ICCJ. Decizia nr. 1521/2006. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1521
Dosar nr. 6232/104/2006
Şedinţa publică din 19 februarie 2007
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1099 din 30 octombrie 2006, Tribunalul Olt a admis acţiunea reclamantei Direcţia Generală de Paşapoarte împotriva pârâtului G.C.R. şi a dispus restrângerea exercitării dreptului de liberă circulaţie a pârâtului în Spania şi în celelalte state membre ale Uniunii Europene, cu excepţia celor cu privire la care face dovada că are dreptul de intrare, începând cu data de 30 octombrie 2006 şi până la 30 octombrie 2008.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că pârâtul a fost returnat la data de 3 august 2006 în baza Acordului de readmisie încheiat de România cu această ţară, deoarece a fost descoperit de organele de poliţie fără acte care să justifice prezenţa lui în Spania, situaţia returnării sale rezultând din talonul de returnare aflat la dosar.
A reţinut tribunalul că, motivul returnării pârâtului rezultă din declaraţia acestuia dată în faţa agentului din cadrul P.P.F., H.C., privind şederea ilegală în Spania, deoarece a ieşit legal din ţară la data de 23 ianuarie 2004 şi nu s-a mai întors pe teritoriul României până la 3 august 2006, când a fost returnat.
A mai reţinut instanţa de fond că dreptul la liberă circulaţie al oricărei persoane, inclusiv al pârâtului se subordonează legii şi interesului general.
Astfel, potrivit art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, modificată şi completată cu dispoziţiile OG nr. 5/2006, restrângerea exercitării dreptului la libera circulaţie a cetăţenilor români, poate fi dispusă pentru o perioadă de cel mult 3 ani … cu privire la, persoana care a fost returnată dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat între România şi acel stat", în cauza de faţă existând Acordul de readmisie între România şi Spania.
În raport de aceste dispoziţii, s-a reţinut că exercitarea dreptului la libera circulaţie în străinătate a pârâtului poate fi restrânsă conform art. 38 lit. a) din lege până la data de 30 octombrie 2008, cu precizarea în plus, că aşa cum rezultă din declaraţia sa, pe teritoriul Spaniei a fost judecat şi condamnat pentru săvârşirea unor infracţiuni.
De asemenea, au fost avute în vedere modificările şi completările ulterioare ale Legii nr. 248/2005, care stabilesc faptul că „până la data aderării României la Uniunea Europeană, în cazul returnării unui cetăţean român în baza unui acord de readmisie încheiat între România şi un stat membru al Uniunii Europene, măsura restrângerii dreptului la liberă circulaţie în străinătate, trebuia să facă referire şi la teritoriile tuturor acestor state, cu excepţia celor cu privire la care persoana în cauză ar face dovada că are drept de intrare".
Apelul declarat de pârât a fost respins prin Decizia nr. 953 din 11 decembrie 2006, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia civilă, care a reţinut ca neîntemeiată susţinerea apelantului că art. 52 din Legea 248/2005 are în vedere numai prevederile art. 40 din lege, care se referă la suspendarea exercitării dreptului la liberă circulaţie în străinătate, pentru că se referă la măsura restrângerii dreptului la liberă circulaţie în străinătate, iar cu privire la persoana apelantului nu s-a dispus măsura prevăzută de acest text.
În acest sens, reţine instanţa de apel că prin soluţia pronunţată de tribunal s-a făcut o corectă aplicare a prevederilor art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 în raport cu probele administrate.
S-a mai avut în vedere că, chiar dacă potrivit art. 39 din aceeaşi lege „ în situaţia prevăzută de art. 38 lit. a) măsura se dispune la solicitarea Direcţiei Generale de Paşapoarte, cu privire la statul de pe teritoriul căreia a fost returnată persoana", iar în art. 52 din lege se prevede că „până la data aderării la U.E. în cazul returnării unui cetăţean în baza unui acord de readmisie încheiat între România şi un stat membru al U.E., măsura restrângerii dreptului la liberă circulaţie în străinătate, instituită în condiţiile art. 38, trebuie să se refere la teritoriile tuturor acestor state, cu excepţia celor cu privire la care persoana în cauză face dovadă că are drept de intrare, astfel că măsura se referă la teritoriile statelor U.E., până la aderarea României, şi după acest moment restrângerea dreptului se referă numai la Spania.
În final, s-a reţinut că, în condiţiile în care măsura restrângerii dreptului la libera circulaţie s-a dispus în această modalitate prevăzută de lege, iar critica apelantului nu face referire la perioada de timp pentru care s-a dispus luarea acestei măsuri, în realitate referindu-se numai la aspectul că ea priveşte toate statele Uniunii Europene, în speţă s-a apreciat că nu pot fi reţinute motive de ordine publică şi care să poată fi puse în dezbaterea părţilor din oficiu.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs pârâtul G.C.R.
Invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul a arătat că Decizia este nelegală, pentru că a fost dată cu încălcarea greşită a legii.
Potrivit art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, modificată şi completată de OG nr. 5/2006, restrângerea exercitării dreptului la libera circulaţie a cetăţenilor români poate fi dispusă, pentru o perioadă de cel mult 3 ani, faţă de persoana care a fost returnată dintr-un stat, în baza unui acord de readmisie, încheiat între România şi acel stat.
