ICCJ. Decizia nr. 1694/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1694
Dosar nr. 14035/3/2006
Şedinţa publică din 13 martie 2008
Deliberând asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor cauzei constată următoarele:
Prin contestaţia înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, contestatoarea T.D. a solicitat, în contradictoriu cu intimaţii Municipiul Bucureşti prin primarul general şi Consiliul General al municipiului Bucureşti, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea parţială a dispoziţiei nr. 5051 din 27 decembrie 2005 emisă în baza Legii nr. 10/2001, în ceea ce priveşte respingerea restituirii în natură şi acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru terenul în suprafaţă de 267 mp situat în Bucureşti; să se menţină dispoziţia atacată în ceea ce priveşte acordarea de măsuri reparatorii pentru construcţia demolată; să se constate nulitatea absolută a deciziei nr. 1324 din 13 iulie 1982 emisă de Consiliul popular al municipiului Bucureşti în temeiul Decretului nr. 223/1974; să se constate că imobilul a fost preluat de stat fără titlu valabil; să se constate că T.D. nu a pierdut niciun moment proprietatea imobilului, păstrându-şi calitatea de proprietar şi să se dispună obligarea la restituirea în natură a imobilului-teren.
În motivarea contestaţiei, reclamanta a arătat că este unica moştenitoare a foştilor proprietari ai imobilului ce face obiectul notificării, care a trecut în proprietatea statului în temeiul Decretului nr. 223/1974.
Decizia contestată este nelegală, întrucât ar fi trebuit să se dispună restituirea în natură a terenului liber şi prin echivalent pentru construcţia demolată.
Prin sentinţa civilă nr. 1405 din 2 noiembrie 2006 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a, s-a admis, în parte, contestaţia formulată de contestatoarea T.D.; s-a modificat, în parte, Decizia nr. 5051 din 27 decembrie 2005, în sensul că se vor propune măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul în suprafaţă de 287 mp, situat în Bucureşti, în loc de suprafaţa de 255 mp şi se vor menţine celelalte dispoziţii; s-a constatat nulitatea absolută a deciziei nr. 1234 din 13 iulie 1982 emisă în temeiul Decretul nr. 223/1974 şi că imobilul situat în Bucureşti, a fost preluat fără titlu valabil; că T.D. nu şi-a pierdut calitatea de proprietar avută la data preluării şi s-a respins cererea de restituire în natură a imobilului teren în suprafaţă de 241,80 mp, ca neîntemeiată.
Prin Decizia nr. 468/A din 5 iulie 2007, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de apelanta contestatoare T.D. şi de apelantul intimat Municipiul Bucureşti prin primarul general, reţinând, în esenţă, următoarele:
În ceea ce priveşte apelul formulat de Municipiul Bucureşti prin primarul general, s-a constatat că acesta a depus doar cererea de apel în termen legal, nu şi motivele de apel, astfel că s-a făcut aplicarea art. 292 alin. (2) C. proc. civ., în sensul că instanţa de apel s-a pronunţat, în fond, pe baza celor invocate în primă instanţă.
S-a constatat că, potrivit raportului de expertiză efectuat în cauză, suprafaţa terenului situat în Bucureşti, este de 287,00 mp; că suprafaţa stipulată în actul de vânzare-cumpărare este mai mare decât cea trecută în diverse acte ulterioare, iar diferenţele pot să provină din cauza străzii iniţiale.
În ce priveşte modalitatea de acordare a măsurilor reparatorii, s-a reţinut că se impune acordarea acestora prin echivalent şi nu restituirea în natură a imobilului, având în vedere că potrivit concluziilor raportului de expertiză terenul este inclus în parcul Izvor- Haşdeu; că parţial se suprapune peste o zonă de trotuar şi o conductă subterană de alimentare cu apă, astfel că este afectat utilităţii publice, făcând parte din domeniul public al statului.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs contestatoarea T.D. şi pârâtul Municipiul Bucureşti prin primarul general.
Prin recursul său, contestatoarea T.D. a criticat Decizia recurată pentru nelegalitate, potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ., ca fiind dată cu aplicarea greşită a legii.
