ICCJ. Decizia nr. 2782/2006. Civil
| Comentarii |
|
Tribunalul Constanța, prin sentința civilă nr. 616 din 16 martie 2006, a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, a admis cererea de intervenție accesorie formulată de intervenienta P.O. și a respins acțiunile formulate de reclamanții D.E. și S.V.I., în contradictoriu cu Primarul municipiului Constanța, ca fiind introduse de persoane fizice fără calitate procesuală.
A fost respinsă, ca nefondată, cererea intervenientei privind obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut, în esență, că inițial acțiunile au fost înregistrate la Tribunalul Constanța, secția contencios administrativ care, constatând natura civilă a cererilor, prin încheierile din 20 octombrie 2005 le-a trimis spre competentă soluționare Tribunalului Constanța, secția civilă.
La termenul din 27 ianuarie 2006, față de prevederile art. 164 C. proc. civ., "s-a dispus anexarea dosarului nr. 2377/2005 al Tribunalului Constanța, secția civilă, la dosarul nr. 2375/2005 al aceleiași instanțe".
în raport de motivarea în fapt și de prevederile art. 49 C. proc. civ., cererea de intervenție formulată de P.O. a fost calificată ca o cerere de intervenție în interes alăturat pârâtului, această cerere fiind încuviințată în principiu, conform art. 50 și urm. C. proc. civ.
A mai reținut tribunalul, că, prin dispoziția nr. 621 din 15 februarie 2005, Primarul municipiului Constanța a soluționat parțial cererea de restituire formulată de către P.C., autorul intervenientei P.O., în sensul restituirii în natură a 5 apartamente din imobilul situat în Constanța.
Conform art. 24 din Legea nr. 10/2001, decizia sau, după caz, dispoziția poate fi atacată la tribunal doar de persoana îndreptățită, nemulțumită, în termen de 30 de zile de la data comunicării. în lipsa unor dispoziții exprese, terțele persoane ar putea ataca în justiție oricând dispoziția/decizia de restituire emisă în baza Legii nr. 10/2001, fără să aibă relevanță modul sau data la care au cunoscut de existența actului contestat.
De aceea, excepția tardivității invocată de intervenientă nu este întemeiată, însă excepția lipsei calității procesuale a reclamanților este întemeiată, deoarece din conținutul art. 3 din lege se deduce că numai persoanele îndreptățite sunt beneficiarele reglementărilor legii speciale. Calitatea de chiriași ai imobilului nu conferă reclamanților legitimare procesuală activă în prezentele acțiuni, pentru că Legea nr. 10/2001 nu cuprinde prevederi care să confere unei terțe persoane dreptul de a ataca în justiție dispoziția de restituire în natură sau prin echivalent a imobilelor preluate abuziv. Din coroborarea dispozițiilor art. 33 pct. 7 din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 10/2001 cu cele ale art. 23 din lege, rezultă că dispoziția de restituire poate fi contestată numai de persoana îndreptățită, iar după intabularea dreptului de proprietate în baza dispoziției, aceasta poate fi atacată pe calea dreptului comun, ca orice act juridic care constituie titlu de proprietate.
Tribunalul a reținut că excepția lipsei calității procesuale este întemeiată și că soluția privitoare la intervenția voluntară accesorie depinde de soluția ce se pronunță asupra cererii de chemare în judecată, făcându-se distincție după cum terțul a intervenit în favoarea reclamantului sau a pârâtului.
De aceea, față de soluția respingerii cererilor de chemare în judecată, cererea de intervenție se admite, iar prin respingerea acțiunilor, excepția lipsei de interes în promovarea acțiunii rămâne fără obiect.
Prin decizia civilă nr. 247/C din 1 noiembrie 2006, Curtea de Apel Constanța a admis apelul declarat de reclamanții D.E. și S.V.I., a desființat sentința apelată și a trimis cauza la Judecătoria Constanța pentru soluționarea în fond a acțiunii.
Instanța de apel a reținut că obiectul prezentei acțiuni îl formează constatarea nulității dispoziției nr. 621/2005, prin care fostului proprietar P.C., având ca moștenitoare pe P.O., i-au fost restituite în natură 5 apartamente nevândute, precum și terenul în suprafață de 897,18 mp, condiționat de respectarea dreptului de folosință pe durata existenței construcției pentru terenul aferent apartamentelor vândute.
Reclamanții au calitate de chiriași, iar prima instanță a reținut lipsa capacității procesuale active a acestora.
A reținut instanța de apel că, paragrafului I din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu i se poate da altă semnificație decât cea dedusă din caracterul titlului de proprietate care "fiind de natură civilă este un drept civil". De aceea, litigiile privitoare la deciziile/dispozițiile emise în legătură cu imobilele care fac obiectul Legii nr. 10/2001 sunt litigii civile, însă prin dispozițiile acestei legi s-a prevăzut o procedură derogatorie, fiind stabilit dreptul persoanelor îndreptățite de a le contesta.
Apelanții-reclamanți, care sunt terți, justifică un interes și un drept propriu. Ei pot contesta deciziile/dispozițiile emise în favoarea persoanelor îndreptățite, în procedura reglementată prin legea generală, care este dreptul comun în materia acțiunilor în constatarea nulității, și anume procedura reglementată de Codul de procedură civilă.
