ICCJ. Decizia nr. 3023/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3023
Dosar nr. 1739/1/2006
Şedinţa publică din 12 aprilie 2007
Asupra recursurilor de faţă, constată următoarele:
Prin dispoziţia nr. 7973 din 7 octombrie 2003 primarul municipiului Craiova a înaintat notificările nr. 2327/N/R001 şi nr. 1102/N/2001 prin care petenta C.E. a solicitat acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul situat în municipiul Craiova, (79,98 mp teren) către SC I.K. Craiova şi Parohia Romano Catolică (art. 1).
Prin aceiaşi dispoziţie emitentul a înaintat Prefecturii judeţului Dolj cererea prin care petenta a solicitat de acordare de despăgubiri băneşti pentru construcţiile care s-au aflat pe acest teren şi care au fost demolate (art. 2).
Prin cererea înregistrată la 25 noiembrie 2003 reclamanta C.E. a solicitat ca, în contradictoriu cu primarul municipiului Craiova, Prefectura judeţului Dolj, SC I.K. şi Parohia Romano Catolică să se dispună anularea dispoziţiei mai sus arătată şi obligarea primarului municipiului Craiova să îi restituie în natură suprafaţa de 79,98 mp teren situat în municipiul Craiova.
În motivarea contestaţiei reclamanta a susţinut că terenul în litigiu, pe care era edificată o construcţie, l-a dobândit prin cumpărare la data de 6 septembrie 1948 şi l-a folosit până la data de 20 septembrie 1979 când a fost deposedată de stat în mod abuziv fiind despăgubită doar pentru construcţia preluată şi care, ulterior, a fost demolată, nu şi pentru teren.
Prin sentinţa civilă nr. 68 din 18 februarie 2005 Tribunalul Dolj, secţia civilă a admis în parte contestaţia, a anulat dispoziţia nr. 7973 din 7 octombrie 2003 emisă de primarul municipiului Craiova şi a dispus obligarea pârâtei Parohia Romano Catolică să acorde moştenitoarei reclamantei, C.D.P., măsuri reparatorii prin echivalent pentru suprafaţa de 12,75 mp teren la valoarea expertizată de 25.85.432 lei şi respectiv obligarea pârâtei Primăria municipiului Craiova să acorde aceleiaşi moştenitoare măsuri reparatorii prin echivalent pentru suprafaţa de 66,30 mp la valoarea expertizată de 134.604.249 lei. Prin aceiaşi sentinţă a fost respinsă contestaţia formulată în contradictoriu cu SC I.K. SA Craiova.
În motivarea sentinţei instanţa a reţinut că imobilul situat în strada U. nr. 8, fost proprietatea reclamantei C.E., a fost preluat în mod abuziv de stat prin expropriere, în baza Decretului nr. 198/1978, construcţia edificată pe terenul în suprafaţă de 79,98 mp fiind demolată.
Referitor la suprafaţa de teren menţionată, instanţa a stabilit că parte din aceasta, anume 12,75 mp este deţinută de Parohia Romano Catolică, iar parte, anume 66,3 mp, este deţinută de SC I.K. SA, societate care a dobândit terenul prin cumpărare de la numitul V.A.T. în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 983 din 19 mai 2000.
Apreciind că numai Parohia Romano Catolică are calitatea de entitate deţinătoare în sensul Legii nr. 10/2001, prima instanţă a dispus obligarea acesteia să acorde măsuri reparatorii reclamantei, iar pentru restul terenului, ocupat de societatea comercială mai sus arătată, a apreciat că se impune obligarea pârâtei Primăria municipiului Craiova la acordarea unor astfel de măsuri.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanta care a susţinut că terenul îi poate fi retrocedat în natură precum şi pârâta Parohia Romano Catolică Craiova care susţine că deţine terenul în litigiu în calitate de proprietar şi mod greşit a fost obligată la acordarea de măsuri reparatorii.
Prin Decizia civilă nr. 2935 din 17 noiembrie 2005 Curtea de Apel Craiova, secţia civilă, a respins apelurile ca nefondate precum şi cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimata SC I.K. SA Craiova.
