ICCJ. Decizia nr. 1140/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1140
Dosar nr. 6602/109/2006
Şedinţa publică din 20 februarie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La 16 noiembrie 2006, reclamanta SC O.D. SRL a chemat în judecată pe pârâţii M.M.B., M.C.M., D.M. şi B.A.E., solicitând pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare a imobilului acestora din urmă (teren de 1322 mp şi construcţii cu suprafaţa de 694,03 mp), situat în Piteşti.
În motivarea acţiunii, întemeiate pe art. 942, art. 969, art. 1073, art. 1077 şi art. 1298 C. civ., reclamanta a susţinut că:
- la 16 noiembrie 2005, a încheiat cu pârâţii un antecontract de vânzare-cumpărare autentic, prin care aceştia din urmă se obligau să-i vândă imobilul menţionat, care forma obiectul unei cereri de restituire în natură formulate în baza Legii nr. 10/2001;
- din preţul de 400.000 Euro stabilit prin antecontract, a plătit câte 5.000 Euro avans pârâţilor, care nu şi-au respectat însă obligaţia de a se prezenta la notariat pentru întocmirea contractului de vânzare-cumpărare în termen de 15 zile de la obţinerea actului administrativ de restituire în natură (Dispoziţia nr. 1220 din 30 martie 2006, modificată şi completată prin deciziile nr. 1687 din 22 mai 2006 şi nr. 2486 din 28 iulie 2006);
- a notificat pe pârâţi să se prezinte la notariat dar D.M. a refuzat să dea curs acestei solicitări.
Tribunalul Argeş, secţia civilă, prin sentinţa nr. 307 din 14 decembrie 2006, a admis acţiunea, a constatat existenţa convenţiei părţilor de vânzare-cumpărare a imobilului în discuţie, sub condiţia plăţii restului de preţ, corespunzător echivalentului în lei al sumei de 348.598,90 Euro , a stabilit că hotărârea pronunţată ţine loc de act autentic de vânzare-cumpărare şi a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
S-a reţinut că:
- prin antecontractul autentic din 16 noiembrie 2005, pârâţii s-au obligat să-i vândă reclamantei imobilul în litigiu, cu preţul de 400.000 Euro , în termen de 5 zile de la obţinerea dispoziţiei administrative de restituire în natură;
- ulterior, părţile au încheiat un act adiţional, prin care au convenit, între altele, ca sumele cuvenite fiecărui promitent vânzător să fie calculate de notarul public şi să nu modifice preţul vânzării decât dacă până la 31 decembrie 2006 nu perfectează contractul în formă autentică, din motive independente de voinţa lor.
- imobilul a fost restituit în natură pârâţilor prin dispoziţiile nr. 1220 din 30 martie 2006 şi nr. 1687 din 22 mai 2006, cu obligaţia menţinerii aceleiaşi afectaţiuni timp de 5 ani (stabilită prin dispoziţia din 28 iulie 2006);
- reclamanta a plătit pârâţilor 51.401,10 Euro cu titlu de avans, a notificat părţilor adverse (la 7 septembrie 2006) să se prezinte la notar în termen de 20 de zile şi a consemnat la dispoziţia instanţei suma de 1.222.090,14 Ron, reprezentând restul de preţ (346.600 Euro ), calculat la cursul valutar din 14 noiembrie 2006;
- la încheierea contractului de vânzare-cumpărare se opune doar pârâta D.M., pe considerentul că a contestat în justiţie dispoziţia de restituire în natură;
- faţă de obiectul contestaţiei formulate de pârâta D.M. (stabilirea şi identificarea amplasamentului unei construcţii restituite şi a utilităţilor existente pe un teren de asemenea restituit, precum şi înlăturarea obligaţiei de menţinere a afectaţiunii imobilului), în cauză nu se justifică suspendarea judecăţii, nefiind îndeplinite cerinţele art. 244 pct. 1 C. proc. civ..
- pe de altă parte, împrejurarea invocată de aceeaşi pârâtă nu constituie o imposibilitate fortuită în executarea antecontractului deoarece întreg imobilul care forma obiectul convenţiei a fost restituit în natură.
Curtea de Apel Piteşti, secţia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin Decizia nr. 239 din 25 mai 2007, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta D.M.
