nr. 30284/3/2006
Şedinţa publică din 19 februarie 2008
Deliberând în condiţiile art. 256 C. proc. civ. asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1774 din 6 decembrie 2002, Tribunalul Bucureşti, secţia IV-a civila, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Primăriei sectorului 4 Bucureşti, şi a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, respingându-se acţiunea reclamantei L.E., ca fiind prescrisă.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut ca Primăria sectorului 4 Bucureşti, reprezintă o subdiviziune administrativ teritorială care nu poate avea în proprietate bunuri imobile, iar conform Legii nr. 69/1991, art. 121 şi urm. din Legea nr. 215/2001, art. 4 şi art. 79-81 din Legea nr. 91/1991, nu are calitate procesuală pasivă în cauză .
S-a mai reţinut că acţiunea reclamantei este prescrisă în raport de dispoziţiile art. 46 pct. 5 din Legea nr. 10/2001.
Prin Decizia civilă nr. 212 din 7 mai 2003 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civila, a respins ca nefondat apelul reclamantei, cu motivarea că în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile Decretului nr. 167/1958, ci dispoziţiile art. 46 pct. 5 din Legea nr. 10/2001, în raport de care acţiunea reclamantei este prescrisă.
Împotriva deciziei civile nr. 212 din 7 mai 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a declarat recurs reclamanta L.E., recurs ce a fost admis, prin Decizia civila nr. 1658 din 15 februarie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, şi prin care s-a dispus casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei pentru rejudecare la Tribunalul Bucureşti.
După casare cu trimitere, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, sub nr. 30284/3/2006, iar prin sentinţa civilă nr. 1364 bis din 10 noiembrie 2006, s-a admis acţiunea reclamantei L.E., continuată de moştenitorul acesteia M.D. împotriva pârâţilor Municipiul Bucureşti prin Primarul General, Statul Roman prin Ministerul Finanţelor Publice si Primăria sectorului 4 Bucureşti, s-a constatat nulitatea donaţiei încheiate ca urmare a acceptării ofertei făcuta de L.Ş. şi L.A., pentru terenul în suprafaţa de 250 mp situat în str. D. nr. 128, acceptate prin Decizia nr. 1579 din 9 decembrie 1974, de Consiliul Popular al Municipiului Bucureşti, Comitetul Executiv şi s-a dispus repunerea părţilor în situaţia anterioară, în sensul reintrării dreptului de proprietate în patrimoniul donatorilor.
Pentru a se pronunţa astfel, tribunalul a reţinut că donaţia nu s-a realizat în forma autentică în condiţiile art. 813 C. civ. şi de asemenea, la încheierea donaţiei nu a existat intenţia de a gratifica (animus donandi) a donatorilor, ofertele de donaţie fiind realizate în scopul primirii unui alt spaţiu de locuit.
Împotriva sentinţei mai sus menţionată, au declarat recurs pârâţii Primăria sectorului 4 Bucureşti, Statul Roman prin Ministerul Finanţelor Publice şi Municipiul Bucureşti prin Primarul General, iar la termenul din 27 mai 2007, instanţa a pus în discuţia părţilor calificarea căilor de atac, calificându-le ca fiind apeluri.
Prin Decizia civilă nr. 384 din 31 mai 2007 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins ca nefondate apelurile formulate de pârâţii Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi Municipiul Bucureşti prin Primarul General; a admis apelul declarat de pârâta Primăria Sectorului 4 Bucureşti, a schimbat în parte sentinţa apelată în sensul că a respins acţiunea reclamantului împotriva pârâtei Primăria Sectorului 4 Bucureşti ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Au fost menţinute restul dispoziţiilor sentinţei.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele:
-cu privire la apelul declarat de pârâta Primăria Sectorului 4 Bucureşti, l-a găsit întemeiat faţă de împrejurarea că Primăria Sectorului 4 Bucureşti, nu are calitate procesuală pasivă întrucât, pe de o parte, nu a participat la realizarea convenţiei de donaţie, iar, pe de altă parte, această unitate administrativ teritorială nu are nici în proprietate şi nici în administrare terenul în litigiu;
De asemeni, conform art. 4, art. 6 şi art. 12 din Legea nr. 213/1998, calitate procesuală pasivă are Municipiul Bucureşti, această unitate administrativ teritorială putând sta în judecată ca titulară a dreptului de administrare, sau a dreptului de proprietate privată, în acelaşi timp fiind singura entitate ce poate dispune restituirea bunului, în baza unui proces-verbal de retrocedare.
-în ceea ce priveşte apelul formulat de Statul Roman, prin Ministerul Finanţelor Publice, l-a constatat nefondat având în vedere următoarele :
a) Ministerul Finanţelor Publice, are calitate procesuală pasivă în cauză în calitate de reprezentant al Statului, faţă de dispoziţiile art. l din Decretul 478/1954 şi art. 2 alin. (2) din acelaşi act normative, în raport cu care donaţiile sunt făcute statului, fiind desemnate expres organele şi instituţiile statului care pot primi, în numele statului, aceste donaţii.
