ICCJ. Decizia nr. 1326/2006. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1326
Dosar nr. 27135/1/200.
10673/2005
Şedinţa publică din 6 februarie 2006
Asupra recursurilor de faţă,
Din analiza actelor şi lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti contestatorul G.T. a solicitat desfiinţarea deciziei nr. 17 din 19 ianuarie 2003 emisă de pârâta RA A.P.P.S., restituirea în natură a imobilului situat în Timişul de Jos, judeţ Braşov şi întabularea în cartea funciară a dreptului de proprietate asupra acestui imobil.
Prin sentinţa civilă nr. 812 din 24 septembrie 2004 Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins ca tardiv formulată contestaţia, reţinând că nu au fost respectate dispoziţiile art. 24 alin. (7) din Legea nr. 10/2001, referitor la promovarea contestaţiei în termen de 30 de zile de la comunicarea deciziei către contestator.
S-a mai reţinut că cererea de restituire a imobilului a fost respinsă prin Decizia contestată, întrucât dosarul nu a fost complet, iar contestatorul nu a efectuat demersurile necesare în acest scop.
Împotriva sentinţei a declarat apel contestatorul arătând că în situaţia în care pârâta a respins notificarea, întrucât solicitantul, în opinia sa, nu reprezenta persoana îndreptăţită în sensul legii, dispoziţiile art. 24 alin. (7) din Legea 10/2001 nu îi sunt aplicabile şi, pe cale de consecinţă, nici termenul de 30 de zile de la comunicarea deciziei contestate.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin Decizia nr. 588 A din 12 aprilie 2005 a admis apelul, a anulat sentinţa atacată şi a reţinut cauza pentru evocarea fondului, reţinând că unitatea deţinătoare a imobilului a respins cererea de restituire a imobilului, apreciind că nu a dovedit calitatea de persoană îndreptăţită. Ca atare, nefiind vorba despre efectuarea unei oferte de restituire prin echivalent, contestatorul nu se află în ipoteza prevăzută de art. 24 alin. (7) din Legea 10/2001 şi nu îi poate fi imputabilă nerespectarea termenului de 30 de zile pentru a ataca Decizia. Pentru situaţia juridică reţinută, respectiv aceea că nu este o persoană îndreptăţită, legiuitorul nu a prevăzut un termen expres de decădere, în care el să fie obligat a formula contestaţia.
În acest caz, contestaţia poate fi promovată în termenul general de prescripţie de 3 ani, întrucât apelantul nu a contestat şi valabilitatea titlului statului.
Prin Decizia civilă nr. 1031 A din 7 iunie 2005, instanţa de apel, evocând fondul cauzei a admis excepţia de inadmisibilitate a restituirii în natură a imobilului, a admis în parte contestaţia, a anulat dispoziţia nr. 17 din 19 ianuarie 2004 şi a dispus obligarea intimatei să emită Decizia de restituire în natură a imobilului, reţinând că Decizia nr. 17/2004 emisă de intimată, prin care s-a respins solicitarea contestatorului privind restituirea în natură a imobilului pentru că nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului este nelegală, întrucât nu a ţinut seama de înscrisurile depuse la dosar. Astfel extrasul de C.F. arată faptul că proprietarul este contestatorul din prezentul dosar, înscrierea în cartea funciară având un caracter constitutiv de drepturi.
De asemenea, contestatorul a depus şi acte de stare civilă, respectiv copia paşaportului, legalizată şi tradusă din limba germană şi copia certificatului de căsătorie, acte suficiente pentru verificarea datelor de stare civilă ale contestatorului şi dovedirea dreptului de proprietate asupra imobilului, astfel încât contestatorul face parte din categoria persoanelor îndreptăţite la restituirea în natură.
Cum instanţa de judecată nu este abilitată legal să dispună restituirea în natură a imobilului, s-a admis în parte contestaţia, iar intimata a fost obligată să emită Decizia de restituire în natură a imobilului.
Împotriva ambelor decizii a declarat recurs pârâta RA A.P.P.S.
