ICCJ. Decizia nr. 2636/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2636
Dosar nr. 6636/30/2006
Şedinţa publică din 17 aprilie 2008
Asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 813 din 10 aprilie 2007 a Tribunalului Timiş a fost respinsă acţiunea formulată de M.M.(M.) împotriva Primarului comunei Peciu Nou şi Primăriei comunei respective având ca obiect anularea deciziei nr. 438 din 12 decembrie 2005 emisă de Primărie şi obligarea pârâţilor de a emite o nouă dispoziţie în baza noilor prevederi ale Legii nr. 10/2001 privind soluţionarea pe fond a notificării nr. 153 din 9 mai 2005, pentru restituirea în natură a imobilului situat în comuna Peciu Nou nr. 183 din C.F. 551, nr. top. 119/b.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că solicitarea reclamantei este tardivă, în raport cu prevederile art. 22 din Legea nr. 10/2001 şi că Legea nr. 247/2005 nu conţine dispoziţii care să reactiveze prevederile legale cu privire la termenul de depunere a notificărilor.
Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei sentinţe a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 397 din 19 septembrie 2007.
S-a avut în vedere de asemenea că notificarea a fost depusă peste termenul prevăzut de art. 22 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, text care nu a fost modificat prin Legea nr. 247/2005 şi care nu contravin dispoziţiilor art. 6 din C.E.D.O.
Împotriva acestei decizii reclamanta a declarat recursul de faţă, solicitând schimbarea soluţiei în sensul admiterii cererii de apel cum a fost formulată.
Se susţine că hotărârea a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor legale în vigoare, în ideea de a obstrucţiona liberul acces la justiţie pentru recuperarea unui imobil preluat abuziv. Se consideră că prin legea privind reforma în domeniile proprietăţii, prin care au fost prelungite anumite termene, ca în cazul cultelor religioase şi al organizaţiilor minorităţilor naţionale, s-a creat o discriminare ce poate fi înlăturată prin aplicarea corectă în dreptul intern a Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.
Recursul de faţă, ale cărui critici aduse hotărârii pot fi încadrate în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nu este întemeiat, urmând a fi respins in raport cu cele ce urmează:
Potrivit art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 (republicată la 2 septembrie 2005), persoana îndreptăţită va notifica în termen de 6 luni (ce a fost prelungit succesiv prin OUG nr. 109/2001 şi OUG nr. 145/2001) de la data intrării în vigoare a prezentei legi persoana juridică deţinătoare solicitând restituirea în natură a imobilului.
Alienatul (5) al textului menţionat prevede că nerespectarea termenului prevăzut la alin. (1) pentru trimiterea notificării atrage pierderea dreptului de a solicita în justiţie măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent.
Prin Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei au fost aduse o serie de modificări şi completări Legii nr. 10/2001, evidenţiate punctual în Titlul I al legii.
Aceste modificări nu se referă însă şi la prevederile art. 22 din Legea nr. 10/2001, astfel că au rămas în vigoare dispoziţiile legale menţionate. Ca atare nu este operantă în cauză repunerea în termenul de depunere a notificării, cum se solicită prin recurs.
Invocarea modificării unor dispoziţii ale legii privind anumite categorii de bunuri şi persoane nu este de natură a fundamenta recursul de faţă, ci dimpotrivă evidenţiază că Legea nr. 247/2005 a adus o serie de corecturi legii anterioare, care nu au în vedere şi termenul final de depunere a notificărilor.
Nici susţinerile din recurs referitoare la neconcordanţa legii interne cu reglementările comunitare nu sunt de admis pentru că, potrivit art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului statele membre au dreptul de a aduce unele restricţii asupra exercitării liberului acces la justiţie, prin introducerea unor termene de prescripţie extinctivă, în măsura în care asemenea măsuri sunt prevăzute de lege şi apar ca necesare într-o societate democratică.
Aşa fiind, urmează a se reţine că recursul de faţă este nefondat, urmând a fi respins ca atare, instanţele hotărând corect că nu se poate da curs notificării formulate tardiv.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta M.M. împotriva deciziei nr. 397 din 19 septembrie 2007 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 17 aprilie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 295/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2324/2006. Civil. Marcă. Recurs → |
|---|
