ICCJ. Decizia nr. 1693/2006. Civil

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 1693

Dosar nr. 9102/105/2006

Şedinţa publică din 13 martie 2008

Deliberând asupra recursului de faţă:

Din examinarea actelor şi lucrărilor cauzei constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 207 din 3 martie 2004, Tribunalul Prahova a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Prefecturii Prahova invocată de intimată şi a respins acţiunea formulată în contradictoriu cu Prefectura Prahova, pentru lipsa calităţii procesuale pasive.

A fost respinsă, ca neîntemeiată, contestaţia formulată de contestatorul I.I., în contradictoriu cu pârâta Primăria comunei Bălţeşti.

Apelul declarat de contestator împotriva acestei sentinţe a fost respins prin Decizia civilă nr. 1776 din 1 iunie 2004 a Curţii de Apel Ploieşti, iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia civilă nr. 5230 din 29 mai 2006, a admis recursul declarat de contestator, a casat Decizia instanţei de apel, precum şi sentinţa primei instanţe şi a trimis cauza, spre rejudecare, Tribunalului Prahova.

Instanţa de recurs a reţinut că, în cauză, s-a făcut dovada că 2 construcţii şi o parte din terenul aferent, proprietatea reclamantului, au fost preluate în anul 1970 fără titlu valabil şi fără respectarea dispoziţiilor legale. Preluarea a fost abuzivă, potrivit art. 2 lit. h) din Legea nr. 10/2001, iar reclamantul a dovedit că este persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii, în sensul acestei legi.

Rejudecând pricina, Tribunalul Prahova, prin sentinţa civilă nr. 1624 din 19 decembrie 2006, a admis în parte contestaţia precizată, formulată de contestatorul I.I., în contradictoriu cu Primăria Bălţeşti, a anulat dispoziţia nr. 429 din 31 mai 2002 emisă de intimată şi a constatat existenţa dreptului contestatorului de a beneficia de măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001 pentru imobilul imposibil de restituit în natură, situat în comuna Bălţeşti, judeţul Prahova, alcătuit dintr-o prăvălie cu o cameră, o casă cu 2 camere, antreu, magazie, fânar, identificat potrivit raportului de expertiză tehnică în construcţii, ing. C.R., constând în despăgubiri al căror cuantum urmează să fie calculat de Comisia Centrală.

A fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a intimatei Prefectura Prahova, a fost respinsă contestaţia formulată în contradictoriu cu această intimată şi a fost obligată Primăria comunei Bălţeşti la 1000 RON cheltuieli de judecată către contestator.

Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut că, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 841 din 28 octombrie 1969, contestatorul a cumpărat de la numita P.V. un imobil situat în comuna Bălţeşti, judeţul Prahova, alcătuit din teren în suprafaţă de 1500 mp, o prăvălie cu o cameră edificată din gradele şi acoperită cu tablă şi o casă din gradele învelită cu ţiglă, cu 2 camere, antreu, o magazie şi un fânar.

Potrivit convenţiei din 5 februarie 1964, fosta Gospodărie Agricolă Colectivă 1 Mai Bălţeşti a predat în folosinţa Cooperativei de Consum Bălţeşti terenul în suprafaţă de 1000 mp, iar la data de 6 martie 1970 contestatorul a dat o declaraţie, în care a menţionat că îşi exprimă consimţământul ca din terenul proprietatea sa situat în comuna Bălţeşti să pună la dispoziţia Cooperativei de Consum Bălţeşti terenul afectat pentru accesul la Complexul Comercial ce urma să fie edificat. În declaraţie există precizarea că acceptarea s-a făcut cu condiţia să demoleze clădirile existente pe terenul său până la data de 1 iunie 1970, în vederea asigurării spaţiului de locuit până la construirea unei case.

S-a mai reţinut, că din analiza probelor rezultă că atât predarea terenului, cât şi demolarea construcţiilor au avut un caracter abuziv, deoarece asemenea operaţiuni nu au avut la bază un act normativ sau un act autentic în baza căruia contestatorul să fi transmis în mod legal dreptul de proprietate asupra terenului şi să-şi manifeste în mod valabil voinţa de a demola construcţiile.

De aceea, contestatorul este îndreptăţit la măsuri reparatorii şi pentru construcţiile demolate în anul 1970.

De altfel, martorii au declarat că materialele de construcţie au fost folosite de Cooperativa de Consum Bălţeşti, contestatorul neputând ridica aceste materiale.

