ICCJ. Decizia nr. 9444/2006. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 9444
Dosar nr. 7900/1/2006
Şedinţa publică din 20 noiembrie 2006
Asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 420 din 8 aprilie 2005, pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia civilă, s-a admis cererea de intervenţie principală pronunţată de intervenienta SC R. SA Bucureşti;
S-a constatat că, intervenienta SC R. SA Bucureşti este acţionar majoritar al pârâtei SC C.P.E.I.E., ICE SA Bucureşti;
A fost admisă cererea pentru arătarea titularului dreptului, formulată de pârâta SC ICE SA Bucureşti, privind pe SC SC R. SA Bucureşti şi pe A.V.A.S.;
Au fost respinse excepţiile lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor D.I.M. şi D.A.S. şi a lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtelor SC ICE SA Bucureşti şi A.V.A.S.
A fost admisă cererea principală, formulată de reclamanţii D.I.M. şi D.A.S. în contradictoriu cu pârâtele SC ICE SA Bucureşti, SC R. SA Bucureşti şi A.V.A.S. Bucureşti.
Au fost obligate pârâtele să lase reclamanţilor în deplină proprietate şi paşnică posesie imobilul situat în Iaşi, compus din construcţie (casă de locuit) şi teren aferent în suprafaţă de 151 mp, identificat în planul de situaţie întocmit la data de 23 mai 1994 de RA L. Iaşi, Serviciul Proiectare, aflat la fila 20, dosar de fond nr. 2622/1996 al Judecătoriei Iaşi.
S-a luat act de renunţarea reclamanţilor D.I.M. şi D.A.S. la judecata cererii conexe (înregistrată sub nr. 22053/1999 al Judecătoriei Iaşi).
A fost respinsă excepţia autorităţii de lucru judecat, invocată prin cererea reconvenţională în temeiul art. 165 şi art. 244 alin. (1) C. proc. civ., s-a disjuns şi s-a dispus suspendarea judecăţii cererii reconvenţionale, formulată de pârâta SC ICE SA Bucureşti până la soluţionarea definitivă a acţiunii în revendicare.
Au fost obligate pârâtele să plătească reclamanţilor suma de 19.926.560 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Reclamanţii D.I.M. şi D.A.S. şi-au dovedit calitatea procesuală activă în acţiunea în revendicare prin actele de stare civilă ataşate la dosar (certificatele de moştenitor nr. 144 din 12 iulie 1996, eliberat de BNP K.N. şi nr. 77 din 29 octombrie 1998, eliberat de BNP M.M.,) motiv pentru care a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale active a lor, invocată de pârâta SC ICE SA Bucureşti.
În acest sens, s-a reţinut că reclamanţii sunt fiii defunctei T.M. care, în calitate de descendentă de gradul 1 a moştenit-o pe defuncta A.E. Aceasta, la rândul său, era moştenitoarea defunctei H.A., care, în anul 1893 a dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 25 din 5 ianuarie 1893 la Tribunalul Iaşi, secţia a III-a, dreptul de proprietate asupra imobilului situat în Iaşi.
Pe parcursul anilor, numărul poştal al imobilului şi numele străzii au suferit modificări, astfel: în anul 1931 adresa era: „str. L. nr. 39" conform deciziunii nr. 232 din 20 iunie 1931 a fostului Consiliu Municipal Iaşi, iar în anul 1935 imobilul figura la adresa din str. L. nr. 35, potrivit certificatului nr. 25646 din 4 septembrie 1935.
În urma renumerotării stradale a imobilelor din anul 1950 şi a deciziei nr. 111 din 4 februarie 1991 a Consiliului Municipiului Iaşi, adresa imobilului este în prezent str. L. nr. 22 (anterior str. K.) conform adresei nr. 54497 din 19 noiembrie 1999 a Serviciului de Arhitectură şi Urbanism din cadrul Primăriei Municipiului Iaşi.
În anul 1952, imobilul a fost preluat de stat prin violenţă conform declaraţiilor martorilor H.L. şi P.A., care au arătat că, în primăvara anului 1952, familia H. a fost evacuată forţat cu ajutorul forţelor de ordine, fiind obligată ca împreună cu ceilalţi chiriaşi ce locuiau în imobil să iasă cu bunurile în stradă.
