ICCJ. Decizia nr. 2430/2006. Civil. Reparare prejudicii erori judiciare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2430
Dosar nr. 2313/39/2006
Şedinţa publică din 19 martie 2007
Asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Botoşani, reclamanţii M.C. şi C.M. au solicitat ca prin hotărâre judecătorească Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice să fie obligat la plata sumei de 6 miliarde lei (ROL) cu titlul de daune, sumă echivalentă prejudiciului moral pe care l-au suferit ca urmare a modului defectuos în care au acţionat procurorii care au instrumentat dosarul de urmărire penală înregistrat sub nr. 900/PP/2003 la Parchetul pe lângă Judecătoria Botoşani.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că au formulat plângere penală împotriva numiţilor B.L.A., B.A., S.E. şi alţii, care au acţionat ilegal, în sensul că i-au lipsit de dreptul de proprietate pentru 597 mp teren, situat în intravilanul municipiului Botoşani şi că soluţia de neîncepere a urmăririi penale dată în dosarul sus menţionat, echivalează cu un abuz din partea procurorilor care au instrumentat dosarul, fapt ce a provocat atingere demnităţii şi onoarei lor.
Prin sentinţa nr. 109 din 8 februarie 2006, Tribunalul Botoşani, secţia civilă, a respins ca nefondată acţiunea reclamanţilor, reţinând în esenţă, că au invocat împrejurări de fapt, care în realitate nu îmbracă forma unei acţiuni ilicite cauzatoare de prejudicii, iar soluţia de neîncepere a urmăririi penale, dată în dosarul nr. 900/P/2003 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani şi criticată ca nelegală a devenit definitivă, în condiţiile art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., existând astfel prezumţia legalităţii şi temeiniciei ei.
Curtea de Apel Suceava, secţia civilă, prin Decizia nr. 130 din 23 iunie 2006 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanţii M.C. şi C.M., reţinând în esenţă următoarele:
Prin plângerea penală adresată Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani la 5 martie 2003 de către numitul M.C. s-a solicitat efectuarea cercetărilor penale faţă de numita B.L.A., pentru săvârşirea infracţiunilor de mărturie mincinoasă prevăzut de art. 260 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 273 NCP) şi uz de fals, prevăzut de art. 261 C. pen., cu motivarea, că făptuitoarea a solicitat instanţei de judecată anularea Ordinului Prefectului Judeţului Botoşani nr. 113/1994 fără a avea calitate procesuală, folosindu-se de acte false. Aceste acte false pretinde că au fost eliberate de numiţii I.A., G.S., G.L., P.D. şi S.E.F., toţi funcţionari ai Primăriei Municipiului Botoşani. Totodată, a reclamat şi faptul că B.A. a instigat funcţionarii primăriei să elibereze acte false şi expertul T.C. a întocmit un raport de expertiză ale cărui concluzii nu corespund cu situaţia din teren.
Prin rezoluţia Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani nr. 900/P/30 iunie 2003 a fost confirmată propunerea organelor de cercetare penală de a nu se începe urmărirea penală faţă de pretinşii făptuitori sus menţionaţi, în temeiul dispoziţiilor art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. Urmare a plângerii reclamantului, soluţia a fost infirmată prin Ordonanţa nr. 635/11/2003, dată de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava şi s-a dispus administrarea suplimentară a probei cu înscrisuri şi expertiză.
Ulterior, prin Rezoluţia din 7 mai 2003 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de toţi făptuitorii implicaţi în plângerea penală, iar plângerea formulată de M.C. împotriva acestei soluţii a fost respinsă prin Ordonanţa Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani din 8 iunie 2004.
