ICCJ. Decizia nr. 2322/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 2322

Dosar nr. 7911/1/2006

Şedinţa publică din 14 martie 2007

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel Iaşi, prin încheierea din data de 5 aprilie 2006 a dispus suspendarea judecării apelului declarat de Z.I. împotriva sentinţei civile nr. 762 din 8 noiembrie 2005 pronunţată de Tribunalul Vaslui, conform art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut că la termenul de judecată din data de 5 aprilie 2006, părţile: apelantul Z.I. şi intimata Primăria municipiului Vaslui deşi legal citată nu s-au prezentat la instanţă.

Împotriva încheierii din data de 5 aprilie 2006, a declarat recurs recurentul Z.I. învederând că solicită să i se acorde o perioadă de garanţie pentru a prezenta acte doveditoare cu privire la contestaţia formulată în condiţiile Legii nr. 10/2001 republicată.

De menţionat este faptul că, şi în faza de recurs, prin încheierea din 18 octombrie 2006 instanţa a dispus suspendarea judecării recursului declarat de Z.I. împotriva încheierii din 5 aprilie 2006 a Curţii de Apel Iaşi, în conformitate cu art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Cum în cauză nu au încetat acele împrejurări care au determinat suspendarea, se va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul Z.I. împotriva încheierii din 5 aprilie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul Z.I. împotriva încheierii din 5 aprilie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă, în dosarul nr. 464/2006.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 martie 2007.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2322/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs