ICCJ. Decizia nr. 2576/2006. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2576
Dosar nr. 30035/1/200.
nr. vechi 9449/2004
Şedinţa publică din 9 martie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor cauzei constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1643 din 2 iunie 2003, Tribunalul Sălaj a respins ca inadmisibilă acţiunea reclamantelor A.E. şi B.M. împotriva pârâţilor Consiliul local al comunei Ip, primarul comunei Ip, Consiliul Judeţean Sălaj, Prefectul Judeţului Sălaj, Comisia Locală pentru aplicarea Legii nr. 10/2001, Ministerul Finanţelor, ca reprezentant al Statului Român, D.G.F.P. Sălaj, A.P.A.P.S., A.F., O.M.C., C.V.A., O.I.D., B.Ş. şi B.E.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că prin cererea de chemare în judecată, reclamantele au chemat în judecată pe pârâţii persoane juridice, solicitând obligarea acestora să depună documentaţia care a stat la baza naţionalizării şi efectuarea unei expertize pentru a se constata dreptul de proprietate al reclamantelor, dobândit prin moştenire, asupra imobilelor din CF care au fost preluate fără nici un titlu.
Au mai solicitat şi anularea deciziilor de naţionalizare care vor fi precizate, anularea certificatului de atestare seria Sj nr. 0013, obligarea pârâtului de rândul 1 să restituie imobilele solicitate, restabilirea situaţiei anterioare de CF, achitarea despăgubirilor pentru casele şi anexele demolate, obligarea pârâtelor să le lase în deplină proprietate şi posesie imobilele revendicate.
Ulterior, reclamantele şi-au extins acţiunea şi asupra pârâţilor persoane fizice.
A mai reţinut tribunalul, că Prefectura judeţului Sălaj a solicitat reclamantei A.E. completarea dosarului de revendicare şi despăgubiri, formulat în baza prevederilor Legii nr. 10/2001, dar nu s-a primit nici un răspuns la această solicitare, motiv pentru care s-a revenit printr-o nouă adresă.
La ultima adresă, reclamanta a depus la Prefectura Sălaj, la 16 mai 2003, o parte din documentele solicitate.
Acordarea măsurilor reparatorii se face prin dispoziţie motivată, conform art. 1 alin. (2) şi art. 33 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, însă reclamantele au formulat pretenţii direct în instanţă, fără ca instituţia competentă să se pronunţe asupra măsurilor reparatorii ce se pot acorda.
Legea nr. 10/2001 prevede o procedură specială cu privire la regimul juridic al unor imobile preluate abuziv, neexistând posibilitatea adresării instanţei de judecată, anterior emiterii dispoziţiei sau deciziei de către unitatea deţinătoare.
Apelul reclamantelor a fost admis în parte prin Decizia civilă nr. 187/A din 3 noiembrie 2003 a Curţii de Apel Cluj, care a anulat sentinţa doar în ce priveşte soluţia dată petitului privind anularea actelor juridice de înstrăinare încheiate cu pârâţii A.F., O.M.C., O.V., C.V.A., O.I.D., B.Ş. şi B.E., referitor la imobilele evidenţiate în CF Ip şi a trimis cauza spre competentă soluţionare în primă instanţă la Judecătoria Şimleu Silvaniei.
Pentru a decide astfel, curtea de apel a reţinut că, în mod corect, instanţa de fond a respins acţiunea întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001, deoarece reclamantele nu au respectat procedura specială instituită de această lege.
Instanţa de fond, însă, nu s-a pronunţat şi nici nu a analizat capătul de cerere privind anularea actelor juridice de înstrăinare privind imobilele evidenţiate în CF Ip, nici măcar sub aspectul competenţei materiale, care aparţinea Judecătoriei Şimleu Silvaniei.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs reclamantele.
Invocându-se dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reclamantele au arătat că Decizia este nelegală, deoarece cererea prin care s-a solicitat obligarea primarului să emită dispoziţie este admisibilă, conform art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001. S-au ignorat şi dispoziţiile art. 2 alin. (2) din lege, în sensul că proprietarul deposedat fără titlu valabil nu a încetat a fi proprietar şi urmează a fi pus în posesie prin dispoziţie sau hotărâre judecătorească.
Mai arată reclamantele că, prin trimiterea cauzei la Judecătoria Şimleu Silvaniei pentru judecata capătului de cerere privind anularea actelor de înstrăinare, s-a încălcat dreptul la o judecată unitară, în materia Legii nr. 10/2001, competenţa aparţinând tribunalului, atât pentru cereri principale, cât şi pentru cereri secundare.
Recursul nu este fondat, pentru cele ce se vor arăta în continuare.