Preluarea imobilului de către stat s-a făcut fără titlu, conform menţiunii olografe, înscrisă pe matricola nr. 2 (impozite şi taxe) a fostului Sfat Popular Iaşi, Secţia Financiară, din perioada anilor 1942-1950, „naţionalizat prin Decret 92 şi Ord. M.F. 9266/1950"
Faptul că imobilul nu a fost naţionalizat este atestat prin adresa nr. 466 din 22 februarie 1996, emisă de Arhivele Statului Iaşi, potrivit căreia, din verificarea situaţiei imobilelor din Iaşi naţionalizate conform Decretului nr. 92/1950, imobilul din Iaşi, str. L. / K nr. 22 nu figurează.
Mai mult, Decretul nr. 92/1950 la care se raportează menţiunea „naţionalizat" din matricola de clădiri se referă la „unele măsuri financiare pentru modificarea, completarea sau abrogarea unor dispoziţiuni din legile de taxe şi impozite" şi nu prevede dispoziţii privitoare la naţionalizare.
După preluarea imobilului de către stat, acesta a fost administrat succesiv de către întreprinderea Locuinţe şi Localuri Iaşi, I.C.C.F., Direcţia Sanitară Iaşi, iar din anul 1989, prin Decizia nr. 81 din 24 martie 1989 a fostului Comitet Executiv al Consiliului Popular Iaşi, imobilul a fost dat în administrarea Institutului de Cercetări Ştiinţifice şi Inginerie Tehnologică pentru Electronică Bucureşti.
La încetarea activităţii, activele acesteia au fost preluate de pârâta SC ICE SA Bucureşti, înfiinţată prin HG nr. 206/1991, pârâtă care deţine în prezent imobilul revendicat de reclamanţii D.I.M. şi D.A.S.
Identitatea dintre imobilul cumpărat în anul 1893 de autoarea reclamanţilor şi cel ocupat în prezent de pârâta SC ICE SA s-a dovedit prin expertiza de specialitate topografică efectuată în cauză de expert R.P.
Deoarece acţiunea în revendicare este definită ca acţiunea proprietarului neposesor împotriva posesorului neproprietar, iar pârâta SC ICE SA Bucureşti exercită posesia asupra imobilului revendicat, instanţa de fond a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată de pârâtă.
Prin efectul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 15/1990, potrivit cărora bunurile din patrimoniul societăţii sunt proprietatea acesteia, pârâta SC ICE SA a dobândit calitatea de proprietar al acestui imobil.
În cadrul procesului de privatizare a pârâtei, FPS (în prezent A.V.A.S.) a încheiat cu intervenienta SC R. SA contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. 130 din 1 aprilie 1999, în urma căruia intervenienta a devenit acţionarul majoritar al societăţii pârâte SC ICE SA Bucureşti.
Potrivit adresei nr. 2969 din 26 noiembrie 1999, emisă de pârâta SC ICE SA Bucureşti, intervenienta SC R. SA Bucureşti deţine 91,40% din acţiuni, iar FPS a păstrat 0,73% din acţiuni, astfel că instanţa de fond a admis cererea pentru arătarea titularului dreptului privitoare la SC R. SA şi A.V.A.S. formulată de pârâta SC ICE SA, precum şi cererea de intervenţie în interes propriu formulată de SC R. SA, aspecte faţă de care a fost respinsă şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de către pârâta A.V.A.S.
Această împrejurare a fost reţinută ca urmare a deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată cu privire la un recurs în anulare, decizie care, potrivit art. 315 alin. (1) C. proc. civ. este obligatorie pentru judecătorii fondului cu ocazia rejudecării.
Aceeaşi instanţă a reţinut cu putere de lucru judecat că „la data semnării actului de vânzare-cumpărare din 1 aprilie 1999, pârâta parcursese întregul proces de privatizare şi a transmis toate drepturile şi obligaţiile sale, inclusiv patrimoniul său, asupra căruia a avut drept de proprietate privată".
S-a reţinut că acţiunea în revendicare aduce în discuţie conflictul între titluri, întrucât reclamanţii au prezentat ca mod de dobândire a proprietăţii contractul de vânzare-cumpărare din 1893, iar pârâta SC ICE SA Bucureşti a dobândit acelaşi drept prin efectul legii (Legea nr. 15/1990).
Comparând drepturile autorilor de la care provin titlurile, tribunalul a dat eficienţă contractului de vânzare-cumpărare încheiat în anul 1893, pentru că provine de la un autor al cărui titlu este preferabil faţă de al Statului, care, a preluat imobilul în mod abuziv, fără temei legal, prin uzul violenţei şi care, în conformitate cu principiul nemo plusjuris ad alium transfere potest quam ipse habeat, în sensul că nu a putut transmite pârâtei SC ICE SA Bucureşti mai mult decât a avut el însuşi.
