ICCJ. Decizia nr. 2546/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2546
Dosar nr. 3510/36/2006
Şedinţa publică din 15 aprilie 2008
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
P.P.C., C.E.C., C.M. şi I.G. au chemat în judecată SC D. SA solicitând anularea deciziei nr. 2101/2004 emisă de pârâtă prin care li s-a respins notificarea nr. 642 din 3 august 2001 pentru restituirea în natură a imobilului situat în Constanţa, motivat de faptul că nu ar avea calitatea de moştenitori ai foştilor proprietari deposedaţi abuziv, A. şi E.I. şi respectiv inexistenţa unor elemente certe de identificare a terenului în litigiu.
Prin întâmpinare şi cerere reconvenţională SC D. SA a invocat lipsa calităţii procesuale active a reclamanţilor, lipsa identităţii de obiect între imobilul a cărui restituire a fost solicitată şi cel deţinut de către societate, iar prin cererea reconvenţională a pretins ca în situaţia admiterii acţiunii, reclamanţii principali să fie obligaţi la plata despăgubirilor reprezentând contravaloarea actualizată a lucrărilor de îmbunătăţiri aduse de pârâtă imobilului şi instituirea unui drept de retenţie asupra acestuia până la plata respectivelor despăgubiri.
Tribunalul Constanţa, secţia civilă, prin sentinţa nr. 818 din 11 aprilie 2006 a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor ca nefondată.
A admis acţiunea principală.
A anulat Decizia nr. 2101 din 4 august 2004 emisă de pârâta-reconvenţională SC D. SA Constanţa.
A dispus restituirea în natură către reclamanţi a imobilului situat în municipiul Constanţa, compus din teren în suprafaţă de 753,51 mp şi construcţie „sediu administrativ", cu 6 nivele şi arie desfăşurată de 1813,51 mp + terasa circulabilă de 98,53 mp imobil individualizat prin rapoartele de expertiză efectuate de experţii judiciari C.D. şi B.E.
A obligat reclamanţii către pârâta-reconvenţională la plata contravalorii lucrărilor de consolidare reabilitare şi modernizare efectuate în perioada 1986-1992, în cuantum total de 1.025.668.000 lei vechi.
A instituit un drept de retenţie asupra întregului imobil în favoarea pârâtei reconvenţionale SC D. SA Constanţa până la achitarea integrală a despăgubirilor menţionate.
Curtea de Apel Constanţa, secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale, prin Decizia nr. 301/C din 15 noiembrie 2006 a respins ca nefondate apelurile declarate de reclamanţii intimaţi P.P.C., C.M., I.G., C.E.C. şi respectiv pârâta intimată SC D. SA împotriva sentinţei nr. 818 din 11 aprilie 2006 a Tribunalului Constanţa, secţia civilă.
Ambele instanţe au reţinut că reclamanţii au calitate procesuală activă în sensul art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, că s-a probat titlul de proprietate al autorilor iniţiali Aristide şi E.I. cât şi întinderea dreptului invocat şi că imobilul a fost preluat de stat în mod abuziv în baza Decretului nr. 92/1950.
Referitor la calitatea reclamanţilor de succesori ai persoanei îndreptăţite, instanţele au stabilit că averea rămasă de la I.A. decedat la 18 octombrie 1950 anterior preluării imobilului, a fost culeasă de soţia supravieţuitoare de la acea dată I.H. şi de fiica adoptivă N.V. Prin urmare, la data naţionalizării bunului prin completarea anexelor la Decretul nr. 92/1950 prin H.C.M. nr. 246/1959, proprietarele acestuia erau I.H. şi N.V.
I.H. a decedat la 27 februarie 1962 şi a fost moştenită de fiica adoptivă N.V. care a cules întreaga succesiune.
La rândul ei N.V. a decedat la 1 decembrie 1973. Succesiunea acesteia a revenit soţului supravieţuitor de la acea dată N.V.V. şi lui I.C. fratele defunctei.
După decesul lui N.V.V. ce a avut loc la 12 februarie 1984 au rămas ca succesori legali acceptanţi, fraţii săi N.O.I. şi P.E.M., care la rândul lor au fost moşteniţi de C.E. (care a cules şi succesiunea mamei sale N.E.) şi de P.P.C., reclamanţii din dosar.
Ceilalţi doi reclamanţi, C.M. şi I.G. au promovat acţiunea în calitate de succesoare (descendente) a comoştenitorului I.C.
În acest sens, la dosar au fost depuse certificatele de moştenitor care atestă calitatea de succesori a celor menţionaţi, potrivit legii civile, certificate ce nu au fost contestate sau anulate prin hotărâre judecătorească irevocabilă.
În acest context faptul că N.V., fiica proprietarilor iniţiali ai imobilului a fost adoptată de aceştia în anul 1915 când legislaţia în materie reglementa adopţia cu efecte restrânse, cu toate consecinţele sale juridice, nu înlătura de la moştenirea acesteia rudele sale: soţul supravieţuitor şi fratele, care la rândul lor au transmis bunurile dobândite inclusiv cele obţinute prin succesiune către moştenitorii lor până la reclamanţi, nefiind depăşit gradul maxim de rudenie (gradul IV) prevăzut de legea civilă.
