ICCJ. Decizia nr. 2099/2006. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2099
Dosar nr. 31996/1/200.
Nr. vechi 10433/2004
Şedinţa publică din 24 februarie 2006
Asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată sub nr. 545 din 3 decembrie 2001, reclamantul Z.I. a chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Finanţelor Publice, Întreprinderea de Morărit şi Panificaţie, Consiliul Local Vârvor, A.P.A.P.S. Dolj şi Prefectura Judeţului Dolj pentru ca, prin hotărâre judecătorească, să se constate valoarea corespunzătoare a imobilului, moară ţărănească, situată pe un teren în suprafaţă de 2156 mp în comuna Vârvor, judeţul Dolj, Ministerul Finanţelor Publice să fire obligat să emită titlurile de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare, să fie obligată A.P.A.P.S., filiala Dolj să emită decizie motivată în temeiul căreia să primească acţiuni corespunzător valorii imobilului, să fie obligaţi Ministerul Finanţelor Publice şi Prefectura judeţului Dolj să acorde despăgubiri băneşti, ce urmează a fi fructificate în condiţiile art. 40 din Legea nr. 10/2001.
În motivarea acţiunii sale, reclamantul a susţinut că, după apariţia Legii nr. 10/2001 a notificat pe fiecare din cei patru pârâţi, în calitatea sa de persoană îndreptăţită pentru obligarea la măsuri reparatorii în echivalent corespunzător valorii imobilului moară, în situaţia în care acestea nu mai există în prezent sau restituirea în natură.
A mai susţinut reclamantul, în susţinerea acţiunii sale, că imobilul a fost naţionalizat în baza Legii nr. 119/1948, deşi nu prezenta caracteristicile unei mori din categoria celor supuse naţionalizării, iar utilajele morii au fost demontate şi înstrăinate către alte mori care aparţineau statului, în timp ce clădirea morii a fost demolată, materialul rezultat fiind utilizat la ridicarea altei construcţii din comuna Vârvor.
Instanţa de fond a dispus efectuarea unei expertize tehnice pentru identificarea terenului şi a construcţiilor ce se mai găsesc din moara respectivă, precum şi pentru evaluarea valorii morii şi a utilajelor şi a instalaţiilor ce au aparţinut acesteia.
Prin sentinţa civilă nr. 243 din 13 mai 2003, Tribunalul Dolj a admis în parte contestaţia în ceea ce priveşte construcţiile, formulată de reclamantul Z.I., a constatat valoarea actuală a imobilelor construcţii în litigiu de 583.031.760 lei, a obligat pârâtul Ministerul Finanţelor Publice să emită titluri de valoare nominală în favoarea reclamantului, corespunzător acestei valori, a respins acţiunea faţă de pârâtele Prefectura Dolj şi A.P.A.P.S. Bucureşti.
Pentru a se pronunţa astfel, Tribunalul Dolj a reţinut, în esenţă, că, aşa cum rezultă din raportul de expertiză întocmit în cauză, construcţia moară, construcţiile aferente, magazia, şopronul, clădirea anexă pentru motor şi fântâna nu mai există fizic, fiind demolate, astfel că reclamantul este îndreptăţit să primească măsuri reparatorii în echivalent bănesc, pârâtul Ministerul Finanţelor Publice fiind obligat să emită titluri de valoare nominală în favoarea contestatorului.
În ceea ce priveşte solicitarea de acordare a măsurilor reparatorii şi pentru utilajele morii, a reţinut instanţa de fond că aceasta nu este întemeiată, utilajele respective neexistând fizic în patrimoniul Primăriei comunei Vârvor.
Acţiunea a fost respinsă faţă de Prefectura judeţului Dolj şi A.P.A.P.S. Bucureşti, instanţa reţinând că acestea nu au calitate procesuală în cauza de faţă, întrucât nu le incumbă vreo obligaţie în ceea ce priveşte realizarea dreptului pretins de contestator.
Împotriva sentinţei civile nr. 243 din 13 mai 2003 a Tribunalului Dolj, au formulat apel atât reclamantul Z.I., cât şi pârâta D.G.F.P. Dolj.
În motivarea apelului său, reclamantul a susţinut, în esenţă, că în mod greşit a reţinut instanţa că instalaţiile au fost casate şi înlocuite, neexistând nici o dovadă în acest sens, că, în fapt, aceste utilaje există în patrimoniul pârâtei SC M.S. SA, impunându-se, deci, acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent şi pentru acestea.
Pârâta D.G.F.P. Dolj a invocat, în cuprinsul motivelor de apel, excepţia prematurităţii cererii, având în vedere că deţinătorul imobilului Primăria Vârvor, nu a răspuns notificării reclamantului printr-o dispoziţie motivată.
Prin Decizia civilă nr. 381 din 28 noiembrie 2003, Curtea de Apel Craiova a admis apelul formulat de reclamant, a schimbat sentinţa atacată, în sensul că a constatat valoarea de expertiză a întregului imobil moară (construcţie), de 583.031.760 lei, în raport de care vor fi acordate măsurile reparatorii conform Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001; a respins apelul formulat de pârâta D.G.F.P. Dolj împotriva aceleiaşi sentinţe.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut cu privire la apelul formulat de pârâtă, că reclamantul a formulat în termen notificarea, dar Primarul comunei Vârvor nu a răspuns în termen prin dispoziţie motivată, astfel că reclamantul a fost îndreptăţit să formuleze prezenta acţiune.
