ICCJ. Decizia nr. 2598/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2598
Dosar nr. 837/1/2006
Şedinţa publică din 16 aprilie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 566 din 15 aprilie 2005 Tribunalul Constanţa a admis acţiunea principală formulată de reclamanta S.I.C. şi cererea de intervenţie în interes propriu formulată de S.S.M., a anulat dispoziţia nr. 2529 din 22 aprilie 2002 emisă de Primarul Municipiului Constanţa prin care s-a respins cererea de restituire a terenului situat în Mamaia lotul 15 careul 50 în suprafaţă de 432,65 mp, a obligat pârâţii Primarul Municipiului Constanţa, Consiliul Local al Municipiului Constanţa şi Municipiul Constanţa prin Primar la emiterea ofertei de restituire prin echivalent pentru imobil şi a respins cererea principală şi cea de intervenţie formulate împotriva Comisiei de Aplicare a Legii 10/2001, persoană fără capacitate procesuală.
În considerentele sentinţei s-a reţinut că dispoziţia contestată a fost emisă nemotivat, din referatul nr. 124820/2001 depus la fila 40 a dosarului rezultând că imobilul nu este din cele prevăzute de Legea 10/2001 deoarece în contractul de vânzare cumpărare nr. 4467/1937 al defunctei S.V. a fost inserat un pact comisoriu de gradul IV conform căruia dacă în termen de 6 ani cumpărătoarea nu ridică construcţia pe terenul cumpărat, acesta reintră de drept în patrimonial vânzătorului, Primăria Municipiului Constanta.
În realitate terenul nu a intrat în proprietatea statului ca urmare a neexecutării obligaţiei debitoarei, ci în baza unei hotărâri judecătoreşti pronunţate în anul 1954 în aplicarea dispoziţiilor Decretului nr. 111/1951.
S-a mai constatat că autoarea reclamantei s-a numit de fapt S.S., de religie mozaică, iar potrivit Legii nr. 254/1941, abrogată ulterior, imobilele urbane ale evreilor intrau de drept în proprietatea statului de la data publicării.
De asemenea, legea pentru crearea zonelor militare din 1938 interzicea executarea de măsurători, ridicări de planuri, lucrări topografice în zona de graniţă, în care era inclus şi terenul în litigiu.
Până la data împlinirii termenului de 6 ani stipulat în pactul comisoriu nu se putea edifica nici o construcţie, dată fiind trecerea averii evreilor în patrimoniul Centralei Naţionale de Românizare, înfiinţată în 1941.
Aşadar, în anul 1954 nu se mai putea trece imobilul în proprietatea statului şi apare de neînţeles acceptarea plăţii impozitului în anul 1950 de la vechiul proprietar.
Pentru aceste considerente acţiunea şi cererea de intervenţie au fost admise.
Împotriva sentinţei au declarat apel reclamanta şi intervenienta învederând că din probele administrate în cauză nu rezultă care este în prezent situaţia juridică a terenului, cine este proprietarul şi că instanţa nu s-a pronunţat asupra plăţii despăgubirilor.
Au mai declarat apel şi pârâţii Primarul Municipiului Constanţa, Consiliul Local al Municipiului Constanţa şi Municipiul Constanţa prin Primar susţinând că cererea de intervenţie a fost formulată tardiv, oferta de restituire prin echivalent nu s-a solicitat prin cererea introductivă, iar reclamanta nu are calitate de persoană îndreptăţită.
Curtea de Apel Constanţa, prin Decizia civilă nr. 904 din 12 octombrie 2005 a respins apelul declarat de reclamantă şi intervenienta, a admis apelul pârâţilor şi a schimbat în parte sentinţa în sensul respingerii contestaţiei şi cererii de intervenţie, menţinând celelalte dispoziţii ale acesteia.
Instanţa de apel a reţinut că imobilul a fost dobândit de autoarea reclamantei şi intervenientei prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 42953 din 20 octombrie 1937 având inserat un pact comisoriu de gradul IV.
Prin sentinţa civilă nr. 95/1954 Tribunalul Popular Constanţa a constatat că imobilul a fost abandonat, iar prin Decizia nr. 22043 din 24 octombrie 1958 emisă de fostul Sfat Popular Constanţa contractul de vânzare cumpărare a fost reziliat de drept pentru needifîcarea construcţiei.
În ceea ce priveşte starea de război, invocată ca imposibilitate de edificare a construcţiei, trebuie avut în vedere că legea pentru crearea zonelor militare nu a sistat lucrările, ci a interzis doar autorizarea Ministerului Apărării Naţionale, iar reclamanta nu a dovedit că a solicitat autorizaţie de construcţie.