Prin cererea introdusă pe rolul Tribunalului Sălaj la data de 15 august 2002, reclamantele au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii persoane juridice:
- obligarea consiliului local şi consiliului judeţean, în temeiul art. 25 alin. (2), (3) şi (4) din Legea nr. 10/2001, să predea întreaga documentaţie care a stat la baza naţionalizării şi obligarea consiliului judeţean, A.P.A.P.S. şi SC M. SA Zalău să predea documentele prin care a înstrăinat o parte din imobile;
- constatarea dreptului de proprietate al reclamantelor asupra imobilelor, dobândit prin moştenire, anularea deciziilor de naţionalizare şi a certificatului de atestare a dreptului de proprietate al pârâtei SC M. SA Zalău;
- obligarea consiliului local, prin primar, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 să restituie imobilul, ori hotărârea să dispună restituirea în natură a acestuia;
- restabilirea situaţiei anterioare de CF;
- obligarea la achitarea despăgubirilor ce se vor stabili prin expertiză pentru imobilele demolate;
- obligarea pârâtelor să lase în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilele revendicate;
- obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.
La 16 august 2002, reclamantele au depus o precizare de acţiune prin care au chemat în judecată şi pe pârâţii A.F., B.Ş. şi B.E. şi au completat capetele 2 şi 3 din cerere, în sensul că judecata acestor cereri să se facă şi în contradictoriu cu aceştia şi să se dispună anularea contractului de vânzarea-cumpărare încheiat cu pârâţii persoane fizice, după ce vor depune documentaţia prin care au preluat imobilele.
La 20 septembrie 2002, reclamantele depun din nou o precizare şi extindere de acţiune, solicitând judecarea în contradictoriu şi cu O.M.C., C.V.A., O.I.D. şi O.V. şi anularea contractului de vânzare cumpărare nr. 11/1974.
La termenul din 25 octombrie 2002, la Tribunalul Sălaj, s-a disjuns capătul III de cerere şi, în temeiul art. 242 pct. 1 C. proc. civ., s-a dispus suspendarea judecăţii celorlalte cereri.
La 26 mai 2003, cu ocazia cuvântului pe fond, reclamanta B.M. a arătat că pe rolul Curţii de Apel Cluj se află dosarul prin care a solicitat Comisiei Locale Ip de aplicare a Legii nr. 10/2001 restituirea imobilelor în litigiu, aspect confirmat de reprezentantul pârâtei Comisia Judeţeană de aplicare a Legii nr. 10/2001.
Faţă de toate aceste precizări şi susţineri ale reclamantelor, este evident că pe rolul instanţelor se află şi alte litigii care au ca obiect cereri formulate în baza Legii nr. 10/2001, prezenta cerere fiind introdusă înainte ca procedurile administrative şi judecătoreşti deja iniţiate să se fi finalizat.
De altfel, chiar în motivarea apelului, reclamantele, prin avocat, au arătat că o altă cerere, prin care au solicitat obligarea primarului să emită dispoziţie în urma notificării transmise, face obiectul unui dosar, în prezent suspendat (dos. nr. 2118/2003 al Curţii de Apel Cluj).
În condiţiile în care există un alt litigiu între reclamantă şi primar pentru valorificarea dreptului în condiţiile Legii nr. 10/2001, iar pct. 3 din acţiune, întemeiat pe prevederile acestei legi este formulat în contradictoriu cu consiliul local, instituţie care, conform art. 21 din lege, nu are atribuţii pentru restituirea în natură a imobilului, soluţia pronunţată prin hotărârea atacată este legală.
În ceea ce priveşte competenţa de soluţionare a cererii referitoare la constatarea nulităţii contractelor de vânzare cumpărare, în mod corect a reţinut curtea de apel că aceasta aparţine judecătoriei.
Astfel, Legea nr. 10/2001, fiind o lege specială, prevede limitativ situaţiile în care instanţele au competenţa de a soluţiona cererile persoanelor îndreptăţite.
Acţiunea în anularea contractului de vânzare-cumpărare este o acţiune de drept comun, şi atât timp cât legea specială nu cuprinde nici o dispoziţie derogatorie, competenţa de soluţionare este guvernată de regulile dreptului comun. Atunci când legiuitorul a dorit să deroge de la dreptul comun, a făcut-o în termeni expliciţi, aşa cum este cazul termenului în care poate fi exercitată acţiunea în constatarea nulităţii.
De altfel, chiar reclamantele în apelul declarat, critică faptul că instanţa de fond nu a declinat judecata capătului de cerere ce privea constatarea nulităţii contractelor de înstrăinare în favoarea Judecătoriei Şimleu Silvaniei.
Faţă de cele expuse, recursul reclamantelor va fi privit ca nefondat şi, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamantele A.E. şi B.M. împotriva deciziei nr. 187A din 3 noiembrie 2003 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 264/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2502/2006. Civil → |
|---|
