ICCJ. Decizia nr. 1109/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1109
Dosar nr. 9402/117/2006
Şedinţa publică din 20 februarie 2008
Asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Reclamantul V.A. a chemat în judecată Primăria Huedin, solicitând Tribunalului Cluj, instanţa pe rolul căreia cauza a fost înregistrată la data de 24 noiembrie 2006, anularea adresei nr. 6256 din 2 noiembrie 2006 emisă de pârâtă şi acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, despăgubiri, pentru imobilul situat în Huedin, expropriat şi demolat, pentru care a primit o despăgubire infimă de 80.000 lei faţă de valoarea casei, de 800.000 lei.
Reclamantul a arătat că notificarea depusă în temeiul Legii nr. 10/2001 i-a fost respinsă, că nu a atacat prima hotărâre a primăriei şi că a depus o nouă cerere de despăgubiri după apariţia Legii nr. 247/2005, refuzată din nou de către pârâtă cu adresa nr. 6256 din 2 noiembrie 2006.
Tribunalul Cluj, secţia civilă, prin sentinţa civilă nr. 105 din 14 februarie 2007, a respins cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată, soluţie menţinută de Curtea de Apel Cluj, potrivit deciziei civile nr. 101/A din 10 aprilie 2007, prin care a fost respins ca nefondat apelul formulat de reclamant.
Pentru a adopta această soluţie, instanţele anterioare au reţinut, în esenţă, că Legea nr. 247/2005 invocată de reclamant a adus unele modificări anumitor texte din Legea nr. 10/2001, fără însă a cuprinde vreo dispoziţie cu privire la prelungirea termenului de depunere a notificării şi fără a reglementa posibilitatea depunerii unei noi notificări.
Reclamantul a recunoscut că nu a atacat dispoziţia nr. 53/2001, ceea ce înseamnă că situaţia imobilului a fost soluţionată în mod irevocabil prin acea dispoziţie, neputând fi cenzurate în acest cadru procesual motivele pentru care reclamantul nu a atacat-o în instanţă.
S-a concluzionat că reclamantul nu are dreptul de a formula o nouă notificare în baza Legii nr. 247/2005, iar raportul la Legea nr. 10/2001 cu modificările ulterioare, notificarea sa din 22 septembrie 2005 apare ca tardivă.
Împotriva deciziei instanţei de apel a declarat recurs apelantul-reclamant V.A.
În motivarea cererii de recurs întemeiată pe cazurile de modificare prevăzute de art. 304 pct. 6-10 C. proc. civ., recurentul reiterează situaţia de fapt, arătând că imobilul ce i-a fost expropriat conform Decretului nr. 347/1980 avea o valoare mult mai mare decât despăgubirile primite, că nu a contestat dispoziţia de respingere a notificării adresate Primăriei Huedin în baza Legii nr. 10/2001 întrucât nu a avut bani pentru avocat şi a aflat că altor persoane din localitate, aflate în aceeaşi situaţie, le-au fost respinse contestaţiile.
Recurentul reproduce prevederile art. I pct. 1 din titlul I al Legii nr. 247/2005, susţinând că în baza acestui text a depus a doua notificare, înţelegând că „tot ce nu s-a restituit, prezenta lege restituie".
Motivele de recurs sunt redactate în forma unui memoriu, cazurile de modificare prevăzute de art. 304 pct. 6, 7 şi 8 C. proc. civ. nefiind dezvoltate, argumentate, conform cerinţei impuse sub sancţiunea nulităţii de art. 302 alin. (1) lit. c) C. proc. civ.
Singura critică ce face posibilă încadrarea în cazul reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. este cea referitoare la interpretarea prevederilor Legii nr. 247/2005, critică care este însă nefondată.
Conform art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată astfel cum a fost completată şi modificată prin Legea nr. 247/2005, cererile pentru acordarea de măsuri reparatorii urmau să fie depuse într-un termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a legii, termen prelungit succesiv prin OUG nr. 199/2001 şi OUG nr. 145/2001 până la data limită, 14 februarie 2002.
Termenul menţionat este un termen de decădere nesusceptibil de întrerupere sau suspendare şi cote aplicabile în egală măsură tuturor persoanelor ale căror imobile au fost preluate abuziv de stat în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.
Legea nr. 10/2001, fiind o lege specială, derogatorie de la dreptul comun, se aplică exclusiv în condiţiile şi pentru situaţiile pe care le reglementează limitativ.
Contrar aprecierii recurentului, Legea nr. 247/2005 nu a stabilit noi termene pentru depunerea cererilor de restituire sau repunerea în termen a persoanelor îndreptăţite care nu au respectat termenul de decădere menţionat şi în mod evident nu a prevăzut posibilitatea titularilor notificărilor (depuse în termen) respinse prin dispoziţii/decizii emise de unităţile deţinătoare, necontestate în justiţie, de a formula noi cereri de restituire în natură sau prin echivalent.
Prevederile art. I pct. 1 din Titlul I al Legii nr. 247/2005 nu au semnificaţia juridică preconizată de recurent, prin aceste dispoziţii modificându-se parţial art. 1 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001.
Modificările aduse alin. (1) al art. 1 din Legea specială de reparaţie constau în eliminarea din text a menţiunii că restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv va fi dispusă „de regulă", legiuitorul înţelegând să precizeze în termeni clari că restituirea în natură constituie principiul în materie, iar modificările aduse alin. (2) al actului normativ vizează exclusiv felul măsurilor reparatorii ce urmează a fi acordate prin echivalent în ipoteza în care restituirea în natură nu este posibilă.
Pentru considerentele prezentate, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul V.A. împotriva deciziei nr. 101/A din 10 aprilie 2007 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 20 februarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1140/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1067/2006. Civil. Anulare act. Recurs → |
|---|
