ICCJ. Decizia nr. 190/2006. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 190.
Dosar nr. 29084/1/200.
(nr. vechi 12622/2005)
Şedinţa publică din 20 februarie 2006
Asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 181/C din 8 martie 2005, pronunţată de Tribunalul Bihor în dosar nr. 4637/C/2004 s-a admis cererea formulată de petentul H.L. în contradictoriu cu intimatul Primarul Municipiului Oradea şi, în consecinţă, a anulat dispoziţia nr. 2890 din 22 iunie 2004 emisă de Primarul Municipiului Oradea şi s-a dispus obligarea acestuia să emită o nouă dispoziţie care să conţină oferta de restituire prin echivalent corespunzătoare valorii imobilului situat în Oradea, judeţul Bihor, înscris în C.F. Oradea, nr.top 58/10.
A fost respinsă excepţia de tardivitate invocată de intimată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că, aşa cum rezultă din evidenţa C.F. Oradea, asupra imobilului cu număr cadastral 58/10, antecesorul petentului W.Ş. a deţinut cota de ¼ parte, aceasta fiind preluată de Statul Român conform înscrierii de sub B 30, cu titlu de transmisiune legală în baza sentinţei civile nr. 1361/1962 a Tribunalului Popular Raion Oradea.
După apariţia Legii nr. 10/2001, petenta în calitate de succesoare a fostului proprietar tabular, a notificat unitatea deţinătoare, solicitând în principal restituirea în natură a imobilului preluat, iar în subsidiar acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent.
Prin dispoziţia nr. 2890 din 22 iunie 2004, emisă de Primarul Municipiului Oradea, s-a respins cererea reclamantei cu motivarea că nu s-au depus acte doveditoare pentru calitatea de moştenitor în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001.
Invocând dispoziţiile art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea 10/2001 instanţa de fond a învederat că „sunt îndreptăţite la măsuri reparatorii constând în restituirea în natură sau, după caz, prin echivalent persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora, iar potrivit art. 4 alin. (2) din lege, de prevederile legii beneficiază şi moştenitorii persoanelor fizice îndreptăţite".
Faţă de înscrisurile depuse la dosar (extras din Registrul stării civile pentru născuţi pe anul 1916, extras din Registrul stării civile pentru căsătoriţi pe anul 1939), s-a concluzionat că rezultă legătura de rudenie în linie dreaptă dintre petentă şi fostul proprietar tabular W.Ş. şi, ca atare, şi calitatea de persoană îndreptăţită în sensul dispoziţiilor art. 3 şi art. 4 din Legea nr. 10/2001.
În ceea ce priveşte cererea de restituire în natură a imobilului, s-a statuat că imobilul revendicat a fost înstrăinat, devenind în acest sens incidente dispoziţiile art. 7 alin. (2) din lege, din interpretarea cărora rezultă că, în cazul în care restituirea în natură nu este posibilă, persoana îndreptăţită poate opta pentru măsuri reparatorii prin echivalent.
Referitor la excepţia de tardivitate invocată de intimată, s-a reţinut că dispoziţia atacată nu a fost comunicată petentei, ci numai reprezentantului său.
Ca atare, nu s-a reţinut culpa petentei în înregistrarea tardivă a contestaţiei, atâta timp cât dispoziţia nu i-a fost comunicată. Termenul de 30 de zile în care dispoziţia poate fi atacată curge de la data comunicării, astfel că excepţia de tardivitate a fost respinsă.
Împotriva hotărârii instanţei de fond a declarat apel pârâtul Primarul Municipiului Oradea şi a solicitat schimbarea acesteia în sensul respingerii contestaţiei, în principal ca tardiv formulată, iar pe fond ca neîntemeiată.
Prin Decizia civilă nr. 505/A din 28 septembrie 2005, Curtea de Apel Oradea a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Oradea împotriva sentinţei civile nr. 181/C din 9 martie 2005 a Tribunalului Bihor.
S-a reţinut de către instanţa de apel că în mod corect a fost respinsă excepţia de tardivitate a formulării contestaţiei, deoarece comunicarea dispoziţiei s-a realizat la 22 iunie 2004, iar la 14 iulie 2004 reprezentantul contestatoarei a înregistrat la Tribunalul Bihor contestaţia, conform înscrisului de la fila 10 dosar. Potrivit art. 114 alin. (2) C. proc. civ., cererea a fost înregistrată, acordându-se contestatoarei un termen pentru a suplini lipsurile conform prevederilor art. 112 C. proc. civ. Completările necesare au fost depuse la 29 iulie 2004, dar termenul de înregistrare a contestaţiei este 14 iulie 2004, când s-a depus iniţial cererea la instanţa competentă.
