ICCJ. Decizia nr. 177/2013. Civil.. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 177
Dosar nr. 12013/1/2004
Şedinţa publică din 9 ianuarie 2006
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 265 din 28 martie 2003, pronunţată de Tribunalul Mureş au fost respinse excepţiile prematurităţii acţiunii şi lipsei calităţii procesuale pasive, a fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamanta H.M. împotriva pârâtului Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice, au fost stabilite în favoarea reclamantei, pentru cota de 1/10 din imobilul situat în Reghin, măsuri reparatorii prin echivalent, sub formă de despăgubiri băneşti, în cuantum de 729.838.408 lei, a fost respinsă cererea privind restituirea în natură a imobilului şi a fost obligat pârâtul să-i plătească reclamantei suma de 25.073.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Apelul declarat împotriva sentinţei tribunalului de Ministerul Finanţelor Publice fost respins, ca tardiv, iar apelul reclamantei a fost respins, ca nefondat, prin decizi nr. 15A din 20 ianuarie 2004, pronunţată de Curtea de Apel Târgu-Mureş, secţia civilă.
Împotriva susmenţionatei decizii a declarat recurs D.G.F.P. Mureş, în numele Ministerului Finanţelor Publice, susţinând în esenţă că apelul său a fost declarat în termenul legal, fiind expediat prin poştă la data de 12 mai 2003, conform actului nou depus la dosar în recurs şi solicitând casarea deciziei atacate, cu trimiterea cauzei, spre rejudecare, curţii de apel.
În subsidiar, recurentul a solicitat modificarea deciziei atacate, invocând motive ce vizează fondul litigiului, care nu pot fi analizate, în raport de soluţia curţii de apel, de respingere, ca tardiv, a apelului declarat de Ministerul Finanţelor Publice.
Recursul este nefondat.
Conform art. 301 C. proc. civ., termenul de recurs este de 15 zile de la data comunicării hotărârii.
Or, recurentului i-a fost comunicată sentinţei Tribunalului la data de 12 mai 2003, iar apelul declarat de această parte a fost înregistrat la Tribunalul Mureş la data de 29 mai 2003, după expirarea termenului de 15 zile.
Cu înscrisul depus la dosar ca act nou în recurs, respectiv copia confirmării de primire ce poartă data de 12 mai 2003, recurentul nu a făcut dovada că la acea dată a expediat prin poştă apelul, în lipsa oricărei menţiuni în acest sens.
În consecinţă, recursul urmează a fi respins, ca nefondat, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de D.G.F.P. Mureş în numele Ministerului Finanţelor Publice împotriva deciziei nr. 15/A din 20 ianuarie 2004 a Curţii de Apel Târgu-Mureş, secţia civilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 ianuarie 2006.
← ICCJ. Decizia nr. 1820/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1567/2006. Civil → |
---|