ICCJ. Decizia nr. 22/2006. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 22.
Dosar nr. 1783/1/200.
(nr. vechi 346/2005)
Şedinţa publică din 10 ianuarie 2006
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de faţă, a reţinut următoarele.
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Neamţ la 22 aprilie 2004 contestatoarea A.M. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul Primarul municipiului Piatra Neamţ, pronunţarea unei hotărâri prin care intimatul să fie obligat să emită o nouă dispoziţie prin care să-i acorde măsuri reparatorii prin echivalent.
În motivarea cererii de chemare în judecată s-a arătat că prin notificarea nr. 174 din 13 iulie 2001 contestatoarea a solicitat acordarea de despăgubiri pentru imobilul expropriat prin Decretul nr. 133/1984. Prin dispoziţia nr. 1960 din 19 martie 2004 s-a stabilit că valoarea despăgubirilor cuvenite contestatoarei este de 265.205.927 lei.
Prin sentinţa civilă nr. 250/C din 12 mai 2004 Tribunalul Neamţ, secţia civilă a respins contestaţia ca nefondată.
În motivarea sentinţei s-a arătat că imobilele expropriate pentru care s-au cerut despăgubiri au avut destinaţia de locuinţă, iar modalitatea efectivă de restituire prin echivalent pentru aceste categorii de imobile este stabilită de art. 11 alin. (8) din Legea nr. 10/2001 potrivit căruia persoana îndreptăţită poate opta doar pentru acţiuni la societăţi comerciale tranzacţionate pe piaţa de capital sau titluri de valoare nominală folosite în procesul de privatizare. Legiuitorul nu a prevăzut pentru aceste categorii de imobile şi posibilitatea restituirii prin echivalent sub formă de despăgubiri băneşti.
Prin Decizia civilă nr. 1421 din 1 noiembrie 2004 Curtea de Apel Bacău, secţia civilă, a admis apelul contestatoarei şi a schimbat în parte sentinţa în sensul că a admis contestaţia şi l-a obligat pe intimat să emită o nouă dispoziţie prin care să acorde contestatoarei despăgubiri băneşti. Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că prima instanţă nu a avut în vedere că imobilul în litigiu a avut destinaţia de locuinţă, situaţie în care erau aplicabile prevederile art. 24 alin. (2) din lege. Dispoziţiile art. 9 din lege prevăd că restituirea prin măsuri reparatorii prin echivalent, prin acordarea de titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare şi de acţiuni la societăţile comerciale tranzacţionate pe piaţa de capital se face numai în cazul imobilelor care aveau altă destinaţie decât aceea de locuinţă.
De asemenea, potrivit art. 10 alin. (8) şi (9) din Legea nr. 10/2001 atunci când obiectul cererii de restituire este un imobil cu destinaţia de locuinţă, persoana îndreptăţită la restituire are posibilitatea de a solicita, la alegere, modalitatea prevăzută de art. 11 dar şi despăgubiri băneşti.
Împotriva acestei hotărâri intimatul a declarat recurs, critica privind următoarele aspecte:
Instanţa de apel a dat o interpretare eronată probatoriului administrat în cauză, neobservând care sunt textele de lege incidente raportat la categoria de imobile solicitate de contestatoare. Pentru aceste imobile art. 11 din lege stabileşte reguli speciale. Legiuitorul nu a prevăzut pentru această categorie de imobile şi posibilitatea restituirii prin echivalent sub formă de despăgubiri băneşti.
Imobilul în litigiu a avut destinaţia de locuinţă, fiind demolat total, iar terenul este ocupat în prezent de blocuri de locuinţe şi de spaţiu verde. Singurele modalităţi de despăgubire sunt cele prevăzute de art. 11 alin. (1) rap. la alin. (4) din acelaşi articol.
Pe de altă parte, primarul nu are competenţa de a acorda despăgubiri băneşti, prefecturile centralizând notificările şi procedând conform art. 37.
În drept, recursul a fost întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Analizând hotărârea atacată, în raport de criticile formulate prin motivele de recurs şi în raport de probele administrate în celelalte etape procesuale, Curtea a apreciat că recursul este întemeiat în sensul următoarelor considerente:
Prin notificarea înregistrată sub nr. 174 din 13 iulie 2001, A.M. a solicitat acordarea de măsuri reparatorii sub formă de despăgubiri băneşti pentru imobilele teren şi construcţie situate în Piatra Neamţ. În motivarea notificării s-a arătat că terenul a fost expropriat prin Decretul nr. 133/1984 iar în anul 1986 a fost demolată construcţia.
Prin Decizia contestată s–au acordat despăgubiri în valoare de 265.205.927 lei. S-a prevăzut totodată faptul că persoana îndreptăţită poate opta pentru acordarea de acţiuni la societăţi comerciale tranzacţionate pe piaţa de capital ori acordarea de titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare.
În condiţiile art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, republicată, în cazul în care lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă funcţional întregul teren afectat, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent pentru întregul imobil. Iar potrivit art. 11 alin. (8), în situaţiile prevăzute la alin. (2), (3) şi (4), măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluţionarea notificării, cu acordul persoanei îndreptăţite sau despăgubiri acordate în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
Aşadar, voinţa legiuitorului este ca în prezent, pentru situaţia în care construcţia expropriată a fost demolată total iar lucrările pentru care s-a dispus măsura exproprierii ocupă întregul teren preluat de stat, la alegerea persoanei îndreptăţite aceasta să poată beneficia de despăgubiri acordate în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
Întrucât legea materială este de imediată aplicare, Curtea a considerat că art. 11 alin. (8) este incident şi litigiului de faţă, de vreme ce pe partea de teren expropriat, pentru care s-a făcut notificarea, s-au edificat ori amplasat construcţii autorizate sau care au destinaţie de utilitate publică.
Decizia instanţei de apel este însă nelegală în partea privitoare la obligarea primarului de a emite o dispoziţie prin care să-i acorde despăgubiri contestatoarei.
Faţă de textul sus menţionat despăgubirile urmează a fi acordate în condiţiile legii speciale, respectiv ale Legii nr. 247/2005, titlul VII. În prezent, primarul are numai competenţa de a emite o dispoziţie prin care să se constate că A.M. este îndreptăţită la despăgubiri băneşti. Ulterior, se va proceda potrivit art. 16 din titlul VII al Legii nr. 247/2005 şi al Normelor Metodologice adoptate prin HG nr. 1095 din 15 septembrie 2005.
Faţă de cele ce preced, critica formulată întruneşte cerinţele art. 304 pct. 9 C. proc. civ., motiv pentru care recursul va fi admis în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi hotărârea instanţei de apel va fi modificată în parte în sensul reţinut prin dispozitiv. Vor fi menţinute dispoziţiile prin care s-a păstrat sentinţa în partea privitoare la respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâtul intimat.
PENTRU ACESTE MOTIV.
ÎN NUMELE LEGI.
DECIDE.
Admite recursul declarat de pârâtul Primarul municipiului Piatra Neamţ împotriva deciziei civile nr. 1421 din 1 noiembrie 2004 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia civilă, şi în consecinţă:
Modifică în parte Decizia susmenţionată în sensul că îl obligă pe intimatul pârât Primarul municipiului Piatra Neamţ să emită o nouă dispoziţie prin care să constate că A.M. este îndreptăţită la despăgubiri băneşti.
Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 ianuarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 23/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 162/2006. Civil → |
|---|
