ICCJ. Decizia nr. 225/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 225.
Dosar nr.2482/33/2006
Şedinţa publică din 9 martie 2007
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanţii F.A., Ş.M.C., P.R.L., O.A., T.D. în contradictoriu cu primarul municipiului Cluj Napoca au solicitat anularea dispoziţiei sale cu nr. 1370 din 31 mai 2005 şi restituirea în natură a apartamentelor nr. 15 şi 16 din imobilul situat în Cluj Napoca sau măsuri prin echivalent.
Prin sentinţa nr. 354 din 28 martie 2006 a Tribunalului Cluj, secţia civilă, s-a respins excepţia autorităţii de lucru judecat şi, pe fond, s-a respins acţiunea reclamanţilor.
Pentru aceasta s-a reţinut că aceştia n-au calitate de persoane îndreptăţite, conform Legii nr. 10/2001, în lipsa înscrierii în cartea funciară a dreptului de proprietate a antecesorilor lor, aceştia din urmă nefiind menţionaţi nici în anexele la Decretul nr. 92/1950, caz în care s-a aplicat art. 24 din Legea nr. 10/2001.
Soluţia a fost menţinută potrivit deciziei civile nr. 191/A din 12 iunie 2006 a Curţii de Apel Cluj care a respins apelul reclamanţilor.
În considerentele hotărârii sale, instanţa de apel a apreciat dacă actul de vânzare-cumpărare, încheiat de autorii reclamanţilor cu proprietarul tabular, nu trebuia să îmbrace forma înscrisului autentic pentru valabilitatea lui, în schimb transferul dreptului de proprietate imobiliară operând între părţi, efectul absolut al acestui drept nu se realizează faţă de terţi, inclusiv faţă de Statul Român, în lipsa unui mijloc legal de a-l face opozabil acestora.
S-a reţinut că publicitatea în sistemul de carte funciară, guvernat de Decretul-lege nr. 115/1938, în vigoare la data încheierii contractului amintit are un caracter absolut, întrucât în temeiul art. 17 drepturile reale ca dreptul de proprietate, se dobândesc, modifică sau se sting numai prin înscriere la cartea funciară.
S-a considerat astfel că exactitatea cuprinsului cărţii funciare, forţa ei probantă fiind determinată tocmai de efectul constitutiv de drepturi al înscrierii, transferul sau constituirea dreptului de proprietate pretins de reclamanţi, prin actul sub semnătură privată de care se prevalează, nu operează faţă de Statul Român, fără o astfel de înscriere în cartea funciară.
S-a conchis că recurenţii-reclamanţi n-au calitatea de persoane îndreptăţite în sensul art. 3 şi art. 4 din Legea nr. 10/2001.
Împotriva susmenţionatei decizii au declarat recurs reclamanţii F.A., Ş.M.C., P.R.L., O.A., T.D. care, invocând pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., arată că actul sub semnătură privată privind vânzarea cumpărarea imobilului, act în baza căruia autorii lor au devenit proprietari, n-a îmbrăcat forma autentică, pentru că acţiunea în acest sens nu putea fi promovată în regimul trecut, pentru a nu mai discuta că nu era necesară autentificarea.
Consideră că le-au fost încălcate drepturile recunoscute prin Constituţie la art. 44 pct.1-3 ca şi normele Constituţiei pentru apărarea drepturilor omului.
Deliberând asupra recursului, acesta urmează a fi respins pentru simpla raţiune că, în raport de actul de proprietate invocat ca fiind înscrisul sub semnătură privată al autorilor, acesta nu le dă prerogativa legală reclamanţilor de a fi persoane îndreptăţite în sensul art. 3 şi art. 4 din Legea nr. 10/2001.
Pentru a asigura opozabilitatea faţă de terţi, respectiv şi faţă de stat, autorii recurenţilor au omis să perfecteze actul de vânzare-cumpărare în formă autentică, deşi chiar la acea dată a operat publicitatea în sistemul de Carte funciară în baza Decretului–lege nr. 115/1938.
Mai mult, naţionalizarea în baza Decretului nr. 92/1950 îl indică drept proprietar pe cel înscris în Cartea funciară, vânzătorul de la care au cumpărat autorii recurenţilor, aşa încât nu există nici un act oficial al autorităţii de stat care să-i valideze pe aceştia din urmă ca proprietari.
De aceea, nefiind întrunite condiţiile invocate ale art. 304 pct. 9 C. proc. civ., din moment ce s-a respectat legea, respectiv prevederile art. 3 şi art. 4 din Legea nr. 10/2001 în privinţa persoanelor îndreptăţite la măsuri reparatorii, calitate pe care recurenţii-reclamanţi n-o pot avea, urmează a se respinge ca nefondat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat recursul declarat de reclamanţii F.A., Ş.M.C., P.R.L., O.A., T.D. împotriva deciziei civile nr. 191/A din 12 iunie 2006 a Curţii de Apel Cluj.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 martie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2351/2006. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 2322/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