S-a invocat de către pârâta SC R. SA buna-credinţă la cumpărarea pachetului majoritar de acţiuni ale SC ICE SA Bucureşti, în contextul art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, care prevăd că actele juridice de înstrăinare, inclusiv cele făcute în cadrul procesului de privatizare, având ca obiect imobile preluate fără titlu valabil, sunt lovite de nulitate absolută, în afară de cazul în care au fost încheiate cu buna-credinţă.
Însă, contractul de vânzare-cumpărare nr. 130 din 1 aprilie 1999, încheiat între FPS şi SC R. SA, nu intră sub incidenţa dispoziţiilor art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, fiind supus regimului nulităţii de drept comun şi deci, principiului invocat mai sus, întrucât obiectul contractului nu l-au constituit activele imobiliare ale SC ICE SA Bucureşti, ci dreptul de proprietate incorporală asupra părţii din capitalul social deţinut de stat la această societate, înstrăinarea nefiind una cu titlu particular.
În plus, în materie imobiliară simpla bună-credinţă nu este suficientă pentru a valida dobândirea unui drept de la un neproprietar, astfel că, în cadrul acţiunii în revendicare promovată de adevăratul proprietar, subdobânditorul nu se poate apăra valabil prin invocarea bunei-credinţe.
Deşi, pârâta SC ICE SA Bucureşti le-a invocat în cauză, nu au aplicabilitate nici dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 10/2001, deoarece pârâtele SC ICE SA şi SC SC R. SA nu fac parte din categoria persoanelor juridice prevăzute de acest text de lege, nefiind instituţii publice, la fel cum nu au aplicabilitate nici dispoziţiile din art. 27 alin. (1) din acelaşi act normativ, pentru că imobilul nu a fost preluat de către stat cu titlu valabil, ci fără titlu.
Cu toate că interesul administrării probei a aparţinut pârâtelor, acestea nu au dovedit incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 10/2001, în sensul nedovedirii că valoarea acţiunilor deţinute de stat la SC ICE SA este mai mică decât valoarea corespunzătoare a imobilului revendicat de reclamanţi, situaţie în care instanţa a reţinut că restituirea în natură a imobilului nu este îngrădită de nici un text de lege.
Pe de altă parte, SC ICE SA Bucureşti nu a dovedit nici faptul că, urmare a restituirii imobilului către foştii proprietari ar împiedica continuarea activităţii şi ar supune dizolvării şi lichidării societatea, pentru a fi incidente dispoziţiile art. 324 alin. (4) din Legea nr. 99/1999 privind unele măsuri pentru accelerarea reformei economice, ce prevăd că în această situaţie, imobilele evidenţiate în patrimoniul societăţilor comerciale privatizate sau în curs de privatizare nu se restituie în natură.
Regula restituirii în natură a imobilelor către foştii proprietari este întărită de legiuitor prin dispoziţiile art. 324 alin. (2) din aceeaşi lege, care prevăd, că instituţiile publice implicate în privatizare, vor plăti societăţilor comerciale privatizate sau în curs de privatizare o despăgubire care să reprezinte echivalentul bănesc al prejudiciului cauzat prin restituirea în natură a imobilelor deţinute de societatea comercială către foştii proprietari prin efectul unei hotărâri judecătoreşti definitivă şi irevocabilă.
Faţă de aceste considerente a fost admisă acţiunea în revendicare.
În privinţa cererii reconvenţionale, s-a invocat de către reclamanţi excepţia autorităţii de lucru judecat, excepţie ce s-a respins, cu motivarea că nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 1201 C. civ., neexistând identitate de cauză între litigiul de faţă şi cel avut în vedere la pronunţarea sentinţei civile nr. 12851 din 17 noiembrie 2003 a Judecătoriei Iaşi.
În temeiul art. 165 şi art. 244 alin. (1) C. proc. civ. a fost disjunsă şi suspendată judecata cererii reconvenţionale până la soluţionarea definitivă a acţiunii în revendicare.
De asemenea, în temeiul art. 246 C. proc. civ., instanţa a luat act de renunţarea reclamanţilor la judecata cererii conexe, înregistrată sub nr. 22053 /1999 pe rolul Judecătoriei Iaşi, conform declaraţiilor autentificate sub nr. 119 şi 122 din 15 februarie 2000 la BNP C.C., aflate în dosar nr. 16018/1999 al Judecătoriei Iaşi.]
Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă, prin Decizia nr. 54 din 22 martie 2006 a respins apelurile formulate de SC R. SA Bucureşti, A.V.A.S. şi SC C.P.P.E.E.I.E.- ICE SA Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 420 din 8 aprilie 2005 a Tribunalului Iaşi.
Apelantele au fost obligate să plătească intimaţilor reclamanţi D.I.M. şi D.A.S. - 200 RON cheltuieli de judecată în apel.
Pârâtele SC R. SA şi SC ICE SA au criticat sentinţa instanţei de fond pentru următoarele motive:
- titlul pe care reclamanţii îşi întemeiază acţiunea în revendicare nu conţine suficiente date pentru identificarea imobilului, construcţie şi teren, deoarece în contract nu este indicată suprafaţa de teren ocupată sau liberă ce face obiectul vânzării şi nici caracteristicile construcţiei;
- din probatoriul administrat în cauză nu rezultă identitate între imobilul revendicat şi cel aflat în proprietatea SC ICE SA Bucureşti;
Astfel, prin acţiune, reclamanţii au revendicat imobilul construcţie format din parter şi etaj, situat în Iaşi, str. L. nr. 55 şi terenul aferent în suprafaţă de 151 mp. Or, din raportul de expertiză reiese fără echivoc că terenul aferent construcţiei este de 294 mp, suprafaţă aproape identică cu cea de 300 mp, identificată în patrimoniul SC ICE SA şi nu de 151 mp, aşa cum au solicitat reclamanţii.
Hotărârea instanţei de fond indică dispoziţiile art. 315 C. proc. civ. civilă referitoare la obligativitatea respectării în caz de rejudecare a dispoziţiilor obligatorii ale deciziei civile nr. 3652 din 26 septembrie 2003, pronunţată de fosta Curte Supremă de Justiţie.
Se arată că, prin Decizia de casare s-a dispus suplimentarea probelor pentru a se stabili dacă imobilul din litigiu, pretins a fi aparţinut autoarei reclamanţilor, este identic cu cel din patrimoniul pârâtei. Or, nu s-a dovedit această identitate, pentru că în titlul de proprietate pe care reclamanţii îşi întemeiază acţiunea în revendicare, imobilul este insuficient descris pentru, ca prin comparare să fie preferat titlul pârâtei care îşi are izvorul în lege.
- în mod greşit instanţa de fond a înlăturat apărările pârâtei privind aplicarea dispoziţiilor art. 20 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, atunci când a reţinut că, valoarea acţiunilor deţinute de stat la SC ICE SA este mai mică decât valoarea corespunzătoare a imobilului revendicat.
Greşit instanţa de fond şi-a întemeiat soluţia şi pe dispoziţiilor art. 1 alin. (4) şi art. 5 din Legea nr. 112/1995, deşi reclamanţii nu aveau calitatea de chiriaşi în imobil la data introducerii acţiunii.
În privinţa disjungerii cererii reconvenţionale formulată de SC ICE SA Bucureşti se susţine că trebuia trimisă instanţei competente în vederea soluţionării;
Pârâta A.V.A.S. critică sentinţa instanţei de fond sub aspectul greşitei respingeri a excepţiei privind lipsa calităţii procesuale pasive a sa, ce rezultă din faptul că aceasta nu are în patrimoniu imobile pe care să le vândă societăţilor comerciale. Faptul că era proprietarul acţiunilor, deci al capitalului social, al societăţii nu putea să transforme această instituţie şi în proprietarul patrimoniului societăţii.
Pe fondul cauzei se susţine că nefiind proprietarul imobilului, reclamantul nu se putea îndrepta împotriva sa cu o cerere având ca obiect revendicarea.
Instanţa de apel a reţinut că imobilul casă aflat în litigiu, a fost dobândit în proprietate de către H.A., autoarea reclamanţilor prin contractul de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr. 25 din 5 ianuarie 1893 la Tribunalul Iaşi, secţia a III-a , adresa privind numărul şi numele străzii fiind schimbată pe parcursul anilor, aşa cum corect s-a reţinut de către instanţa de fond.
De asemenea, s-a dovedit preluarea lui de către stat fără titlu, dată de la care s-a aflat în folosinţa mai multor instituţii, ca în cele din urmă, în cadrul procesului de privatizare, să ajungă în patrimoniul SC ICE SA Bucureşti.