În ceea ce priveşte apelul reclamantului, instanţa de apel a reţinut că susţinerile acestuia sunt întemeiate, având în vedere că nu s-a făcut dovada casării sau înlocuirii utilajelor morii, ci moara fiind integral demolată, utilajele acesteia au fost transferate altor mori de acelaşi tip, astfel că se impunea ca reclamantului să-i fie acordate măsuri reparatorii prin echivalent şi pentru aceste utilaje.
Împotriva deciziei nr. 381 din 28 noiembrie 2003 a Curţii de Apel Craiova, a formulat recurs pârâta D.G.F.P. Dolj.
În motivarea recursului, s-a susţinut că, în mod greşit, instanţa de apel a respins excepţia prematurităţii cererii, faţă de împrejurarea că reclamantul nu a făcut dovada că odată cu notificarea a depus toate actele doveditoare sau că acesta nu i-a răspuns, iar legea nu sancţionează în nici un fel unitatea deţinătoare, astfel că termenul de 60 zile este un termen de recomandare şi nu de decădere.
Totodată, a mai susţinut pârâta D.G.F.P. Dolj în motivarea recursului său, acordarea măsurilor reparatorii, în ceea ce priveşte utilajele morii, s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor legale, că, în speţă, utilajele respective au fost evaluate doar pe baza procesului-verbal de preluare a morii, la data naţionalizării, acestea neexistând fizic sau în cazul în care acestea există, nu au fost identificate.
De asemenea, a mai menţionat pârâta, în susţinerea motivului de recurs referitor la modul în care instanţa de apel a acordat măsurile reparatorii, în mod greşit a fost dispusă acordarea acestor măsuri şi cu privire la construcţia moară, faţă de împrejurarea că imobilul a trecut în proprietatea statului în baza Legii nr. 119/1948, pct. 50, cu respectarea dispoziţiilor legale.
Recursul este nefondat.
În primul rând, este de reţinut că acest recurs nu a fost structurat conform dispoziţiilor art. 303 raportat la art. 304 pct. 1-10 C. proc. civ.
Susţinerile recurentei ar putea fi interpretate că s-ar întemeia pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., dar acestea sunt vădit nefondate, pentru considerentele ce succed.
În mod corect a reţinut instanţa de apel că reclamantul a formulat în termen notificarea către Primăria comunei Vârvor, că Primarul comunei Vârvor nu a răspuns în termen prin dispoziţie motivată, în speţă nefiind aplicabile art. 28 din Legea nr. 10/2001 (în vigoare la data soluţionării apelului), având în vedere că din înscrisurile aflate la dosarul cauzei nu rezultă că Primăria comun ei Vârvor i-ar fi solicitat reclamantului completarea actelor depuse odată cu notificarea.
Potrivit art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare, potrivit art. 22, unitatea deţinătoare este obligată să se pronunţe, prin decizie sau, după caz, dispoziţie motivată, asupra cererii de restituire în natură.
Conform art. 24 alin. (1) din aceeaşi lege, dacă restituirea în natură nu este aprobată sau nu este posibilă, după caz, deţinătorul imobilului este obligat să facă persoanei îndreptăţite o ofertă de restituire prin echivalent, corespunzătoare valorii imobilului. Din prevederile legale citate rezultă că, indiferent dacă persoanei îndreptăţite i se restituie în natură imobilul ori i se oferă restituirea prin echivalent sau chiar i se refuză un atare drept, unitatea deţinătoare este obligată ca asupra solicitării adresate pe cale de notificare să se pronunţe printr-o decizie sau dispoziţie motivată.
Cum reclamantul a adresat notificare Primăriei comunei Vârvor şi cum aceasta nu a răspuns solicitării formulate în termenul prevăzut de lege, este nefondată critica pârâtei cu privire la acest aspect, întrucât conduita culpabilă a persoanelor notificate, care nu s-au conformat legii prin a emite o decizie sau dispoziţie motivată nu poate să afecteze interesele legitime ale persoanelor solicitante.
În ceea ce priveşte critica privind acordarea măsurilor reparatorii este de reţinut că aceasta nu a format obiectul apelului declarat de pârâta D.G.F.P. Dolj, astfel că aceasta nu mai poate omisso media, peste calea de atac a apelului să o deducă judecăţii recursului, astfel că demersul judiciar al părţii cu privire la acest aspect este inadmisibil.
Nu poate fi reţinută nici critica formulată de reprezentantul Ministerului Finanţelor Publice la termenul din 24 februarie 2006 şi care vizează aspectul de ordine publică referitor la faptul că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra apelului Ministerului Finanţelor Publice, deşi apelul a fost formulat de D.G.F.P. Dolj pentru acest minister, astfel că hotărârea instanţei de apel a fost pronunţată în contradictoriu cu D.G.F.P. Dolj şi nu cu Ministerul Finanţelor Publice.
Pentru a obţine îndreptarea unei astfel de omisiuni, pârâta D.G.F.P. Dolj (în baza mandatului nr. 12395 din 16 februarie 2004 acordat de Ministerul Finanţelor Publice, fila 5 dosar recurs) sau Ministerul Finanţelor Publice ar fi avut la dispoziţie calea îndreptării erorii materiale prevăzute de art. 281 şi urm. C. proc. civ., criticile astfel formulate nevizând o eroare de judecată.
Faţă de considerentele expuse, Curtea urmează a face aplicarea art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingând recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta D.G.F.P. împotriva deciziei civile nr. 381 din 28 noiembrie 2003 a Curţii de Apel Craiova.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 februarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1357/2006. Civil |
|---|
