ICCJ. Decizia nr. 224/2006. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 224.
Dosar nr.40601/1/200.
nr. vechi 17897/2004.
Şedinţa publică din 1 martie 2006
Asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Reclamanta Primăria sectorului 5 a chemat în judecată pe pârâţii S.A. şi Municipiul Bucureşti, prin Primarul General, solicitând Judecătoriei sectorului 5, pe rolul căreia cauza a fost înregistrată sub nr. 9700/2003, să constate nulitatea absolută a dispoziţiei de restituire în natură nr. 599/2002, emisă de Primarul General al Municipiului Bucureşti în favoarea pârâtei S.A. cu privire la terenul în suprafaţă de 1257,19 mp, situat în Bucureşti.
Judecătoria sectorului 5, prin sentinţa civilă nr. 5469/2003 a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.
Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin sentinţa civilă nr. 133/2003, pronunţată în dosarul nr. 4387/2003, a respins „contestaţia" ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală pasivă.
Sentinţa a rămas definitivă prin respingerea ca nefondat a apelului declarat de contestatoare, potrivit decizie civilă nr. 1261/A din 8 iunie 2004, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă în dosarul nr. 1637/2004.
Pentru a adopta această soluţie, tribunalul a reţinut în esenţă, că împotriva dispoziţiei de restituire în natură a unui imobil, pot formula contestaţie unei persoanele îndreptăţite la măsuri reparatorii, definite de art. 3 şi art. 4 din Legea nr. 10/2001, contestatoarea nefăcând parte din categoria persoanelor îndreptăţite şi nejustificând un interes în invocarea nulităţii absolute a dispoziţiei respective, întrucât nu are nici un drept asupra terenului în litigiu; prin repunerea părţilor în situaţia anterioară, ca efect al nulităţii, terenul ar reintra în patrimoniul Municipiului Bucureşti şi în administrarea Agenţiei Naţionale pentru locuinţe (în vederea construirii unui bloc de locuinţe) şi nu în patrimoniul contestaţiei.
Instanţa de apel, şi-a argumentat hotărârea pe considerentele care vizează lipsa interesului apelantei pentru promovarea acţiunii, reţinând că emiterea de către apelantă a autorizaţiei de construire a unui bloc de locuinţe, nu îi conferă calitate procesuală activă, cu atât mai mult cu cât ANL, instituţie de interes public cu personalitate juridică, care ar fi putut invoca un drept asupra terenului şi un interes în promovarea acţiunii, nu a uzat de această cale.
Împotriva deciziei curţii de apel a declarat recurs apelanta Primăria sectorului 5, criticând-o în raport cu cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în dezvoltarea căruia a susţinut că are interes în cauză, întrucât terenul este în proprietatea statului, printr-o hotărâre de guvern s-au aprobat investiţiile iar, prin admiterea acţiunii, terenul ar reintra în patrimoniul statului (municipiul Bucureşti), iar investiţia s-ar derula în continuare.
La termenul de dezbateri, Curtea a pus în discuţie, din oficiu, calificarea juridică a cererii de chemare în judecată şi competenţa materială pentru soluţionarea în primă instanţă a cauzei.
În interpretarea sistematică a Legii nr. 10/2001, practica judiciară a conturat soluţia potrivit căreia terţele persoane nu au calea contestaţiei îndreptată împotriva dispoziţiei sau deciziei de restituire în natură a imobilelor preluate abuziv de stat în perioada 6 martie 1945–22 decembrie 1989, contestaţie întemeiată pe dispoziţiile art. 24 din legea specială de reparaţie.
Această interpretare este cu atât mai mult justificată în raport cu actuala reglementare a art. 24 alin. (31) (introdus prin Legea nr. 247/2005), conform căruia numai persoana care se pretinde îndreptăţită la restituirea în natură a unui imobil ce face obiectul de reglementare al legii speciale poate „contesta" dispoziţia de respingere a notificării la secţia civilă a tribunalului în a cărui rază teritorială se află sediul unităţii deţinătoare.
Recurenta nu are calea procedurii speciale în justiţie, prevăzută de art. 24 din Legea nr. 10/2001.
În acelaşi timp, acesteia nu i se poate îngrădi accesul liber la justiţie consacrat de art. 21 din Constituţie, prin negarea dreptului (a calităţii procesuale) de a ataca dispoziţia de restituire în natură care, conform prevederilor art. 23 din Legea nr. 10/2001, constituie titlu de proprietate, cu „forţă probantă a unui înscris autentic".
În acest context, indiferent de modul cum este intitulată, potrivit dispoziţiilor art. 84 C. proc. civ., instanţele de judecată au obligaţia să interpreteze adecvat cererea de chemare în judecată, potrivit cu scopul urmărit prin promovarea acţiunii, în speţă cererea reprezentând o acţiune de drept comun, formulată potrivit dispoziţiilor art. 109 alin. (1) şi art. 112 C. proc. civ. şi nu o contestaţie în sensul art. 24 din Legea 10/2001, cum greşit a calificat-o tribunalul, cu consecinţa admiterii excepţiei privind lipsa calităţii procesuale active a titularei, Primăria sectorului 5.
Conform dispoziţiilor art. 1 alin. (1) C. proc. civ., judecătoriile soluţionează în primă instanţă „toate cererile şi procesele, în afară de cele date prin lege în competenţa altor instanţe".
Textul instituie regula jurisdicţiei de drept comun în favoarea judecătoriilor, ceea ce conduce la concluzia că restrângerea competenţei de atribuţiune a judecătoriilor trebuie să fie expresă şi limitativă.
Normele de competenţă fiind de strictă interpretare, rezultă că, în măsura în care codul de procedură civilă sau legile speciale nu prevăd competenţa materială a altei instanţe pentru soluţionarea în primă instanţă a unei anumite cereri, competenţa revine judecătoriei.
În prezenta cauză, nici dispoziţiile art. 2 C. proc. civ., nici dispoziţiile Legii nr. 10/2001, nu reglementează competenţa tribunalului pentru judecarea acţiunilor formulate de terţe persoane împotriva dispoziţiei de restituire în natură, examinată conform art. 23 din Legea nr. 10/2001 ca şi titlu de proprietate, împrejurare în raport cu care, Curtea constată că, în temeiul dispoziţiilor art. 1 C. proc. civ., competenţa soluţionării cauzei în primă instanţă revine judecătoriei.
Pentru considerentele prezentate, în temeiul art. 312 alin. (6) C. proc. civ., Curtea urmează să admită recursul în limita motivului de ordine publică invocat din oficiu conform dispoziţiilor art. 306 alin. (2) C. proc. civ., să caseze hotărârile judecătoreşti pronunţate de instanţele anterioare şi să trimită cauza spre competentă soluţionare la Judecătoria sectorului 5 Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de Primăria sectorului V Bucureşti împotriva deciziei civile nr. 1261/A din 8 iunie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Casează Decizia, precum şi sentinţa civilă nr. 133 din 10 februarie 2004 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, şi trimite cauza spre competentă soluţionare, în primă instanţă la Judecătoria sectorului V Bucureşti.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 1 martie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2269/2006. Civil. Conflict de competenţă. Fond | ICCJ. Decizia nr. 215/2006. Civil → |
|---|
