ICCJ. Decizia nr. 2067/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2067
Dosar nr. 7062/1/2006
Şedinţa publică din 6 martie 2007
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Sălaj-Zalău la data de 1 iulie 2002, reclamantul G.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii primarul municipiului Zalău, J.I. şi J.V., să se constate că terenul în suprafaţă de 638,5 mp, situat în Zalău, cu nr. top. 421/b/2/1/2/1, înscris în C.F. 5308 Zalău, nu putea face obiectul restituirii în baza Legii nr. 18/1991, să se constate că acest imobil poate face obiect de restituire în baza Legii nr. 10/2001, să se dispună anularea dispoziţiei nr. 390/2001 emisă de Primarul municipiului Zalău, radierea dreptului de proprietate al pârâţilor J.I. şi V. din C.F. 5308 Zalău şi intabularea dreptului de proprietate în favoarea reclamantului.
Acţiunea reclamantului a fost respinsă ca nefondată de Tribunalul Sălaj-Zalău prin sentinţa civilă nr. 1740 din 6 septembrie 2002.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că, aşa cum rezultă din sentinţa civilă nr. 601 din 11 aprilie 1975 pronunţată de Judecătoria Zalău, terenul în litigiu a fost preluat de Statul Român prin Decizia nr. 121 din 27 martie 1975, în temeiul art. 30 alin. (2) din Legea nr. 58/1974, fiindu-i aplicabile astfel dispoziţiile art. 36 alin. (3) din Legea nr. 18/1991, republicată.
În concluzie, s-a reţinut că regimul juridic al terenului revendicat este reglementat de actul normativ menţionat anterior şi nu de Legea nr. 10/2001, preluarea imobilului făcându-se în baza unui titlu valabil, respectiv a Legii nr. 58/1974, lege în vigoare la acea dată.
Pentru aceleaşi considerente, a fost respins şi capătul de cerere privind anularea dispoziţiei nr. 307/2001 emisă de primarul municipiului Zalău.
Referitor la petitele privind radierea dreptului de proprietate al pârâţilor şi intabularea dreptului de proprietate a reclamantului, s-a considerat că acestea sunt nefondate, în primul rând pentru faptul că pârâţii J. au dobândit în mod legal imobilul în litigiu, în baza art. 36 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată şi, în al doilea rând deoarece, în baza sentinţei civile nr. 4213/1999 a Judecătoriei Baia Mare, s-a dispus radierea dreptului de proprietate al reclamantului şi intabularea dreptului de proprietate al pârâţilor.
Instanţa de fond a constatat nefondată şi excepţia puterii de lucru judecat invocată de pârâţi întrucât nu există tripla identitate de părţi, obiect şi cauză.
Împotriva acestei decizii a declarat apel reclamantul, apel admis prin Decizia civilă nr. 20 din 21 aprilie 2003 pronunţată de Curtea de Apel Oradea şi, în consecinţă, s-a anulat sentinţa apelată şi s-a trimis cauza Judecătoriei Oradea pentru competentă soluţionare, întrucât s-a considerat că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 18/1991.
Prin Decizia civilă nr. 1523 din 25 februarie 2004, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul declarat de pârâţi împotriva acestei hotărâri, a casat Decizia instanţei de apel şi a trimis cauza la aceeaşi instanţă pentru soluţionarea apelului, cu motivarea că instanţa de apel trebuie să verifice, pe cale de excepţie, legalitatea aplicării dispoziţiilor Legii nr. 18/1991, iar pe fond, să soluţioneze o plângere formulată împotriva dispoziţiei primarului municipiului Zalău, emisă în temeiul Legii nr. 10/2001.
În rejudecare, Curtea de Apel Oradea a pronunţat Decizia civilă nr. 37 din 22 februarie 2006 prin care a fost admis apelul declarat de reclamant împotriva sentinţei civile nr. 1740 din 6 septembrie 2002 a Tribunalului Sălaj, pe care a schimbat-o în întregime şi, în consecinţă:
S-a constatat că imobilului cu nr. 421/b/2/1/2/1 înscris în C.F. 5308 Zalău nu îi erau aplicabile măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 18/1991, motiv pentru care a dispus radierea înscrierii dreptului de proprietate al pârâţilor J.I. şi J.V. din C.F.
A fost anulată dispoziţia nr. 390 din 19 iunie 2001 a Primarului municipiului Zalău şi s-a constatat că reclamantul este îndreptăţit la restituirea în natură a imobilului în litigiu, dispunându-se şi înscrierea dreptului de proprietate în C.F.