Mai mult, la data preluării imobilului prin completarea anexelor la Decretul nr. 92/1950 prin H.C.M. nr. 246/1959, N.V. dobândise deja în calitate de succesoare a tatălui ei adoptiv A.I. un drept de coproprietate asupra imobilului în litigiu, în indiviziune cu mama sa adoptivă E.I. pe care ulterior a şi moştenit-o.
În consecinţă, în cauză erau aplicabile dispoziţiile art. 21 din Legea nr. 10/2001 iar imobilul urma a fi restituit în natură.
De asemenea, au fost considerate întemeiate pretenţiile formulate de reclamanta-reconvenţională SC D. SA în ceea ce priveşte lucrările de consolidare, reabilitare şi modernizare efectuate, după preluarea construcţiei în 1982, respectiv pentru perioada 1986-1992 în cuantum total de 1.025.668.000 lei vechi.
În contra deciziei nr. 301/C din 15 noiembrie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale a declarat recurs SC D. SA, invocând motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţinând în esenţă că au fost încălcate dispoziţiile art. 313 şi art. 315 C. civ. în vigoare în anul 1915 când autoarea N.V. a fost adoptată cu efecte restrânse de către soţii I.A. şi I.E., proprietarii iniţiali ai imobilului în litigiu. Potrivit textelor legale evocate în cazul adopţiei cu efecte restrânse relaţiile de rudenie se nasc numai între adoptatori pe de o parte şi copilul adoptat şi descendenţii acestuia, pe de altă parte. Aceste principii au fost păstrate şi după abrogarea prevederilor menţionate din codul civil prin dispoziţiile art. 75 C. fam. care reglementează înfierea cu efecte restrânse şi care nu conferă adoptatului nici un drept de moştenire faţă de rudele adoptatorilor săi şi cu atât mai mult, nu consacră vocaţie succesorală şi drept de moştenire faţă de adoptatori în favoarea rudelor fireşti ale adoptatului.
În acest context, certificatele de moştenitor depuse de reclamanţi la dosar nu fac dovada decât a calităţii de moştenitor a fiecăruia dintre ei faţă de autorul său direct şi nu faţă de proprietarii imobilului de la data preluării acestuia, respectiv faţă de I.A. şi E.
Pe cale de consecinţă, dacă s-ar admite că intimaţii reclamanţi ar fi moştenitori ai soţilor adoptatori, proprietari ai imobilului în litigiu, s-ar ajunge la situaţia absurdă şi în totală contradicţie cu principiile de bază ale dreptului succesoral şi anume: adoptatorii ar fi moşteniţi în parte de rudele fireşti ale adoptatului cu efecte restrânse, alţii decât descendenţii direcţi, autoarea N.V. neavând copii, şi în parte de afinii adoptatului, rudele soţului acestuia.
Or, soluţia însuşită de instanţe acreditează o astfel de teză.
În fine, instanţa de apel a ignorat faptul că actele de stare civilă depuse la dosar evidenţiază numai existenţa unor moşteniri succesive între rudele fireşti şi afinii defunctei N.V., fiica adoptată cu efecte restrânse de către proprietarii I.A. şi E.
Astfel fiind rezultă cu evidenţă, că intimaţii reclamanţi nu au calitatea de moştenitori ai defuncţilor proprietari I.A. şi E., încălcându-se prin soluţia dată şi în apel principiile legale în această materie.
Pe cale de consecinţă, recurenta a solicitat admiterea recursului cu privire la lipsa calităţii procesuale active a intimaţilor reclamanţi, modificarea în parte a hotărârii recurate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca fiind introdusă de persoane fără calitate procesuală activă.
Recursul nu este fondat pentru motivele ce succed.
Din dosar a rezultat că prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 6180 din 10 octombrie 1923 de Tribunalul Constanţa, A.I. a dobândit o porţiune de teren din proprietatea vânzătoarei S.P.M. din Constanţa, având 21 ml faţadă cu vecinătăţile precizate în act (f. 20 dos. nr. 2018/2004). Ulterior, cu actul autentificat sub nr. 5298 din 15 noiembrie 1937 A.I. a achiziţionat la aceeaşi adresă încă 337,87 mp teren viran (f. 21 dos. nr. 2018/2004).
La rândul său, E.A.I. a cumpărat cu act autentificat sub nr. 4833/1926 de Tribunalul Constanţa jumătatea indiviză din terenul viran situat în Constanţa, aparţinând vânzătoarei A.A.I., ce are în întregime 21 ml (f. 22 dos. nr. 2018/2004).
În adresa nr. 10902 din 15 iulie 2002 Consiliul local Constanţa, Serviciul public de impozite, taxe şi alte venituri ale bugetului local a atestat că în registrul matricol manual, în perioada 1942-1950 preluat de la Administraţia financiară, la matricola 369, la imobilul din Constanţa, figurau E. şi A.I. cu 9 apartamente, menţionându-se şi valoarea locativă a fiecăruia. S-a mai consemnat că la 1 iunie 1949 a fost scăzut de chiriaşi fiind ocupat de Spitalul Militar cu nr. 50 (f. 24 dos. 2018/2004).
