ICCJ. Decizia nr. 2401/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2401
Dosar nr.11929/1/2006
Şedinţa publică din 16 martie 2007
Asupra recursurilor civile de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 175 din 22 februarie 2006 pronunţată de Tribunalul Vaslui s-a admis în parte contestaţia formulată de F.G. şi F.E. împotriva dispoziţiei nr. 157 din 30 aprilie 2004 emisă de Primarul Municipiului Vaslui, pe care a modificat-o în parte în sensul că s-a dispus restituirea în natură a suprafeţei de 200,37 mp teren situat în Municipiul Vaslui şi s-a stabilit că valoarea diferenţei de teren imposibil de restituit, în suprafaţă de 522,63 mp este de 379.769.612 lei, pentru care se vor acorda măsuri reparatorii prin echivalent conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Pentru a se pronunţa astfel tribunalul a reţinut în esenţă că reclamanţii au solicitat restituirea în natură a unui teren de 723 mp care a fost trecut forţat în proprietate statului în cursul anilor 1987–1988.
Prin dispoziţia atacată solicitarea a fost respinsă cu motivarea că lucrările publice pentru care s-a dispus exproprierea ocupă funcţional întregul teren, astfel încât persoanele îndreptăţite au vocaţie doar la măsuri reparatorii prin echivalent pentru teren. Ulterior, prin dispoziţia nr. 157 din 30 aprilie 2004 emisă de Primarul municipiului Vaslui s-a stabilit că valoarea echivalentă a părţii de imobil nerestituită este de 482.485.374 lei.
Instanţa a mai reţinut că reclamanţii sunt persoane îndreptăţite, că au fost expropriaţi de o casă şi un teren iar acesta din urmă nu este ocupat decât parţial. Expertiza tehnică efectuată în cauză a stabilit că este liberă de construcţii suprafaţa de 200,37 mp.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanţii şi Primăria Municipiului Vaslui şi primar municipiului Vaslui.
Reclamanţii au susţinut că soluţia legală în cauză era restituirea în natură a întregii suprafeţe de 723 mp teren, o parte din acesta putând fi atribuit în compensare pe un alt amplasament.
În apelul său pârâţii au susţinut că în mod greşit s-a dispus restituirea în natură a 200,37 mp teren, în condiţiile în care acesta face parte dintr-un obiectiv de investiţii şi este în întregime ocupat.
Instanţa de apel a reţinut că lucrările de interes public pe terenul expropriat s-au efectuat numai în parte, fiind liberă o suprafaţă de 200,37 mp şi neputând fi acordat un alt teren în compensare.
În consecinţă apelul declarat de reclamanţi a fost respins ca nefondat.
În ceea ce priveşte apelul pârâţilor acesta a fost considerat tardiv şi respins ca atare, fiind depăşit termenul prevăzut de art. 284 alin. (1) C. proc. civ.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recursuri ambele părţi.
În recursul lor reclamanţii au invocat prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. criticând-o sub mai multe aspecte.
S-a susţinut în primul rând că instanţa nu era în măsură să dispună în mod direct restituirea în natură ci doar să oblige primăria să emită o nouă dispoziţie în acest sens.
S-a mai arătat că există în zonă teren liber care poate satisface în mod cert cererea reclamanţilor vizând restituirea în natură.
S-a mai învederat că bazinul care ar împiedica, în concepţia instanţelor restituirea în natură, este o ruină abandonată şi nefuncţională şi că acordarea suprafeţei de 200,37 de mp este formală.
În recursul lor pârâţii Primăria Municipiului Vaslui prin primar au arătat că în mod greşit le-a fost respins apelul ca tardiv iar pe fond au susţinut că acţiunea reclamanţilor trebuia respinsă în totalitate.
Examinând actele şi lucrările dosarului Înalta Curte reţine în primul rând că soluţia Curţii de apel este vădit greşită în ceea ce priveşte respingerea ca tardiv formulat a apelului declarat de Primăria Municipiului Vaslui şi Primarul Municipiul Vaslui. În mod cert şi necontestat dovada de comunicare a sentinţei este înregistrată la primărie la data de 10 aprilie 2006 iar apelul declarat de aceasta este înregistrat la Tribunalul Vaslui pe data de 25 aprilie 2006. Indiferent de maniera în care Curtea de apel ar fi calculat împlinirea termenului, este evident faptul că apelul a fost depus în termenul legal iar recursul pârâţilor urmează să fie admis.
În consecinţă, cum instanţa de apel a soluţionat cauza pe excepţia tardivităţii căii de atac, va fi admis recursul, casată Decizia şi trimisă cauza spre rejudecare la aceeaşi Curte de apel.
Se constată de asemenea că şi recursul declarat de reclamaţi este întemeiat.
Procedând la o analiză incompletă şi necoroborată a probatoriilor instanţa de fond, confirmată în apel, nu a lămurit dacă există posibilităţi reale ca întreaga suprafaţă solicitată de către reclamanţi să fie restituită în natură, existând indicii în acest sens chiar în cuprinsul raportului de expertiză tehnică. Nu s-a lămurit care este situaţia juridică şi de fapt actuală a lucrărilor de interes public abandonate, inclusiv a bazinului din zonă, astfel încât cu ocazia rejudecării, instanţa de trimitere, inclusiv prin administrarea unor noi probatorii va avea în vedere aceste aspecte.
Sunt deci aplicabile dispoziţiile art. 312, art. 313 şi art. 315 C. proc. civ. în sensul admiterii ambelor recursuri.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de reclamanţii F.G. şi F.I. şi pârâţii Primarul Municipiului Vaslui şi Primăria Municipiului Vaslui împotriva deciziei nr. 97 din 7 iunie 2006 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă.
Casează Decizia şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 martie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2473/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2430/2006. Civil. Reparare prejudicii erori... → |
|---|
