ICCJ. Decizia nr. 1141/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1141
Dosar nr. 11641/1/2006
Şedinţa publică din 8 februarie 2007
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin contestaţia înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. 337/2006, contestatoarea B.G.A. a chemat în judecată Primăria municipiului Ploieşti solicitând anularea dispoziţiei nr. 8534/2005 şi menţinerea dispoziţiei anterioare, nr. 5631/2005.
În motivarea contestaţiei s-a arătat că urmare notificării înregistrată sub nr. 16512/2002 prin care a solicitat despăgubiri pentru imobilul situat în Ploieşti, care a fost preluat în baza Decretului nr. 92/1950, în prezent demolat, intimata a emis dispoziţia nr. 5631 din 27 iulie 2005 prin care s-au prevăzut despăgubiri în sumă de 3.742.631.921 lei.
Ulterior, intimata a emis o altă dispoziţie, cu nr. 8534 din 13 decembrie 2005 prin care s-a respins cererea de restituire în natură a imobilului, deşi contestatoarea spune că nu a solicitat niciodată restituirea în natură ci numai despăgubiri şi a dispus înaintarea dosarului comisiei de evaluare în vederea stabilirii valorii despăgubirilor pentru imobil, deşi aceste despăgubiri fuseseră stabilite prin dispoziţia anterioară.
Prin sentinţa civilă nr. 151 din 16 februarie 2006 pronunţată de Tribunalul Prahova s-a admis contestaţia şi s-a dispus anularea dispoziţiei nr. 8534 din 13 decembrie 2005 emisă de intimată şi menţinerea dispoziţiei nr. 5631 din 27 iulie 2005 emisă de aceeaşi intimată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că prin dispoziţia emisă iniţial intimata a recunoscut dreptul contestatoarei de a beneficia de măsuri reparatorii constând în despăgubiri băneşti în baza Legii nr. 10/2001, dispoziţii care a intrat în circuitul civil. Emiterea unei alte dispoziţii după apariţia Legii nr. 247/2005 prin care a fost revocată dispoziţia anterioară este inadmisibilă, reţine instanţa, dispoziţiile Legii nr. 247/2005 fiind valabile doar pentru rezolvarea cererilor formulate în baza acestei legi şi nu pentru cele rezolvate anterior apariţiei ei .
Intimata a declarat apel împotriva sentinţei menţionată, susţinând că în mod greşit a fost admisă contestaţia, nereţinându-se un aspect esenţial şi anume că ambele dispoziţii în cauză au fost emise după apariţia Legii nr. 247/2005, prima dispoziţie fiind emisă cu încălcarea art. 16 capitolul V, titlul VII din Legea nr. 247/2005 care prevede modul unic de stabilire al cuantumului despăgubirilor.
Prin Decizia civilă nr. 121 din 14 iunie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti apelul a fost respins ca nefondat.
În motivarea deciziei s-a reţinut că notificarea adresată de contestatoare a fost rezolvată în conformitate cu dispoziţiile legale incidente, respectiv Legea nr. 10/2001, dispoziţia iniţială cu nr. 5631 din 27 iulie 2005 fiind comunicată atât contestatoarei cât şi Comisiei Centrale, fiind deci un act juridic care a intrat în circuitul civil şi a produs efecte juridice, această dispoziţie nefiind anulată printr-o hotărâre judecătorească.
Primăria municipiului Ploieşti, a declarat recurs împotriva deciziei pronunţată în apel, invocând drept temei legal dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs reiterează criticile formulate în apel, în sensul că prima dispoziţie a fost emisă cu încălcarea prevederilor legale de la data emiterii ei, respectiv art. 16 C VII din Legea nr. 247/2005, astfel că Primăria municipiului Ploieşti, a procedat corect când a emis o nouă dispoziţie prin care se revoca prima, emisă în afara normelor legale.
Se mai susţine că în mod eronat instanţa de apel nu a ţinut cont că prevederile Legii nr. 247/2005 sunt de imediată aplicare, astfel că o dispoziţie emisă după intrarea în vigoare a acestei legi care prevede expres modalităţile de evaluare, trebuie să se înscrie în rigorile acestei legi speciale.
Contestatoarea a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului formulat în cauză.
Verificând legalitatea deciziei recurate prin prisma criticilor formulate şi având în vedere dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Notificarea prin care contestatoarea a solicitat despăgubiri pentru imobilul preluat abuziv prin Decretul nr. 92/1950 a fost rezolvată prin dispoziţia nr. 5631 din 27 iulie 2005.
Această dispoziţie a fost comunicată atât contestatoarei cât şi Comisiei Centrale instituită pentru punerea în aplicare a acestor acte, intrând astfel în circuitul civil.
O asemenea dispoziţie care şi-a produs efectele juridice nu putea fi revocată de entitatea emitentă, putând fi, cel mult, anulată prin hotărâre judecătorească, ceea ce nu s-a întâmplat în speţă.
Dispoziţiile art. 16 Capitolul V din Legea nr. 247/2005 invocate de recurent, cuprind o serie de norme privind procedurile administrative pentru acordarea despăgubirilor, date în competenţa Comisie Centrale pentru stabilirea despăgubirilor.
Aceste prevederi nu permit nicidecum concluzia revocării propriei dispoziţii de către emitent, în alte condiţii decât normele legale generale privind revocarea unui act juridic.
Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte urmează a respinge ca nefondat recursul în cauză, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Primăria municipiului Ploieşti, prin primar împotriva deciziei nr. 121 din 14 iunie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 februarie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1232/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 9444/2006. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
|---|
