ICCJ. Decizia nr. 183/2006. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 183
Dosar nr. 3256/90/2006
Şedinţa publică din 16 ianuarie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 680 din 22 septembrie 2006 Tribunalul Vâlcea a respins contestaţia formulată de reclamantele G.M. şi V.F. împotriva dispoziţiei nr. 1180 din 27 aprilie 2006 privind restituirea terenului în suprafaţă de 250 mp situat în Râmnicu Vălcea, în sensul de a se restitui în natură şi nu prin echivalent.
În motivarea sentinţei s-a reţinut că terenul nu poate fi restituit în natură întrucât este afectat de amenajări de utilitate publică, în sensul că a fost amenajat ca parc în zona centrală a municipiului Râmnicu Vâlcea.
Împotriva sentinţei au declarat apel reclamantele, criticând-o pentru încălcarea dispoziţiilor art. 11 alin. (2) şi art. 10 alin. (1) din Legea 10/2001.
Curtea de Apel Piteşti, prin Decizia civilă nr. 94 A din 12 martie 2007 a admis apelul, a schimbat sentinţa în sensul admiterii contestaţiei, a anulat dispoziţia nr. 1180/2006 şi a dispus restituirea în natură a terenului de 143,63mp plus 94,71 mp, respectiv suprafeţele S1+S2+S3 identificate prin schiţa anexă la raportul de expertiză tehnică efectuat în dosarul nr. 841/2002 al Tribunalului Vâlcea.
În considerentele deciziei s-a reţinut că terenul în litigiu a fost expropriat în scopul construirii unui ansamblu de locuinţe şi inclus ulterior în domeniul public al municipiului Râmnicu Vâlcea potrivit HCL nr. 96/1999, având destinaţia de spaţiu verde.
Din probele administrate în cauză s-a confirmat că scopul pentru care terenul a fost expropriat nu a fost atins, iar apelantele nu au primit despăgubiri, fiind aplicabilă, în acest caz, regula restituirii în natură a terenului, chiar dacă ulterior acesta a primit destinaţia de teren afectat de o amenajare publică.
Existenţa unui spaţiu verde, ca amenajare de interes public, este în afara scopului pentru care imobilul a fost expropriat, astfel încât, în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 11 din Legea 10/2001.
Împotriva deciziei instanţei de apel a declarat recurs pârâtul Municipiului Râmnicu Vâlcea, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pentru următoarele motive:
- cu privire la restituirea în natură a terenului în litigiu Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a mai pronunţat, irevocabil, prin Decizia nr. 5584/2005, astfel încât sunt aplicabile dispoziţiile art. 163 C. proc. civ.,
- terenul este inclus în domeniul public şi nu poate fi restituit în natură, făcând parte din amenajarea de tip parc terasa Mircea cel Bătrân, înregistrată în inventarul domeniului public atestat prin HG nr. 1362/2001, pagina 81, poziţia 887.
Recursul este fondat pentru considerentele care succed.
Din dosar a rezultat că între părţi s-a mai purtat un litigiu cu privire la suprafaţa de 250 mp, ce a format obiectul dosarului nr. 9840/2004 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Potrivit art 1201 este autoritate de lucru judecat atunci când a doua cerere de chemare în judecată are acelaşi obiect, este întemeiată pe aceeaşi cauză şi este între aceleaşi părţi, făcută de ele şi în contra lor, în aceeaşi calitate.
În cauză există identitate de părţi, există şi identitate de obiect, în amândouă acţiunile cerându-se restituirea terenului în suprafaţă de 250 mp.
Diferit este, însă, cel de-al treilea element al puterii de lucru judecat, anume cauza, acţiunile având temeiuri de drept diferite. Dacă în primul litigiu reclamantele au revendicat terenul invocând dispoziţiile art. 480 C. civ., în prezentul litigiu, reclamantele şi-au întemeiat contestaţia pe dispoziţiile Legii 10/2001.
Excepţia autorităţii lucrului judecat operează numai în cazul în care există cumulativ tripla identitate cerută de art. 1201 C. civ., lipsa unui element comun în cauză, temeiul juridic, face ca excepţia să nu poată fi invocată.
Analizând probele noi depuse pe parcursul soluţionării recursului, respectiv seturile de fotografii şi planul urbanistic zonal aprobat prin HCL nr. 100/1994, filele 28-37 ale dosarului, Curtea constată că se impune a se stabili exact amplasamentul terenului de 250 mp.
Această concluzie rezidă în faptul că, în motivarea recursului s-a afirmat că terenul în litigiu este inclus în domeniul public şi face parte, ca spaţiu verde, din amenajarea de tip parc terasa Mircea cel Bătrân. Conform planului urbanistic, respectiv schiţa de la fila 29 a dosarului, această amenajare ar fi situată în subzona 2, sectorul 2a.
Pe de altă parte, intimatele, în apărare, au susţinut în cuprinsul notelor scrise că terenul este amplasat tot în subzona 2, dar în sectorul 2c (schiţa de la fila 29), în apropierea intersecţiei străzilor C. şi M.B., nefiind inclus în domeniul public, iar potrivit planului urbanistic zonal, fila 32 a dosarului, sectorul 2c este rezervat edificării unui sediu bancar privat şi a unor parcaje subterane pentru deservirea clienţilor băncii.
Aceste susţineri contradictorii referitoare la amplasamentul terenului nu pot conduce la o justă soluţionare a cauzei, fiind necesar a se efectua o expertiză de specialitate pentru a se stabili exact zona în care se află terenul, avându-se în vedere şi sectoarele delimitate prin planul urbanistic. De asemenea, este necesar a se administra probe din care să rezulte dacă planul urbanistic din anul 1994 a fost modificat, întrucât reprezentantul recurentului a învederat acest aspect în faţa Înaltei Curţi fără a depune la dosar nici o dovadă.
Având în vedere considerentele expuse se impune admiterea recursului, casarea hotărârii şi trimiterea cauzei pentru rejudecare la aceeaşi instanţă, urmând ca instanţa de trimitere să aibă în vedere toate aspectele semnalate în prezentele considerente.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Râmnicu Vâlcea împotriva deciziei nr. 94 A din 12 martie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie, pe care o casează şi trimite cauza la aceeaşi instanţă pentru rejudecarea apelului.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 ianuarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 190/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 177/2006. Civil. Asigurări sociale. Recurs → |
|---|
