ICCJ. Decizia nr. 174/2006. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 174
Dosar nr. 10049/200.
Şedinţa publică din 9 ianuarie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 13 februarie 2002, la Tribunalului Bucureşti, reclamanta T.I.M. a chemat în judecată Municipiul Bucureşti, prin primarul general, solicitând ca pârâtul să fie obligat să aplice prevederile Legii nr. 10/2001 şi să retrocedeze reclamantei imobilul situat în Bucureşti, constând dintr-un apartament şi terenul aferent construcţiei.
În cuprinsul acţiunii reclamanta a arătat că imobilul aflat în litigiu a fost proprietatea sa şi a tatălui său C.C. şi a fost preluat de stat, în mod abuziv, în anul 1977, în temeiul Legii nr. 4/1975.
Anterior înregistrării cererii de chemare în judecată, reclamanta a trimis pârâtului, prin executorul judecătoresc, o notificare prin care a cerut restituirea în natură a imobilului. Pârâtul nu a răspuns notificării.
Soluţionând litigiul în primă instanţă, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin sentinţa nr. 783 din 9 septembrie 2003, a admis în parte acţiunea şi a obligat Municipiul Bucureşti să comunice reclamantei Decizia reglementată prin Legea nr. 10/2001, ca urmare a notificării ce i-a fost comunicată la 21 iunie 2001.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că reclamanta a dovedit că este persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii, în sensul Legii nr. 10/2001, dar pârâtul nu şi-a îndeplinit obligaţia de a emite o dispoziţie motivată prin care să răspundă notificării ce i-a fost adresată.
Apelul declarat de pârât a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin Decizia nr. 153 din 6 februarie 2004, cu aceeaşi motivare dezvoltată şi prin considerentele hotărârii primei instanţe.
Împotriva deciziei curţii de apel a declarat recurs Municipiul Bucureşti susţinând că Decizia a fost dată cu aplicarea greşită a legii, deoarece reclamanta nu a înţeles să depună toate notele doveditoare, aşa încât pârâtul nu trebuia să fie obligat în baza Legii nr. 10/2001 la emiterea unei dispoziţii ori decizii motivate, iar, pe de altă parte, calitate procesuală pasivă, în cauză, avea Primarul General al Municipiului Bucureşti.
Recursul declarat nu este întemeiat.
Referitor la calitatea procesuală pasivă a pârâtului se constată că reclamantul chemând în judecată Municipiul Bucureşti prin primarul general, a respectat dispoziţiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora imobilele-terenuri şi construcţii, preluate în mod abuziv, indiferent de destinaţie, care sunt deţinute, la data intrării în vigoare a legii, de … orice altă persoană juridică, vor fi restituite persoanei îndreptăţite, în natură.
Municipiul Bucureşti este persoană juridică de drept public, în sensul definit prin art. 19 din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, şi are capacitate juridică deplină.
Primarul General al Municipiului Bucureşti este, potrivit art. 21 din Legea administraţiei publice locale, o autoritate executivă a administraţiei publice prin care se realizează autonomia locală. În această calitate, primarul general rezolvă treburile publice din municipiu, în condiţiile legii.
În deplin acord cu dispoziţiile Legii administraţiei publice locale s-a prevăzut, prin art. 20 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, că restituirea în natură sau prin echivalent către persoana îndreptăţită se face prin dispoziţia motivată a primarului general al municipiului Bucureşti.
În termenul prevăzut de art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 unitatea deţinătoare este obligată să se pronunţe, prin decizie sau, după caz, prin dispoziţie motivată, asupra cererii de restituire în natură. Dispoziţia motivată se comunică persoanei îndreptăţite în termen de cel mult 10 zile de la data adoptării.
Dispoziţiile enunţate ale art. 23 din Legea nr. 10/2001 nu au fost respectate în cauză, motiv pentru care, în mod corect, prin hotărârile pronunţate în primă instanţă şi în apel, s-a dispus obligarea pârâtului să emită şi să comunice dispoziţia motivată.
Unitatea deţinătoare are obligaţia să se pronunţe, în termenul prevăzut de lege, prin dispoziţie motivată, chiar şi în situaţia în care apreciază că persoana care se consideră îndreptăţită nu a depus toate actele doveditoare. Persoana care se consideră îndreptăţită poate ataca în justiţie Decizia sau dispoziţia motivată, iar instanţa judecătorească competentă este cea care va decide cu privire la solicitarea de acordare a măsurilor reparatorii constând în restituire în natură sau, după caz, prin echivalent. Nu are nici o acoperire legală susţinerea pârâtului că nu are obligaţia de a se pronunţa prin dispoziţie legală dacă reclamantul nu depune toate actele, considerate necesare, în sprijinul cererii de acordare a măsurilor reparatorii.
Decizia instanţei de apel fiind pronunţate cu aplicarea corectă a dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, recursul declarat de pârât va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Municipiul Bucureşti prin Primarul General împotriva deciziei nr. 153 din 6 februarie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 ianuarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1819/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1424/2006. Civil → |
|---|
