ICCJ. Decizia nr. 2478/2006. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2478
Dosar nr. 2421/1/200.
Şedinţa publică din 6 martie 2006
Deliberând asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 30 martie 2005 la Judecătoria Lipova, reclamantele S.M. şi S.C. au chemat în judecată pe pârâtele B.N.R. şi B.N.R., sucursala municipiului Bucureşti,, solicitând restituirea tuturor metalelor şi pietrelor preţioase confiscate între anii 1955-1960, iar în subsidiar restituirea acestora prin echivalent la valoarea de piaţă, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii s-a arătat că familiile reclamanţilor au avut o situaţie materială bună, deţinând în oraş un magazin destinat comercializării obiectelor din metale şi pietre preţioase şi că fostul regim a impus confiscarea tuturor bunurilor de acest gen aparţinând familiei, confiscare făcută potrivit inventarului prezentat (292 bucăţi ceasuri de diverse forme şi dimensiuni din aur şi argint, 4 lingouri, 8,810 kg. bijuterii din aur cu diverse pietre preţioase, diamante, safire, rubine, smaralde etc., colecţia de monede cu peste 90 bucăţi începând cu anul 491, seturi de tacâmuri din argint, 93 carcase ceasuri din aur.
Prin sentinţa civilă nr. 416 din 24 iunie 2005, Judecătoria Lipova şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Arad.
Prin sentinţa civilă nr. 1245 din 25 octombrie 2005, Tribunalul Arad a declinat competenţa în favoarea Judecătoriei Arad şi constatând declanşat conflictul negativ de competenţă a înaintat dosarului Curţii de Apel Timişoara, în vederea pronunţării unui regulator de competenţă.
Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a avut în vedere faptul că potrivit dispoziţiilor art. 26 alin. (1) din OUG nr. 190/2000 şi completată prin Legea nr. 591/2004, persoanele fizice şi juridice ale căror obiecte din metale preţioase au fost confiscate abuziv pot solicita restituirea acestora la judecătoria în raza căreia domiciliază sau îşi au sediul.
Curtea de Apel Timişoara prin sentinţa civilă nr. 7 din 12 ianuarie 2006 a stabilit competenţa de soluţionare a acţiunii promovată de reclamantele S.M. şi S.C. în favoarea Tribunalului Arad.
S-a reţinut că acţiunea reclamantelor are o natură civilă şi este evaluabilă în bani, valoarea obiectului material al acţiunii fiind superioară sumei de 5 miliarde de lei, stabilită ca şi criteriu valoric de art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., pentru delimitarea competenţei materiale de primă instanţă a tribunalului, de cea a judecătoriei.
În acelaşi sens s-a considerat că respectivele criterii operează cu caracter general, ori de câte ori o lege specială nu stabileşte alte reguli derogatorii de desemnare a competenţei materiale a instanţelor şi că în contradicţie cu cele reţinute de tribunal, OUG nr. 190/2000 republicată nu conţine astfel de reguli speciale care să deroge de la criteriul valoric de determinare a competenţei anterior menţionate.
Art. 26 alin. (1) al ordonanţei se reţine că precizează împrejurarea că persoanele cărora li s-au confiscat abuziv obiecte din metale preţioase, aliaje ale acestora şi pietre preţioase pot solicita restituirea lor instanţelor de judecată de la domiciliul reclamantului.
De aici, concluzia că, desemnarea instanţei competente în această materie nu este făcută prin ordonanţă doar în favoarea judecătoriei, ci, prin normele metodologice de drept comun va fi stabilită în funcţie de valoarea obiectului material al acţiunii.
Împotriva acestei ultime hotărâri a declarat recurs în termen pârâta B.N.R., sucursala Arad în reprezentarea B.N.R. Bucureşti, pe care a criticat-o pentru nelegalitate, pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., prin aplicarea greşită a art. 26 din Legea nr. 59/2005, referitor la stabilirea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Arad.
