ICCJ. Decizia nr. 264/2006. Civil
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 264.
Dosar nr. 25788/1/200.
Nr. vechi 9325/2005
Şedinţa publică din 10 martie 2006
Asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 13 mai 2004 pe rolul Tribunalului Vâlcea, reclamantul P.I.G. a chemat în judecată pârâţii Primăria comunei Ioneşti şi pe Primarul acesteia, solicitând obligarea lor ca în temeiul prevederilor Legii nr. 10/2001 să emită decizie de restituire în natură a suprafeţelor de teren de 9500 mp şi respectiv 3700 mp situate în punctul „La Fănică" de pe raza localităţii menţionate. S-a solicitat se asemenea, în subsidiar, ca în cazul în care restituirea în natură nu este posibilă, reclamantului să i se acorde despăgubiri.
În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că anterior cooperativizării a fost proprietarul acestor terenuri, care au fost preluate în mod abuziv de stat, pe ele edificându-se construcţii agrozootehnice. Toate demersurile întreprinse în vederea retrocedării lor, inclusiv notificarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, au rămas fără rezultat şi fără răspuns.
Prin întâmpinare Primăria comunei Ioneşti a solicitat respingerea acţiunii cu motivarea că reclamantul deţine pentru suprafeţele respective titlu de proprietate emis în baza Legii fondului funciar; s-a mai arătat că prin Dispoziţia nr. 624/2004 s-a respins notificarea reclamantului, pe aceleaşi considerente.
La termenul de judecată de la 24 iunie 2004, reclamantul şi-a modificat acţiune în sensul anulării dispoziţiei menţionate, solicitând să-i fie restituită în natură doar suprafaţa de 3700 mp iar în subsidiar să-i fie acordate despăgubiri.
Examinând probatoriile cu înscrisuri şi expertiză topografică administrate, Tribunalul Vâlcea, prin sentinţa civilă nr. 34 din 13 ianuarie 2005, a admis acţiunea precizată, a anulat dispoziţia nr. 624/2004 şi a obligat pârâta să restituie reclamantului terenul în suprafaţă de 3726 mp, identificat în schiţa anexă la raportul de expertiză.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut în esenţă că:
- reclamantul a fost proprietarul unei suprafeţe de teren de 11.907 mp în pct. „La Fănică";
- prin titlul de proprietate depus la dosar, dreptul său a fost reconstituit asupra unui teren de 6614 mp, altul decât cel aflat în litigiu;
- pentru suprafaţa de 3726 mp, identificată fizic de către expert, nu sunt aplicabile prevederile Legii nr. 18/1991, ci ale art. 6 din Legea nr. 10/2001.
Apelul declarat de pârâţi împotriva acestei sentinţe, prin care au susţinut că în mod greşit a fost admisă acţiunea, a fost considerat nefondat şi respins ca atare, cu o motivare similară celei a instanţei de fond, prin Decizia civilă nr. 256 din 30 martie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti.
Pârâtul Primarul comunei Ioneşti a atacat cu recurs hotărârile, criticându-le în sensul prevederilor art. 304 pct. 7, 8, 9 şi 10 C. proc. civ. S-a susţinut sub un prim aspect că instanţele au reţinut în mod greşit situarea în intravilan a ternului în litigiu; dovezile administrate conduc la concluzia certă că terenul este extravilan, ceea ce face aplicabile prevederile art. 8 din Legea nr. 10/2001.
Pe de altă parte, calitatea de proprietar a reclamantului a fost stabilită pe baza unor probatorii incomplete şi necoroborate, ceea ce atestă o dată în plus că acţiunea a fost greşit admisă.
Intimatul reclamant a formulat întâmpinare, susţinând că hotărârile pronunţate sunt legale şi temeinice, astfel încât a solicitat respingerea recursului.
Examinând actele şi lucrările dosarului, probatoriile administrate în contextul susţinerilor părţilor, Înalta Curte reţine că recursul este întemeiat în sensul consideraţiilor ce succed.
Admiţând acţiunea precizată şi respectiv confirmând această soluţie, instanţele au făcut aprecieri incomplete, necoroborate asupra probatoriilor şi au aplicat greşit dispoziţiile legale incidente în cauză.
Astfel, sub un prim aspect, contrar celor reţinute de instanţe, dreptul de proprietate al reclamantului asupra terenului în litigiu nu a fost în nici un caz „cert stabilit". Înscrisul pe care s-a întemeiat această concluzie (fila 24 dosar fond) este o copie xerox a unei adeverinţe informe, în care ştersăturile, modificările unor cifre şi alterarea grafiei sunt vizibile la cea mai sumară examinare. Această adeverinţă cu conţinut modificat este în contradicţie cu datele din registrul agricol şi cu alte înscrisuri existente la dosar, Înalta Curte ajungând la concluzia că obiectul dreptului de proprietate al reclamantului nu excede suprafeţele ce i-au fost deja restituite conform legilor fondului funciar.
De altfel, instanţele au greşit şi când au calificat natura juridică a terenului în litigiu ca fiind intravilan, deşi atât expertiza topografică dar şi planul urbanistic general îl plasează în categoria „extravilan", cu consecinţe asupra regimului juridic aplicabil.
Rezultă deci, sub un dublu aspect, dintre care cel esenţial este neîntrunirea de către reclamant a calităţii de „persoană îndreptăţită" în sensul dispoziţiilor legale invocate, că atât sentinţa cât şi Decizia sunt date cu încălcarea legii.
În consecinţă, potrivit prevederilor art. 312 şi urm. C. proc. civ., recursul va fi admis, modificându-se Decizia pronunţată în apel în sensul admiterii apelului pârâtului împotriva sentinţei de fond. Această din urmă hotărâre va fi schimbată, respingându-se ca nefondată acţiunea reclamantului, persoană care nu este titularul dreptului pretins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtul Primarul comunei Ioneşti, judeţul Vâlcea împotriva deciziei civile nr. 256 din 30 martie 2005 a Curţii de Apel Piteşti.
Modifică Decizia, în sensul că admite apelul declarat de pârâtul Primarul comunei Ioneşti împotriva sentinţei civile nr. 34 din 13 ianuarie 2005 a Tribunalului Vâlcea, pe care o schimbă în totalitate în sensul respingerii acţiunii reclamantului, astfel cum a fost modificată , ca neîndeplinită.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 10 martie 2006.
← ICCJ. Decizia nr. 2644/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2576/2006. Civil → |
---|