În speţă, imobilul nu a fost preluat abuziv, nefăcând obiectul Legii 10/2001, ci a reintrat în proprietatea Primăriei Constanţa ca urmare a neexecutării obligaţiei de a construi în termenul de 6 ani.
Împotriva deciziei instanţei de apel au declarat recurs reclamanta S.I.C. şi de intervenienta S.S.M., invocând următoarele argumente:
- sentinţa civilă nr. 95/1954 a Tribunalului Popular Constanţa nu constituie un titlu valabil pentru stat întrucât a fost pronunţată cu încălcarea normelor de procedură
-conform dispoziţiilor legii pentru crearea zonelor militare din 1938 în zonele de interes militar nu se putea construi
-în temeiul dispoziţiilor Legi 254 din 28 martie 1941 imobilele evreilor au intrat în proprietatea statului
-în cauză nu s-au administrat probe din care să rezulte situaţia juridică din prezent a imobilului.
Deşi recurentele nu au precizat temeiul juridic al recursului, analiza criticilor invocate permite încadrarea acestora în pct. 9 al art. 304 C. proc. civ.
Recursul este fondat pentru considerentele care succed.
Terenul în litigiu a fost dobândit de autoarea recurentelor, S.V., în baza contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 42953 din 20 octombrie 1937 în care a fost inserat un pact comisoriu de gradul IV în favoarea vânzătoarei Primăria Municipiului Constanţa, ce viza rezolvarea de drept, fără somaţie, notificare sau altă formă de punere în întârziere şi fără cerere de chemare în judecată, în cazul în care cumpărătoarea nu edifică o construcţie pe teren de 6 ani de la data încheierii contractului.
Partea în favoarea căreia este stipulat pactul comisoriu are dreptul de a renunţa la acest beneficiu, chiar fără consimţământul celeilalte părţi. Această renunţare se poate face în mod expres sau tacit, dacă rezultă neîndoielnic din acte, fapte sau împrejurări care demonstrează intenţia de a renunţa.
În speţă, termenul de 6 ani pentru edificarea construcţiei a expirat în anul 1943, statul continuând să primească impozitul aferent terenului până în anul 1948, aspect ce rezultă neechivoc din considerentele sentinţei civile nr. 95/1954 a Tribunalului Popular Constanţa, depusă la fila 5 a dosarului de fond, în care s-a reţinut că potrivit conţinutului procesului verbal încheiat la 21 noiembrie 1951 de Circa Financiară Constanţa, reclamanta nu a mai plătit impozitele din anul 1948.
Conduita statului, respectiv aceea de a percepe impozitele aferente trenului pe o perioadă de 4 ani, după expirarea termenului stipulat în contract, demonstrează pe deplin că vânzătorul a trecut peste pact în mod tacit. În consecinţă, nu se poate reţine că terenul a revenit în proprietatea Municipiului Constanţa ca urmare a nerealizării condiţiei rezolutorii.
În realitate, acest teren a fost preluat abuziv prin sentinţa civilă nr. 95/1954 a Tribunalului Popular Constanţa, ca bun abandonat şi intră sub incidenţa prevederilor art. 2 alin. (1) lit. e) şi art. 1 din Legea 10/2001.
Întrucât dreptul de proprietate al autoarei recurentelor nu a fost desfiinţat în anul 1943, celelalte apărări formulate de reclamantă pe parcursul derulării procesului referitoare la imposibilitatea edificării construcţiei şi reiterate în motivarea recursului, nu mai au nici o relevanţă şi nu vor mai fi analizate.
Situaţia juridică prezentă a terenului a fost lămurită prin probele administrate în cauză. Astfel, raportul de expertiză topo efectuat în cauză, existent la filele 107-109 ale dosarului de fond, a concluzionat că o parte din teren este ocupată de hotelul Histria, iar restul este afectat de utilităţi, respectiv o terasă din beton, alee de acces la hotel, spaţii verzi, iar în subteran de conducte de gaze.
Având în vedere aceste considerente se impune admiterea recursului, casarea parţială a deciziei atacate în sensul respingerii apelului declarat de pârâţi şi menţinerea sentinţei pronunţate de instanţa de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta S.I.C. şi de intervenienta S.S.M. împotriva deciziei nr. 904 din 12 octombrie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Constanta, secţia civilă.
Casează în parte Decizia atacată în sensul că respinge apelul declarat de Primarul Municipiului Constanţa, Consiliul Local al Municipiului Constanţa şi Municipiul Constanţa prin Primar împotriva sentinţei nr. 566 din 15 aprilie 2005 a Tribunalului Constanţa, secţia civilă, pe care o menţine.
Menţine restul dispoziţiilor deciziei atacate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 aprilie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2805/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1806/2006. Civil → |
|---|
