ICCJ. Decizia nr. 1472/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1472
Dosar nr. 12.217/1/2006
Şedinţa publică din 16 februarie 2007
Deliberând asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1700 din 14 decembrie 2005 Tribunalul Alba, secţia civilă, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţii T.J. şi T.D. împotriva pârâtului municipiul Alba Iulia, a constatat nelegalitatea măsurii de preluare în proprietatea statului român a imobilelor înscrise în C.F. 2664 Alba Iulia şi C.F. 728 Alba Iulia, l-a obligat pe pârât să retrocedeze reclamanţilor imobilele, în echivalent, a respins capătul de cerere privind acordarea de despăgubiri băneşti şi acţiunea formulată faţă de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice.
Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut că imobilele în litigiu au aparţinut lui T.M. şi T.B., ai căror moştenitori sunt reclamanţii.
Imobilele au fost supuse exproprierii şi atribuite prin reforma agrară altor persoane.
În prezent terenurile sunt ocupate de construcţii, astfel încât nu pot fi restituite în natură, iar în ceea ce priveşte măsurile reparatorii prin echivalent, instanţa nu se poate pronunţa la momentul adoptării hotărârii, deoarece unitatea deţinătoare, respectiv municipiul Alba Iulia urmează a se pronunţa prin dispoziţie motivată dacă poate sau nu să atribuie teren în schimb sau să acorde una din formele de despăgubire prevăzute de Legea nr. 247/2005.
În drept tribunalul a reţinut că sunt aplicabile dispoziţiile art. 9 alin. (2) şi art. 6 alin. (1) din Legea nr.10/2001.
Prin Decizia civilă nr. 175 din 19 mai 2006 Curtea de Apel Alba Iulia a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtul municipiul Alba Iulia împotriva sentinţei.
Pentru a decide astfel, curtea de apel a reţinut că este nefondată critica referitoare la lipsa calităţii procesuale pasive a unităţii administrativ teritoriale, deoarece potrivit dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 în cazul imobilelor deţinute de unităţile administrativ-teritoriale, restituirea în natură sau prin echivalent se face prin dispoziţia motivată a primarului ori a preşedintelui consiliului judeţean.
Deşi textul menţionat face referire la primar, acesta stă în proces ca reprezentant al unităţii administrativ-teritoriale.
În ceea ce priveşte depăşirea limitelor învestirii, curtea de apel a reţinut că prima instanţă s-a pronunţat asupra a ceea ce s-a cerut, respectând dispoziţiile art. 129 alin. ultim C. proc. civ.
De asemenea, curtea de apel a arătat că reclamanţii au parcurs procedura prealabilă, deoarece au formulat notificare, dar pârâtul a refuzat să emită dispoziţie motivată pentru imobilele în litigiu.
Împotriva deciziei au declarat recurs reclamanţii şi pârâtul municipiul Alba Iulia prin primar.
1. Reclamanţii critică Decizia curţii de apel pe considerentul că nu a dispus restituirea în natură a imobilelor, în condiţiile în care această măsură primează potrivit Legii nr. 10/2001.
Recursul reclamanţilor nu poate fi analizat pe fond şi va fi respins ca inadmisibil, deoarece aceştia nu au declarat apel împotriva sentinţei tribunalului, achiesând la aceasta şi, implicit, la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, aşa cum a dispus prima instanţă.
În lipsa apelului reclamanţilor, curtea de apel nu putea să schimbe sentinţa în sensul arătat, iar reclamanţii nu pot să critice direct în recurs hotărârea pe care nu au atacat-o.
Pentru aceste considerente, în baza art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamanţi.
2. Pârâtul critică Decizia pentru nelegalitate, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţinând că:
2.1. Municipiul Alba Iulia nu are calitate procesuală pasivă în litigiile reglementate de Legea nr. 10/2001.
2.2. Instanţa a acordat altceva decât s-a cerut, deoarece reclamanţii au solicitat fie atribuirea unor terenuri în echivalent, fie despăgubiri băneşti, or instanţa obligă pe pârât să ofere reclamanţilor măsuri reparatorii prin echivalent.
2.3. Reclamanţii nu au uzat de procedura necontencioasă prevăzută de Legea nr. 10/2001.
2.4. Având în vedere că imobilele în litigiu au fost atribuite în temeiul Legii nr. 18/1991 altor persoane, acestea nu mai pot face obiectul Legii nr. 10/2001 conform art. 8 din acest ultim act normativ.
Toate criticile formulate de pârât sunt nefondate.
2.1. Chiar dacă cel care trebuie să emită dispoziţia motivată prin care să răspundă la notificare este primarul, unitatea deţinătoare în sensul Legii nr. 10/2001 este unitatea administrativ-teritorială, pe care primarul nu face decât să o reprezinte, aşa încât chemarea în judecată a municipiului nu încalcă nicio dispoziţie legală, cum corect a stabilit curtea de apel.
2.2. Instanţa nu a acordat altceva decât s-a cerut, ci s-a pronunţat asupra dreptului reclamanţilor de a primi măsuri reparatorii prin echivalent, în temeiul Legii nr. 10/2001, admiţând însă numai în parte acţiunea.
Faptul că reclamanţii au cerut expres acordarea anumitor măsuri reparatorii, iar tribunalul nu le-a acordat prin sentinţă putea fi contestat de către reclamanţi, singurii prejudiciaţi de o eventuală omisiune sau greşeală a instanţei, numai că aceştia nu au declarat apel.
2.3. Instanţa de apel a reţinut că reclamanţii au formulat notificare în temeiul Legii nr. 10/20001, ceea ce înseamnă că aceştia şi-au îndeplinit obligaţia de a declanşa procedura administrativă prealabilă.
Recurentul nu combate în niciun fel această statuare a curţii de apel, aşa încât simplul fapt că în opinia sa procedura prealabilă nu ar fi fost parcursă nu poate constitui motiv de admitere a recursului.
2.4. Critica potrivit căreia imobilele în litigiu nu ar face obiectul Legii nr. 10/2001 nu a fost formulată în apel, ceea ce înseamnă că nu poate fi invocată omisso medio, direct în faza procesuală a recursului.
De asemenea, câtă vreme instanţa de apel, păstrând sentinţa nu a stabilit în concret măsurile reparatorii pe care urmează să le primească reclamanţii, toate susţinerile recurentului referitoare la măsurile pe care le prevede legea nu au legătură cu soluţia atacată.
Pentru toate aceste considerente, în baza art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârât ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Municipiul Alba Iulia prin Primar împotriva deciziei nr. 175 A din 19 mai 2006 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia civilă.
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamanţii T.D. şi T.J. împotriva aceleiaşi decizii.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 februarie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1521/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1441/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
