ICCJ. Decizia nr. 1520/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1520
Dosar nr. 1783/2/2006
Şedinţa publică din 6 martie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Giurgiu sub nr. 490/2005 reclamanta SC E. SA, cu sediul în municipiul Giurgiu a chemat în judecată pârâţii Primăria municipiului Giurgiu, Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, I.G.N., Ş.P.P. I.F., R.G.F., S.M.A., A.V.A.S. Bucureşti, SC E.I. SRL Giurgiu, R.M.G., R.F., solicitând anularea dispoziţiei nr. 88 din 22 ianuarie 2002 emisă de Primarul municipiului Giurgiu, precum şi a procesului-verbal din 16 septembrie 2002 de punere în posesie asupra imobilului situat în Giurgiu, anularea actelor subsecvente, respectiv contractele de vânzare-cumpărare încheiate ulterior şi repunerea în situaţia anterioară.
În motivarea acţiunii reclamanta a susţinut că primarul municipiului Giurgiu a săvârşit un act abuziv restituind în natură pârâţilor I.G.N., I.M.P., Ş.P.P. I.F., S.M.A. imobilul compus din teren în suprafaţă de 1685 mp, din care face parte şi suprafaţa de 577 mp ce aparţine reclamantei, conform certificatului de atestare a dreptului său de proprietate eliberat în baza Legii nr. 15/90 şi HG nr. 834/1991.
La data de 10 noiembrie 2005 pârâta SC E.I. SRL a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei.
Prin sentinţa civilă nr. 583 din 15 noiembrie 2005 pronunţată de Tribunalul Giurgiu s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei invocată de pârâta menţionată, iar pe fondul cauzei s-a dispus respingerea acţiunii formulată de reclamanţi.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că excepţia invocată este neîntemeiată deoarece obiectul litigiului este nulitatea dispoziţiilor Primarului municipiului Giurgiu care priveşte un imobil ce este disputat atât de reclamantă cât şi de pârâţi.
Pe fondul cauzei s-a reţinut că reclamanta nu a invocat un motiv de nulitate absolută a dispoziţiei emisă de primar, că certificatul de atestare pe care îl invocă reclamanta nu a fost urmat de vreo înscriere a vreunui drept de proprietate în cartea funciară, iar pe de altă parte că pârâţii şi-au dovedit calitatea de persoane îndreptăţite la restituire în raport cu prevederile Legii nr. 10/2001.
Reclamanta a declarat apel împotriva sentinţei menţionate, susţinând în primul rând că aceasta a fost dată cu nerespectarea regulilor privind competenţa materială întrucât obiectul principal al litigiului este anularea unor acte de transmitere a dreptului de proprietate asupra imobilului în discuţie, astfel că trebuia soluţionat în primă instanţă de judecătorie, conform dispoziţiilor art. 1 coroborat cu art. 2 lit. b) C. proc. civ.
Apelanta a mai susţinut că sentinţa este nulă pentru că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra tuturor cererilor principale şi accesorii şi nelegală şi netemeinică deoarece dispoziţia atacată şi procesul-verbal subsecvent sunt acte nule date cu încălcarea dispoziţiilor Legii nr. 10/2001.
Prin Decizia civilă nr. 711 A (30 noiembrie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, apelul a fost respins ca nefondat.
S-a dispus şi respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale active.
În motivarea acestei decizii s-a reţinut că, având în vedere temeiul juridic al acţiunii întemeiat pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001, competenţa de soluţionare a cauzei în primă instanţă revine tribunalelor.
Pe fondul cauzei, s-a reţinut că prima instanţă a procedat corect respingând acţiunea, nefiind necesar să se pronunţe pe fiecare din cele trei capete de cerere, fiind vorba de o respingere în totalitate a acţiunii, iar pe de altă parte că reclamanta nu a invocat un motiv de nulitate absolută a dispoziţiei emisă de primar, iar din probele administrate în cauză nu rezultă identitatea dintre terenurile pretinse a fi proprietatea reclamantei şi cele proprietatea pârâţilor.
SC A.B.C. B. SA (fostă SC E. SA) a declarat recurs împotriva deciziei pronunţate în apel, invocând drept temei legal prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs s-a susţinut, în esenţă, că instanţa de apel a ignorat dispoziţiile exprese ale art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, modificată prin Legea nr. 247/2005, iar dispoziţia nr. 88/2002 a fost emisă cu încălcarea flagrantă a dispoziţiilor imperative ale Legii nr. 10/2001.
