ICCJ. Decizia nr. 288/2006. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 288
Dosar nr. 523/103/2006
Şedinţa publică din 21 ianuarie 2009
Constată că prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Neamţ sub nr. 523/103/2006, reclamanta M.G. a solicitat anularea dispoziţiei nr. 851 din 2 mai 2006 emisă de Primarul Municipiului Piatra Neamţ în temeiul Legii nr. 10/2001.
În motivarea contestaţiei, s-a arătat că, potrivit dispoziţiei contestate i s-a respins reclamantei cererea de restituire în natură a imobilului situat în Piatra Neamţ, casă şi teren în suprafaţă de 652 mp, solicitat prin notificarea nr. 180/2001, s-a propus acordarea de despăgubiri şi s-a dispus înaintarea dosarului Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor în vederea reevaluării bunurilor.
S-a susţinut că dispoziţia este nelegală întrucât terenul poate fi restituit în natură.
Prin sentinţa civilă nr. 547/C din 14 mai 2007 Tribunalul Neamţ a respins acţiunea ca neîntemeiată.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut în fapt că, potrivit notificării transmise în condiţiile Legii nr. 10/2001, reclamanta M.G. a solicitat restituirea în natură sau în echivalent a imobilelor casă şi teren în suprafaţă de 652 mp expropriate prin Decretul nr. 270/1971 de la A.P. (căsătorită B.), mama sa şi de la C.P., unchiul său, imobile situate în Piatra Neamţ.
Potrivit decretului de expropriere nr. 270/1971 s-au expropriat de la P.C. 430 mp teren şi construcţii în suprafaţă de 31,3 mp iar de la B.A. suprafaţa de 222 mp şi 45,5 mp construcţii, imobile situate în Piatra Neamţ, cu scopul transmiterii în proprietatea U.J.C.M. Neamţ.
S-a reţinut că, prin sentinţa civilă nr. 6095/1997 a Judecătoriei Piatra Neamţ, s-a dispus deja, restituirea în natură (în baza Legii nr. 112/1995) şi a unei părţi din terenul care făcuse obiectul exproprierii prin Decretul nr. 270/1971 şi care fusese preluat de P.C. şi B.A., constatându-se că din suprafaţa de 680 mp expropriată, reclamantei i s-a restituit în natură o suprafaţă de 236,66 mp teren.
Restul de 443,34 mp a rezultat că este ocupat de construcţii şi căi de acces, respectiv: 131 mp sunt ocupaţi de blocul nr. 10; 143 mp. reprezintă actuala stradă C.; 80 mp alee acces la blocul 10; 43 mp trotuarul şi carosabilul bulevardului D.; 19 mp cale de acces la clădirea SC A. SA şi 27,34 mp, ocupaţi de grupul sanitar şi intrarea la scările de acces în clădirea SC A. SA.
Ca atare, s-a concluzionat că terenul nu poate fi restituit în natură, întrucât este afectat de construcţii noi autorizate, de servituţi legale şi amenajări de utilitate publică, astfel că petenta urmează a beneficia de măsurile reparatorii în echivalent prevăzute de dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 10/2001, cum în mod corect s-a stabilit şi prin dispoziţia contestată.
Solicitarea reclamantei privind restituirea în natură a suprafeţei de 27,34 mp ocupată de construcţia unui grup sanitar (despre care s-a susţinut că este ilegală) a fost apreciată ca neîntemeiată, în condiţiile în care există autorizaţie de construcţie pentru aceasta şi mai ales, acest teren a făcut obiectul controlului judecătoresc potrivit sentinţei civile nr. 6095/1997 a Judecătoriei Piatra-Neamţ, care a stabilit că nu este vorba de un teren liber de construcţii.
Neîntemeiate au fost găsite şi susţinerile privind nepronunţarea unităţii deţinătoare asupra cererii de despăgubiri pentru construcţiile expropriate, câtă vreme din conţinutul referatului ce a stat la baza emiterii dispoziţiei rezultă că au fost avute în vedere atât construcţiile demolate, cât şi terenul expropriat.
Împotriva sentinţei a declarat apel reclamanta, care a susţinut caracterul nelegal al soluţiei, întrucât: nu au fost avute în vedere obiecţiunile formulate la raportul de expertiză, considerându-se eronat că sunt tardive; nu a fost soluţionat capătul de cerere ce viza anularea actelor de înstrăinare subsecvente ceea ce atrage nulitatea hotărârii; nu a fost restituită, în mod greşit, suprafaţa de teren de 27,34 mp pe care se află o construcţie ridicată fără autorizaţie; s-a stabilit eronat că au fost acordate despăgubiri şi pentru cele două magazii demolate care în realitate, n-au fost cuprinse în valoarea construcţiilor.