Împotriva acestei soluţii de neîncepere a urmăririi penale, Musecelanu Constantin a formulat iniţial o plângere în temeiul art. 2781 C. proc. pen., înregistrată sub nr. 8756/2004, însă, la primul termen de judecată a arătat instanţei că, prin petiţia depusă la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a sesizat unele aspecte în legătură cu activitatea celor doi procurori care au instrumentat plângerea penală şi a dorit o rezolvare de la organul ierarhic superior parchetelor locale şi nu de la instanţa de judecată. Această împrejurare a fost reţinută de către Judecătoaria Botoşani în considerentele sentinţei penale nr. 2147/2004, prin care plângerea formulată de petenţii C.M. şi M.C. a fost trimisă Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
În considerarea faptului că acţiunea în daune, deşi a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 998-1000 C. civ., nu îndeplineşte cerinţele expres prevăzute de aceste texte, motiv pentru care s-a reţinut ca întemeiată soluţia dată prin hotărârea apelată.
Împotriva deciziei nr. 130 din 23 iunie 2006 a Curţii de Apel Suceava, secţia civilă, în termen legal au declarat recurs reclamanţii M.C. şi C.M., invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 7-9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenţii reclamanţi fac o prezentare a situaţiei de fapt şi a succesiunii litigiului, de la data sesizării organelor de cercetare penală şi până la soluţionarea litigiilor de către instanţelor de judecată. Mai precizează că, datorită modului în care s-au desfăşurat cercetările penale, cât şi cercetarea judecătorească s-au simţit „şicanaţi juridic".
O altă critică se referă la faptul că Decizia pronunţată de instanţa de apel nu este semnată de judecătorii menţionaţi în practicaua hotărârii şi că cei menţionaţi nu au participat la judecata cauzei, hotărârea fiind redactată tot de un judecător ce nu a participat la judecată, aspecte faţă de care solicită să se constate nulitatea hotărârii.
În final, solicită admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi rejudecarea în fond a litigiului de către instanţa de recurs, urmând să îi fie admisă acţiunea, iar Statul Român să fie obligat la dauna civile (materiale şi morale).
Recurenţii şi-au întemeiat recursul în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 7-9 C. proc. civ., dar faţă de motivarea in extenso a acestuia se reţine că, încadrarea în drept poate fi circumscrisă numai dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Prima critică se referă la aspecte de netemeinicie, ce nu pot fi analizate în recurs.
În ceea ce priveşte nelegalitatea invocată cu privire la hotărârea recurată, sub aspectul dispoziţiilor art. 105, art. 108 alin. (1)1, art. 261 alin. (1) pct. 83 C. proc. civ. se reţine că susţinerile recurenţilor sunt nedovedite şi neconforme cu afirmaţiile acestora.
Astfel, hotărârea instanţei de apel a fost pronunţată de judecătorii R.G. şi S.O. care au participat la soluţionarea cauzei, fiind redactată de preşedinta completului de judecată şi în niciun caz de către un judecător care nu a participat la soluţionarea litigiului.
Este adevărat că, hotărârea redactată a fost semnată pentru judecătorul S.O., plecată în concediul de odihnă de către preşedintele instanţei, aspect care este în deplină concordanţă cu dispoziţiile art. 261 alin. (2) C. proc. civ. conform cărora „în cazul în care, după pronunţare, unul dintre judecători este în imposibilitatea de a semna hotărârea, preşedintele instanţei o va semna în locul său (...), făcându-se menţiunea despre cauza care a împiedicat pe judecător să semneze hotărârea."
Faţă de textul citat, prin semnarea hotărârii de către preşedintele instanţei în locul celui de al doilea judecător care a participat la pronunţarea hotărârii, plecat în concediu de odihnă şi deci, în imposibilitate de a semna, nu s-a încălcat nici o normă legală care să atragă nulitatea hotărârii.
De fapt, recurenţii reclamanţi nu au făcut nicio dovadă în sensul acestor susţineri, astfel că hotărârea recurată este în afara criticilor întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat, menţinându-se ca legală hotărârea instanţei de apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanţii M.C. şi C.M. împotriva deciziei nr. 130 din 23 iunie 2006, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 19 martie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2401/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2351/2006. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
|---|
