ICCJ. Decizia nr. 2320/2006. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2320
Dosar nr. 4177//30/2006
Şedinţa publică din 8 aprilie 2008
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de faţă, a reţinut următoarele:
1. Cererea de chemare în judecată
1.1. Obiect
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş la 23 octombrie 2006 reclamanta D.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Primarul municipiului Timişoara, anularea Dispoziţiei nr. 2335 din 19 septembrie 2006 emisă de pârât.
1.2.în fapt
În motivarea cererii s-a arătat că în mod greşit s-a considerat că reclamanta nu a făcut dovada calităţii de persoană îndreptăţită la restituire şi a calităţii de moştenitoare. De asemenea, în mod greşit s-a considerat că actele depuse nu sunt în conformitate cu prevederile Convenţiei de la Geneva şi a OG nr. 66/1999.
1.3. În drept
Temeiul de drept invocat 1-a constituit art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001.
2. Sentinţa
Prin sentinţa civilă nr. 90/PI din 15 ianuarie 2007 Tribunalul Timiş, secţia civilă, a admis contestaţia, a anulat Dispoziţia nr. 2335 din 19 septembrie 2006 şi a obligat pe primarul municipiului Timişoara ca prin dispoziţie motivată să soluţioneze în fond notificarea nr. 2871 din 2 mai 2001 privind imobilul situat în Timişoara, înscris în C.F. 2352 Timişoara.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că imobilul situat în Timişoara, înscris în C.F. 2352 Timişoara a fost proprietatea soţilor D.L. şi D.A., dobândit prin cumpărare în cote egale.
La 20 august 1956 imobilul a trecut în proprietatea statului în temeiul Decretului nr. 92/1950.
D.L., care a decedat la 20 ianuarie 1993, a testat întreaga sa avere soţiei D.A..
Din actele de stare civilă ale defunctului D.L. rezultă că prenumele acestuia apare diferit în acte, dar eroarea se datorează faptului că acesta s-a născut în localitatea Chindia Mare din Serbia, apoi a trăit în Ungaria, România şi Israel unde a şi decedat. Sunt identice în toate actele data naşterii defunctului, numele şi vârsta părinţilor săi precum şi locul naşterii.
Actele de moştenire sunt traduse în limba română, legalizate şi apostilate conform Convenţiei de la Haga din 1961.
3.Hotărârea instanţei de apel
Prin Decizia nr. 253 din 9 mai 2007, Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de municipiul Timişoara, prin primar.
În considerentele hotărârii instanţa de apel a arătat că instanţa de fond a reţinut corect că neconcordanţele în scrierea numelui lui L.D., fostul soţ al reclamantei, se datorează împrejurării că acesta s-a născut în Serbia, apoi a trăit în Ungaria, România şi Israel unde a şi decedat însă, din coroborarea celorlalte probe privitoare la data naşterii, la numele părţilor, locul naşterii rezultă fără dubiu că fostul proprietar tabular, în urma căruia reclamanta revendică imobilul litigios, în calitate de moştenitoare, a fost soţul acesteia şi testatorul bunurilor sale în favoarea reclamantei.
Actele de stare civilă eliberate în statul Israel sunt legalizate şi apostilate conform OG nr. 66/1999.
4.Recursul
4.1. Motive
Pârâtul a declarat recurs prin care a formulat următoarele critici, întemeiate în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.:
Deşi în numeroase rânduri reclamantei i s-a cerut în faza necontencioasă de soluţionare a notificării să depună o copie legalizată a certificatului de căsătorie dintre L.D. şi B.A., aceasta nu a depus actul solicitat.
Reclamanta nu a depus un act din care să rezulte clarificarea neconcordanţelor de prenume al soţului său.
Ordonanţa de Confirmare a Testamentului nu a fost apostilată aşa cum prevede OG nr. 66/1999.