Faţă de Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care a reţinut după un prim ciclu procesual cu putere de lucru judecat, că la data semnării actului de vânzare-cumpărare numărul 130 din 1 aprilie 1999, pârâta parcursese întregul proces de privatizare şi a transmis toate drepturile şi obligaţiile sale, inclusiv patrimoniul, în mod corect instanţa de fond a concluzionat că acţiunea în revendicare impune rezolvarea conflictului între titluri, respectiv titlul de proprietate al reclamanţilor intimaţi, veridicitatea, autenticitatea şi puterea lui probantă, raportat la titlul de proprietate prezentat de recurenţii pârâţi, respectiv contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. 130/1999.
Raportul de expertiză tehnică, întocmit în cauză de expertul R.P., a confirmat identitatea între imobilul ocupat în prezent de pârâta SC ICE SA Bucureşti şi cel care a aparţinut autoarei reclamanţilor intimaţi.
Este adevărat, că prin acelaşi raport de expertiză s-a evidenţiat că terenul liber de construcţii este de 284 mp, aproape identic cu suprafaţa de 300 mp, identificată în patrimoniul SC ICE SA Bucureşti, dar se stabileşte că terenul face parte din imobilul ce a aparţinut autoarei reclamanţilor.
În raport de aceste considerente, primele două motive de apel s-au reţinut ca neîntemeiate.
De altfel şi al treilea motiv s-a apreciat ca neîntemeiat, avându-se în vedere că, potrivit art. 315 C. proc. civ., hotărârile instanţelor de recurs asupra problemelor de drept dezlegate şi asupra necesităţii administrării unor probe sunt obligatorii pentru instanţele de fond investite cu rejudecarea după casare.
În speţă, prin Decizia de casare s-a dispus necesitatea suplimentării probelor pentru a se stabili dacă imobilul ce a aparţinut autoarei reclamanţilor şi cel dobândit de pârâtă este identic. Conformându-se acestor dispoziţii în rejudecare s-au administrat probe ce au condus la concluzia că reclamanţii au făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului şi a identităţii lui cu cel deţinut de pârâţi.
Comparând drepturile autorilor de la care provin cele două titluri în discuţie, s-a reţinut că instanţa de fond în mod corect a dat eficienţă contractului de vânzare-cumpărare, care constituie titlul reclamanţilor, constatând că provine de la un autor preferabil celui al statului, care aşa cum rezultă din ansamblul probelor administrate a preluat imobilul în mod abuziv, fără titlu şi prin violenţă.
Toate celelalte critici s-au reţinut ca nefondate, în sensul că s-a înlăturat incidenţa art. 20 din Legea nr. 10/2001, deoarece valoarea imobilului revendicat este mai mare decât valoarea acţiunilor deţinute de către stat la SC ICE SA Bucureşti, că instanţa de fond s-a referit şi la dispoziţiile art. 1 alin. (4) şi art. 5 din Legea nr. 112/1995, numai pentru a sublinia un principiu general de drept, potrivit căruia un imobil preluat abuziv, fără titlu legal, trebuie să se întoarcă în posesia adevăraţilor proprietari.
Corect s-a reţinut şi aplicarea art. 165 C. proc. civ. şi art. 244 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora s-a disjuns şi suspendat judecata cererii reconvenţionale până la soluţionarea definitivă a acţiunii principale, depinzând în mod concret de soluţionarea acesteia.
În ceea ce priveşte apelul pârâtei A.V.A.S., s-a reţinut că aceasta a încheiat în cadrul procesului de privatizare contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. 130 din 1 aprilie 1999, cu intervenienta SC R. SA Bucureşti, devenind acţionar majoritar al SC ICE SA Bucureşti, care, deţinând 91,40% din acţiuni, apelantei i-au rămas numai 0,73% acţiuni.
Invocând Decizia civilă nr. 3652 din 26 februarie 2003, pronunţată de fosta Curte Supremă de Justiţie, care este obligatorie pentru judecătorii fondului, conform dispoziţiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ., s-a reţinut că a fost soluţionată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată de apelantă prin respingerea ei, şi pe cale de consecinţă, instanţa de fond corect ar fi admis cererea de arătare a titularului dreptului privind pe SC R. SA şi A.V.A.S.
