ICCJ. Decizia nr. 1234/2006. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr.1234
Dosar nr.10651/200.
Nr. nou 27113/1/2005
Şedinţa publică din 3 februarie 2006
Asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă 1074 din 29 noiembrie 2004 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, s-a admis în parte acţiunea reclamantei K.B.T.B. în contradictoriu cu Prefectura Municipiului Bucureşti prin prefect şi Ministerul Finanţelor Publice.
Instanţa a dispus anularea procesului verbal 262 din 8 iulie 2004 emis de Prefectura Municipiului Bucureşti şi a obligat Prefectura Municipiului Bucureşti să emită dispoziţia motivată privind stabilirea despăgubirilor băneşti privind garsoniera nr. 6 din Bucureşti, şi a respins capătul de cerere referitor la obligarea Ministerului Finanţelor de a elibera suma reprezentând valoarea imobilului.
Prin aceeaşi sentinţă a fost respinsă acţiunea faţă de Primăria şi Primarul General al Municipiului Bucureşti.
În considerentele sentinţei, instanţa a reţinut că reclamanta a probat dreptul său de proprietate în privinţa garsonierei şi a modalităţilor abuzive de preluare a bunului de către stat, în accepţiunea art. 2 din Legea nr. 10/2001 şi că în mod greşit s-a dispus prin procesul verbal contestat, respingerea notificării formulată de petentă privind acordarea despăgubirilor băneşti. Ca urmare, Prefectura Municipiului Bucureşti a fost obligată să emită dispoziţia motivată pentru stabilirea despăgubirilor băneşti aferente garsonierei în litigiu.
Tribunalul a respins ca nefondat capătul de cerere privind obligarea Ministerului Finanţelor la eliberarea sumelor ce reprezintă valoarea imobilului şi a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Primăriei şi Primarului Municipiului Bucureşti.
Cu aceeaşi motivare, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de Prefectura Municipiului Bucureşti, argumentând în plus că prin procesul verbal contestat nu se putea respinge notificarea petentei pentru că aceasta nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului şi că cel mult s-ar fi putut respinge notificarea pentru lipsa calităţii de persoană îndreptăţită, dacă aceasta nu a ataşat la notificare copia certificatului de căsătorie.
În recursul declarat în termen, Prefectul municipiului Bucureşti critică Decizia civilă nr. 595 A din 13 aprilie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, sub două aspecte.
Într-un prim motiv recurenta arată că operând termenul legal de decădere pentru depunerea actelor doveditoare în sprijinul notificării, pe care contestatoarea nu l-a respectat, prefectura nu mai putea fi obligată la emiterea deciziei sau dispoziţiei motivate pentru soluţionarea notificării, de vreme ce procesul verbal 262 din 8 iulie 2004, de respingerea cererii, echivalează cu o atare soluţionare a notificării.
În cel de-al doilea motiv de recurs, Prefectura municipiului Bucureşti, invocând art. 20 alin. (3) respectiv art. 23 alin. (2) art. 36-40 din Legea nr. 10/2001, precum şi art. 36.4 din HG 498/2003 de aprobare a normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, invocă lipsa sa de competenţă în soluţionarea notificării, în raport de atribuţiile speciale acordate prin lege în acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent bănesc.
Recursul este întemeiat.
Potrivit art. 36-40 din Legea nr. 10/2001 coroborat cu art. 10 şi art. 33 din Legea nr. 10/2001 precum şi art. 36.2 din HG 498/2003 de aprobarea normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, Prefecturile investite cu soluţionarea notificărilor prin care se solicitau despăgubiri băneşti aveau obligaţia de a verifica şi de a se asigura că aceasta este singura variantă. În principiu, unitatea deţinătoare se pronunţă printr-o dispoziţie motivată cu privire la acordarea măsurilor reparatorii, în timp ce Comisia pentru aplicarea Legii nr. 10/2001 de pe lângă Prefectura Municipiului Bucureşti consemna în procese verbale rezultatul evaluării, centraliza notificările şi ofertele de acordare a despăgubirilor băneşti şi le transmitea Ministerului Finanţelor.
În acest context, soluţia instanţei de fond de obligare a prefecturii la emiterea dispoziţiei motivate este nelegală.
Mai mult, după modificarea Legii nr. 10/2001 prin Legea 247/2005, măsurile reparatorii prin echivalent, se concretizează, în accepţiunea art.2 din Legea nr. 10/2001 în compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent cu acordul persoanei îndreptăţite sau despăgubiri, altele decât cele băneşti constând conform art. 30 alin. (4) şi (6) din Legea nr. 10/2001 în titluri de valoare nominală, folosite exclusiv în procesul de privatizare sau în acţiuni.
Modificările Legii 10/2001 intervenite prin Legea 247/2005 fiind de imediată aplicare, înseamnă că problema acordării măsurilor reparatorii prin echivalent bănesc nu se mai pune în discuţie şi ca urmare, nici competenţa Comisiei de pe lângă Prefectura municipiului Bucureşti în legătură cu aceasta modalitate de reparaţie.
Se reţine din conţinutul notificării că imobilul proprietatea contestatoarei a trecut în proprietatea statului în temeiul Decretul nr. 111/1951, ca bun abandonat, astfel că soluţionarea notificării, revine în competenţa Primăriei şi Primarului Municipiului Bucureşti acţionaţi în cauză, cărora urmează a le fi remisă de către prefectură notificarea contestatoarei.
Aspectele legate de aplicarea sancţiuni decăderii contestatoarei pentru nedepunerea în termenul legal a actelor doveditoare a legitimării sale de persoană îndreptăţită sunt fără relevanţă, faţă de statuările art. 23 din Legea nr. 10/2001 modificată prin Legea 247/2005 în temeiul cărora aceste acte pot fi depuse până la data soluţionării notificării.
În contextul celor de mai sus arătate, recursul declarat de Prefectul municipiului Bucureşti, Preşedintele comisiei pentru aplicarea Legii nr. 10/2001, împotriva deciziei civile nr. 595/A din 13 aprilie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, va fi admis.
Casându-se Decizia şi sentinţa 1074 din 29 noiembrie 2004 a Tribunalului Municipiului Bucureşti, secţia III-a civilă, primarul general al Municipiului Bucureşti căruia i se va înainta notificarea contestatoarei, va soluţiona în sensul acordării măsurilor reparatorii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat la pârâtul Prefectul municipiului Bucureşti, Preşedinte al Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 10/2001 împotriva deciziei civile nr. 595/A din 13 aprilie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Casează Decizia şi sentinţa nr. 1074 din 29 noiembrie 2004 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, în sensul că obligă pe Primarul General al municipiului Bucureşti, să emită dispoziţia de acordare a măsurilor reparatorii. Menţine restul.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 3 februarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 127/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 771/2006. Civil → |
|---|