Trebuie menţionat, în primul rând, faptul că în cauză a fost introdusă numita L.M., fiica pârâţilor J., ca urmare a decesului pârâtei J.V., decedată la 22 mai 2003.
Instanţa de apel a reţinut în considerente că în mod greşit s-a constatat că pârâţii ar putea beneficia de prevederile art. 36 alin. (1)-(3) din Legea nr. 18/1991 ci, dimpotrivă, reclamantul trebuia să beneficieze de dispoziţiile art. 36 alin. (5) din actul normativ menţionat.
S-a mai reţinut că, potrivit art. 52 din Legea nr. 10/2001, persoanele îndreptăţite, cărora până la intrarea în vigoare a prezentei legi li s-au respins prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă acţiunile având ca obiect bunuri preluate în mod abuziv de stat, pot solicita, indiferent de natura soluţiilor pronunţate, măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent în condiţiile legii, acţiunea reclamantului fiind astfel întemeiată, raportat şi la dispoziţiile art. 1 art. 2 lit. g), art. 3 şi art. 6 din Legea nr. 10/2001.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâţii J.I. şi L.M., invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Critica invocată de recurenţi este, în esenţă, aceea că Decizia recurată este dată cu aplicarea greşită a legii, respectiv a prevederilor Legii nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 10/2001, întrucât imobilul în litigiu nu poate face obiectul Legii nr. 10/2001, neavând calitatea de bun preluat în mod abuziv, situaţia juridică a acestui imobil fiind reglementată de prevederile legii fondului funciar.
Reclamantul G.M. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Analizând recursul prin prisma motivelor de recurs invocate, Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru considerentele ce succed.
Făcând un mic istoric al imobilului, se reţine că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 837/1958, autorii reclamantului au cumpărat împreună cu pârâţii J.I. şi J.V. imobilul situat în Zalău, compus din nr. top. 421/b/2/1/2/1, teren intravilan în suprafaţă de 638,5 mp şi nr. top. 422/b/2/1/2, casă de locuit şi teren aferent în suprafaţă de 638,5 mp, ambele fiind înscrise în C.F. 4258 Zalău, în cota de ½ pentru fiecare familie.
Ulterior, prin sentinţa civilă nr. 2042 din 29 noiembrie 1974 a Judecătoriei Zalău s-a dispus ieşirea din indiviziune prin vânzarea la licitaţie publică asupra imobilului cu privire la care cele două familii avea cote egale de ½, iar prin sentinţa civilă nr. 601 din 11 aprilie 1975, pronunţată de aceeaşi instanţă, s-a adjudecat în favoarea pârâţilor în întregime supraedificatele, împreună cu suprafaţa de 604 mp teren aferent, din top. 422/b/2/1/2 din C.F. 4258 Zalău, precum şi cu suprafaţa de 34,50 mp teren, cu nr. top nou 421/b/2/1/2/2, rezultat din dezmembrarea parcelei topo vechi nr. 421/b/2/1/2, în total adjudecându-se construcţiile în întregime şi 638,50 mp teren aferent.
Restul de teren în suprafaţă de 638,50 mp, din nr. top. nou 421/b/2/1/2/1 a trecut în proprietatea statului în temeiul dispoziţiilor art. 56 din Legea nr. 4/1973.
În considerentele sentinţei civile nr. 601 din 11 aprilie 1975 (hotărârea de adjudecare) s-a reţinut că, în temeiul art. 30 alin. (2) din Legea nr. 58/1974, s-a dispus trecerea în proprietatea statului a terenului situat în Zalău, în suprafaţă de 638,50 mp, din nr. topo. nou 421/b/2/1/2/1 de la G.M. şi G.D. (Decizia civilă nr. 121 din 27 martie 1975 emisă de Biroul executiv al Consiliului popular Zalău, Decizia anterioară hotărârii de adjudecare).
Prin preluarea de către stat a dreptului de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 638,50 mp aparţinând familiei reclamantului, anterior vânzării la licitaţie a imobilului înscris în C.F. 4258 Zalău, se poate trage concluzia că adjudecarea nu mai putea viza imobilul în întregul său, ci doar imobilul-construcţie şi suprafaţa de 638,50 mp teren aferent, din nr. top. 422/b/2/1/2 şi din top.nou 421/b/2/1/2/2.