În motivarea deciziei instanţa a reţinut că atâta timp cât actele e proprietate în baza cărora pârâtele Parohia Romano Catolică şi SC I.K. SA deţin terenul expropriat de stat în litigiu nu au fost anulate, reclamanta nu poate beneficia de restituirea în natură ci doar de măsuri reparatori, măsuri pe care le datorează şi pârâta Parohia Romano Catolică care deţine parte din acest teren.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta C.D.P. şi Parohia Romano Catolică Craiova.
În motivarea recursului reclamanta C.D.P. susţine că atâta timp cât pârâţii nu se prevalează de titluri de proprietate care să provină de la autorii săi acestea nu îi pot fi opuse şi, ca atare, este îndreptăţită la restituirea în natură a terenului expropriat de stat.
Totodată, reclamanta afirmă că despăgubirile acordate pentru teren sunt modice şi nu s-au stabilit la valoarea de circulaţie a acestuia (250 euro/mp) precum şi faptul că, deşi nu a contestat măsura prevăzută la art. 2 din dispoziţia contestată referitor la acordarea de despăgubiri pentru construcţia demolată, instanţa a anulat-o în mod nejustificat.
În motivarea recursului pârâta Parohia Romano Catolică Craiova susţine că nu are calitatea de entitate deţinătoare în sensul Legii nr. 10/2001 şi, ca atare, că în mod greşit a fost obligată la acordarea unor măsuri reparatorii pentru o suprafaţă de teren care este proprietatea sa.
Analizând recursurile Înalta Curte constată că sunt fondate pentru următoarele considerente:
În drept, potrivit art. 129 alin. (6) C. proc. civ., în toate cazurile judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului procesului.
Or, în speţă, prin contestaţia dedusă judecăţii, C.E. a solicitat a-i fi retrocedată în natură o suprafaţă de 79,98 mp teren pe care într-adevăr fusese edificată o construcţie care, urmare a exproprierii de către stat a imobilului, a fost demolată.
Referitor la pretenţiile formulate de reclamantă cu privire la acordarea unei despăgubiri pentru diferenţa de valoare avută în vedere la momentul exproprierii şi cea reală, prin art. 2 al dispoziţiei nr. 7973 din 7 octombrie 2003, primarul municipiului Craiova a dispus înaintarea cererii, cu propunerea de acordare a unor astfel de despăgubiri Prefecturii judeţului Dolj, date fiind competenţele recunoscute prin lege celor două instituţii.
Or, această măsură nu a fost contestată de reclamantă, caz în care, soluţia de anulare în totalitate a dispoziţiei mai sus arătate este dată cu încălcarea principiului disponibilităţii şi, pe cale de consecinţă, urmează a fi înlăturată, sens în care, sub acest aspect recursul dedus judecăţii de reclamantă sete fondat.
Critica formulată de reclamantă referitoare la respingerea cererii de restituire în natură a terenului este însă nefondată.
Astfel, aşa cum rezultă din lucrările dosarului, terenul în litigiu la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 era deţinut în baza unor titluri de către Parohia Romano Catolică Craiova (12,75) şi, respectiv, de către SC I.K. SA Craiova, prima pârâtă în baza sentinţei civile nr. 8476 din 3 iulie 1992 a Judecătoriei Craiova, iar cea de-a doua în baza contactului de vânzare-cumpărare nr. 983 din 19 mai 2000 încheiat cu vânzătorul V.A.T., persoană căreia i-a fost recunoscut dreptul de proprietate pentru acest teren în procedura instituită printr-o altă lege reparatorie, anume în procedura Legii nr. 112/1995, anume prin hotărârea nr. 859 din 26 iunie 1997 a Comisiei judeţene Dolj de aplicare a Legii nr. 112/1997 şi sentinţa civilă nr. 18990 din 5 decembrie 1997 a Judecătoriei Craiova.
Aşa fiind, cum terenul era deţinut, la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 de două persoane juridice care însă nu au calitatea de entităţi deţinătoare în sensul acestuia act normativ şi, cum, reclamanta nu a contestat valabilitatea titlurilor în baza cărora acestea îl deţin iar aceste titluri nu au fost anulate, posibilitatea ce îi era conferită prin dispoziţiile art. 46 din lege, terenul nu îi poate fi retrocedat în natură.