Curtea de Apel Ploieşti, prin Decizia civilă nr. 292 din 11 iunie 2007, a respins apelul declarat de Primăria comunei Bălţeşti împotriva acestei sentinţe, reţinând că motivele invocate de apelantă „constituie probleme de drept care au fost definitiv şi irevocabil soluţionate prin Decizia civilă nr. 5230 pronunţată de instanţa de recurs la data de 29 mai 2006", prin care s-a stabilit că preluarea imobilului proprietatea contestatorului, format din teren şi construcţie, s-a realizat fără titlu valabil. Prin aceeaşi decizie, s-a stabilit că, în condiţiile preluării abuzive, contestatorul „a dovedit că este persoană îndreptăţită, în înţelesul Legii nr. 10/2001, la măsuri reparatorii", iar instanţa de trimitere, prin soluţia pronunţată, a respectat întocmai dispoziţiile deciziei de casare.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs Primăria Bălţeşti care, invocând art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a arătat că instanţa de apel şi cea de fond nu au făcut o analiză corectă, „prin prisma legislaţiei specifice în materie", în sensul că în anul 1970 Consiliul popular al comunei Bălţeşti nu a avut nici o implicare directă în operaţiunea preluării. Preluarea s-a efectuat de fostul U.J.C.C. Prahova, cooperativele de consum fiind singurele entităţi cu statut semiprivat. Bunurile dobândite intrau în patrimoniul acestora, iar F. Prahova, beneficiara preluării terenului în anul 1970, a înstrăinat şi înstrăinează active care îi aparţin în conformitate cu Legea nr. 109/1996.

Recurenta a mai susţinut că instanţele nu au reţinut că, potrivit Legii nr. 215/2001, Primăria comunei Bălţeşti nu are personalitate juridică, „nu poate sta în faţa instanţei de judecată", nu are bunuri proprii şi nu poate emite dispoziţii, iar instanţa de apel confirmă că Tribunalul Prahova a respectat „poruncile" stabilite prin Decizia de casare, fără să reţină că, de fapt, instanţa supremă a casat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare, deoarece „nu a fost cercetat fondul cauzei". Instanţa de apel nu a dorit să soluţioneze apelul prin prisma probelor administrate, invocând „probleme de drept" şi contribuind la îmbogăţirea fără justă cauză a contestatorului, inclusiv prin acordarea cheltuielilor de judecată stabilite în sarcina Primăriei Bălţeşti.

Recursul va fi respins, pentru considerentele la care ne vom referi în continuare.

Deşi, potrivit art. 77 din Legea nr. 215/2001, republicată, primăria este o structură cu activitate permanentă care aduce la îndeplinire efectivă hotărârile consiliului local şi dispoziţiile primarului, soluţionând problemele curente ale localităţii în care funcţionează, în cadrul de aplicare al Legii nr. 10/2001, anterior modificării şi completării acestei legi prin Legea nr. 247/2005, primăriei i-a fost conferită calitatea de entitate obligată la restituire.

Articolul 20 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 dispunea „În cazul primăriilor, restituirea în natură sau prin echivalent către persoana îndreptăţită se face prin dispoziţia motivată a primarilor, respectiv a primarului general al municipiului Bucureşti".

Deoarece, potrivit textului citat, primăria era entitatea obligată la restituire, notificarea formulată de contestator a fost adresată recurentei pârâte, care a soluţionat-o prin dispoziţia contestată, iar la data de 18 iunie 2002, când a fost atacată dispoziţia prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Prahova, recurenta avea calitate procesuală pasivă.

Prin art. 21 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată, se conferă calitate de entitate obligată la restituire unităţii administrativ-teritoriale (dispoziţia se emite tot de primar), însă aceste prevederi nu înlătură calitatea pe care primăria a avut-o, potrivit legii, până la data intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005.

Susţinerile recurentei că fostul Consiliu popular al comunei Bălţeşti nu a avut vreo implicare în preluarea imobilelor şi că preluarea s-a făcut de către fostul U.J.C.C. sunt făcute direct în recurs.

În declaraţia de apel nu s-au făcut asemenea susţineri şi, pentru că această critică este formulată omisso medio, nu va fi analizată.

Aşa cum corect s-a reţinut prin Decizia atacată, faptul preluării abuzive a celor două construcţii şia unei părţi din terenul aferent a fost reţinut de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia civilă nr. 5230 din 29 mai 2006. Casarea cu trimitere a fost decisă pentru că instanţele „au rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului", însă în Decizia de casare s-a constatat că, „reclamantul a dovedit că este persoană îndreptăţită, în înţelesul Legii nr. 10/2001, la măsuri reparatorii" şi că nu a fost cercetat fondul pentru că s-a motivat greşit că preluarea nu a fost abuzivă.

Cu ocazia rejudecării au fost aplicate corect prevederile art. 315 C. proc. civ. de către prima instanţă, instanţa de apel a avut în vedere problemele de drept rezolvate de Înalta Curte, privind preluarea abuzivă a imobilului (teren şi 2 construcţii) potrivit art. 2 lit. h) din Legea nr. 10/2001 şi calitatea intimatului-reclamant de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii. Obligarea recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată, prin sentinţa tribunalului, păstrată prin Decizia atacată, s-a făcut în raport de prevederile art. 274 C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, recursul declarat de pârâtă va fi respins, iar, conform art. 274 C. proc. civ., recurenta va fi obligată să plătească intimatului I.I. cheltuielile de judecată efectuate în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de pârâta Primăria comunei Bălţeşti împotriva deciziei nr. 292 din 11 iunie 2007 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Obligă recurenta să plătească intimatului I.I. suma de 1000 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 martie 2008.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1693/2006. Civil