Apelul a fost respins ca nefondat prin Decizia civilă nr. 88 din 21 mai 2008 a Curţii de Apel Bacău.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut pe aspectul nulităţii hotărârii pentru nesoluţionarea capătului de cerere vizând anularea unor acte subsecvente de înstrăinare că, de fapt, acesta nu a învestit legal instanţa, fiind o solicitare făcută în primă instanţă după acordarea mai multor termene de judecată şi după ce fuseseră administrate probatorii, aşa încât s-a făcut în mod corect aplicarea art. 132 C. proc. civ. (instanţa nefiind ţinută să analizeze o astfel de cerere).
Criticile vizând modalitatea de rezolvare a fondului cauzei au fost găsite de asemenea, neîntemeiate, şi faţă de raportul de expertiză suplimentar efectuat în faza apelului.
Astfel, s-a constatat că prima instanţă a stabilit corespunzător atât evoluţia iniţială a proprietăţii P., respectiv B., cât şi evoluţia restituirii acestei proprietăţi.
Aceasta, în condiţiile în care prin Hotărârea Consiliului Judeţean nr. 5 din 17 iunie 1996, modificată prin sentinţa civilă nr. 6095/1997 a Judecătoriei Piatra Neamţ, s-a dispus restituirea către petentă a casei de locuit naţionalizate, ce nu fusese demolată şi a suprafeţei de 523,56 mp, în temeiul Legii nr. 112/1995, proprietate ce a fost naţionalizată de la tatăl contestatoarei, dar făcând parte iniţial din proprietatea P.
Din expertiza efectuată în cauză a rezultat, cu privire la suprafaţa de 27,34 mp, ocupată de construcţia unui grup sanitar, că aceasta a făcut obiectul analizei în cauza anterioară, prima instanţă reţinând corect că terenul nu este liber de construcţii.
Totodată, conform suplimentului la raportul de expertiză, efectuat în apel, pentru identificarea terenului în litigiu, ţinându-se cont de evoluţia proprietăţii, atât la dezmembrare cât şi la restituire, s-a constatat că întreaga suprafaţă ce a aparţinut familiei P. nu include parcarea publică amenajată de Primăria Piatra Neamţ.
În privinţa celorlalte aspecte vizând despăgubirile s-a reţinut că prima instanţă a făcut o analiză corespunzătoare probatoriului administrat, neputând fi primite susţinerile referitoare la existenţa unor construcţii care nu ar fi fost avute în vedere pentru stabilirea valorii despăgubirilor.
Decizia a fost atacată cu recurs de către apelanta-reclamantă, care a prezentat critici sub următoarele aspecte:
- Instanţa de apel a preluat în mod eronat aprecierile primei instanţe referitoare la imposibilitatea restituirii suprafeţei de 27,34 mp, ocupată de un grup sanitar care este o construcţie ilegală, neautorizată.
- În mod greşit instanţa de apel a apreciat că au fost acordate despăgubiri pentru toate construcţiile demolate, în realitate nefiind cuprinse şi avute în vedere în determinarea cuantumului despăgubirilor cele două magazii demolate.
- Hotărârea este neîntemeiată întrucât nu a evaluat bine probatoriul administrat care de altfel, a rămas şi incomplet, în condiţiile în care instanţa de apel nu a mai dispus, deşi reclamanta a solicitat, efectuarea unui nou raport de expertiză.
- Instanţa de apel a soluţionat în mod eronat excepţia de nulitate a hotărârii susţinută cu referire la cererea de anulare a actelor juridice de înstrăinare subsecvente.
Or, în condiţiile în care dispoziţiile Legii nr. 10/2001 prevăd posibilitatea anulării pe cale administrativă a actelor încheiate cu încălcarea dispoziţiilor legii speciale, instanţa era obligată să constate că dispoziţia atacată nu a soluţionat toate cererile formulate şi să procedeze în consecinţă.
Intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, arătând în esenţă, că edificarea construcţiei despre care se pretinde că ar avea caracter ilegal s-a făcut în baza unei autorizaţii de construire eliberată în anul 1991; în privinţa despăgubirilor, ele au fost stabilite nu numai pentru teren, ci şi pentru construcţiile expropriate şi ulterior demolate.
Examinând criticile formulate, Înalta Curte constată caracterul lor nefondat, faţă de următoarele considerente:
- Contrar susţinerii recurentei, instanţele de fond au făcut o corectă apreciere asupra dispoziţiilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, cu referire la terenul în suprafaţă de 27,43 mp ocupat de un grup sanitar, reţinând că textul de lege menţionat (conform căruia „se restituie în natură terenurile pe care s-au ridicat construcţii neautorizate în condiţiile legii după data de 1 ianuarie 1990") nefiind incident în speţă, nu justifică pretenţia reclamantei de a-i fi restituit în natură.
Aceasta întrucât, pe de o parte, a rezultat că edificarea construcţiei s-a realizat în baza unei autorizaţii (nr. 68 B din 17 octombrie 1991 eliberată de Prefectura judeţului Neamţ) şi deci, nu poate fi vorba de o construcţie ilegală care să fie ridicată de pe teren.
