ICCJ. Decizia nr. 1819/2006. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1819
Dosar nr. 29758/1/200.
Nr. vechi 9310/2004
Şedinţa publică din 17 februarie 2006
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 20 decembrie 2000, L.A., ş.a., au chemat în judecată Consiliul Local Constanţa, Municipiul Constanţa, prin Primar şi SC G. SRL Constanţa, pentru revendicarea următoarelor terenuri, situate în municipiul Constanţa: a) 279,74 mp din str. P. nr. 22 B (lot 15), b) 1895 mp din str. P., de la nr. 30 (spre mare); 4320,50 mp în str. R. nr. 20, 22, 24, 26 (loturile E.9, E.10, E.11 şi E.12) şi 261,79 mp în str. R. nr. 16 (la origine loturile G.6, G.7 şi ED).
Tribunalul Constanţa, secţia civilă, prin sentinţa nr. 852 din 4 iulie 2003, a respins, ca inadmisibilă acţiunea.
Curtea de Apel Constanţa, secţia civilă, prin Decizia nr. 255 din 18 decembrie 2003, a admis apelul reclamanţilor şi, schimbând în parte sentinţa, a respins acţiunea pentru lipsa calităţii procesuale active, cu motivarea că a fost introdusă cu încălcarea principiului unanimităţii, reclamanţii urmărind, în absenţa altor trei coindivizari, să dobândească în folosul lor, proprietatea bunului revendicat.
Împotriva deciziei din apel, reclamanţii au declarat recurs invocând nelegalitatea acesteia dedusă din nemotivare (în sensul art. 304 pct. 7 C. proc. civ.), abuzul de drept al coindivizarilor absenţi şi refuzul instanţelor de a provoca dezbaterea introducerii în proces a acestora (pe calea intervenţiei forţate).
Recursul este fondat.
Este adevărat că regula unanimităţii prescrisă exerciţiului acţiunii în revendicare a unui bun indiviz, asigura protecţia juridică împotriva actelor de dispoziţie ale unuia sau unora dintre copărtaşi care, exercitând singuri acţiunea în revendicare, urmăresc să dobândească în folosul lor, proprietatea asupra bunului revendicat.
Numai că, absenţa din proces a unui copărtaş poate fi consecinţa unui abuz de drept, situaţie în care dispare suportul de protecţie juridică al regulii unanimităţii.
În acest caz ca, de altfel, în orice altă ipoteză de absenţă a unor copărtaşi, judecătorul făcând aplicaţia art. 129 alin. (4) şi (5) C. proc. civ., este în drept şi, totodată, obligat, să pună în dezbaterea părţilor, acţiunea oricărui mijloc legal, inclusiv a intervenţiei forţate (art. 57 C. proc. civ.) pentru a preveni orice greşeală în aplicarea legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale.
Cum, în speţă, instanţele de fond, făcând aplicaţia simplistă a regulii unanimităţii, au ignorat normele procesuale menţionate, se impune admiterea recursului şi casarea ambelor hotărâri atacate, cu trimiterea cauzei la prima instanţă pentru o nouă judecată.
Instanţa de trimitere va ţine seama de dispoziţiile art. 315 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de toţi reclamanţii respectiv L.A., ş.a., împotriva deciziei nr. 255 C din 18 decembrie 2003 a Curţii de Apel Constanţa.
Casează Decizia şi sentinţa nr. 852 din 4 iulie 2003 a Tribunalului Constanţa cu trimitere spre rejudecare la Tribunalul Constanţa.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 februarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1810/2006. Civil. Conflict de munca. Recurs... | ICCJ. Decizia nr. 174/2006. Civil → |
|---|