Dreptul constituţional la liberă circulaţie nu este un drept absolut, putând fi limitat în condiţiile prevăzute de legea specială, care este Legea nr. 248/2005.
Se mai susţine că, în mod greşit s-au aplicat dispoziţiile art. 52 din aceeaşi lege prin restrângerea exercitării dreptului de liberă circulaţie a sa şi în celelalte state membre ale Uniunii Europene până la data de 30 octombrie 2008.
Criticile formulate permit încadrarea recursului în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi sunt fondate în parte pentru considerentele de mai jos:
Conform dispoziţiilor art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, restrângerea exercitării dreptului la libera circulaţie în străinătate a cetăţenilor români poate fi dispusă pentru o perioadă de cel mult 3 ani faţă de persoana care a fost returnată dintr-un stat în baza unui acord de readmisie, încheiat între România şi acel stat. Prin urmare, pentru a se putea dispune măsura în discuţie, este necesar ca persoana să fi fost expulzată de pe teritoriul acelui stat şi să fi fost readmisă de Statul Român.
Procedurile ce au loc în fiecare din aceste trei etape, expulzare, readmisie, restrângerea libertăţii de circulaţie, pot interesa drepturi ce fac obiect de reglementare al Convenţiei pentru apărarea dreptului omului şi libertăţilor fundamentale şi protocoalelor sale adiţionale.
Înalta Curte constată că textul citat instituie garanţii specifice, de fond şi de ordin procedural, pentru situaţiile în care un stat semnatar al Convenţiei decide să expulzeze, pentru raţiuni ce ţin de aprecierea sa, un străin aflat pe teritoriul său.
În aplicarea măsurii restrângerii dreptului la libertate de circulaţie, se are în vedere art. 2 parag. 2 din Protocolul adiţional nr. 4 la Convenţie, care prevede că orice persoană este liberă să părăsească orice ţară, inclusiv pe a sa.
Dreptul astfel garantat, nu este, însă, un drept absolut, întrucât poate fi limitat, în condiţiile prevăzute de parag. 3 al art. 2 din Protocolul adiţional nr. 4 la Convenţie, care impune ca limitarea să fie prevăzută de lege, să fie o măsură necesară, într-o societate democratică (pentru securitatea naţională, siguranţa publică, menţinerea ordinii publice, prevenirea faptelor penale, protecţia sănătăţii sau a moralei, ori protejarea drepturilor şi libertăţilor altora) şi să fie proporţională cu scopul legitim urmărit.
Astfel, măsura este prevăzută de lege, respectiv de art. 38 alin. (2) din Legea nr. 248/2005, care îndeplineşte condiţiile de accesibilitate şi previzibilitate impuse de Convenţie, şi urmăreşte unul din scopurile legitime, prevăzute de paragraful 3 din art. 2 din protocolul adiţional nr. 4 la Convenţie.
În speţă, s-a făcut dovada îndeplinirii condiţiilor prevăzute de acest text, în sensul existenţei acordului de readmisie încheiat cu Spania, precum şi acte care atestă că, recurentul a fost obligat să părăsească teritoriul Spaniei, pentru că s-a aflat în mod ilegal în acest stat.
La stabilirea perioadei în care se va aplica această măsură trebuie avut în vedere ca măsura să fie proporţională cu scopul urmărit, astfel încât să nu se aducă atingere însăşi existenţei dreptului ce se bucură de protecţie naţională şi europeană.
La stabilirea perioadei în care se va aplica măsura, instanţa a avut în vedere că recurentul a fost descoperit pe teritoriul Spaniei fără acte care să justifice prezenţa sa în acest sens, conform talonului de returnare, cât şi declaraţia sa, din care rezultă că a fost judecat şi condamnat pentru săvârşirea unor infracţiuni, aspecte faţă de care instanţa de recurs reţine că măsura este proporţională cu scopul legitim urmărit.
În ceea ce priveşte aplicarea dispoziţiilor art. 52 din Legea nr. 248/2005 se reţine că, în mod greşit s-a dispus restrângerea dreptului la libera circulaţie în străinătate a recurentului şi pe teritoriile tuturor statelor membre ale Uniunii Europene până la data de 30 octombrie 2008, în condiţiile în care acest lucru putea fi dispus până la data aderării României la Uniunea Europeană.
Pentru considerentele expuse, se va admite recursul declarat de pârât şi se va casa Decizia atacată.
În urma admiterii apelului, declarat de pârât împotriva sentinţei nr. 1099 din 30 octombrie 2006, pronunţată de Tribunalul Olt, secţia civilă, aceasta va fi schimbată în parte, în sensul că se va înlătura din dispozitivul său, menţiunea referitoare la restrângerea exercitării dreptului la liberă circulaţie a pârâtului şi în celelalte state membre ale Uniunii Europene, având în vedere că, începând cu 1 ianuarie 2007 România a aderat la Uniune.
Vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei pronunţate de Tribunalul Olt.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtul G.C.R. împotriva deciziei nr. 953 din 11 decembrie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia civilă, pe care o casează.
Admite apelul declarat de pârât împotriva sentinţei 1099 din 30 octombrie 2006 a Tribunalului Olt, secţia civilă, pe care o schimbă în parte în sensul că înlătură menţiunea referitoare la celelalte state membre ale Uniunii Europene.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei tribunalului.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 februarie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1520/2006. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 1472/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
