ICCJ. Decizia nr. 2844/2006. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2844
Dosar nr. 37459/3/2006
Şedinţa publică din 9 mai 2008
Deliberând asupra recursului de faţă, reţine următoarele.
Prin cererea înregistrată la data de 17 octombrie 2005 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii P.M. şi M.P. au formulat contestaţie împotriva refuzului nejustificat al Municipiul Bucureşti prin Primar General de a răspunde la notificarea nr. 399/2001, care face obiectul dosarului nr. 2709, adresată conform art. 23 din Lege nr. 10/2001, solicitând instanţei să dispună obligarea acestuia la emiterea deciziei de restituire a apartamentului nr. 20 din Bucureşti, sector 2.
În motivarea contestaţiei, reclamanţii au arătat că prin notificarea nr. 399/2001 au solicitat restituirea în natură a apartamentului nr. 20 din Bucureşti, sector 2, trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 223/1974, prin Decizia nr. 181 din 9 februarie 1985.
Prin sentinţa civilă nr. 1865 din 14 noiembrie 2005, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia contencios administrativ.
Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 1072 din 1 martie 2006, a admis excepţia de necompetenţă materială a tribunalului şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei sector 5 Bucureşti.
Prin sentinţa civilă nr. 5579 din 6 septembrie 2006, Judecătoria sectorului 5 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia civilă.
Tribunalului Bucureşti, secţia civilă, prin sentinţa civilă nr. 210 din 13 februarie 2007, a admis acţiunea şi a obligat pârâta să se pronunţe prin decizie sau dispoziţie motivată asupra cererii de restituire din notificarea nr. 399/2001.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că obligaţia pârâtei de a răspunde la notificare este o obligaţie legală, art. 21 alin. (4) şi art. 25 alin. (1) şi (7) din Legea 10/2001, pentru situaţia când restituirea în natură este posibilă sau art. 24 alin. (1), pentru situaţia când restituirea nu este posibilă, iar în caz de întârziere în executare, deschide accesul în justiţie pentru a fi sancţionată.
Soluţia tribunalului a fost confirmată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV a civilă, care prin Decizia nr. 460 din 26 iunie 2007, a respins ca nefondat apelul declarat de pârât.
Decizia pronunţată în apel a fost atacată cu recurs de pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primar General, care, invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţine că termenul de 60 de zile prevăzut de art. 23 din Legea 10/2001 pentru soluţionarea notificării, are două date de referinţă, respectiv data depunerii notificării sau data depunerii actelor doveditoare.
Potrivit Normelor Metodologice de aplicare a Legii 10/2001 soluţionarea notificării este condiţionată de existenţa unei declaraţii din partea persoanei îndreptăţite că nu mai deţine alte dovezi în sprijinul notificării.
Verificând legalitatea deciziei recurate în raport de criticile formulate şi având în vedere prevederile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză este nefondat.
Potrivit dispoziţiilor art. 23 alin. (1) (în prezent art. 25) din Legea nr. 10/2001 persoana deţinătoare notificată este obligată ca, în termen de 60 de zile de la data înregistrării notificării sau, dup caz, de la data depunerii actelor doveditoare, să se pronunţe prin dispoziţie sau decizie motivată asupra cererii de restituire formulată prin notificare.
Expirarea termenului imperativ de 60 de zile prevăzut de art. 25 din Legea 10/2001 republicată, conferă notificatorului legitimarea de a se adresa instanţei judecătoreşti pentru a obţine obligarea unităţii deţinătoare a imobilului la soluţionarea notificării, prin emiterea deciziei sau dispoziţiei motivate.
Termenul de 60 de zile pentru îndeplinirea obligaţiei unităţii deţinătoare de a se pronunţa asupra cererii de restituire, poate avea, aşa cum susţine şi recurentul, două date de referinţă, fie data depunerii notificării, fie data depunerii actelor doveditoare.
Termenul pentru îndeplinirea obligaţiei respective se poate proroga cu acordul expres sau tacit al persoanei îndreptăţite, daca unitatea deţinătoare, în urma analizei actelor doveditoare deja depuse, comunică celeilalte părţi în intervalul de 60 de zile, faptul că documentaţia depusă este insuficientă pentru fundamentarea deciziei de restituire.
Pentru a avea beneficiul acestei proceduri este necesar ca unitatea deţinătoare să comunice în scris persoanei îndreptăţite faptul că fundamentarea şi emiterea deciziei de restituire sunt condiţionate de depunerea probelor solicitate. Depunerea actelor solicitate sau comunicarea faptului că persoana îndreptăţită nu posedă actele respective, are semnificaţia prorogării termenului respectiv (în această ipostază ,termenul curge de la depunerea actelor solicitate sau, după caz, de la comunicare răspunsului).
În cauză, recurentul a solicitat intimaţilor, la data de 8 ianuarie 2004, completarea dosarului cu o serie de documente, ce au fost depuse la data de 10 ianuarie 2005, astfel că este culpabil de depăşirea termenului imperativ de 60 de zile prevăzut de lege deoarece intimaţii au depus şi actele doveditoare solicitate.
Pasivitatea recurentei în soluţionarea notificării şi depăşirea termenului rezonabil soluţionării oricărei cereri adresată autorităţilor reprezintă o gravă încălcare a dreptului de proprietate al intimatului enunţat şi prin art. 1 din Protocolul adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Faţă de cele ce preced, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat.
În conformitate cu dispoziţiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., recurentul va fi obligat să plătească intimaţilor 2000 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat, conform chitanţei depuse la dosar, fila 12.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primar General împotriva deciziei nr. 460 din 26 iunie 2007, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV a civilă.
Obligă pe recurent la 2.000 lei cheltuieli de judecată către intimaţi.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 9 mai 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3040/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2805/2006. Civil → |
|---|