După apariţia Legii nr. 18/1991, reclamantul a formulat cerere în temeiul dispoziţiilor art. 36 alin. (5) şi (6) din Legea nr. 18/1991, considerând că are dreptul să i se reconstituie dreptul de proprietate pentru suprafaţa de 638,50 mp teren preluat de stat, iar prin Decizia nr. 217/1991 şi prin Ordinul nr. 79/1992 emis de prefectul judeţului Sălaj i s-a reconstituit acest drept, intabulat în C.F. şi consfinţit apoi prin mai multe hotărâri judecătoreşti.
Ulterior, prin sentinţa civilă nr. 4213/1999, hotărâre rămasă irevocabilă, Judecătoria Baia Mare a admis acţiunea pârâţilor şi a constatat nulitatea absolută a actelor emise de prefect în favoarea reclamantului, stabilindu-se că aceştia sunt proprietari şi asupra terenului în suprafaţă de 638,50 mp, în condiţiile art. 36 alin. (3) din Legea nr. 18/1991.
Ca urmare a apariţiei Legii nr. 10/2001, reclamantul a formulat notificare, solicitând restituirea în natură a terenului în litigiu, notificare respinsă prin dispoziţia nr. 390 din 19 iunie 2001 emisă de primarul municipiului Zalău, cu motivarea că terenul revendicat cade sub incidenţa dispoziţiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
Art. 2 lit. i) din Legea nr. 10/2001 astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005 prevede că prin imobile preluate abuziv se înţeleg şi „orice alte imobile preluate fără titlu valabil sau fără respectarea dispoziţiilor legale în vigoare la data preluării, precum şi cele preluate fără temei legal prin acte de dispoziţie ale organelor locale ale puterii sau ale administraţiei de stat".
Prin conţinutul său, textul citat acoperă toate situaţiile de preluare fără titlu valabil a imobilelor, inclusiv preluările făcute prin aplicarea incorectă a legii în baza căreia bunul a trecut în proprietatea statului.
Terenul în suprafaţă de 638,50 mp, preluat de stat, este situat în intravilan, dar nu i se aplică regimul juridic prevăzut de art. 36 alin. (3) din Legea nr. 18/1991, care a stabilit dreptul la constituire în beneficiul proprietarilor construcţiilor, titulari la data intrării în vigoare a legii ai dreptului de folosinţă pentru terenul aferent locuinţei.
De aceea, în asemenea situaţie, când dobânditorul construcţiei nu mai este îndreptăţit să ceară constituirea dreptului de proprietate asupra terenului în temeiul art. 36 alin. (3) din Legea nr. 18/1991, dreptul la restituire al foştilor proprietari, de la care terenul a fost preluat de stat în temeiul dispoziţiilor art. 30 din Legea nr. 58/1974, se stabileşte în raport de prevederile art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 10/2001, republicată, iar preluarea este cu sau fără titlu valabil, după cum dispoziţiile legii în baza căreia terenul a trecut în proprietatea statului au fost sau nu aplicate corect.
În cauză, aplicarea corectă a dispoziţiilor art. 30 alin. (2) din Legea nr. 58/1974 impunea plata de despăgubiri ce se stabileau conform dispoziţiilor art. 56 din Legea nr. 4/1973, despăgubiri care sunt menţionate în cuprinsul sentinţei civile nr. 2042/1974 a Judecătoriei Zalău, dar nu s-a făcut dovada achitării efective a acestora, deşi s-au făcut demersuri de către instanţa de apel în acest sens.
De altfel, reclamantul a susţinut constant faptul neplăţii despăgubirilor, iar pârâţii nu au dovedit că s-ar fi plătit despăgubiri pentru terenul în litigiu.
În consecinţă, preluarea terenului revendicat de reclamant s-a făcut în mod abuziv, fără respectarea dispoziţiilor legale în vigoare la data preluării, reclamantul fiind îndreptăţit la măsuri reparatorii în condiţiile Legii nr. 10/2001.
Instanţa de apel a dispus legal ca reclamantului să i se restituie în natură terenul în litigiu, având în vedere că acesta reprezintă o suprafaţă ce poate fi folosită în mod distinct, cu un front la stradă de 16,70 mp, putând asigura un loc de casă distinct de cel al pârâţilor J.
Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâţi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâţii J.I. şi L.M. împotriva deciziei nr. 37/A din 22 februarie 2006 a Curţii de Apel Oradea, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 martie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2106/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2060/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