În recursul formulat împotriva deciziei civile nr. 1031 A/2005, întemeiat în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ. se arată:
- instanţa nu a avut în vedere dispoziţiile art. 1.5 şi art. 1.6 din HG 498/2003 conform cărora unitatea deţinătoare poate respinge cererea şi în situaţia în care apreciază că dreptul de proprietate şi calitatea de moştenitor nu au fost dovedite, iar Decizia de respingere a notificării trebuie atacată în termenul de 30 zile prevăzut de art. 24 alin. (7) al Legii 10/2001
- înscrierea în cartea funciară are caracter declarativ de drepturi şi nu constitutiv de drepturi cum s-a reţinut în Decizia atacată
- contestatorul nu a depus la dosarul de notificare certificatul de nomenclatură urbană din care să rezulte că imobilul solicitat este unul şi acelaşi cu cel înscris în C.F., autorizaţia de construcţie a clădirilor întabulate în C.F., istoricul de rol şi declaraţia
autentificată dată pe proprie răspundere prin care să declare că nu a primit despăgubiri.
În recursul declarat împotriva deciziei civile nr. 588 A/2005, întemeiat în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ. se susţine că instanţa de apel nu a avut în vedere dispoziţiile art. 1.5 şi 1.6 din HG nr. 498/2003 conform cărora Decizia de respingere a notificării poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptăţită, prin asimilare cu ipoteza ofertei refuzate prevăzută la art. 24 alin. (7) şi (8) din Legea 10/2001, în termen de 30 de zile de la comunicare.
Recursurile sunt nefondate.
Conform art. 24 alin. (1) al Legii nr. 10/2001, în numerotarea existentă înainte de modificarea adusă prin Legea nr. 247/2005, dacă restituirea în natură nu este posibilă, deţinătorul imobilului este obligat ca, prin decizie sau dispoziţie motivată, în termenul prevăzut de art. 23 alin. (1) să facă persoanei îndreptăţite oferta de restituire prin echivalent, corespunzătoare imobilului.
În speţă, unitatea deţinătoare nu a făcut nici o ofertă de restituire prin echivalent, ci a respins notificarea întrucât contestatorul nu a dovedit dreptul de proprietate asupra imobilului. Ca atare, nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 24 alin. (7) din Legea 10/2001, deoarece, prin ipoteză, actul ce trebuie atacat lipseşte, respectiv oferta, iar dispoziţiile articolului menţionat sunt de strictă interpretare, nefiind aplicabile prin analogie.
Deşi legiuitorul nu a reglementat situaţia în care oferta lipseşte, totuşi cei îndreptăţiţi se pot adresa instanţei judecătoreşti competente pentru ca unitatea deţinătoare să emită dispoziţia motivată, întrucât o atare obligaţie decurge din lege şi face parte dintr-o procedură administrativă prealabilă instituită în mod imperativ, iar conduita culpabilă a persoanei juridice notificate nu poate să afecteze interesele persoanelor îndreptăţite şi nici să le lipsească în fapt de posibilitatea de a-şi apăra drepturile recunoscute de lege.
Lipsa ofertei echivalează cu neîndeplinirea obligaţiei corelative a unui drept civil, respectiv dreptul la restituirea imobilului prin echivalent, caz în care persoana îndreptăţită îşi poate realiza acest drept în condiţiile dreptului comun.
În considerarea celor ce preced, soluţia de admitere a contestaţiei este legală, cu atât mai mult cu cât, fiind stabilit că s-a parcurs faza administrativă prealabilă şi că în cele din urmă unitatea deţinătoare a dat un răspuns negativ notificării ce i-a fost adresată, instanţa a verificat şi s-a pronunţat cu privire la legalitatea acestui mod de rezolvare, vizând atât motivele refuzului de restituire în natură a imobilului, cât şi lipsa ofertei de restituire prin echivalent.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâta RA A.P.P.S. împotriva deciziilor civile nr. 588 A din 12. aprilie 2005 şi nr. 1031 A din din 7 iunie 2005 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată astăzi 6 februarie 2006, în şedinţa publică.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1334/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 111/2006. Civil → |
|---|
