ICCJ. Decizia nr. 3073/2006. Civil
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3073
Dosar nr. 26742/1/200.
(nr. vechi 10280/2005)
Şedinţa publică din 23 martie 2006
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 235 din 9 septembrie 2004, Tribunalul Gorj a admis acţiunea formulată de reclamanţii G.V.M. şi G.V., în contradictoriu cu pârâţii Primăria comunei Mătăsari, Prefectura judeţului Gorj, E.M.C. Jilţ şi C.N.L. Oltenia, în prezent S.N.L. Oltenia SA şi a constatat că reclamanţii au dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent, corespunzătoare valorii de 436.326.280 lei, pentru imobilul situat în comuna Mătăsari, judeţul Gorj.
Pârâţii au fost obligaţi să plătească reclamanţilor suma de 6.000.000 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că reclamantul G.V. a deţinut în proprietate o casă de locuit cu anexe gospodăreşti şi suprafaţa de 2,38 ha teren. Prin Decretul nr. 257/1977 a fost expropriat de la G.V. terenul în suprafaţă de 250 mp, situat în comuna Mătăsari, judeţul Gorj, împreună cu casa de locuit, iar prin notificarea adresată de reclamanţi C.N.L. Oltenia Târgu Jiu s-au cerut despăgubiri pentru acest imobil.
Unitatea notificată nu a emis decizie sau dispoziţie, iar în cauză sunt incidente prevederile art. 11 pct. 3 şi 4 din Legea nr. 10/2001, deoarece lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă funcţional întregul teren, iar construcţiile au fost integral demolate.
Pârâta S.N.L. Oltenia a cerut să fie introdusă în cauză SC C.E. Turceni, pentru că terenul expropriat se află în patrimoniul acestei unităţi, desprinsă din S.N.L. Oltenia ca urmare a reorganizării prin HG nr. 103/2004, însă nu s-a făcut dovada transmiterii patrimoniului către noua unitate.
Pentru stabilirea valorii imobilului s-a încuviinţat efectuarea unei expertize, iar expertul a stabilit valoarea la suma de 436.326.280 lei.
Prin Decizia civilă nr. 1448 din 24 mai 2005, Curtea de Apel Craiova a admis apelul declarat de Primăria comunei Mătăsari, a schimbat în parte sentinţa apelată şi s-a înlăturat obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată.
Restul dispoziţiilor sentinţei au fost menţinute, s-a respins apelul formulat de SC C.E. Turceni, E.M. Jilţ împotriva aceleiaşi sentinţe şi a fost obligată pârâta apelantă să plătească intimaţilor G.V.M. şi G.V. suma de 2.500.000 lei cheltuieli de judecată.
Instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că SC C.E. Turceni, în calitatea sa de unitate deţinătoare a imobilului care face obiectul notificării, avea obligaţia să emită dispoziţie motivată pentru restituirea în natură sau prin echivalent a imobilului şi pentru că instanţa de fond doar a constatat dreptul reclamantului la măsuri reparatorii, greşit Primăria comunei Mătăsari a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată.
Reţine instanţa de apel, că reclamanţii sunt îndreptăţiţi la măsuri reparatorii, deoarece au făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului preluat de stat şi restituirea în natură nu mai este posibilă, pentru că scopul exproprierii a fost integral realizat.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta SC C.E. Turceni SA, E.M. Jilţ care, fără să invoce vreun motiv de recurs, arată că Decizia atacată este netemeinică şi nelegală, pentru că, potrivit HG nr. 103/2004 denumirea C.N.L. Oltenia SA Târgu Jiu s-a modificat în SC Î.C.M. SA Târgu Jiu care are ca principal obiect de activitate obligaţia încasării şi plata datoriilor preluate de la exploatările miniere, deci şi datoriile E.M. Jilţ.
S.N.L. Oltenia nu avea calitatea să susţină că recurenta este unitatea obligată să acorde măsuri reparatorii.
Susţine recurenta, că nu are calitate procesuală în cauză şi că, potrivit art. 7 din HG nr. 103/2004, SC Î.C.M. SA Târgu Jiu (fosta C.N.L.O.) are calitate procesuală.
Analizând recursul, în limita motivului de nelegalitate invocat care face posibilă încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se constată că nu este întemeiat.
Recurenta susţine că nu are calitate procesuală pasivă, deoarece plata datoriilor Exploatării Miniere Jilţ a fost preluată de SC Î.C.M. SA Târgu Jiu, însă în prezenta cauză, prin sentinţa pronunţată de tribunal, păstrată prin hotărârea atacată, aceasta nu a fost obligată la plata de despăgubiri către reclamanţi.
Instanţa de fond doar a constatat dreptul reclamanţilor la măsuri reparatorii prin echivalent, corespunzătoare valorii de 436.328.280 lei, iar din actele depuse la dosar rezultă că terenul care face obiectul notificării adresată C.N.L. Oltenia Târgu Jiu este exploatat de E.M.C. Jilţ care face parte din SC C.E. Turceni şi că SC C.E. Turceni este una din cele cinci societăţi comerciale înfiinţate prin divizarea C.N.L. Oltenia SA Târgu Jiu.
Prin urmare, soluţia constatării existenţei dreptului reclamanţilor la măsuri reparatorii prin echivalent, pronunţată şi în contradictoriu cu unitatea care deţine şi exploatează terenul preluat de la intimaţii reclamanţi, este legală.
Pentru considerentele expuse, recursul declarat de pârâta SC C.E. Turceni SA, E.M. Jilţ va fi respins, iar, conform art. 274 C. proc. civ., recurenta va fi obligată să plătească intimaţilor G.V.M. şi G.V., cheltuielile de judecată efectuate în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIV.
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta SC C.E. Turceni SA, E.M. Jilt, Mătăsari, Gorj împotriva deciziei nr. 1448 din 24 mai 2005 a Curţii de Apel Craiova, secţia civilă.
Obligă recurenta să plătească intimaţilor G.V.M. şi G.V., suma de 300 RON, cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 martie 2006.
← ICCJ. Decizia nr. 3154/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3084/2006. Civil → |
---|