Or, potrivit procedurii de drept comun, acțiunile în constatarea nulității unui act civil sunt date, ca regulă generală, în competența judecătoriilor și, pentru că apelanții reclamanți nu au probat că obiectul litigiului are o valoare de natura să atragă competența materială a tribunalului, în prezenta cauză competentă să soluționeze pricina este Judecătoria Constanța.
împotriva acestei decizii a declarat recurs intervenienta P.O. care, invocând art. 304 pct. 9 C. proc. civ., arată, în esență, că reclamanții nu invocă în persoana lor vreun pretins drept de proprietate, vătămat prin emiterea dispoziției. Aceștia au avut calitate de chiriași și, pentru că au refuzat să încheie noi contracte de închiriere, au fost evacuați prin hotărâri judecătorești irevocabile. Primarul municipiului Constanța a emis dispoziție ca urmare a unei hotărâri judecătorești pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție.
Dacă s-ar admite că în sfera terților interesați să ceară constatarea nulității dispoziției de restituire se includ și chiriașii care nu au cumpărat apartamentele în baza Legii nr. 112/1995, s-ar deturna litera, sensul și spiritul Legii nr. 10/2001, care este un act profund reparatoriu pentru persoanele îndreptățite la restituire și care conține prevederi clare privitoare la protecția persoanelor care au beneficiat de locațiunea imobilelor supuse restituirii.
Arată recurenta, că reclamanții nu s-au plâns de faptul că li s-ar fi încălcat dreptul de proprietate sau cel succesoral, invocând vătămarea dreptului lor locativ, născut în virtutea unor contracte de închiriere încheiate cu R.A.E.D.P.P Constanța. Deoarece cauza juridică a acțiunii rezidă în vătămarea unor drepturi locative concrete și a unui pretins drept virtual de creanță care ar avea ca obiect dobândirea în viitor a proprietății asupra apartamentelor, instanța de apel avea obligația să cenzureze calificarea acțiunii ca fiind una întemeiată pe art. 948 C. civ.. Dreptul invocat de reclamanți este protejat pe căile prevăzute de O.U.G. nr. 40/1999 și nu pe calea prezentei acțiuni.
Recurenta mai arată că Legea nr. 10/2001 prevede în mod expres că persoana îndreptățită poate ataca dispoziția de respingere a cererii de restituire a imobilului la secția civilă a tribunalului, stabilind jurisdicția civilă și competența materială a tribunalului.
Acțiunea persoanei îndreptățite prin care se atacă dispoziția de respingere este "specială", născută dintr-o dispoziție expresă a legii, iar acțiunea prin care terțul defaimă dispoziția de restituire este de drept comun, care trebuie însă înțeles ca fiind ansamblul dispozițiilor legale existente în actul normativ. Această acțiune este una de "drept comun" față de cea a persoanei îndreptățite, consacrată în mod expres, dar consecința procesuală este aceea că acțiunea terților "va fi în jurisdicția civilă, dar totodată în competența secției civile a tribunalului", pentru că nu se poate admite că o acțiune care își are sorgintea în modul de aplicare a Legii nr. 10/2001 poate fi de competența judecătoriei. în rațiunea legii, orice dispoziție asupra unei notificări trebuie să fie în jurisdicția și competența secțiilor civile ale tribunalelor, pentru că justiția trebuie să fie egală pentru toate persoanele interesate și unitară în ceea ce privește aplicarea legii.
Secțiilor civile ale tribunalelor li s-a stabilit o competență specială în ceea ce privește capitolul III referitor la "procedurile de restituire" și orice acțiune născută din prevederile acestui capitol este de competența tribunalelor.
Susține recurenta, că opinia privind competența judecătoriei este singulară, că art. 25 alin. (4) din lege nu prevede că dispoziția este un înscris autentic, ci doar că are forța probantă a unui înscris autentic, și face referiri la mai multe hotărâri judecătorești pronunțate de secțiile civile ale tribunalelor, prin care au fost soluționate acțiuni ale terțelor persoane.
Intimatul Primarul municipiului Constanța a formulat întâmpinare, expediată prin poștă la data de 19 februarie 2007, prin care a cerut să se admită recursul, iar la data de 28 februarie 2007 s-a înregistrat cererea de aderare la recursul declarat de intervenientă, formulată de acest intimat.
în motivarea cererii de aderare la recurs, în esență, intimatul a arătat că soluția pronunțată de instanța de apel "este criticabilă sub aspectele arătate de recurenta P.O.", pe care și le-a însușit și a cerut să se admită recursul și cererea de aderare la recurs.
Intimații D.E. și S.V.I., prin concluzii scrise depuse pentru termenul din 1 martie 2007, au susținut că recursul este neavenit, față de prevederile art. 56 C. proc. civ., deoarece a declarat recurs intervenienta în interes alăturat, fără ca partea în interesul căreia a intervenit să fi declarat recurs.