În dezvoltarea acestui motiv de recurs, s-a arătat că instanţa de apel a reiterat motivarea primei instanţe, în sensul că, potrivit concluziilor raportului de expertiză, terenul în litigiu este inclus în parcul Izvor-Haşdeu şi parţial se suprapune peste o zonă de trotuar şi o conductă subterană de alimentare cu apă, astfel că făcând parte din domeniul public al statului, chiar dacă suprafaţa de 241,80 mp, este liberă de construcţii, nu se poate restitui în natură.
Se arată că argumentaţia instanţei de apel, aceeaşi cu a primei instanţe, este fundamental greşită şi a condus la o soluţie nelegală prin aplicarea greşită a dispoziţiilor legale incidente în cauză.
În speţă, faţă de faptul că imobilul a fost preluat de stat fără titlu valabil, iar contestatoarea nu şi-a pierdut niciodată calitatea de proprietar avută la data preluării, instanţa de apel era obligată să facă aplicarea art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 şi să dispună restituirea în natură a terenului.
Se mai arată că, art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, fiind o dispoziţie specială, de excepţie, derogă de la regulile cu caracter general din lege, cum sunt cele ale art. 10, care nu sunt aplicabile în speţă.
De asemenea, se arată că, instanţa de apel a făcut anumite constatări subiective, fără suport probator, care au viciat soluţia adoptată, în sensul că a reţinut că terenul face parte din domeniul public al statului şi că acesta nu se poate restitui în natură, fiind inclus în incinta parcului Izvor- Haşdeu.
Se concluzionează că, şi în situaţia în care ar fi existat astfel de acte erau insuficiente, deoarece art. 6 din Legea nr. 213/1998 prevede că nu pot face parte din domeniul public sau privat bunurile preluate de către stat fără titlu valabil, iar instanţa a constatat exact acest lucru, respectiv nevalabilitatea titlului statului, astfel că se impune restituirea în natură a imobilului-teren.
Prin recursul său, pârâtul Municipiul Bucureşti prin primarul general a indicat ca temei legal al motivului de recurs art. 304 pct. 9 C. proc. civ., iar în dezvoltarea acestuia a arătat că potrivit actelor depuse la dosarul de notificare s-a identificat suprafaţa de 255 mp teren, situată în parcul Izvor -Haşdeu.
Faţă de Decretul de expropriere nr. 206/1987, anexa nr. 6, poz.60, în care imobilul figurează cu suprafaţa de 253 mp, precum şi de istoricul rol fiscal în care se menţionează suprafaţa de 260 mp, se arată că în mod corect s-au acordat măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul în litigiu.
Examinând recursurile în raport de criticile formulate, instanţa constată următoarele:
Recurenta contestatoare T.D. critică Decizia recurată pentru nelegalitate, potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ., ca fiind dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 10/2001, întrucât în speţă sunt incidente prevederile art. 2 alin. (2) din acelaşi act normativ, potrivit căruia terenul fiind preluat de stat fără titlu valabil, aceasta nu şi-a pierdut niciodată calitatea de proprietar avută la data preluării şi deci, se poate dispune restituirea terenului în natură.
De fapt, recurenta contestatoare este nemulţumită de măsura reparatorie ce i-a fost acordată prin hotărârea primei instanţe, menţinută prin Decizia recurată, respectiv prin echivalent pentru suprafaţa de 287 mp teren, situată în Bucureşti.
Acest teren a fost preluat de stat, prin Decizia nr. 1324 din 13 iulie 1982 emisă în temeiul Decretului nr. 223/1974, iar în prezent are afectaţiunea de utilitate publică, întrucât parte din acesta este inclus în parcul Izvor-Haşdeu, iar parţial este ocupat de trotuar şi subteran este afectat de o conductă de alimentare cu apă, aşa cum rezultă din raportul de expertiză întocmit în primă instanţă, filele 94-106 dosar fond, fără ca recurenta contestatoare să facă obiecţiuni la acest raport de expertiză.
