ICCJ. Decizia nr. 1754/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1754
Dosar nr. 631/44/2006
Şedinţa publică din 23 februarie 2007
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 16 mai 2005, reclamantul B.G. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Primăria municipiului Galaţi, anularea dispoziţiei nr. 1580/SR din 15 aprilie 2004 emisă de pârâtă şi restituirea în natură a imobilului teren situat în localitatea Galaţi.
Ulterior, la termenul de judecată din 26 septembrie 2005, reclamantul şi-a precizat şi completat cererea introductivă în sensul acordării şi de despăgubiri în cuantum de 700.000.000 lei, echivalent al construcţiei aflate pe terenul solicitat şi care a fost demolată abuziv în anul 1987.
În motivarea cererii, reclamantul a susţinut că actul emis în procedura Legii nr. 10/2001, este nelegal întrucât cu înscrisurile depuse în probaţiune a făcut, cu prisosinţă, dovada existenţei dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu care s-a aflat în patrimoniul antecesoarei sale, B.A., al cărei unic moştenitor este şi care a fost deposedată abuziv de bunuri de către autorităţile locale,
Prin sentinţa civilă nr. 1614 din 30 noiembrie 2005 a tribunalului Galaţi a fost respinsă ca neîntemeiată acţiunea introductivă, prima instanţă reţinând în esenţă că din actele depuse în probaţiune, nu rezultă că la momentul deposedării, imobilul solicitat s-ar fi aflat în patrimoniul defunctei B.A. Din adresa nr. E/3575 din 4 iunie 1998 eliberată de Administraţia Financiară Galaţi nu rezultă decât împrejurarea că B.A. figura înscrisă în evidenţele fiscale cu o suprafaţă de 500 mp teren la adresa menţionată, înscris care nu echivalează însă cu un titlu de proprietate şi astfel nu dovedeşte dreptul de proprietate afirmat de reclamant.
În cauză nu-şi găsesc aplicabilitate nici prevederile art. 24 din Legea nr. 10/2001, întrucât reclamantul nu a făcut dovada preluării abuzive a imobilului cu vreun act normativ sau de autoritate cum prescriu dispoziţiile legale evocate, pentru ca acesta să poată beneficia de prezumţia instituită de textul legal menţionat.
Apelul declarat de reclamant împotriva susmenţionatei hotărâri, a fost respins ca nefondat prin Decizia civilă nr. 70/A din 15 martie 2006 a Curţii de Apel Galaţi, instanţă care a apreciat că reclamantul nu a făcut dovada calităţii de proprietar a autorului său ori a preluării abuzive de către stat a imobilului solicitat, aspecte temeinic reţinute de prima instanţă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate, motivele căii de atac fiind încadrate în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivului de recurs invocat, reclamantul a susţinut că în mod greşit s-a reţinut neîndeplinirea cerinţelor art. 23 şi art. 24 din Legea nr. 10/2001, deşi cu actele depuse în probaţiune, inclusiv în recurs a dovedit cu prisosinţă îndeplinirea cerinţelor impuse de prevederile legale menţionate.
A învederat astfel că, în dovedirea proprietăţii a depus o adeverinţă de rol fiscal din care rezultă că, antecesoarea sa, B.A., a figurat până în anul 1987 în evidenţele fiscale cu suprafaţa de 500 mp, teren situat în Galaţi, ca şi actul de vânzare-cumpărare autentificat din 29 aprilie 1960 din care rezultă că autoarea sa a devenit împreună cu soţul său proprietara unui teren de 583 mp şi o casă la adresa menţionată.
Întrucât cu înscrisurile evocate a făcut dovada dreptului de proprietate asupra bunului solicitat, bun ce se află în administrarea pârâtei, a considerat ca întrunite cerinţele legale impuse de actul normativ de reparaţie, motiv pentru care, faţă de dispoziţiile instanţelor precedente, contrare prevederilor legale enunţate, a solicitat admiterea recursului, modificarea în totalitate a deciziei curţii de apel şi, în urma rejudecării cauzei, admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.
Recursul este fondat, potrivit considerentelor ce succed:
Prin notificarea nr. 1055 din 25 septembrie 2001 reclamantul B.G. a solicitat restituirea în natură sau în echivalent a imobilului (teren şi construcţie) situat în Galaţi.
Cererea reclamantului a fost respinsă prin dispoziţia nr. 1580/SR din 15 aprilie 2005, ce constituie obiectul prezentei proceduri judiciare, determinat de constatarea că solicitantul nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului revendicat nici a deposedării de către stat.
Atât în etapa administrativă a procedurii, cât şi în cea judiciară, reclamantul a anexat notificării actele ce-i atestă calitatea de moştenitor al proprietarului bunului, B.A., precum şi, în ceea ce priveşte dreptul de proprietate afirmat, adeverinţa nr. E/3575 din 4 iunie 1998 emisă de Administraţia Financiară şi Trezoreria municipală Galaţi, din care rezultă că antecesoarea a figurat în evidenţele fiscale ale localităţii cu un teren în suprafaţă de 580 mp proprietatea sa până la data de 1987 când a fost radiat, fără a se indica motivul acestei radieri.