Referitor la cerere de aderare la recurs, intimații D.E. și S.V.I. au invocat excepția inadmisibilității, susținând că, potrivit art. 293 C. proc. civ., poate face cerere de aderare numai partea potrivnică. Or, Primarul municipiului Constanța nu este parte potrivnică față de recurenta care a intervenit în proces în interesul acestuia.
Pentru considerentele la care ne vom referi în continuare, se vor admite excepțiile invocate de intimații D.E. și S.V.I. și va fi respins recursul declarat de intervenientă, precum și cererea de aderare la recurs formulată de Primarul municipiului Constanța.
Potrivit actelor aflate în dosarul primei instanțe, recurenta a stat în proces în calitate de intervenientă în interes alăturat pârâtului.
Terțul devine parte în procesul civil din momentul admiterii în principiu a intervenției de către instanță, printr-o încheiere care, conform art. 52 alin. (2) C. proc. civ., poate fi atacată o dată cu fondul, iar în prezenta cauză, prin încheierea dată de tribunal la 27 ianuarie 2006, cererea, intitulată de intervenientă "intervenție în interes propriu și intervenție în interesul pârâtului", a fost calificată ca "intervenție în interes alăturat pârâtului". Prin aceeași încheiere, tribunalul a încuviințat în principiu cererea de intervenție în interes alăturat, formulată de P.O.
După încuviințarea în principiu, recurenta a fost citată ca intervenientă în interes alăturat, prin sentința civilă nr. 616 din 16 martie 2006 a fost admisă cererea de intervenție accesorie formulată de aceasta, iar intervenienta nu a atacat cu apel încheierea și sentința prin care a fost calificată și soluționată cererea sa de intervenție.
Prin calificarea cererii și admiterea în principiu a intervenției în interesul pârâtului, recurenta a dobândit calitatea de parte în proces ca intervenientă în interesul Primarului municipiului Constanța, având o poziție procesuală limitată, impusă de art. 54,art. 56 C. proc. civ.
Or, potrivit art. 56 C. proc. civ. "Apelul sau recursul făcut de cel care intervine în interesul uneia din părți se socotește neavenit dacă partea pentru care a intervenit nu a făcut ea însăși apel sau recurs".
Textul reflectă regula subordonării intervenientului accesoriu părții în favoarea căreia a intervenit. Lipsa de inițiativă procesuală în exercițiul căilor de atac a părții pentru care s-a intervenit în proces se răsfrânge și asupra căii de atac promovate de intervenientul accesoriu, apelul și recursul exercitate în aceste condiții fiind socotite neavenite.
în prezenta cauză, recurenta a stat în proces la prima instanță și în apel ca intervenientă în interesul Primarului municipiului Constanța și, pentru că nu poate fi concepută continuarea activității procesuale în fața instanței de recurs fără ca primarul să fi exercitat această cale de atac, recursul formulat doar de intervenientă este neavenit și se va respinge, fără să se analizeze criticile formulate de aceasta.
Cererea de aderare la recurs formulată de pârâtul Primarul municipiului Constanța este inadmisibilă, deoarece în codul de procedură civilă este reglementată numai instituția aderării la apel, iar art. 293 C. proc. civ. stabilește cine poate adera la apel și în ce condiții se poate adera.
Prevederile art. 293 C. proc. civ. nu se aplică și în instanța de recurs.
Articolul 316 C. proc. civ. arată în mod expres că în instanța de recurs se aplică "dispozițiile de procedură privind judecata în apel", în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în capitolul privitor la recurs.
Or, art. 293 C. proc. civ. nu cuprinde dispoziții privind judecata în apel.
Textul se află în capitolul I "Termenul și formele apelului", iar dispozițiile privind judecata în apel sunt cuprinse în capitolul II "Judecarea apelului", art. 294-298.
De altfel, cererea formulată de Primarul municipiului Constanța este inadmisibilă și față de prevederile art. 293 C. proc. civ., care dă posibilitatea intimatului care nu a declarat inițial apel să adere la apelul exercitat de "partea potrivnică". Cererea de aderare la apel nu se poate face pentru a sprijini apărarea intimaților cu interese alăturate, pentru că aderarea la apel nu este destinată să sprijine apărarea vreunei părți, ci să promoveze un interes propriu al intimatului.
Or, în cauză, față de Primarul municipiului Constanța, recurenta-intimată nu este "parte potrivnică".
Pentru considerentele expuse, au fost admise excepțiile invocate de reclamanții-intimați, a fost respins recursul declarat de intervenientă, precum și cererea de aderare la recurs și, conform art. 274 C. proc. civ., recurenta a fost obligată să plătească intimaților D.E. și S.V.I. cheltuielile de judecată efectuate în cauză, dovedite cu înscrisurile depuse la dosar, reprezentând onorariu avocat.
Intimații au depus la dosar și bilete de călătorie, pentru termenul din 1 martie 2007, însă recurenta nu a căzut în pretenții pentru cheltuielile efectuate de intimați la acest termen când s-a soluționat cererea de preschimbare termen formulată de intimata D.E., cerere care a fost respinsă.
| ← ICCJ. Decizia nr. 8625/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2870/2006. Civil → |
|---|