Instanţa de apel a concluzionat că Ministerul Finanţelor Publice are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză, ca reprezentant al statului.
Pe fondul cauzei curtea de apel a constatat că în mod legal şi temeinic, instanţa de fond a reţinut că, donaţia este lovită de nulitate, întrucât pe de o parte, nu îndeplineşte condiţia imperativă prevăzută de art. 813 C. civ. privind încheierea actului în formă autentică, iar pe de altă parte, nu sunt îndeplinite nici cerinţele prevăzute de art. 800 şi art. 801 C. civ., neexistând intenţia de a efectua o gratuitate (animus donandi), la acel moment actul fiind încheiat numai în scopul de a primi în schimb o locuinţa cu chirie, din fondul locativ de stat, astfel că apelurile declarate în cauză au fost respinse.
În contra acestei din urmă decizii a declarat recurs pârâtul Statul Român prin Ministerul Economiei şi Finanţelor, invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., critica vizând următoarele aspecte.
În mod greşit instanţa de apel a apreciat că Ministerul Economiei şi Finanţelor are calitate de reprezentant al Statului Român, în speţa dedusă judecăţii aflându-ne, în opinia recurentului, într-o situaţie de excepţie în care interesele Statului Român nu sunt reprezentate în instanţă de către Ministerul Finanţelor Publice ci de către unitatea administrativ teritorială în patrimoniul căreia a intrat imobilul în cauză.
Se mai susţine că instanţa de apel nu a motivat soluţia în ceea ce priveşte fondul cauzei, respectiv nu a argumentat de ce a apreciat că nu a existat intenţia autorilor reclamantului de a gratifica şi nici nu a reţinut vreo probă în sensul celor arătate în hotărâre.
Verificând legalitatea deciziei recurate, în raport de criticile formulate, Curtea constată că recursul declarat în cauză este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Potrivit art. 1 din Decretul nr. 478 din 22 noiembrie 1954 privitor la donaţiile făcute Statului "donaţiunile făcute statului sub orice formă, pot fi primite numai de organele, instituţiile sau organizaţiile economice de stat, competente după obiectul sau scopul donaţiunii, în condiţiile prevăzute în prezentul decret".
Art. 2 alin. (1) din Decretul nr. 478 din 22 noiembrie 1954 dispune că "donaţiunile oferite ministerelor, altor organe de stat, instituţiilor centrale care depind de consiliul de miniştrii al Republicii Populare Române, precum şi unităţilor bugetare care fac parte din sistemul acestora se acceptă de către ministru sau conducătorul organului ori instituţiei centrale de stat".
Art. 2 alin. (2) din acelaşi act normativ prevede ca „donaţiunile oferite Sfaturilor Populare se acceptă după caz de Comitetul Executiv al Sfatului Popular Regional sau de Comitetul Executiv al Sfatului Popular al Capitalei Republicii Populare Române".
Or, din interpretarea textelor mai sus redate rezultă în mod evident că donaţiile sunt făcute statului iar pe de altă parte, se înţelege că sunt desemnate expres organe şi instituţii care pot primi în numele statului aceste donaţii.
Pe cale de consecinţă susţinerile recurentului sunt nefondate întrucât, deşi Statul Român nu a participat direct la acceptarea ofertei de donaţie, are calitate de parte în contractul de donaţie.
Într-o acţiune prin care se solicită constatarea nulităţii donaţiei, în mod obligatoriu calitate procesuală pasivă o au părţile contractului, şi cum efectele donaţiunii s-au produs în patrimoniul Statului Român, acesta este în mod evident „parte" a convenţiei.
Incidente în cauză sunt şi dispoziţiile art. 12 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 213/1998, prin care se stabileşte că statul este titularul dreptului de proprietate, fiind reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice; art. 25 alin. (2) din Decretul nr. 31/1954, statul participa în proces, prin Ministerul Finanţelor Publice, numai afară de cazul în care legea stabileşte anume alte organe în acest scop, precum şi art. 35-36 din Legea nr. 18/1991, art. 123 din Legea nr. 215/2001 şi art. 12 din Legea nr. 213/1998, care nu stabilesc expres alte entităţi sau organe, care să participe în proces, ca reprezentante ale statului.
Cu privire la motivul de recurs prin care se susţine că instanţa de apel nu a motivat hotărârea pronunţată, Înalta Curte îl priveşte ca nefondat, faţă de împrejurarea că hotărârea atacată cuprinde toate motivele pe care se sprijină.
Faţă de cele ce preced, susţinerile formulate prin motivele de recurs se privesc ca nefondate, recursul urmând a fi respins ca atare, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Economiei şi Finanţelor împotriva deciziei nr. 384 din 31 mai 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 februarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1109/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 965/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