La termenul de judecată din data de 29 noiembrie 2007 s-a prezentat în instanţă SC R. SA Bucureşti, succesoarea în drepturi a SC ABC B. SA, în urma fuziunii prin absorbţie, care a invocat excepţia de ordine publică a încălcării competenţei materiale în soluţionarea cauzei, competenţă care aparţinea Judecătoriei Giurgiu şi nu Tribunalului Giurgiu.
Analizând cauza cu privire la acest aspect, al competenţei materiale de soluţionare, Înalta Curte reţine următoarele consideraţiuni:
Petitul acţiunii de faţă îl reprezintă în principal anularea dispoziţiei nr. 88 din 22 ianuarie 2002 emisă de Primarul municipiului Giurgiu în soluţionarea notificării adresate în temeiul Legii nr. 10/2001 de către pârâţii persoane fizice, moştenitorii defunctului I.A.
Potrivit prevederilor Legii nr. 10/2001, dispoziţiile ori deciziile date de unităţile deţinătoare asupra notificărilor ce le sunt adresate pot fi contestate în situaţiile prevăzute de lege şi numai de către persoanele îndreptăţite, categorie definită prin art. 3 din lege.
Pentru această categorie de litigii a fost stabilită şi o competenţă materială specială, derogatorie de la cea reglementată prin normele de drept comun, în favoarea secţiei civile a tribunalului în a cărui circumscripţie teritorială se află sediul unităţii deţinătoare.
Fiind vorba de o lege specială, derogatorie sub aspectul subiectelor de drept şi al competenţei materiale a instanţelor judecătoreşti de la legea generală, ea este de strictă interpretare şi îşi găseşte aplicabilitatea numai în situaţiile la care se referă, reglementările sale neputând fi extinse şi altor categorii de litigii.
În conformitate cu prevederile art. 26 (fost art. 24) alin. (3) din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată şi completată de Legea nr. 247/2005, numai persoana care se pretinde îndreptăţită la măsurile reparatorii în temeiul acestui act normativ poate contesta dispoziţia sau Decizia de respingere a notificării la secţia civilă a tribunalului.
Reclamanta din prezenta cauză nu are calitatea de persoană îndreptăţită în sensul art. 3 din Legea nr. 10/2001, fiind terţ, în raport de procedura specială a acestui act normativ şi ca atare nu are deschisă calea acţiunii în anularea dispoziţiei în temeiul Legii nr. 10/2001.
Terţele persoane pot contesta astfel de dispoziţii/decizii emise în favoarea persoanelor îndreptăţite, în procedura reglementată prin legea generală, care este dreptul comun în materia acţiunilor în constatarea nulităţilor, în procedura reglementată prin Codul procedură civilă.
Potrivit procedurii de drept comun, acţiunile în constatarea nulităţii unui alt act civil sunt date, ca regulă generală, în competenţa materială a judecătoriei, art. 1 alin. (1) C. proc. civ.
Normele de competenţă fiind de strictă interpretare, rezultă că, în măsura în care codul de procedură civilă sau legile speciale nu prevăd în mod expres competenţa materială a altei instanţe pentru soluţionarea în primă instanţă a unei cereri, competenţa revine judecătoriei.
Instanţa de judecată era obligată să interpreteze şi să califice corect cererea de chemare în judecată, potrivit scopului urmărit prin promovarea acţiunii, în speţă cererea reprezentând o acţiune de drept comun.
În prezenta cauză, nici dispoziţiile art. 2 C. proc. civ. şi nici cele ale Legii nr. 10/2001 nu reglementează competenţa tribunalului pentru judecarea acţiunilor directe formulate de terţe persoane împotriva dispoziţiei de restituire în natură, examinată conform art. 23 din Legea nr. 10/2001 ca titlu de proprietate, împrejurare faţă de care, Înalta Curte constată că, în temeiul prevederilor art. 1 C. proc. civ., competenţa soluţionării cauzei în primă instanţă aparţine judecătoriei.
Faţă de toate considerentele expuse, Înalta Curte urmează a admite recursul în limita motivului de ordine publică privitor la competenţa materială, a casa hotărârile pronunţate anterior în cauză şi a trimite cauza spre competentă soluţionare la judecătorie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta SC ABC B. SA şi continuat de succesoarea în drepturi SC R. SA Bucureşti împotriva deciziei nr. 711/A din 30 noiembrie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Casează Decizia atacată, precum şi sentinţa nr. 583 din 15 noiembrie 2005 pronunţată de Tribunalul Giurgiu şi trimite cauza la Judecătoria Giurgiu pentru rejudecare.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 martie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1615/2006. Civil. Drept de autor şi drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 1317/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