Sub aspectul temeiniciei s-a reţinut că instanţa de fond a făcut o corectă apreciere a probelor şi o aplicare corespunzătoare a normelor legale.
Faptul că actele justificative, în raport de conţinutul cererii, nu au fost depuse în faţa comisiei, ci numai la instanţă, s-a apreciat că nu conduce la ideea că persoana nu poate fi îndreptăţită la despăgubiri.
Împotriva deciziei civile nr. 505/A din 28 septembrie 2005 a declarat recurs în termen pârâtul Primarul Municipiului Oradea.
În dezvoltarea cererii de recurs se susţine că hotărârea instanţei de apel este nelegală invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Se susţine că hotărârea recurată este lipsită de temei legal şi dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
Sub un prim aspect se învederează că instanţa de apel greşit a interpretat dispoziţiile art. 24 alin. (31) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora Decizia prin care s-a răspuns la notificare poate fi contestată în termen de 30 de zile de la data comunicării.
Recurentul susţine că reclamanta nu a respectat aceste termen, contestaţia fiind introdusă după expirarea celor 30 de zile, situaţie în care se impunea respingerea acesteia ca tardivă.
O altă critică se referă la nedepunerea actelor doveditoare pentru soluţionarea notificării în termenul prevăzut de art. 22 din lege, cât şi cu privire la faptul că reclamanta nu şi-a dovedit calitatea de succesoare a proprietarului tabular al imobilului.
Recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
În ceea ce priveşte excepţia de tardivitate a formulării contestaţiei împotriva dispoziţiei nr. 2890 din 22 iunie 2004, emisă de Primarul Municipiului Oradea, Curtea reţine că în mod corect a fost respinsă de către instanţa de fond şi menţinută de către instanţa de apel. Astfel, se constată că la data de 22 iunie 2004 s-a emis dispoziţia de către pârâtul din cauză şi a fost comunicată reprezentantului contestatoarei, fiind contestată de acesta la 14 iulie 2004, când s-a înregistrat la Tribunalul Bihor.
Contestaţia neîndeplinind cerinţele prevăzute de lege a impus acordarea unui termen pentru a fi suplinite lipsurile, în conformitate cu cerinţele art. 112 C. proc. civ. raportat la art. 114 alin. (2) C. proc. civ. ceea ce a impus primirea completărilor la 29 iulie 2004, dată care nu trebuie confundată cu cea a înregistrării iniţiale din 14 iunie 2004.
În aceste condiţii, este evident că reclamanta a formulat contestaţia în termenul legal de 30 de zile şi critica privind tardivitatea acesteia este neîntemeiată.
Recursul este nefondat şi cu privire la celelalte critici deoarece se constată că reclamanta a făcut dovada că este persoană îndreptăţită în calitate de succesoare a proprietarului tabular al imobilului W.Ş., prin prezentarea actelor de stare civilă, respectiv extrase din registrul de stare civilă pentru născuţi şi pentru căsătoriţi pe anii 1916 şi 1938.
Este adevărat că aceste acte doveditoare nu s-au depus odată cu notificarea, ci au fost prezentate instanţei de fond, aspect ce nu poate constitui un impediment pentru stabilirea calităţii reclamantei de persoană îndreptăţită conform Legii 10/2001.
Potrivit art. 22 din Legea 10/2001, actele doveditoare ale dreptului de proprietate sau, după caz, ale calităţii de persoană îndreptăţită, pot fi depuse până la data soluţionării notificării.
Nu trebuie interpretat că acesta ar fi un termen de decădere pentru persoana îndreptăţită sau că instanţa nu ar putea primi asemenea acte, deoarece s-ar îngrădi astfel posibilitatea efectuării controlului judiciar în contestaţiile formulate de cei nemulţumiţi de modul în care a fost soluţionată notificarea.
Faţă de aceste considerente, se reţine că în mod corect instanţa de apel a interpretat dispoziţiile art. 24 alin. (31) şi art. 22 Legea nr. 10/2001, astfel că este nefondată critica în raport de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., motiv pentru care urmează ca, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul pârâtului să fie respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Oradea împotriva deciziei nr. 505 din 28 septembrie 2005 a Curţii de Apel Oradea, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 20 februarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2077/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1701/2006. Civil → |
|---|
