ICCJ. Decizia nr. 1708/2006. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1708
Dosar nr. 40566/1/200.
Nr. vechi 17862/200.
Şedinţa publică din 16 februarie 2006
Asupra recursului în anulare de faţă;
Prin Decizia civilă nr. 1280 din 7 iunie 2004 a Curţii de Apel Timişoara s-a admis apelul declarat de Primarul Municipiului Timişoara împotriva sentinţei civile nr. 255 din 27 februarie 2004 a Tribunalului Timiş, sentinţă potrivit căreia s-a admis contestaţia formulată de contestatoarea B.M. împotriva dispoziţiei nr. 2208 din 29 octombrie 2003 pe care a anulat-o, cu dispunerea ca intimatul să emită o nouă decizie prin care să i se stabilească contestatoarei despăgubiri pentru cota de 1/2 parte din imobilul, construcţii situat în Timişoara.
În motivarea hotărârii sale, instanţa de apel a reţinut că prin dispoziţia nr. 2208 din 29 octombrie 2003 a Primarului Municipiului Timişoara s-a respins notificarea contestatoarei formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 privind teren şi 1/2 construcţie, pentru lipsa calităţii de persoană îndreptăţită şi pentru cota de 1/2 din construcţie întrucât trecerea în proprietatea statului s-a făcut cu plată.
S-a apreciat în privinţa preluării abuzive a imobilului în litigiu că sunt incidente dispoziţiile art. 2 lit. g) din Legea nr. 10/2001 care definesc imobilele preluate cu titlu valabil, astfel cum prevede art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998, în acord cu Constituţia şi cu tratatele internaţionale la care România este parte, cu legile în vigoare la data preluării de către stat.
În speţă, s-a considerat că imobilul în litigiu a fost preluat abuziv de Statul Român, în baza Decretului nr. 223/1974, proprietarul tabular fiind obligat la înstrăinarea construcţiei, încălcându-i-se dreptul de proprietate.
Împotriva susnumitei decizii a Curţii de apel au declarat recurs Primarul Municipiului Timişoara, Primăria şi Consiliul Local al Municipiului Timişoara, care invocă art. 304 pct. 9 şi 10 (ultimul punct fiind în vigoare la data formulării recursului).
Astfel se susţine prin cererea de recurs că, pe de o parte, au fost ignorate dispoziţiile art. 1.4. lit. B) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, potrivit cărora nu s-a făcut abuziv trecerea imobilelor la stat la cererea foştilor proprietari şi cu acordarea de despăgubiri, iar, pe de altă parte, nu s-a făcut dovada de persoană îndreptăţită la restituire în sensul legii.
Deliberând, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge recursul pentru simplul fapt că instanţa, pe baza probelor pertinente cauzei, a făcut o corectă aplicare a legii.
Astfel, în sensul art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 10/2001 se reţine că printre imobilele preluate în mod abuziv se enumeră, printre altele, şi cele preluate de stat cu titlu valabil, menţionate şi definite la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu respectarea normelor legislative ale momentului în care s-a făcut trecerea la stat a proprietăţii imobiliare.
Or, în speţă, preluarea s-a făcut în baza unei decizii administrative emise în baza Decretului nr. 223/1974, respectiv s-a emis actul juridic de aplicare a legii.
Ca atare, un astfel de act e apreciat ca cel prin care s-a preluat cu titlu imobilul în cauză şi care este considerat de lege ca fiind abuziv, motiv pentru care preluarea în cauză poate fi socotită ca fiind abuzivă în înţelesul Legii nr. 10/2001, art. 2 lit. h).
Titlul autentic al intimatei–contestatoare îl atestă drept proprietar pe antecesorul acesteia, respectiv pe vânzătorul care i-a înstrăinat numai construcţia, căci terenul a trecut la stat în regimul impus de Legea nr. 58/1974. O asemenea condiţie a determinat ca dobânditorul să nu fi fost nici când proprietarul terenului, în patrimoniul acesteia existând numai construcţia.
Ca atare, în limitele arătate, potrivit legii s-a reţinut calitatea contestatoarei de persoană îndreptăţită, conform art. 3 din Legea nr. 10/2001.
Întrucât s-a aplicat corect Legea nr. 10/2001 în privinţa caracterului abuziv al preluării de stat şi a calităţii contestatorului de persoană cu drept la măsura reparatorie prin echivalent, respectiv la despăgubiri civile, urmează că nu subzistă condiţia prevăzută de art. 304 pct. 9 C. proc. civ, motiv pentru care se va respinge ca nefondat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de Primăria Municipiului Timişoara, prin Primar împotriva deciziei civile nr. 1280 din 7 iunie 2004, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 februarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1701/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 165/2006. Civil → |
|---|
