ICCJ. Decizia nr. 771/2006. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 771
Dosar nr. 26936/1/200.
Nr. vechi 10474/2005
Şedinţa publică din 24 ianuarie 2006
Deliberând în condiţiile art. 256 C. proc. civ. asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea introdusă la 15 septembrie 2004 la Tribunalul Prahova, reclamanta A.I. a chemat în judecată Primăria municipiului Câmpina, Municipiul Câmpina şi pe primarul acestui municipiu pentru ca în contradictoriu cu aceştia să se anuleze dispoziţia 1900/R august 2004 a primarului prin care i s-a respins notificarea unui teren de 2313 mp situat în Câmpina.
Reclamanta a solicita restituirea în natură a unei suprafeţe de 1846 mp şi prin echivalent bănesc restul de 417 mp şi corpul 2 de clădire. Ulterior reclamanta şi-a precizat cererea numai pentru despăgubiri băneşti.
Tribunalul Prahova prin sentinţa civilă nr. 183 din 14 februarie 2005 a respins ca neîntemeiată contestaţia.
În motivarea hotărârii, Tribunalul a reţinut că reclamantei i s-a recunoscut dreptul de proprietate asupra imobilului situat în Câmpina, prin sentinţa civilă nr. 3278 din 18 septembrie 1998.
Prin sentinţa civilă nr. 2508 din 20 septembrie 2000 a fost lămurit dispozitivul sentinţei civile nr. 3278/1998 în sensul că imobilul se compune din 3055 mp teren identificat prin expertiză şi două construcţii corp 1 şi 2. S-a constatat că prin notificarea supusă rezolvării Primăriei din Câmpina s-au revendicat bunurile deja obţinute prin hotărâre judecătorească.
Nu s-a reţinut ca motiv temeinic al prezentei acţiuni imposibilitatea punerii în executare a hotărârilor judecătoreşti amintite, faţă de obiectul Legii nr. 10/2001 care se referă numai la bunurile preluate abuziv de către stat, restituirea prin echivalent fiind prevăzută numai în cazul imposibilităţii restituirii în natură.
Curtea de Apel Ploieşti prin Decizia nr. 798 din 7 iunie 2005 a admis apelul reclamantei, a schimbat în tot sentinţa şi a anulat dispoziţia 289/N 23 iulie 2001. A constatat dreptul reclamantei la măsuri reparatorii prin echivalent sub formă de despăgubiri pentru imobilul situat în Câmpina compus din teren în suprafaţă de 417 mp şi 1896 mp amplasată conform raportului de expertiză G.E., construcţia 1 identificată de acelaşi expert şi construcţia 2 identificată de expert B.C.
Pentru a hotărî astfel instanţa de apel a reţinut că sentinţele judecătoreşti nr. 3278 din 18 septembrie 1998 a Judecătoriei Câmpina şi sentinţa nr. 2508 din 20 septembrie 2000 a aceleiaşi judecătorii nu au putut fi puse în executare de către Consiliul Local Câmpina care a fost obligat la restituirea în natură deoarece o parte din imobilul ce a aparţinut reclamantei nu se mai afla în posesia Consiliului local Câmpina fiind înstrăinat unor persoane fizice. Noii cumpărători au obţinut Decizia nr. 64 din 22 ianuarie 2003 a Curţii de Apel Ploieşti prin care, admiţându-se apelul, a fost respinsă acţiunea în revendicare a reclamantei pentru partea din imobil vândută acestora cu contractul de vânzare-cumpărare nr. 364 din 8 martie 1974.
S-a constatat aşadar ca potrivit art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001 măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent bănesc pentru cazul în care imobilul a fost transformat astfel încât a devenit un imobil nou în raport de cel preluat şi în cazul în care a fost înstrăinat fostului chiriaş cu respectarea legii.
S-a constatat deci că în mod greşit s-a considerat restituit întregul imobil, pentru partea din imobilul nerestituit şi înstrăinată foştilor chiriaşi, reclamanta fiind îndreptăţită la despăgubiri băneşti.
Împotriva acestei hotărâri Primarul municipiului Câmpina a declarat recurs în termen legal invocând motivul prev. de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În fapt s-a criticat soluţia de acordare de despăgubiri în temeiul Legii nr. 10/2001 care, în opinia recurenţilor nu se mai aplică în cauză, rezolvarea trebuind să fie primită de reclamantă prin punerea în executare a deciziei nr. 2.508 din 20 septembrie 2002 contestaţia la executare.
Recursul este neîntemeiat şi se va respinge pentru următoarele considerente:
Revendicarea reclamantei îşi are sorgintea în abuziva preluare a proprietăţii de stat.
Este adevărat că reclamanta a obţinut formal, printr-o hotărâre judecătorească în 1998 a cărui înţeles a fost lămurit în anul 2000, titlul de proprietate asupra imobilului preluat abuziv.
Această hotărâre judecătorească nu a putut fi pusă în întregime în executare pentru că pentru o parte din imobilul ce i-a fost recunoscut s-au emis titluri către alte persoane fizice.
În mod corect instanţa a considerat că în temeiul Legii nr. 10/2001, reclamanta este îndreptăţită să primească despăgubiri în echivalent bănesc pentru partea din imobil ce nu i-a putut fi restituită în natură pentru că aceasta fusese înstrăinată foştilor chiriaşi.
La data apariţiei Legii nr. 10/2001 reclamanta nu fusese pusă în posesie pentru întregul bun revendicat datorită împiedicărilor mai sus expuse.
Din probele administrate în cauză rezultă că nici Decizia nr. 3278/1998 nici Decizia nr. 2508/2000 nu au putut fi puse în executare, deşi reclamanta a cerut mai întâi punerea acestora în executare pentru a-şi putea valorifica titlul obţinut.
Instanţele au apreciat corect că în cauză se aplică Legea nr. 10/2001 pentru că reclamanta se află în situaţia că nu i se poate restitui în natură o parte din bunurile de care a fost deposedată abuziv şi a cărui proprietate i-a fost reconstituită.
Legea nr. 10/2001 reglementează în mod expres în art. 47 situaţia persoanelor îndreptăţite sau vătămate într-un drept al lor, cărora anterior apariţiei Legii nr. 10/2001 li s-au respins acţiuni având ca obiect bunuri preluate în mod abuziv pot solicita indiferent de natura soluţiilor pronunţate măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent în condiţiile prezentei legi.
Reclamanta a avut o soluţie de admitere, dar imposibilitatea de a-şi realiza dreptul recunoscut prin hotărâre, dintr-o împiedicare vânzarea unei părţi către alte persoane fizice, care în termenii Legii nr. 10/2001 dă loc la despăgubiri face din reclamantă o persoană vătămată în dreptul său şi căreia practic, printr-o hotărâre anterioară Legea nr. 10/2001, i s-a respins pentru o parte din imobil acţiunea în revendicarea unui bun preluat abuziv de stat.
Ca urmare în mod corect instanţele au considerat că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 10/2001.
Pentru considerentele arătate se va respinge ca nefondat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Primarul municipiului Câmpina împotriva deciziei nr. 798 din 7 iunie 2005 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 ianuarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1234/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4888/2006. Civil. Revendicare. Recurs → |
|---|