Cu privire la susţinerile apelantei pe fondul cauzei referitoare la dreptul de proprietate al reclamanţilor s-a reţinut că s-au soluţionat prin motivarea detailată a răspunsurilor date la apelul celorlalte pârâte.
Împotriva deciziei pronunţată de Curtea de Apel Iaşi a declarat recurs, în termenul prevăzut de lege, pârâta A.V.A.S.
Invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a arătat că instanţa de apel, a apreciat eronat probatoriul administrat şi în raport de textele legale puse în discuţie, greşit a ajuns la concluzia că ar fi proprietar al imobilului solicitat, ceea ce a dus la admiterea acţiunii şi a cererii privind arătarea titularului dreptului şi la obligarea sa la restituirea în natură a imobilului în litigiu.
Învederează în acest sens, că administrează în numele statului acţiunile deţinute de societăţile comerciale şi nu imobilele aflate în patrimoniul acestora.
Recursul este fondat pentru considerentele ce urmează:
Recurenta a încheiat, în cadrul procesului de privatizare al pârâtei SC ICE SA contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. 130 din 1 aprilie 1999 cu intervenienta intimată SC R. SA, în urma căruia aceasta a devenit acţionar majoritar al SC ICE SA Bucureşti prin deţinerea unui nr. de 91,40 % din acţiuni, restul de 0,73% fiind păstrate de pârâtă.
A.V.A.S., reprezintă autoritatea statului care administrează şi valorifică active ale statului, administrând în numele acestuia acţiunile deţinute la societăţile comerciale, împrejurare ce nu conduce în mod automat la ideea că, implicit, administrează şi imobilele evidenţiate în patrimoniul societăţilor.
Singurul proprietar al imobilelor evidenţiate în patrimoniul unei societăţi este numai acea societate.
A.V.A.S. -ul în calitate de acţionar, nu poate înstrăina respectivele imobile, nu le poate închiria ori să culeagă fructele de pe urma acestora. Singura îndreptăţită la aceste operaţiuni juridice este proprietarul, deci, societatea şi nu acţionarul.
Recurentul, fiind proprietarul acţiunilor, deci al capitalului social al societăţii, nu poate fi şi proprietarul patrimoniului societăţii, astfel că în mod greşit s-a reţinut calitatea sa procesuală pasivă, care a dus la admiterea acţiunii şi a cererii privind arătarea titularului dreptului.
Susţinerea instanţei de apel cu privire la împrejurarea că judecătorii instanţei de fond au respectat dispoziţiile deciziei civile nr. 3652 din 26 septembrie 2003, pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie asupra recursului în anulare, potrivit dispoziţiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ. prin care s-ar fi dezlegat problema de drept vizând excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a recurentei prin respingerea excepţiei, este neîntemeiată. Prin hotărârea respectivă, instanţa a dispus numai suplimentarea probelor pentru identificarea imobilului din litigiu. În aceste condiţii, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a acestei părţi nu a făcut obiectul unei probleme de drept dezlegate. Faţă de considerentele arătate anterior se reţine că, recurentul nu are calitate procesuală pasivă în cauză.
În consecinţă, în mod greşit instanţele au reţinut calitatea procesuală pasivă a recurentei, admiţând acţiunea şi cererea privind arătarea titularului dreptului în persoana A.V.A.S. -ului şi a obligat-o împreună cu celelalte pârâte să lase reclamanţilor în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul în litigiu.
Pentru considerentele expuse, urmează ca recursul declarat de A.V.A.S. să fie admis, să se caseze în parte Decizia instanţei de apel, în sensul admiterii apelului declarat de pârâtă împotriva sentinţei instanţei de fond; schimbând în parte această hotărâre, va fi respinsă acţiunea reclamanţilor împotriva A.V.A.S. pentru lipsa calităţii procesuale pasive, precum şi cererea de arătare a titularului dreptului privind această parte, menţinându-se celelalte dispoziţii ale hotărârilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul pârâta A.V.A.S. împotriva deciziei nr. 54 din 22 martie 2006 a Curţii de Apel Iaşi, pe care o casează în parte.
Admite apelul declarat de A.V.A.S. împotriva sentinţei civile nr. 420 din 8 aprilie 2005 a Tribunalului Iaşi, pe care o schimbă în parte, în sensul că respinge acţiunea formulată împotriva A.V.A.S. pentru lipsa calităţii procesuale pasive, precum şi cererea de arătare a titularului dreptului privind această parte.
Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei şi sentinţei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 noiembrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1141/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 9416/2006. Civil → |
|---|