Legea nr. 10/2001este o lege de reparaţie specială, reglementând regimul juridic al imobilelor preluate de stat abuziv, cu titlu valabil sau fără titlu valabil, în perioada 6 martie 1945–22 decembrie 1989.
Art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, republicată, potrivită căruia, „persoanele a căror imobile au fost preluate fără titlu valabil, îşi păstrează calitatea de proprietar avută la data preluării, pe care o exercită după primirea deciziei sau hotărârii judecătoreşti de restituire, conform prevederilor prezentei legi", nu are caracter de normă specială faţă de prevederile art. 10 din acelaşi act normativ, deoarece art. 2 alin. (2) din lege este cuprins în Capitolul I Dispoziţii generale din Legea nr. 10/2001, republicată, iar art. 10 din Legea nr. 10/2001, republicată, este cuprins în Capitolul II, respectiv cel care reglementează restituirea în natură sau prin măsuri reparatorii în echivalent a imobilelor preluate abuziv de stat în perioada de referinţă reglementată de acest act normativ.
Textul nu prevede că toate imobilele preluate fără titlu valabil se restituie în natură, iar faţă de prevederea că persoanele la care se referă îşi exercită calitatea de proprietar avută la data preluării după primirea deciziei sau hotărârii judecătoreşti de restituie „conform prevederilor prezentei legi", notificarea se soluţionează în raport de dispoziţiile legii, inclusiv cele privind măsurile reparatorii ce pot fi acordate.
Or, aşa cum s-a arătat mai sus, pe terenul în litigiu, preluat abuziv de stat în temeiul Decretului nr. 223/1974, se află amenajări de utilitate publică, în parte terenul fiind inclus în parcul Izvor- Haşdeu, în parte fiind afectat de trotuar, iar în subteran este amplasată o conductă de apă, astfel că legal au reţinut instanţele de fond şi apel că, în speţă, terenul nu poate fi restituit în natură. Făcând aplicarea art. 10 alin. (2) teza ultimă, potrivit căruia, „pentru suprafaţa afectată servituţilor legale şi altor amenajări de utilitate publică ale localităţilor urbane şi rurale, măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent", legal au dispus acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent către reclamantă.
În ceea ce priveşte recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti prin primarul general, în şedinţa publică din 13 martie 2008, instanţa, din oficiu, a invocat nulitatea acestuia, în raport cu dispoziţiile art. 306 alin. (1) C. proc. civ., excepţie întemeiată pe următoarele considerente;
Potrivit art. 3021 lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.
Motivele de recurs sunt arătate limitativ de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., iar art. 306 alin. (1) C. proc. civ. prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazurilor prevăzute la alin. (2), care se referă la motivele de ordine publică.
A motiva recursul înseamnă arătarea motivului de recurs, prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., pe de o parte, iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici privind modul de judecată al instanţei, raportat la motivul de recurs invocat.
Potrivit art. 306 alin. (3) C. proc. civ., indicarea greşită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Or, în speţă, reclamantul a indicat ca motiv de recurs art. 304 pct. 9 C. proc. civ., fără însă a formula critici care să se circumscrie acestui motiv de recurs, în raport de soluţia pronunţată în apel, ceea ce este insuficient pentru exercitarea controlului judiciar în calea de atac a recursului.
Pe de altă parte, criticile aşa cum au fost expuse mai sus, nu pot fi încadrate de către instanţă, potrivit art. 306 alin. (3) C. proc. civ. într-unul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ. şi cum nu s-au invocat de către părţi sau de instanţă, din oficiu, motive de ordine publică, recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti prin primarul general este sancţionat cu nulitatea, în condiţiile art. 306 alin. (1) C. proc. civ.
Pentru considerentele expuse, instanţa, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de contestatoarea T.D. şi, în baza art. 306 alin. (1) C. proc. civ., va constata nul recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti prin primarul general.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat contestatoarea T.D. împotriva deciziei nr. 468-A din 5 iulie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Constată nul recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti prin primarul general împotriva aceleiaşi decizii.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 martie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1693/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1393/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
