ICCJ. Decizia nr. 2473/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2473
Dosar nr. 4466/1/2006
Şedinţa publică din 20 martie 2007
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 21 din 28 februarie 2005, Tribunalul Argeş, secţia civilă, a admis contestaţia formulată de reclamanţii Ş.I. şi V.V.M.R. în contradictoriu cu pârâta SC A.D. SA; a anulat Decizia nr. 757/2004 emisă de pârâtă la 1 iunie 2004; a dispus restituirea în natură către reclamanţi a imobilului format din vila nr. 1 şi a terenului aferent în suprafaţă de 2000 mp, situat în oraşul Mioveni,imobil identificat în raportul de expertiză întocmit de ing. expert L.E.; a respins cererea de chemare în garanţie a A.V.A.S. Bucureşti, formulată de SC A.D. SA.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că, în cauză, s-a făcut dovada proprietăţii asupra imobilului, cât şi a preluării abuzive şi a calităţii de moştenitori a reclamanţilor.
Cu privire la cererea de chemare în garanţie s-a reţinut că obiectul contractului de vânzare-cumpărare încheiat între pârâtă şi A.V.A.S. l-au constituit acţiunile şi nu activele mobiliare şi imobiliare, astfel încât dreptul de garanţie pentru evicţiune nu poate opera asupra bunurilor societăţii comerciale, ci doar asupra acţiunilor pe care le-a vândut.
Apelul declarat de pârâta SC A.D. SA împotriva acestei sentinţe a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel Piteşti, secţia civilă, conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin Decizia nr. 451/A din 11 noiembrie 2005.
Instanţa de apel a reţinut că sunt neîntemeiate excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi excepţia de inadmisibilitate a acţiunii invocate de apelanta-pârâtă.
Astfel, s-a reţinut că apelanta nu a făcut dovada susţinerilor sale, în sensul că preluarea imobilelor solicitate a fi retrocedate s-ar fi făcut cu titlu valabil şi, în consecinţă, în lipsa unei atare dovezi, în speţă sunt aplicabile dispoziţiile art. 2 lit. h) din Legea nr. 10/2001.
Pe de altă parte, nu s-a făcut dovada că terenul solicitat a fi restituit ar intra sub incidenţa prevederilor legilor fondului funciar.
A mai reţinut instanţa că dovada identităţii dintre imobilul în litigiu şi imobilul ce a fost deţinut de autoarea reclamanţilor s-a făcut prin proba cu expertiză tehnică, administrată la prima instanţă, coroborată cu proba testimonială administrată în apel.
S-a reţinut de asemenea, că cererea de chemare în garanţie a fost corect respinsă de prima instanţă şi susţinerea că hotărârea a fost dată cu încălcarea principiului ocrotirii bunei-credinţe a subdobânditorului este neîntemeiată, deoarece apelanta nu a justificat interesul de a invoca buna credinţă a SC R. SA care a fost parte în contractul de vânzare-cumpărare încheiat de fostul F.P.S.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs SC A.D. SA, pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 8, 9 şi 10 C. proc. civ.
Recurenta arată că reclamanţii nu au depus acte suficiente, legalizate sau certificate, prin care să dovedească dreptul de proprietate cu privire la imobilul solicitat, acte care permit calificarea preluării ca fiind abuzivă, nu au dovedit preluarea fără titlu valabil, nu au identificat imobilul şi nu au depus copii legalizate sau certificate care atestă calitatea lor de moştenitori, în conformitate cu dispoziţiile art. 22.1 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, iar în această situaţie corect s-a dispus respingerea notificării.
De asemenea, se arată că instanţa de apel, interpretând greşit actul dedus judecăţii şi fără a se pronunţa asupra dovezilor administrate, a pronunţat hotărârea recurată care este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a Legii nr. 10/2001.
A mai susţinut recurenta că, în mod greşit şi fără nici o motivare a fost respinsă excepţia lipsei sale procesuale pasive întrucât, din probele administrate în cauză rezultă că, imobilul solicitat de reclamanţi a fost expropriat cu titlu valabil, respectiv în temeiul Legii nr. 187/1945 privind înfăptuirea reformei agrare şi Decretului nr. 83/1949 de modificare a Legii nr. 187/1945. Or, în această situaţie notificarea trebuia adresată A.V.A.S., potrivit art. 27 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001.