Considerând că înscrisul invocat nu întruneşte cerinţele legale pentru a fi considerat titlu de proprietate şi astfel nu are aptitudinea de a dovedi dreptul de proprietate afirmat, precum şi în lipsa unui act normativ sau de autoritate de preluare de către stat a acestuia, instanţele judecătoreşti asemenea autorităţii administrative au apreciat ca nefondate pretenţiile reclamantului.
Considerentele instanţelor şi consecutiv dispoziţiile acestora sunt greşite, fiind date cu greşita aplicare a legii, motiv de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Astfel, potrivit art. 22 din Legea nr. 10/2001 (în prezent art. 23 din lege), actele doveditoare ale dreptului de proprietate şi, în cazul moştenitorilor, actele ce le atestă această calitate vor fi depuse, ca anexă la notificare, într-un anumit termen, prelungit apoi prin lege.
La pct. 22.1 din HG nr. 498/2003 de aprobare a Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, se prevede că prin acte doveditoare ale dreptului de proprietate se înţelege orice înscrisuri translative de proprietate, acte juridice care atestă calitatea de moştenitor, orice acte juridice sau susţineri care permit încadrarea preluării ca fiind abuzivă [art. 2 alin. (1) din lege], orice acte juridice care atestă deţinerea proprietăţii (extras carte funciară, istoric de rol fiscal …, orice act emanând de la o autoritate din perioada respectivă, care atestă direct sau indirect faptul că bunul respectiv aparţinea persoanei respective) etc.
Pentru că art. 22 din Legea nr. 10/2001, nu cuprinde prevederi speciale în privinţa dovedirii dreptului de proprietate al autorului persoanelor îndreptăţite, înseamnă că aceste prevederi se întregesc cu cele cuprinse în normele de aplicare la care s-a făcut referire. Ca urmare, rezultă că, în această materie, ce vizează retrocedarea imobilelor preluate abuziv, în privinţa dovedirii dreptului de proprietate, textul legii speciale nu impune ca dovada dreptului de proprietate să se facă potrivit dreptului comun, aşa încât sunt admisibile şi alte mijloace de dovada, astfel cum au fost redate mai sus, important fiind de stabilit dacă bunul solicitat a aparţinut autorului reclamantului.
Sintagma „acte doveditoare ale dreptului de proprietate" are, prin urmare, în accepţiunea legii de reparaţii, asemenea celorlalte acte normative cu un caracter asemănător, un conţinut mai larg decât cel al noţiunii similare corespunzătoare dreptului comun în materie, reglementare ce se înscrie, asemenea ansamblului normelor actului normativ de reparaţie, în spiritul şi finalitatea acestei legi. Ceea ce este important în accepţiunea legii speciale este de a se stabili dacă bunul solicitat s-a aflat în proprietatea persoanei îndreptăţite.
Or, din adeverinţa menţionată coroborată cu înscrisurile depuse în recurs, rezultă că reclamantul a făcut dovada că autoarea sa, B.A., a fost proprietara imobilului, teren de 583 mp şi casă, ulterior demolată, situat în localitatea Galaţi.
Este de asemenea dovedită şi necontestată împrejurarea că terenul în litigiu, obiect al notificării este liber şi este deţinut de pârâtă, care a fost în imposibilitatea de a indica actul normativ sau de autoritate în temeiul căruia acest bun a ajuns în detenţia sa.
Demersurile reclamantului constând în cererile adresate organelor statului privind indicarea titlului în temeiul căreia a fost preluat bunul, au fost soldate, astfel cum rezultă din actele dosarului, cu răspunsuri în sensul inexistenţei sau neidentificării unui asemenea act.
Aceasta nu echivalează cu neîndreptăţirea reclamantului de a beneficia de prevederile legii de reparaţie, întrucât, în conţinutul acţiunii de preluare abuzivă în sensul acestei legi, astfel cum este definită prin prevederile art. 2 din Legea nr. 10/2001 se include, potrivit lit. i a acestui text şi orice alte imobile preluate fără titlu valabil sau fără respectarea dispoziţiilor legale în vigoare la data preluării, precum şi cele preluate fără temei legal.
Or, existenţa de facto a bunului solicitat în detenţia/administrarea pârâtei, în condiţiile neindicării ori neidentificării actului de preluare, nu înseamnă că bunul s-ar afla în proprietatea statului cu titlu, situaţie care, de asemenea, potrivit modificărilor aduse legii de reparaţie prin Legea nr. 247/2005 constituie ipoteză a prevederilor Legii nr. 10/2001.
Ca urmare, constatând că reclamantul are calitatea de persoană îndreptăţită în sensul art. 3 coroborat cu art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 şi că bunul este deţinut de pârâtă, se reţine că în mod greşit instanţele nu s-au pronunţat asupra fondului pretenţiilor deduse judecăţii, motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. (5) C. proc. civ., recursul va fi admis, hotărârile casate iar pricina trimisă spre rejudecare primei instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul B.G. împotriva deciziei 70/A din 15 martie 2006 a Curţii de Apel Galaţi.
Casează Decizia şi sentinţa civilă nr. 1614 din 30 noiembrie 2005 a Tribunalului Galaţi şi trimite cauza spre rejudecare aceluiaşi tribunal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 februarie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 184/2006. Civil. Obligaţie de a face. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1693/2006. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
|---|