Reclamanta nu a depus niciun act de identitate al acesteia şi niciun alt document din care să rezulte dovada calităţii de persoană îndreptăţită după fostul proprietar tabular.
4.2.întâmpinarea
Intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat deoarece la dosar au fost depuse toate actele solicitate de primărie. Recurentul nu a ţinut cont de faptul că, oricum, intimata este proprietară a jumătate din imobil.
4.3.Analiza făcută de instanţa de recurs
Analizând hotărârea atacată, în limitele criticii formulate prin motivele de recurs şi în raport de dovezile administrate înaintea primei instanţe, Înalta Curte a apreciat că recursul nu este întemeiat pentru următoarele considerente:
Faptul că reclamanta nu ar fi depus certificatul de căsătorie, în etapa administrativă de soluţionare a notificării, dar a administrat această probă înaintea instanţei, nu este de natură să afecteze valabilitatea soluţiei date de instanţele de fond de vreme ce art. 23 din Legea nr. 10/2001 prevede că actele doveditoare ale dreptului de proprietate ori, după caz, ale calităţii de asociat sau acţionar al persoanei juridice, precum şi, în cazul moştenitorilor, cele care atestă această calitate şi, după caz, înscrisurile care descriu construcţia demolată şi orice alte înscrisuri necesare evaluării pretenţiilor de restituire decurgând din prezenta lege, pot fi depuse până la data soluţionării notificării.
Expresia „soluţionarea notificării" trebuie înţeleasă în sensul că vizează soluţionarea acesteia în oricare din cele două etape - administrativă, înaintea persoanei juridice notificate sau judiciară, prin hotărâre irevocabilă a instanţei de judecată.
Nicio prevedere a Legii nr. 10/2001 nu interzice completarea probatoriului în etapa judiciară. A considera altfel, ar însemna a aduce atingere principiului liberului acces la justiţie consacrat de art. 21 din Constituţie. Rolul instanţei nu se poate rezuma la verificarea probelor administrate în faţa persoanei juridice notificate, pentru că ar fi contrar principiului aflării adevărului pentru o bună înfăptuire a justiţiei. Singura sancţiune prevăzută de lege, care atrage pierderea dreptului persoanei îndreptăţite de a solicita în justiţie măsuri reparatorii sau prin echivalent, este cea prevăzută de art. 22 alin. (5) pentru nerespectarea termenului de trimitere a notificării.
Nu este întemeiată nici critica privitoare la faptul că nu au fost clarificate neconcordanţele cu privire la prenumele autorului reclamantei. Într-adevăr, în înscrisurile supuse analizei pentru lămurirea acestei probleme, există identitate asupra datei naşterii, 9 octombrie 1909, locului naşterii, Chichinda Mara, raionul Iugoslavia, şi al prenumelui părinţilor, I. şi R.
Toate aceste înscrisuri, ca şi Ordonanţa de Confirmare a Testamentului defunctului L.D., au fost apostilate, astfel încât nici critica privitoare la nerespectarea dispoziţiilor art. 1 din OG nr. 66/1999 nu este întemeiată.
În fine, reclamanta şi-a probat calitatea de moştenitoare a soţului său prin depunerea testamentului întocmit la 16 noiembrie 1975 şi prin care a fost instituită legatar universal. Pe de altă parte, din extrasul de carte funciară depus la fila 73 din dosarul de primă instanţă rezultă că reclamanta deţinea în calitate de proprietară jumătate din imobilul preluat de stat în temeiul Decretului nr. 92/1950.
Având în vedere cele mai sus arătate, Înalta Curte a apreciat că instanţele de fond au făcut aplicarea şi interpretarea corectă a prevederilor legilor materiale incidente în cauză, astfel încât criticile formulate nu întrunesc cerinţele art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În raport de dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat, cu consecinţa rămânerii irevocabile a hotărârii atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Municipiul Timişoara, prin primar, împotriva deciziei nr. 253 din 9 mai 2007 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 aprilie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2327/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2196/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