S-a reţinut că:
- prima instanţă a motivat respingerea cererii de suspendare a judecăţii şi a excepţiei de prematuritate;
- reclamanta şi-a respectat întocmai obligaţiile asumate prin antecontract şi actul adiţional;
- apelanta nu a solicitat, conform art. 112 sau art. 119 C. proc. civ., obligarea reclamantei la renegocierea preţului, astfel că prima instanţă nu avea cum să se pronunţe asupra acestui aspect;
- de altfel, potrivit actului adiţional, preţul putea fi renegociat doar dacă neîncheierea contractului până la 31 decembrie 2006 se datora unor motive independente de voinţa părţilor;
- reclamanta a consemnat însă restul de preţ anterior datei menţionate, iar refuzul apelantei de a încheia contractul de vânzare-cumpărare în formă autentică nu este independent de voinţa părţilor.
Pârâta D.M. a declarat recurs, prin care a solicitat, conform art. 304 pct. 1, 5, 9 C. proc. civ., casarea ambelor hotărâri şi trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă.
În dezvoltarea criticilor recurenta a susţinut că:
- instanţa care a pronunţat încheierea din 16 noiembrie 2006 a fost nelegal constituită deoarece acelaşi complet a dispus trecerea cauzei pe lista dosarelor de fond şi apoi a amânat judecata pricinii (art. 304 pct. 1 C. proc. civ.);
- judecătorul care pronunţat încheierea din 16 noiembrie 2006 era necompetent deoarece iniţial a acţionat ca judecător de apel, astfel că încheierile ulterioare şi sentinţa sunt lovite de nulitate, conform art. 105 alin. (1) C. proc. civ. (art. 304 pct. 5 C. proc. civ.);
- la termenele din 16 noiembrie 2006 şi 7 decembrie 2006 a fost citată la altă instanţă şi în altă calitate, fiind încălcate dispoziţiile art. 88 C. proc. civ.;
- instanţa de apel a citat-o la o altă adresa decât cea indicată (idem);
- la judecarea pricinii în fond şi apel nu au fost citaţi şi ceilalţi pârâţi (idem);
- instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra cererii de suspendare printr-o încheiere separată, privând-o astfel de o cale de atac (idem).
- de asemenea, instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra cererii sale de scutire a plăţii taxei de timbru (idem);
- în cauză nu s-a făcut dovada respectării prevederilor art. 17 pct. 4 din Legea nr. 10/2001 (idem);
- instanţa de fond a acordat ceea ce nu s-a cerut deoarece, deşi reclamanta a solicitat pronunţarea unei hotărâri constitutive de drepturi (fără să invoce art. 111 C. proc. civ.), dispozitivul sentinţei nu are un asemenea caracter (art. 304 pct. 6 C. proc. civ.).
- instanţele de fond şi apel au respins cererea de suspendare a judecăţii şi excepţia de prematuritate pe baza aprecierii probelor dintr-un alt dosar, aflat în curs de soluţionare (art. 304 pct. 7 C. proc. civ.);
- în considerentele deciziei, instanţa de apel a absolvit pe reclamantă de obligaţia de plată a restului de preţ (idem);
- instanţa de fond nu a pronunţat o hotărâre constitutivă şi translativă, aşa cum a cerut reclamanta, ci o hotărâre constatatoare şi suspensivă de executare, deci aplicabilă în viitor, netranslativă şi sub condiţie, contrară antecontractului, care prevedea că autentificarea vânzării este posibilă doar concomitent cu plata preţului (art. 304 pct. 8 C. proc. civ.);
- prima instanţă a soluţionat cauza în lipsa apărătorului său, aflat în imposibilitate obiectivă de a se prezenta , nu a motivat soluţia de respingere a cererii de suspendare a judecăţii pricinii prin încheierea din 7 decembrie 2006 şi nu s-a pronunţat asupra solicitărilor sale de renegociere a preţului şi desfiinţare a antecontractului, explicit formulate prin întâmpinarea reconvenţională (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.);
- ambele instanţe au adăugat la convenţie, au statuat greşit că Dispoziţia nr. 1220/2006 este definitivă şi reprezintă un act apt de intabulare, i-au reţinut greşit culpa în nerealizarea vânzării pe cale notarială şi nu s-au pronunţat asupra cererilor sale de probe (idem).
Toate aceste critici (mai puţin cea referitoare la greşita reţinere a culpei recurentei, care presupune reanalizarea materialului probator şi, deci, nu poate fi analizată, neîncadrându-se în niciunul din cazurile de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ.) sunt nefondate deoarece.
