ICCJ. Decizia nr. 160/2006. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 160.
Dosar nr. 25791/1/200.
(nr. vechi 7755/2004)
Şedinţa publică din 14 februarie 2006
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de faţă, a reţinut următoarele.
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Alba, secţia civilă, la 1 aprilie 1999, reclamantele L.T., C.V., S.K. şi C.C.M. au solicitat, în contradictoriu cu intimatul Primarul comunei Roşia Montană, anularea dispoziţiei nr. 207/2003 emisă de primar.
În motivarea contestaţiei, s-a arătat că prin dispoziţia nr. 207 din 27 februarie 2003 Primarul comunei Roşia Montană a respins notificarea făcută de reclamante conform Legii nr. 10/2001.
Prin sentinţa civilă nr. 318 din 4 iunie 2003 Tribunalul Alba –secţia civilă a respins contestaţia.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că din extrasul de carte funciară depus la dosar nu rezultă că antecesorii P.F. şi P.A. ar fi avut în proprietate o instalaţie de şteampuri cu 12 săgeţi înscrisă în C.F. Roşia Montană nr. top 13, 14, 15.
Întrucât art. 32 din Legea nr. 115/1938 instituie prezumţia relativă că un drept înscris în cartea funciară există în folosul persoanei care l-a înscris, iar reclamanţii nu au făcut dovada dreptului e proprietate asupra instalaţiei de şteampuri.
Apelul declarat de reclamante împotriva acestei sentinţe a fost respins prin Decizia civilă nr. 465 A din 4 decembrie 2003 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia civilă.
În considerentele deciziei sale, instanţa de apel a reţinut că şteampurile sunt imobile prin natura lor şi nu prin destinaţie, având un amplasament fix, drepturile asupra lor fiind supuse întabulării. Existenţa şteampurilor era menţionată în partea A+1 a cărţii funciare referitoare la terenurile pe care erau amplasate. Lipsa din cartea funciară a menţiunii privind existenţa şteampurilor poate conduce doar la concluzia că aceste şteampuri nu au existat pe terenul proprietatea antecesorilor reclamantelor.
Împotriva acestei decizii apelantele au declarat recurs, critica, întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 6, 9 şi 10 C. proc. civ., vizând următoarele aspecte:
Din actele de stare civilă depuse la dosar rezultă calitatea recurentelor de moştenitoare ale foştilor proprietari asupra imobilului înscris în C.F. Roşia Montană.
Terenul din litigiu este proprietatea unei persoane fizice iar statul a preluat şi distrus instalaţia de prelucrare a minereului ca efect al art. 5 din Legea nr. 119/1948. Câtă vreme şteampurile figurează înscrise în cartea funciară, este irelevantă situaţia faptică actuală cu privire la aceste instalaţii.
Instanţa a interpretat greşit prevederile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 conform cărora măsurile reparatorii privesc şi utilajele şi instalaţiile preluate de stat sau de alte persoane juridice odată cu imobilul.
Imobile prin destinaţie erau şi utilajele şi instalaţiile care se aflau n clădirea sau pe terenul preluate de stat sau de alte persoane juridice, dacă serveau la exploatarea acelui fond şi dacă erau proprietatea proprietarului imobilului prin natura sa, faţă de care reprezentau bunuri accesorii.
Prin întâmpinare s-a solicitat respingerea recursului, întrucât la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 utilajele revendicate nu mai existau în natură.
Analizând Decizia atacată, prin prisma criticilor formulate prin motivele de recurs şi în raport de probele administrate înaintea instanţelor de fond, Curtea a apreciat că recursul nu este întemeiat, pentru următoarele considerente, care vor înlocui motivarea din hotărârea instanţei de apel:
Conform art. 46 alin. (2)-(4) din Legea nr. 4 pentru modificarea legii minelor din 4 iulie 1924, mina este o proprietate imobiliară. Clădirile, maşinile, puţurile, sondele şi alte lucrări anexe, instalate la suprafaţă sau subterane, sunt imobile. Aparatele, uneltele şi caii servind la exploatare sunt imobile prin destinaţie.
Instalaţiile de prelucrare a minereurilor sunt imobile prin destinaţie, în sensul art. 46 alin. (4) enunţat, ele servind la exploatarea minei. Sub acest aspect, aprecierea instanţei de apel în sensul că şteampurile sunt imobile prin natura lor este eronată.
Totuşi, în condiţiile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, măsurile reparatorii privesc şi utilajele şi instalaţiile preluate de stat sau de alte persoane juridice odată cu imobilul, în afară de cazul în care au fost înlocuite, casate sau distruse.
Chiar prin motivele de recurs s-a arătat că instalaţia de prelucrare a minereului pentru care se solicită măsuri reparatorii, a fost distrusă ca efect al naţionalizării.
Drept urmare, în aplicarea prevederilor art. 6 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, reclamantelor nu le pot fi acordate măsuri reparatorii pentru şteampurile care ar fi fost preluate de la autorii lor.
Faţă de cele ce preced, criticile formulate nu întrunesc cerinţele art. 304 pct. 9 C. proc. civ., motiv pentru care în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIV.
ÎN NUMELE LEGI.
DECIDE.
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantele L.T., C.V., S.K. şi C.C.M. împotriva deciziei civile nr. 465 A din 4 decembrie 2003 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 februarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 162/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 160/2006. Civil → |
|---|
