ICCJ. Decizia nr. 2324/2006. Civil. Marcă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2324
Dosar nr. 13227/99/2006
Şedinţa publică din 8 aprilie. 2008
Deliberând, asupra recursului de faţă, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 17 noiembrie 2005 pe rolul Tribunalului Bucureşti şi ulterior, pe rolul Tribunalului Iaşi, urmare a declinării competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea acestei din ultime instanţe prin sentinţa civilă nr. 208 din 9 februarie 2006, reclamanta L.P.B. & C. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii T.G. şi O.S.I.M., să se constate că mărfurile reţinute de către autorităţile vamale conf. deciziei Autorităţii Naţionale a Vămilor nr. 62357/MC din 31 octombrie 2005, aduc atingere drepturilor sale exclusive de proprietate intelectuală deţinute asupra mărcii L.; să se dispună interzicerea importului şi a comercializării neautorizate de către pârâtă a produselor purtând mărci identice sau similare mărcii L., precum şi obligarea pârâtului T.G. la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces.
În motivarea cererii de chemare în judecată se arată că la 25 octombrie 2005, în temeiul prevederilor Legii nr. 202/2000 şi ale O.G nr. 59/2002, autorităţile vamale au reţinut ca fiind susceptibile să aducă atingere unui drept de proprietate intelectuală un număr de 10 bucăţi parfumuri având inscripţionată marfa P.L.
Instanţa, prin sentinţa civilă nr. 2961 din 20 decembrie 2006, a respins excepţia tardivităţii formulării acţiunii şi a respins acţiunea ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă.
Pentru a pronunţa sentinţa Tribunalul Iaşi a reţinut următoarea situaţie de fapt şi de drept.
Cu privire la excepţia de tardivitate instanţa a reţinut că dispoziţiile art noiembrie din Legea nr. 202/2000, coroborate cu dispoziţiile art. 25 din aceleaşi act normativ se referă expres la contravenţii şi soluţionarea lor. Termenul de 10 zile prevăzut de art.11 din lege vizează alte aspecte colaterale promovării acţiunii.
Pârâtul T.G. nu are nici calitatea de proprietar şi nici de destinatar al mărfurilor deoarece organele vamale au găsit cele 10 flacoane de parfum în cala autocarului aparţinând firmei A.T. SRL. Cum nici unul dintre turiştii din autocar nu a recunoscut că-i aparţin flacoanele ele au fost ridicate iar pârâtul a semnat, întrucât era singura persoană ce reprezenta firma de transport.
Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă, prin Decizia nr. 92 din 13 iunie 2007, a respins apelul formulat de reclamanta L.P.B. & C., împotriva sentinţei arătate pentru considerentele ce urmează:
Deşi apelanta face afirmaţii privind existenţa unui act de constatare şi de confiscare a mărfurilor de la pârâtul intimat, la dosar nu a fost depus înscrisul invocat.
În cauză a fost depusă doar corespondenţa purtată între Direcţia de Supraveghere şi Control Vamal şi Cabinetul de Avocatură T. & T., corespondenţă ce nu este opozabilă pârâtului. În cauză nu a fost depus nici un proces verbal de constatare a situaţiei de fapt şi eventual de sancţionare a acestuia, de confiscare sau reţinere a mărfurilor invocate. Nici în privinţa proprietarului mărfurilor confiscate şi nici a destinatarului acestora nu a fost făcute nici un fel de dovezi.
Împotriva deciziei a declarat recurs reclamanta L.P.B. & C. criticând Decizia pentru nelegalitate prin prisma dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ pentru motivele ce urmează:
Potrivit deciziei Autorităţii Naţionale a Vămilor nr. 62357/MC din 31 octombrie 2005, produsele reţinute au fost găsite la T.G.
Decizia este un act ce emană de la o autoritate şi are valoarea unui act oficial.
De asemenea, Curtea de Apel a reţinut în mod greşit că pârâtul nu este destinatarul mărfurilor deoarece acesta, în calitate de reprezentant al firmei de transport, avea întreaga responsabilitate a bunurilor din autocar.