Se susţine, totodată, că în mod greşit a fost respinsă cererea de chemare în garanţie a A.V.A.S., fiind ignorate dispoziţiile art. 324 alin. (1), (2), (3), (5) şi (6) din Legea nr. 99/1999.
Pe de altă parte, recurenta susţine că instanţa a greşit înlăturând, fără o motivare în drept, documentele din care rezultă că a exercitat o posesie utilă timp de peste 30 de ani, astfel că a operat prescripţia achizitivă reglementată prin art. 1895 C. civ.
Tot în mod greşit s-a reţinut că nu justifică interesul de a invoca buna-credinţă a subdobânditorului Renault.
Recursul este întemeiat în limitele şi pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Reclamanţii au arătat că imobilul a cărui restituire o solicită a fost proprietatea soţilor Z.N. şi I.Z., aceasta din urmă moştenindu-l pe soţul său în baza testamentului olograf din 4 decembrie 1948 şi devenind astfel proprietar exclusiv al imobilului.
Au susţinut că I.Z. nu a avut copii şi a fost moştenită de N.I. în calitate de frate şi de sora sa S.P.(născută N.), aceasta fiind mama reclamanţilor.
La data depunerii notificării N.I. era în viaţă, astfel că au formulat împreună cu el cererea de restituire.
Între timp, respectiv la 28 februarie 2002, unchiul lor a decedat, ei fiind singurii moştenitori ai acestuia, aşa cum rezultă din certificatul de moştenitor nr. 16 din 24 iulie 2002, rămânând şi singurii moştenitori ai autoarei I.Z.
În dovedirea susţinerilor, reclamanţii au depus acte de stare civilă (filele 10-13 şi 32-34 dosar fond), din care rezultă că, într-adevăr, S.P. (născută N.) mama lor, a fost soră cu I.Z..
Nu au depus însă, certificatul de deces al lui Z.N., pentru a se stabili dacă acesta a decedat înaintea soţiei sale I.Z..
De asemenea, nu au depus certificat de moştenitor decât cu privire la succesiunea unchiului lor N.I., neexistând nici o dovadă asupra celorlalte transmisiuni succesorale ce se invocă a fi avut loc.
În absenţa acestor acte nu se poate reţine că I.Z. a fost unic şi exclusiv proprietar al imobilului în discuţie şi nici că reclamanţii sunt moştenitorii acesteia, căci existenţa rudeniei în grad succesoral nu atrage automat şi calitatea de moştenitor acceptant.
Potrivit art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, republicată, de prevederile acesteia beneficiază şi moştenitorii legali sau testamentari ai persoanelor îndreptăţite.
Desigur, legiuitorul are în vedere moştenitorii care au acceptat succesiunea, căci succesibilii care nu şi-au exprimat în acest sens opţiunea succesorală rămân străini de moştenire.
Întrucât înaintea examinării fondului unei cauze se impune a fi cercetată calitatea procesuală a părţilor, iar în speţă s-a apreciat, în condiţiile unui probatoriu incomplet, că reclamanţii şi-au dovedit calitatea de moştenitori ai celui care a fost proprietar la data preluării imobilului, deci calitatea lor procesuală activă, hotărârea dată este nelegală.
În consecinţă, recursul se priveşte ca întemeiat, astfel că urmează a fi admis, va fi casată Decizia atacată, iar cauza va fi trimisă spre rejudecare instanţei de apel.
Instanţa de trimitere va pune în vedere reclamanţilor că, pentru a se putea aprecia asupra calităţii lor procesuale, este necesar să administreze dovezi pe aspectele ce au fost arătate în cuprinsul prezentelor considerente, respectiv să depună certificatul de deces al lui Z.N. şi alte acte care să ateste transmisiunile succesorale invocate.
Faţă de rezolvarea dată recursului, este inutil a se analiza criticile formulate de recurenta pârâtă, existând posibilitatea de a fi prezentate sub formă de apărări în faţa instanţei care va rejudeca pricina.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta SC A.D. SA împotriva deciziei nr. 451/A din 11 noiembrie 2005 a Curţii de Apel Piteşti, secţia civilă.
Casează Decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 martie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2482/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2401/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
