ICCJ. Decizia nr. 250/2006. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 250
Dosar nr. 10795/1/200.
Nr. vechi 2924/2003
Şedinţa publică din 11 ianuarie 2006
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
P.V. şi J.S. au chemat în judecată Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea şi pe primarul T.S., solicitând obligarea pârâţilor la emiterea unei decizii sau dispoziţii motivate prin care să li se răspundă la cererea de restituire în natură a terenului în suprafaţă de 500 mp situat în Rm. Vâlcea, cuprinsă în notificarea nr. 414 din 22 octombrie 2001. De asemenea, au solicitat şi obligarea pârâţilor la plata de daune cominatorii în cuantum de 200.000 lei pe zi de întârziere de la pronunţarea hotărârii până la aducerea la îndeplinire a acestei măsuri. În drept, reclamanţii au invocat dispoziţiile art. 23 din Legea nr. 10/2001.
Prin întâmpinare, Primăria municipiului Rm. Vâlcea reprezentată de primarul T.S. a învederat că notificarea formulată de reclamanţi a fost transmisă unităţii deţinătoare SC T.M.U.C.B. SA Bucureşti spre soluţionare şi prin urmare atât primăria cât şi primarul, pârâţi în dosar, nu aveau calitate procesuală pasivă.
Reclamanţii şi-au precizat acţiunea în sensul că au solicitat introducerea în cauză, în calitate de pârâţi, a Municipiului Rm. Vâlcea prin primar, a SC T.M.U.C.B. SA Bucureşti şi a A.P.A.P.S. Bucureşti, pentru a fi obligaţi să emită decizie sau dispoziţie motivată cu privire la imobilul ce a făcut obiectul notificării nr. 414/2001.
Tribunalul Vâlcea, secţia civilă, prin sentinţa nr. 679 din 4 decembrie 2002 a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Municipiului Rm. Vâlcea prin primar şi a A.P.A.P.S. Bucureşti şi a respins acţiunea faţă de aceste pârâte.
A admis acţiunea reclamanţilor, în parte, faţă de SC T.M.U.C.B. SA Bucureşti şi a obligat această pârâtă să emită decizie motivată cu privire la notificarea formulată de P.V. şi J.S. referitor la restituirea în natură a unui teren în suprafaţă de 500 mp situat în Rm. Vâlcea, judeţul Vâlcea.
Curtea de Apel Piteşti, secţia civilă, prin Decizia nr. 40/A din 20 martie 2003 a respins ca nefondate apelurile declarate de reclamanţii P.V. şi J.S. şi de pârâta SC T.M.U.C.B. SA Bucureşti, împotriva sentinţei nr. 679 din 4 decembrie 2002 a Tribunalului Vâlcea, secţia civilă.
În contra menţionatei decizii au declarat recurs reclamanţii P.V. şi J.S. şi pârâta SC T.M.U.C.B. SA Bucureşti, invocând motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ. şi susţinând în esenţă că instanţele au nesocotit dispoziţiile art. 25 respectiv art. 27 din Legea nr. 10/2001.
Din oficiu, la termenul din 11 ianuarie 2006, s-a pus în discuţia părţilor, raportat la obiectul litigiului, obligaţie de a face, instanţa competentă să îl soluţioneze din perspectiva competenţei materiale, în prim grad de jurisdicţie, care în speţă conform art. 1 pct. 1 C. proc. civ. este judecătoria şi nu tribunalul, cum greşit s-a procedat în cauză.
Recursul este fondat pentru motivele ce succed.
Potrivit art. 24 alin. (1) şi (8) din Legea nr. 10/2001 în toate cazurile în care restituirea în natură nu este aprobată sau nu este posibilă, deţinătorul imobilului este obligat ca, prin decizie sau, după caz, dispoziţie motivată, să facă persoanei îndreptăţite o ofertă de restituire prin echivalent, corespunzătoare imobilului solicitat.
Dacă oferta este refuzată, persoana îndreptăţită poate ataca în justiţie, Decizia sau dispoziţia menţionată, competenţa de soluţionare revenind secţiei civile a tribunalului în a cărui circumscripţie teritorială se află sediul unităţii deţinătoare.
Aceeaşi instanţă este competentă să soluţioneze şi contestaţia formulată de persoana îndreptăţită împotriva deciziei sau dispoziţiei emise de unitatea deţinătoare în baza art. 23 din Legea nr. 10/2001 asupra cererii de restituire în natură.
Din evocarea textelor legale menţionate rezultă că tribunalul, ca instanţă de fond, este competent să soluţioneze exclusiv contestaţiile formulate de persoanele îndreptăţite împotriva deciziilor sau dispoziţiilor emise de unitatea deţinătoare prin care se soluţionează notificările vizând restituirea în natură sau prin echivalent.
Dacă însă, persoana notificată nu răspunde în termenul de 60 de zile de la sesizarea de către persoana îndreptăţită şi ulterior, nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 24 alin. (7) şi (8) din Legea nr. 10/2001 privind atacarea deciziei sau dispoziţiei care cuprinde oferta de restituire deoarece, prin ipoteză, aceasta lipseşte, iar prevederile legale evocate au caracter special, fiind de strictă interpretare şi aplicare şi prin urmare nesusceptibile de aplicare prin analogie.
Prin urmare, conduita imputabilă a persoanei notificate de a nu se pronunţa în termenul prevăzut de art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 nu poate să oferteze interesele persoanei îndreptăţite şi nici să o lipsească în fapt de posibilitatea de a-şi apăra drepturile recunoscute de lege.
De aceea, urmează a decide că omisiunea persoanei notificate de a răspunde notificării, situaţie ce nu a fost reglementată prin Legea nr. 10/2001 echivalează cu neîndeplinirea unei obligaţii corelative unui drept subiectiv şi anume a dreptului de restituire în natură sau prin echivalent a imobilelor preluate abuziv, ceea ce face ca persoana îndreptăţită să-şi poată realiza acest drept în condiţiile dreptului comun.
Astfel fiind şi acţiunea reclamanţilor având ca obiect obligarea unităţii deţinătoare de a emite dispoziţia sau Decizia prevăzută la art. 23, respectiv art. 24 din Legea nr. 10/2001 este guvernată în ceea ce priveşte competenţa de soluţionare, de normele dreptului comun, respectiv art. 1 alin. (1) C. proc. civ. care statuează că judecătoriile judecă în primă instanţă, toate procesele şi cererile, în afară de cele date prin lege în competenţa altor instanţe.
Faţă de cele ce preced rezultă că, în speţă, tribunalul a judecat în primă instanţă acţiunea reclamanţilor având ca obiect o obligaţie de a face, fără să fie competent material să o facă, situaţie în raport de care se impune casarea hotărârilor pronunţate în cauză şi trimiterea dosarului la Judecătoria Râmnicu Vâlcea spre competentă soluţionare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de reclamanţii J.S., P.V. şi de pârâta SC T.M.U.C.B. SA împotriva deciziei nr. 40 din 20 martie 2003 a Curţii de Apel Piteşti, secţia civilă.
Casează Decizia atacată precum şi sentinţa nr. 679 din 4 decembrie 2002 a Tribunalului Vâlcea, secţia civilă, şi trimite cauza spre soluţionare în fond, Judecătoriei Râmnicu Vâlcea.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 ianuarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2735/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 247/2006. Civil → |
|---|