În dezvoltarea motivului de recurs se arată că greşit Curtea de Apel Timişoara a stabilit competenţa de soluţionare în favoarea Tribunalului Arad prin invocarea prevederilor art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., având în vedere valoarea obiectului litigios ce depăşeşte suma de 5 miliarde lei.
Se mai arată că s-au avut în vedere numai dispoziţiile art. 26 alin. (1) din OUG nr. 190/2000 înainte de modificările aduse prin Legea nr. 591/2004.
Examinând recursul, în limita motivului de nelegalitate invocat prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. se constată că este întemeiat pentru motivele ce se vor arăta în continuare.
Este de necontestat că declanşarea unui proces presupune, printre altele determinarea jurisdicţiei competente să-l soluţioneze, ţinându-se cont de obiectul litigiului, natura şi valoarea lui, acordul părţilor, caracterul normelor care reglementează competenţa.
Competenţa este o aptitudine recunoscută de lege unei instanţe judecătoreşti de a soluţiona o pricină.
În raport de dispoziţiile art. 1 C. proc. civ., judecătoriile judecă în primă instanţă, în ultimă instanţă precum şi în orice alte materii date prin lege în competenţa lor.
În privinţa litigiilor în materie civilă în care, pentru determinarea competenţei materiale este avut în vedere criteriul valorii obiectului pricinii, competenţa de primă instanţă a judecătoriei s-a redus numai la pricinile al căror obiect are o valoare de până la 5 miliarde de lei inclusiv, art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ.
Totuşi, faţă de dispoziţiile art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., înseamnă că sunt de competenţă exclusivă a judecătoriei şi cererile de împărţeală judiciară, cererile în materie succesorală, cererile neevaluabile în bani şi cererile privind materia fondului funciar, inclusiv cele de drept comun, petitorii sau, după caz, posesorii, formulate de terţi intimaţi în drepturile lor prin aplicarea legilor în materia fondului funciar. Drept urmare, în aceste litigii nu mai interesează criteriul valorii obiectului, ca de altfel nici în cazul acţiunilor privitoare la metalele preţioase, aliajele acestora şi pietrele preţioase, care sunt de competenţa judecătoriei în raza căreia domiciliază sau îşi are sediul reclamantul.
Într-adevăr art. 26 alin. (1) din OUG nr. 190/2000, anterior modificărilor prevedea lapidar că persoanele cărora li s-au confiscat abuziv obiecte din metale preţioase etc… pot solicita restituirea lor instanţelor de judecată de la domiciliul reclamantului. Dar, prin modificările aduse prin Legea nr. 519/2004, în acelaşi art. 26 alin. (1) s-a stipulat imperativ că restituirea unor asemenea obiecte se poate solicita prin acţiuni adresate judecătoriei în raza căreia reclamantul domiciliază sau îşi are sediul, ceea ce înseamnă că s-a stabilit şi competenţa exclusivă judecătoriilor pentru soluţionarea unor astfel de cereri.
De fapt este evident că legiuitorul prin aceste modificări legislative nu a înţeles să reglementeze competenţa teritorială, ci să stabilească competenţa exclusivă a judecătoriilor de la domiciliul reclamantului pentru soluţionarea acţiunilor ce au ca obiect restituirea obiectelor din metale preţioase preluate abuziv.
În consecinţă, critica formulată în raport de motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ este întemeiată, astfel că, faţă de considerentele expuse, în temeiul art. 314 C. proc. civ., urmează ca recursul pârâtei să fie admis, să fie casată sentinţa civilă nr. 7 din 21 ianuarie 2006 a Curţii de Apel Timişoara, stabilind competenţa de soluţionare a acţiunii în favoarea Judecătoriei Lipova.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de B.N.R., sucursala Arad împotriva sentinţei civile nr. 7 din 21 ianuarie 2006 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Casează Decizia susmenţionată şi stabileşte în favoarea Judecătoriei Lipova competenţa soluţionării acţiunii.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 martie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 247/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2145/2006. Civil → |
|---|
