ICCJ. Decizia nr. 2870/2006. Civil
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 1025 din 15 decembrie 2004 Tribunalul Iași a admis acțiunea formulată de reclamanta F.A.J.H.M. împotriva pârâtului Consiliul Județean Iași, a anulat dispoziția nr. 65 din 3 martie 2004 emisă de pârât, a dispus restituirea în natură a imobilului situat în Iași, compus din teren în suprafață de 10 000 mp și construcție și a luat act că reclamanta nu solicită cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut următoarea situație de fapt:
La data de 17 august 1935, V.A. a dobândit în proprietate, prin contract de vânzare-cumpărare, 5 hectare de teren, pe care se aflau diverși pomi roditori, plantații de aproximativ 1 hectar de vie, casă, atenansă, edicurile viei și recolta.
în perioada 1936-1937 pe același teren s-a edificat o construcție, susținerile reclamantei pe acest aspect fiind dovedite cu certificatul eliberat de Primăria comunei Bucium la data de 6 noiembrie 1945, precum și prin aplicarea prezumției instituite de art. 492 C. civ. conform căreia construcțiile, plantațiile și lucrările efectuate pe un fond sunt socotite, dacă nu se dovedește contrariul, că au fost făcute de proprietarul terenului cu materialele sale.
Reclamanta este moștenitoarea numitei V.A., fapt dovedit cu certificatul de moștenitor nr. 1562 din 23 octombrie 1985, fiind descendentă de gradul I a defunctei.
în anul 1945 imobilul în litigiu a fost rechiziționat temporar, proprietara pierzându-și folosința bunului până la data de 3 noiembrie 1945.
După această dată, imobilul nu a mai fost restituit proprietarei, ceea ce nu poate reprezenta decât un abuz și, în termenii legii, o preluare abuzivă, în sensul art. 1 lit. e) din Legea nr. 10/2001.
în drept, tribunalul și-a întemeiat soluția pe dispozițiile art. 1,art. 2,art. 7 și art. 9 din Legea nr. 10/2001 și a mai reținut că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 16 din aceeași lege, deoarece acesta are în vedere numai imobilele preluate cu titlu valabil, iar potrivit art. 16 alin. (4) imobilele preluate fără titlu valabil sunt expres excluse.
Prin decizia civilă nr. 383 din 22 iunie 2005 Curtea de Apel Iași, secția civilă, a admis apelul declarat de pârât împotriva sentinței, pe care a schimbat-o în tot, în sensul că a respins acțiunea reclamantei.
Pentru a decide astfel, curtea de apel a reținut următoarele:
Potrivit art. 22 din Legea nr. 10/2001, "actele doveditoare ale dreptului de proprietate (...) vor fi depuse ca anexe la notificare odată cu aceasta (...)
Din faptul că legiuitorul folosește sintagma "acte doveditoare" curtea a tras concluzia că "singurul mijloc de probă a dreptului de proprietate avut anterior de persoana îndreptățită este proba cu acte".
Potrivit dreptului comun, proba dreptului de proprietate asupra imobilelor, terenuri și construcții, se face prin exhibarea unui titlu juridic din partea titularului, care poate fi un act juridic civil, jurisdicțional sau administrativ, cu efect constitutiv sau declarativ de proprietate.
Or, cu înscrisurile depuse la dosar, reclamanta nu a făcut dovada dreptului de proprietate al autoarei sale asupra imobilului construit, certificatul nr. 4991 din 6 noiembrie 1945 emis de Primăria Bucium neputând fi inclus în categoria actelor doveditoare.
Pe parcursul procesului a decedat reclamanta, judecata fiind continuată de moștenitoarea acesteia F.I.L., care a și declarat recurs împotriva deciziei, criticând-o pentru nelegalitate.
Astfel, recurenta arată că a făcut dovada cu acte că autoarea sa a dobândit în proprietate suprafața de 5 hectare de teren, depunând în acest sens contractul de vindere-cumpărare nr. 2695/1935.
Faptul că imobilul compus din 12 camere și dependințe a aparținut tot autoarei sale este dovedit chiar de amplasamentul acestuia pe terenul dobândit prin cumpărare.
Pârâtul nu a reușit să răstoarne prezumția instituită de art. 492 C. civ., care este confirmată de actele depuse la dosar de reclamantă, din care reiese că pentru această construcție autoarea sa a plătit impozit.
