ICCJ. Decizia nr. 2327/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs

Comentarii

0

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 2327

 Dosar nr. 36662/3/2006

Şedinţa publică din 8 aprilie 2008

Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de faţă, a reţinut următoarele:

1.Cererea de chemare în judecată

1.1.Obiect

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 5 la 4 septembrie 2006 reclamanta D.C. a chemat în judecată pe pârâtul Municipiul Bucureşti, prin primarul general, pentru ca instanţa prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună obligarea pârâtului să emită o decizie privind restituirea apartamentului nr. 2 situat în Bucureşti.

1.2.în fapt

în motivarea cererii de chemare în judecată s-a arătat că reclamanta a formulat notificare prin care a solicitat acordarea drepturilor ce i se cuvin în calitate de unică moştenitoare a fostului proprietar al apartamentului ce formează obiectul litigiului.

Notificarea nu a fost soluţionată nici până la data introducerii acţiunii.

1.3.în drept

Reclamanta şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art. 20 şi art. 23 din Legea nr. 10/2001, art. 1075 C. civ.

2.Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 6275 din 11 octombrie 2006 Judecătoria sectorului 5 şi-a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Prin sentinţa civilă nr. 452 din 26 martie 2007 Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a admis acţiunea şi 1-a obligat pe pârât să emită dispoziţie motivată ca răspuns la notificarea formulată de reclamantă.

2.1. Considerente

Prima instanţă a arătat că entitatea juridică notificată, deţinătoare a imobilului situat în Bucureşti, avea obligaţia de a emite o dispoziţie motivată în termenul prevăzut de art. 23 din Legea nr. 10/2001.

Deşi acest termen are două date de referinţă, respectiv fie data depunerii notificării fie data depunerii actelor doveditoare, în speţă obligaţia de soluţionare a notificării cu respectarea termenului nu a fost adusă la îndeplinire de pârât, neemiterea răspunsului la notificare echivalând cu însuşi refuzul de soluţionare a acesteia, refuz ce poate face obiectul contestaţiei în instanţă de către persoana îndreptăţită.

3.Hotărârea din apel

Prin Decizia nr. 149 A din 7 iunie 2007, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti, prin primarul general.

3.1. Considerente

Instanţa de apel a reţinut că termenul de 60 de zile prevăzut de art. 23 din Legea nr. 10/2001 nu este unul de recomandare deoarece formularea legii este una imperativă, textul prevăzând că unitatea deţinătoare este obligată să se pronunţe prin decizie sau, după caz, prin dispoziţie motivată asupra cererii de restituire în natură.

Câtă vreme o normă legală stabileşte un drept al destinatarilor ei de a obţine soluţionarea cererii într-un termen legal considerat de legiuitor drept rezonabil, aceleiaşi norme trebuie a i se recunoaşte şi determina obligaţia corelativă în sarcina debitorului acesteia.

Interpretarea apelantului în sensul că depăşirea termenului nu ar putea fi sancţionată decât cel mult cu obligarea sa la despăgubiri, în măsura în care termenul a fost depăşit în mod culpabil nu este corectă deoarece, pe de o parte, susţine posibilitatea aplicării unei sancţiuni mai grave în contra sa - despăgubiri, iar pe de altă parte se neagă finalitatea imediată a textului.

4.Recursul pârâtului

Pârâtul Municipiul Bucureşti, prin primarul general, a declarat recurs prin care a invocat, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., faptul că în mod greşit a fost obligat la emiterea unei dispoziţii motivate deoarece potrivit art. 23, în înţelesul dat de Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare potrivit art. 22, unitatea deţinătoare este obligată să se pronunţe asupra cererii de restituire în natură sau prin măsuri reparatorii.

Termenul de 60 de zile pentru îndeplinirea obligaţiei unităţii deţinătoare de a se pronunţa asupra cererii de restituire poate avea două date de referinţă: fie data depunerii notificării, fie data depunerii actelor doveditoare.

5. Analiza instanţei de recurs

Analizând hotărârea atacată, în limitele criticii formulate prin motivele de recurs şi în raport de dovezile administrate înaintea primei instanţe, înalta Curte a apreciat că recursul nu este întemeiat pentru următoarele considerente:

În condiţiile art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în forma în vigoare la data declanşării litigiului, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare potrivit art. 22 unitatea deţinătoare este obligată să se pronunţe, prin decizie sau, după caz, prin dispoziţie motivată, asupra cererii de restituire în natură.

Expresia folosită de legiuitor elimină orice îndoială în privinţa calificării termenului de 60 de zile. Intervalul de timp pus la dispoziţia unităţii deţinătoare pentru soluţionarea notificării are natura unui termen de decădere, iar nu de recomandare.

Pe de altă parte, din dovezile administrate în cauză nu a rezultat că pârâtul i-ar fi solicitat reclamantei suplimentarea probatoriului în dovedirea calităţii sale de persoană îndreptăţită, astfel încât neconformarea petentului să fi justificat neemiterea unei decizii asupra notificării.

În fine, art. 25.1 alin. (3) din Normele de aplicare a Legii nr. 10/2001 care prevede că în cazul în care persoana îndreptăţită a depus odată cu notificarea toate actele doveditoare pe care le posedă şi totodată a făcut precizarea că nu mai deţine alte probe, unitatea deţinătoare este obligată să se pronunţe numai pe baza acestora, în termen de 60 de zile, nu poate justifica refuzul pârâtului de a soluţiona notificarea deoarece prin HG nr. 250/2007 s-au adoptat norme metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, astfel încât nu putea adăuga la aceasta. Or, Legea nr. 10/2001 nu face nicio distincţie asupra momentului diferit de la care ar începe să curgă termenul de soluţionare a notificării.

Având în vedere cele mai sus arătate, Înalta Curte a apreciat că instanţele de fond au făcut aplicarea şi interpretarea corectă a legii materiale incidente în cauză, astfel încât criticile formulate nu întrunesc cerinţele art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Drept urmare, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat, cu consecinţa păstrării hotărârii atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti, prin primarul general, împotriva deciziei nr. 149 A din 7 iunie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 aprilie 2008.

← ICCJ. Decizia nr. 2323/2006. Civil		ICCJ. Decizia nr. 2320/2006. Civil →

Vezi şi alte speţe de drept civil:

ICCJ. Decizia nr. 2320/2006. Civil ICCJ. Decizia nr. 2323/2006. Civil