ICCJ. Decizia nr. 295/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 295.
Dosar nr. 2799/46/2006
Şedinţa publică din 14 mai 2008
Asupra recursului de faţă, constată următoarele.
Cu notificarea transmisă sub nr. 437 din 29 octombrie 2001 BEJ R.I.C., reclamanta D.A.O. a solicitat retrocedarea imobilului „Vila Andreea" cu inventarul acesteia, situată în localitatea Băile Govora, şi a suprafeţei de 200 mp teren situat în aceiaşi localitate pe şoseaua principală, identificat prin declaraţia de avere nr. 47 din 16 iunie 1932 înregistrată de autorul său A.P.S. la Tribunalul Vâlcea, imobile preluate de stat în perioada comunistă.
Prin dispoziţia nr. 281 din 13 noiembrie 2002, Primarul Oraşului Băile Govora a respins solicitarea reţinând că reclamanta nu face dovada dreptului de proprietate asupra imobilelor în litigiu.
Referitor la imobilul situat în str. S. nr. 14 s-a reţinut că acesta a fost înstrăinat unui alt proprietar în anul 1947, mai înainte de naţionalizarea efectuată în baza Decretului nr. 92/1950.
Prin cererea înregistrată la data de 6 decembrie 2002, reclamanta D.A.O. a cerut anularea dispoziţiei menţionate şi obligarea pârâtei Primăria oraşului Băile Govora să îi retrocedeze cele două imobile, vila Andreea şi suprafaţa de cca. 200 mp teren, în natură sau, în subsidiar, în măsura în care nu pot fi retrocedate, să-i fie acordate măsuri reparatorii prin echivalent.
în motivarea cererii reclamanta a susţinut că vila Andreea a fost proprietatea autorului său, A.S., fiind dobândită împreună cu N.S. prin contractul de vânzare-cumpărare datat 28 aprilie 1918, cu menţiunea că cei doi cumpărători au fost rude şi că este unica moştenitoare a acestora.
Referitor la suprafaţa de cea. 200 mp teren reclamanta nu face nicio precizare.
Prin sentinţa civilă nr. 406 din 4 iulie 2003, Tribunalul Vâlcea a respins contestaţia formulată de reclamanta D.A.O.
În motivarea sentinţei instanţa a reţinut, referitor la Vila Andreea, că acest imobil a făcut obiectul unei cereri în revendicare, pe calea dreptului comun, judecata fiind finalizată prin pronunţarea sentinţei civile nr. 4255 din 9 iunie 1998 a Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, rămasă definitivă şi irevocabilă prin Decizia civilă nr. 154 din 15 mai 1999 a Tribunalului Vâlcea şi deciziei civile nr. 3275/R din 25 octombrie 1999 a Curţii de Apel Piteşti, secţia civilă.
Instanţa a constatat că potrivit considerentelor hotărârilor judecătoreşti menţionate, vechea construcţie a fost demolată în urmă cu 30 de ani iar pe teren este edificată o construcţie nouă în care funcţionează o altă instituţie, anume Casa de Cultură a Oraşului Băile Govora, cele două imobile construcţie cel vechi şi cel nou fiind distincte.
Întrucât între cele două pricini nu există identitate de cauză, nefiind dată excepţia autorităţii de lucru judecat prevăzută de art. 1201 C. civ., instanţa arată că a dispus efectuarea unei noi expertize pentru identificarea şi individualizarea imobilului în raport de actele de proprietate prezentate de părţi.
Or, potrivit concluziilor expertizei, în raport de datele de identificare din actul de vânzare datat 1918, se constată că terenul se identifică pe amplasamentul pe care este edificat în prezent clădirea oficiului poştal al localităţii, clădire care ocupă funcţional întregul teren.
Aşa fiind, constatând că vechea construcţie a fost demolată, caz în care nu mai poate fi retrocedată în natură, reclamanta fiind în drept să solicite entităţii deţinătoare, adică Poştei, Băile Govora conform art. 47 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, măsuri reparatorii prin echivalent, prima instanţă a apreciat că se impune respingerea cererii formulată de reclamantă împotriva dispoziţiei emisă de pârâtă.
Referitor la suprafaţa de 200 mp teren revendicat de reclamantă instanţa a constatat că în lipsa unui act de proprietate sau a oricăror altor probe acesta nu poate fi identificat.
Prin Decizia civilă nr. 406/A din 2 martie 2004, Curtea de Apel Piteşti a admis apelul declarat de reclamantă şi a schimbat sentinţa în sensul că a admis contestaţia şi a anulat, în parte, dispoziţia nr. 281 din 13 noiembrie 2001 în sensul că a obligat intimatul Oraşul Băile Govora să acorde reclamantei măsuri reparatorii prin echivalent şi l-a obligat la plata sumei de 3.500.000 lei, cheltuieli de judecată.
Prin Decizia civilă nr. 9629 din 22 noiembrie 2005, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, a admis recursul declarat de pârâtul Primarul Oraşului Băile Govora a casat Decizia şi a trimis cauza spre rejudecarea apelului la aceiaşi instanţă, reţinând că atâta timp cât împrejurările de fapt relative la cele două imobile în litigiu nu au fost clarificate, terenul în suprafaţă de cea. 200 mp nefiind în niciun mod individualizat în scopul analizării situaţiei sale juridice, Decizia recurată nu permite exercitarea efectivă a controlului judecătoresc conform art. 314 C. proc. civ.
Prin Decizia civilă nr. 265/A din 20 iunie 2007, Curtea de Apel Piteşti, rejudecând pricina, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantă.
În motivarea deciziei, referitor la Vila Andreea, instanţa a reţinut că în speţă s-a făcut dovada că aceasta a fost înstrăinată de autorul reclamantei N.P.S. către J.D. şi soţiei sale Elena J.D. prin contractul încheiat la data de 17 martie 1936, caz în care, nefiind preluată în mod abuziv de stat, solicitarea de despăgubire formulată de reclamantă nu este fondată.
Referitor la suprafaţa de 200 mp teren, instanţa a constatat că nu s-a făcut dovada dreptului de proprietate în sensul dispoziţiilor legii de reparaţie, simpla menţionare a acestui teren într-o declaraţie de avere a autorului reclamantei datată 1932 nefiind de natură să justifice pretenţia reclamantei.
Referitor la acest teren instanţa a reţinut şi că, potrivit concluziilor expertizei efectuată în cauză, a făcut obiectul reconstituirii dreptului de proprietate în favoarea numitului S.A. în procedura Legii nr. 247/2005 (f. 200).
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta invocând incidenţa art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
în motivarea recursului reclamanta arată că în raport de dispoziţiile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 foştii proprietari deposedaţi de stat fără un titlu valabil îşi păstrează această calitate.
Reclamanta susţine că în mod greşit instanţele de fond i-au refuzat retrocedarea suprafeţei de 200 mp teren (astfel cum şi-a restrâns obiectul litigiului), măsură ce se impunea, conform art. 9 din Legea nr. 10/2001, a fi dispusă indiferent de deţinătorul terenului cu menţiunea că terenul care face obiectul litigiului este distinct de cel pentru care s-a reconstituit dreptul de proprietate în favoarea numitului S.A.
Recurenta D.A.O. a decedat la data de 6 septembrie 2007, judecata recursului fiind continuată de moştenitorii I.M.M. şi D.M.C. (f. 23).
Analizând recursul, Înalta Curte constată că nu poate fi primit pentru următoarele considerente:
În drept, potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ. se poate cere modificarea unei hotărâri judecătoreşti când este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
Or, hotărârea recurată a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale incidente.
Potrivit art. 23 din Legea nr. 10/2001, persoanele îndreptăţite au obligaţia să depună până la data soluţionării notificării actele doveditoare ale dreptului de proprietate (...), precum şi, în cazul moştenitorilor, pe cele care atestă această calitate.
Or, în speţă, reclamanta a declanşat procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001 solicitând măsuri reparatorii pentru două imobile care ar fi fost preluate de stat în mod abuziv din patrimoniul autorului său în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.