Ca atare, având în vedere dispoziţiile art. 33 din Legea nr. 10/2001 (în redactarea iniţială) şi constatând că terenul expropriat nu mai poate fi restituit în natură persoanei îndreptăţite, Înalta Curte urmează a constata că pentru acesta datorează reclamantei măsuri reparatorii prin echivalent primăria în a cărei rază teritorială este situat.
Referitor la critica privind cuantumul sumei de bani până la concurenţa căreia reclamanta urmează să primească măsuri reparatorii, Înalta Curte urmează a constata că nu se justifică a fi primită, cu consecinţa casării hotărârii recurate şi reluării judecăţii, întrucât o asemenea reevaluare poate fi obţinută de reclamantă în procedura prevăzută de art. 16 din Titlu VII al Legii nr. 247/2005.
Cu alte cuvinte, recurenta reclamantă nu justifică un interes pentru refacerea judecăţii sub acest aspect şi în această procedură întrucât o asemenea cerere nu ar face altceva decât să conducă la tergiversarea soluţionării cauzei, pentru un aspect care poate fi verificat şi reanalizat în procedura efectivă de acordarea a titlului de despăgubire instituită de legiuitor prin Legea nr. 247/2005.
Recursul declarat de pârâta Parohia Romano Catolică se justifică a fi admis dat fiind că, aşa cum s-a arătat, aceasta nu are calitatea de entitate deţinătoare în sensul art. 21 din Legea nr. 10/2001 care să poate fi obligată să acorde persoanelor îndreptăţite, în procedura legală prevăzută de acest act normativ, măsuri reparatorii.
Astfel, potrivit dispoziţiei legale menţionate cad în sfera de aplicare a acestui act normativ, printre altele, imobilele, terenuri şi construcţii, preluate în mod abuziv, indiferent de destinaţie, care sunt deţinute la data intrării în vigoare a legii, de o regie autonomă, o societate sau companie naţională, o societate comercială la care statul sau o autoritate a administraţie publice centrale sau locale este acţionar ori asociat majoritar sau, după caz, minoritar, de o organizaţie cooperatistă sau orice altă persoană juridică de drept public, categorii în care nu se încadrează pârâta Parohia Romano Catolică Craiova.
Aşa fiind, pentru considerentele de fapt şi de drept arătate, Înalta Curte în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ. urmează a admite recursurile şi în limitele mai sus arătate, a modifica Decizia recurată şi, admiţând apelurile, va schimba în tot sentinţa, în sensul că, admiţând contestaţia va modifica art. 1 din dispoziţia nr. din 7 octombrie 2003 emisă de primarul municipiului Craiova şi va constata, în contradictoriu cu acesta, că reclamanta este îndreptăţită să primească măsuri reparatorii prin echivalent şi pentru suprafaţa de 78,98 mp teren şi va respinge contestaţia formulată împotriva celorlalţi pârâţi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de reclamanta C.D.P. şi de pârâta Parohia Romano Catolică din Craiova împotriva deciziei nr. 2935 din 17 noiembrie 2005 a Curţii de Apel Craiova, secţia civilă.
Modifică în parte Decizia recurată în sensul că admite apelurile declarate de reclamantă şi de pârâta Parohia Romano Catolică împotriva sentinţei civila nr. 68 din 18 februarie 2005 a Tribunalului Dolj.
Schimbă în tot sentinţa în sensul că admite contestaţia formulată de reclamanta C.D.P. în contradictoriu cu pârâtul primarul municipiului Craiova.
Modifică art. 1 al Dispoziţiei nr. 7973 din 7 octombrie 2003 emisă de primarul municipiului Craiova după cum urmează:
Constată că reclamanta este îndreptăţită să primească măsuri reparatorii prin echivalent pentru suprafaţa de 78,98 mp teren situat în municipiul Craiova, expropriat prin Decretul nr. 198/1978.
Respinge contestaţia formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâţii Parohia Romano Catolică Craiova, SC I.K. SA şi Prefectura judeţului Dolj.
Menţine dispoziţia din Decizia recurată privind respingerea cererii de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de SC I.K. SA.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 12 aprilie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3135/2006. Civil. Conflict de competenţă.... | ICCJ. Decizia nr. 2927/2006. Civil → |
|---|