Având în vedere numărul total de produse reţinute, 72 nu poate fi acceptată apărarea că aceste bunuri ar fi destinate consumului propriu. Instanţa, în mod greşit a admis excepţia lipsei calităţii procesuale a pârâtului, acesta fiind cel care în calitate de destinatar este responsabil de importul unor mărfuri contrafăcute.
Intimatul T.G. prin întâmpinarea formulată, a reiterat excepţia de tardivitate a acţiunii, întemeiată pe dispoziţiile art. 11 şi art. 25 din Legea nr. 202/2000, modificată. Se mai arată că excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a fost corect soluţionată faţă de împrejurarea că intimatul nu este nici destinatarul şi nici proprietarul mărfurilor.
Analizând excepţia invocată precum şi Decizia prin prisma criticilor formulate Înalta Curte reţine cele ce succed:
Excepţia de tardivitatea acţiunii invocată de intimatul pârât T.G. a fost soluţionată de prima instanţă în sensul arătat în expunerea rezumată a lucrărilor cauzei.
Excepţia este inadmisibilă, în temeiul art. 11 şi art. 25 din Legea nr. 202/2000, întrucât Legea nr. 202/2000 a fost abrogată prin art. 24 alin. (2) din Legea nr. 344/2005 privind unele măsuri pentru respectarea dreptului de proprietate intelectuală în cadrul operaţiilor de vămuire.
Produsele au fost reţinute de către autorităţile vamale prin Decizia Autorităţii Naţionale ale Vămilor nr. 62357/MC din 31 octombrie 2005, în baza procesului vamal semnat de intimat fără obiecţiuni şi necontestat. În temeiul acestui proces verbal s-a emis Decizia menţionată. Aceste două înscrisuri întocmite de autorităţile vamale au valoarea unor acte oficiale, cât timp au rămas definitive.
Decizia vamală nu este o simplă corespondenţă cât timp a fost emisă în temeiul procesului verbal încheiat în momentul reţinerii bunurilor. Faţă de împrejurarea că procesul de reţinere a mărfurilor poartă semnătura pârâtului, reţinerea instanţei de apel că aceasta nu îi este opozabilă, este nelegală.
Reţine instanţa de apel că pârâtul nu are calitatea procesuală şi pentru motivul că nu era destinatar al mărfii. Însă pârâtul, în calitate de reprezentant al firmei de transport, avea întreaga responsabilitate a bunurilor din autocar, bunuri găsite nu în bagajele călătorilor ci în cala autocarului.
Reţine, de asemenea, instanţa de apel că nu s-au făcut dovezi referitoare la confiscarea a 72 de flacoane de apă de toaletă sau apă de parfum, reţinere corectă la acea dată, dar în contradicţie cu probele administrate în calea de atac a recursului, filele 10-13. Din conţinutul acestor înscrisuri rezultă că în afara celor 10 flacoane de parfum P.L. s-au reţinut 19 flacoane cu apă de toaleta Noa, 19 bucăţi de parfum Amor-Amor şi 24 de bucăţi flacoane de parfum Sensi- Giorgio Armani.
Aşadar, pârâtul, dat fiind calitatea sa de reprezentant al firmei de transport în al cărui autocar s-au găsit mărfurile contrafăcute, are calitate procesuală pasivă.
Instanţa, reţinând că pricina a fost soluţionată fără a se intra în cercetarea fondului, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (5) C. proc. civ, va admite recursul declarat, va casa Decizia şi, pentru aceleaşi considerente, va fi admis apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei, ce va desfiinţată, iar cauza trimisă spre rejudecare aceeaşi instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca inadmisibilă excepţia de tardivitate a acţiunii invocată de intimatul-pârât T.G.
Admite recursul declarat de reclamanta compania L.P.B. împotriva deciziei nr. 92 din 13 iunie 2007 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă, pe care o casează şi admite apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei nr. 2961 din 20 decembrie 2006 a Tribunalului Iaşi, secţia civilă.
Desfiinţează sentinţa şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 aprilie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2636/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2321/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