De asemenea, din contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 145 din 27 februarie 1950 rezultă că la adresa din Constanţa, E.A.I. a înstrăinat imobilul său compus din 162 mp teren şi un corp de case cu subsol, parter şi mansardă (f. 41 dos. nr. 2018/2004). Imobilul în litigiu a fost identificat prin expertize tehnice fiind individualizată o suprafaţă de 753,51 mp teren şi o construcţie cu 6 nivele şi arie desfăşurată de 1813,51 mp.
Prin H.C.M. nr. 246 din 5 martie 1959 au fost completate listele anexă la Decretul nr. 92/1950 pentru naţionalizarea unor imobile, în sensul că la poz. 504 figurează ca fiind trecut în proprietatea statului şi imobilul din Constanţa, proprietatea lui I.A. şi E. (f. 25-25 dos. nr. 2018/2004).
Or la data naţionalizării respectiv 1959 I.A. numai era în viaţă, (a decedat la 18 octombrie 1950, f. 32 dos. nr. 2018/2004) iar averea sa fusese moştenită de soţia supravieţuitoare de la acea dată I.E. (H.) şi respectiv fiica adoptivă N.V. (f. 12 dos. nr. 2018/2004).
Prin urmare, chiar dacă în anexele la Decretul nr. 92/1950 astfel cum au fost completate prin H.C.M. nr. 246/1959 figura ca proprietar alături de I.E. şi autorul I.A., naţionalizarea şi respectiv preluarea de către stat a imobilului în litigiu s-a făcut de la I.E. şi N.V. în calitate de coproprietare.
Este necontestat în cauză şi rezultă din probele dosarului că N.V. (n. I.) a fost adoptată cu efecte restrânse de către soţii I.A. şi E. în anul 1915. Potrivit dispoziţiilor legale ce guvernau adopţia la acea dată (art. 315 şi urm. C. civ.), adopţia cu efecte restrânse ca cea din speţă nu dădea naştere rudeniei între cel adoptat şi rudele celor care adoptau. În schimb, adoptatul păstra legăturile de rudenie cu familie sa firească, respectiv părinţii fireşti şi rudele acestora.
Aceleaşi prevederi au fost preluate şi de codul familiei pentru punerea în aplicare a căruia a fost adoptat Decretul nr. 32 din 30 ianuarie 1954.
În acest context, conform art. 669 C. civ., N.V. era îndrituită a succede tatălui şi mamei sale adoptive şi totodată păstrând legăturile de rudenie cu familie firească îşi păstra şi drepturile succesorale stabilite prin Codul civil în raport cu aceasta.
Faţă de cele ce preced corect instanţele au reţinut că N.V. şi-a moştenit părinţii adoptatori respectiv pe I.A. şi E.
Păstrând însă şi legăturile de rudenie cu familia firească, la decesul său ce a avut loc la 1 decembrie 1973 (f. 12 dos. nr. 2018/2004) N.V. a fost moştenită de rudele sale respectiv soţul supravieţuitor de la acea dată N.V.V. şi fratele ei I.C.
Ulterior, urmare deceselor celor doi moştenitori ai autoarei N.V., masa succesorală rămasă de la aceasta s-a transmis prin moşteniri succesive, conform devoluţiunii succesorale legale, până la reclamanţi, aşa cum rezultă din certificatele de moştenitor depuse la dosar (f. 13-17 dos. nr. 2018/2004).
Potrivit art. 3 din Legea nr. 10/2001 sunt îndreptăţite în sensul prezentei legi, la măsuri reparatorii, între alţii şi persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora, iar conform art. 4 alin. (2) din lege, de prevederile acestuia beneficiază şi moştenitorii legali sau testamentari ai persoanei fizice îndreptăţite. Norma referitoare la accesul moştenitorilor persoanei îndreptăţite la beneficiul legii are în vedere devoluţiunea succesorală reglementată de codul civil.
În acest context este de menţionat faptul că la data preluării imobilului de către stat, anul 1959, coproprietare, conform celor deja relevate, erau I.E. şi fiica sa adoptivă N.V. aceasta din urmă ca moştenitoare a coproprietarului I.A.
Aşadar, faţă de prevederile legale evocate N.V. avea ea însăşi calitatea de persoană îndreptăţită datorită poziţiei sale de coproprietară a imobilului iar pe de altă parte, a cules şi succesiunea mamei sale adoptive I.E.
Astfel fiind şi având în vedere transmisiunile succesorale de la aceasta către rudele sale fireşti, deja evidenţiate, reclamanţii justifică calitatea procesuală activă cum corect au stabilit instanţele de fond şi apel.
Faţă de cele ce preced recursul urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta SC D. SA Constanţa împotriva deciziei nr. 301/C din 15 noiembrie 2006 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 aprilie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3611/2006. Civil. întoarcere executare. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 65/2006. Civil → |
|---|