- la primul termen de judecată, respectiv 16 noiembrie 2006 (stabilit cu ocazia depunerii acţiunii), pricina a fost trecută de pe lista de apeluri, unde fusese greşit înregistrată, pe lista dosarelor de primă instanţă;
- împrejurarea menţionată este însă irelevantă şi nu impunea o nouă repartiţie aleatorie atâta timp cât, potrivit art. 1 C. proc. civ., tribunalele judecă în primă instanţă, ca instanţă de apel şi ca instanţă de recurs, iar completul de judecată a fost format dintr-un singur judecător, aşa cum prevede art. 57 alin. (1) din Legea nr. 304 /2004;
- pentru termenele din 16 noiembrie 2006 şi 7 decembrie 2006 (când instanţa de fond a judecat pricina, amânând pronunţarea la 14 decembrie 2006), recurenta a fost citată la Tribunalul Argeş-secţia civilă „în calitate de pârât... pentru apel-hotărâre care să ţină loc de act autentic";
- menţiunea eronată referitoare la apel nu viciază însă procedura de citare pentru că, după cum rezultă din înscrisurile de la filele 22 şi 23, precum şi întâmpinarea depusă la 6 decembrie 2006, recurenta a primit copia cererii de chemare în judecată şi, ca atare, avea cunoştinţă despre obiectul pricinii;
- pe parcursul procesului, recurenta a fost citată constant în Ploieşti, jud. Prahova, adresă indicată atât în acţiune, cât şi în cererile de apel şi recurs, iar adeverinţa de la fila 103 dos. apel (potrivit căreia în perioada 1 noiembrie 2006-31 mai 2007 a locuit la o altă adresă) nu are semnificaţia comunicării unei schimbări de domiciliu în sensul art. 98 C. proc. civ..
- eventualele vicii în procedura de citare a celorlalţi pârâţi pot fi invocate doar de către aceştia, nu şi de recurentă;
- recurenta a solicitat suspendarea judecăţii prin întâmpinarea din 6 decembrie 2006, cu o zi înainte termenului din 7 decembrie 2006, când instanţa de fond a constatat cauza în stare de judecată şi a amânat pronunţarea la 14 decembrie 2006, pentru a-i da posibilitatea depunerii de note scrise;
- în acest context, instanţa de fond a soluţionat cererea menţionată prin sentinţă, neavând motive să se pronunţe asupra ei printr-o încheiere separată, care, oricum, era susceptibilă de recurs doar în ipoteza suspendării judecăţii.
- instanţa de apel s-a pronunţat asupra cererii pârâtei recurentei, de scutire a plăţii taxei judiciare de timbru, prin încheierea din 4 mai 2007, în sensul admiterii acestei solicitări;
- eventuala încălcare a prevederilor art. 17 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 poate fi invocată doar de părţile interesate;
- reclamanta a solicitat pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, iar instanţa de fond a admis această cerere, neacordându-i aşadar mai mult decât a cerut;
- la respingerea excepţiei prematurităţii şi a cererii de suspendare a judecăţii instanţa de fond a avut în vedere conţinutul contestaţiei formulate de recurentă împotriva dispoziţiei de restituire a imobilului în natură, şi nicidecum probele administrate în acea cauză;
- în considerentele hotărârii instanţei de apel nu există nicio referire la pretinsa absolvire a reclamantei de plata restului de preţ.
- reclamanta nu a avut posibilitatea să plătească restul de preţ datorită refuzului recurentei de a se prezenta la notar, iar prima instanţă a constatat existenţa convenţiei de vânzare-cumpărare a imobilului sub condiţia îndeplinirii acestei obligaţii.
- la 16 noiembrie 2006, instanţa de fond a acordat recurentei un termen pentru lipsă de apărare, astfel că potrivit art. 156 alin. (1) C. proc. civ., la 7 decembrie 2006 a respins corect o cerere asemănătoare, făcând însă aplicarea alin. (2) al aceluiaşi text;
- prima instanţă a motivat respingerea solicitării de suspendare a judecăţii prin sentinţă şi, în lipsa unei acţiuni separate sau cereri reconvenţionale, nu avea posibilitatea legală să se pronunţe asupra renegocierii preţului şi desfiinţării antecontractului, aspecte analizate însă de instanţa de apel;
- recurenta nu a solicitat probe în apărare, instanţele de fond şi apel nu au adăugat nimic la antecontract şi actul adiţional, iar potrivit extrasului de carte funciară, la 27 octombrie 2006, imobilul în litigiu era intabulat pe numele pârâţilor proprietari.
Aşa fiind, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ., prezentul recurs va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta D.M. împotriva deciziei nr. 239/A din 25 mai 2007 a Curţii de Apel Piteşti, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 februarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1357/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1109/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