Pe de altă parte, aşa cum în mod corect au reţinut instanţele fondului, regimul juridic al acestei suprafeţe de teren a făcut deja obiectul verificării jurisdicţionale într-un litigiu anterior (sentinţa civilă nr. 6095 din 2 octombrie 1997 a Judecătoriei Piatra-Neamţ, definitivă prin Decizia nr. 179 din 19 februarie 1998 a Tribunalului Neamţ) în care, admiţându-se contestaţia formulată în condiţiile Legii nr. 112/1995, a fost modificată hotărârea Comisiei judeţene, în sensul diminuării suprafeţei de teren restituite numitului B.C. autorul recurentei) cu 27,34 mp. S-a reţinut că acest teren nu este liber pentru a face obiectul restituirii, întrucât este aferent sediului în care funcţionează A. Neamţ şi respectiv, unui bloc de locuinţe.
Or, această statuare a instanţei, în condiţiile în care recurenta-reclamantă nu a invocat împrejurări noi, de natură să modifice regimul juridic al respectivului imobil, este intrată în autoritate de lucru judecat şi se impune în prezentul proces cu efectul pozitiv al lucrului judecat.
Ca atare, recurenta nu poate pretinde, în contra verificării jurisdicţionale irevocabile anterioare, că terenul ar avea statutul de teren liber, supus restituirii în natură.
- În privinţa despăgubirilor (care nu ar fi inclus toate construcţiile demolate, respectiv, două magazii) critica este de asemenea, nefondată.
Instanţele fondului au reţinut în mod corect, că la stabilirea despăgubirilor intimatul a ţinut seama de întreaga întindere a dreptului de proprietate al autorilor reclamantei, în condiţiile în care în referatul cu propunerea de despăgubiri (care a stat la baza emiterii dispoziţiei) au fost avute în vedere suprafeţele construite, de 35,30 mp şi respectiv, 45,50 mp, care au făcut obiectul exproprierii de la cei doi autori ai reclamantei (suprafeţe care apar şi în hotărârea de partaj a acestora din 1970).
- Critica vizând netemeinicia hotărârii care nu ar fi evaluat bine probatoriul administrat şi care s-ar fi bazat în plus, pe mijloace de probă incomplete, nu poate fi primită, fiind incompatibilă cu structura căii de atac a recursului.
Formulând o astfel de critică, recurenta tinde la o reevaluare a probelor şi astfel, la devoluţiunea fondului, ceea ce nu este permis însă, într-o cale de atac în care pot fi cenzurate anumite aspecte de legalitate, în condiţiile strict reglementate de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ.
- Este nefondată şi critica vizând modalitatea în care instanţa de apel a soluţionat excepţia de nulitate a sentinţei.
Astfel, potrivit susţinerii recurentei, lipsirea de efecte a hotărârii de primă instanţă, prin aplicarea sancţiunii nulităţii, ar fi fost determinată de împrejurarea că a rămas nesoluţionat capătul de cerere vizând anularea unor acte juridice de înstrăinare.
În realitate, instanţa a judecat în limitele învestirii sale, cu aplicarea dispoziţiilor art. 132 C. proc. civ.
Astfel, întrucât cererea a fost formulată după prima zi de înfăţişare, aşa cum este definită de art. 134 C. proc. civ., respectiv, după acordarea mai multor termen de judecată şi administrarea probatoriului, instanţa nu se putea considera legal învestită (întregirea sau modificarea cererii fiind posibile când există solicitare în acest sens la prima zi de înfăţişare, conform art. 132 C. proc. civ.).
Este nefundamentată juridic susţinerea recurentei conform căreia această cerere a fost formulată în faţa organului administrativ, în procedura prealabilă şi întrucât nu a fost rezolvată prin dispoziţia atacată, instanţa trebuia să procedeze în consecinţă şi să o soluţioneze.
Unităţile/entităţile deţinătoare care soluţionează notificările în materia Legii nr. 10/2001 nu sunt organe jurisdicţionale şi deci, nu au competenţa de a face verificări asupra legalităţii unor acte juridice.
Ca atare, contrar susţinerii recurentei, nu se putea regăsi în dispoziţia atacată soluţia primarului (intimatul) asupra valabilităţii unor acte de înstrăinare, pentru a se putea considera că, deducând judecăţii dispoziţia emisă de acesta, implicit ar fi fost atacată şi pretinsa nesoluţionare a cererii în nulitatea actului juridic.
Faţă de considerentele arătate toate criticile formulate au fost găsite neîntemeiate, recursul urmând să fie respins în consecinţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta M.G. împotriva deciziei nr. 88 din 21 mai 2008 a Curţii de Apel Bacău, secţia civilă, cauze minori, familie, conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 ianuarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 291/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 799/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