Pentru imobilul „Vila Andreea", teren şi construcţie, în dovedirea dreptului de proprietate al autorului a depus, în copie, contractul de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr. 469 din 30 aprilie 1918 de Tribunalul Botoşani, transcris la Tribunalul Vâlcea sub nr. 565/1918.
Referitor la acest imobil, Vila Andreea, pe parcursul judecăţii s-a constatat că a înstrăinat de autorii invocaţi de reclamantă, A.S. şi N.S., către D.J. şi E. prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 393 şi transcris sub nr. 1336 la 17 martie 1936 de Tribunalul Districtului Vâlcea, secţia a l-a din patrimoniul cărora a fost rechiziţionat prin Ordinul nr. 14/1948 (f. 205 apel), caz în care solicitarea de despăgubire dedusă judecăţii este nefondată.
Referitor la ce-al doilea imobil, suprafaţa de cea 200 mp, este de observat că reclamanta nu a depus niciun act de proprietate ci doar o copie a unei cereri adresată de A.P.S. Tribunalului Vâlcea secţia I, datată 16 iunie 1932, pentru asanarea judiciară a datoriilor agricole (f. 31), în care acesta enumără bunurile din averea sa, la pct. 5 „jumătate din Vila Andreea din Govora Băi" şi la pct. 6 „un loc viran situat în Govora Băi, şoseaua principală în suprafaţă de circa 200 mp".
Înscrisul menţionat nu poate face dovada calităţii de proprietar al autorului reclamantei al imobilelor după data de 6 martie 1945, de altminteri, pentru Vila Andreea în cauză probându-se că aceasta a fost înstrăinată ulterior întocmirii declaraţiei menţionate, anume la data de 17 martie 1936.
Totodată, în lipsa unei dovezi privind preluarea de stat a suprafeţei de teren menţionată de stat, reclamanta nu poate beneficia, nici de prezumţia instituită prin dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 10/2001.
Aşa fiind, cum reclamanta nu a dovedit că autorul său ar fi deţinut şi la data de 6 martie 1945 în proprietate suprafaţa de 200 mp teren şi cum nu a prezentat nicio dovadă din care să rezulte că autorul său ar fi fost deposedat de stat de acest imobil, în mod just instanţele de fond au respins cererea de despăgubire dedusă de aceasta judecăţii în procedura Legii nr. 10/2001.
În acest context al analizei este de menţionat că în speţă nu sunt incidente dispoziţiile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
Potrivit dispoziţiei legale menţionate, persoanele ale căror imobile au fost preluate fără titlu valabil în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 îşi păstrează calitatea de proprietar avută la data preluării, pe care însă o exercită după primirea deciziei sau hotărârii judecătoreşti de restituire, conform prevederilor prezentei legi.
Pentru a beneficia de dispoziţia legală menţionată persoana îndreptăţită (sau autorul său) trebuie să fi avut deci calitatea de proprietar al imobilului la data preluării de stat, calitate care însă nu a fost probată de reclamantă ca aparţinând autorului invocat în perioada de referinţă menţionată.
În acest context al analizei este de menţionat că atâta timp cât reclamanta nu a făcut dovada că autorul său ar fi deţinut terenul în litigiu în proprietate la data de 6 martie 1945 şi că, ulterior, ar fi fost deposedat de stat de acesta, amplasamentul terenului, respectiv împrejurarea dacă se identifică sau nu cu cel atribuit în procedura legilor fondului funciar unei alte persoane, sunt irelevante.
Aşa fiind, cum hotărârea recurată, pentru considerentele arătate, a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, Înalta Curte urmează a constata că recursul dedus judecăţii se dovedeşte a fi nefondat.
Văzând şi dispoziţiile art. 274 C. proc. civ.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii D.M.C. şi I.M.M. împotriva deciziei nr. 265/A din 20 iunie 2007 a Curţii de Apel Piteşti, secţia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă pe recurenţi să plătească intimatului Oraşul Băile Govora suma de 108 lei, cheltuieli de judecată din recurs.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 mai 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2907/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2636/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