Prin hotărârea pronunțată, instanța de apel, respingând în totalitate acțiunea, a privat-o pe reclamantă și de terenul aferent construcției, pentru care i s-a recunoscut dreptul de proprietate.
Intimatul a depus la dosar întâmpinare, invocând nulitatea cererii de recurs pentru lipsa mențiunii referitoare la denumirea și sediul său, iar în subsidiar solicitând respingerea recursului ca nefondat, cu motivarea că din întreg probatoriul administrat nu rezultă că imobilul Casa de Oaspeți Bucium a aparținut autoarei reclamantei, ci doar faptul că aceasta a avut în proprietate o suprafață de teren și o clădire cu atenanse, neidentificată, de-a lungul șoselei Iași-Poieni, în cartierul Bucium.
Excepția nulității cererii de recurs este nefondată.
Astfel, nulitatea prevăzută de art. 3021C. proc. civ. pentru lipsa din cererea de recurs a mențiunilor referitoare la numele sau domiciliul părților este relativă și expresă. Fiind relativă, se poate acoperi și fiind expresă, vătămarea se presupune produsă până la proba contrară.
în speță, dovada că intimatului nu i s-a produs nici o vătămare rezidă în aceea că, indicându-se de către recurentă decizia atacată și atașându-se dosarul instanței de apel, intimatul a fost identificat, legal citat și, înștiințat fiind de judecata recursului, a putut depune la dosar întâmpinare.
Recursul este fondat și va fi admis în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ., hotărârea fiind pronunțată de instanța de apel cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 22 din Legea nr. 10/2001 și cu încălcarea art. 492 C. civ.
în ceea ce privește terenul solicitat de reclamantă, dreptul de proprietate a fost dovedit chiar printr-unul din mijloacele de probă pe care instanța de apel le consideră singurele apte să facă o atare dovadă, și anume contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2965 la dat de 17 august 1935 de fostul Tribunal Județean Iași, secția a III-a, depus în copie la dosar.
întrucât cu privire la teren reclamanta a atașat notificării actul doveditor al dreptului de proprietate al autoarei, conform art. 22 din Legea nr. 10/2001, hotărârea instanței de apel apare ca fiind pronunțată cu încălcarea textului de lege menționat.
în ceea ce privește construcția compusă din 12 camere și dependințe, reclamanta nu a putut prezenta un act constitutiv sau declarativ de drepturi, așa cum pretinde instanța de apel, care interpretează dispozițiile art. 22 din Legea nr. 10/2001 ca restrângând posibilitatea dovedirii dreptului de proprietate la proba cu înscrisuri.
O astfel de interpretare nu poate fi primită, deoarece ar însemna că de măsurile reparatorii prevăzute de legea specială pot beneficia numai acele persoane care au dobândit proprietatea în temeiul unui asemenea act.
în realitate, textul de lege menționat face referire la dovezile care pot însoți notificarea în materialitatea sa și nu poate aduce atingere altor texte de lege care reglementează modurile de dobândire a dreptului de proprietate.
Cum reclamanta a pretins că autoarea sa a edificat construcția pe terenul cumpărat în anul 1935, cum construcția este amplasată pe acest teren, iar pârâtul nu a făcut vreo dovadă contrară, în mod legal prima instanță a reținut că proprietatea asupra construcției a fost dobândită prin accesiune, conform art. 492 C. civ. și că moștenitoarea proprietarei inițiale este îndreptățită la restituirea în natură a întregului imobil, compus din teren și construcție, conform art. 2,art. 7 și art. 9 din Legea nr. 10/2001.
în ceea ce privește dispozițiile art. 18 alin. (3) din aceeași lege, invocate de pârât în apel, acestea nu pot fi aplicate în speță, deoarece în sprijinul afirmației potrivit căreia prin supraetajarea construcției a rezultat un imobil nou nu s-a administrat nici o dovadă.
Pentru aceste considerente, în baza art. 314 C. proc. civ., înalta Curte a admise recursul, a casat decizia recurată și, în baza art. 296 C. proc. civ. a respins ca nefondat apelul declarat de pârât împotriva sentinței.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2782/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1477/2006. Civil → |
|---|
