ICCJ. Decizia nr. 3154/2006. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3154
Dosar nr. 28606/1/200.
Nr. vechi 12144/2005
Şedinţa publică din 24 martie 2006
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 11 septembrie 2003 pe rolul Tribunalului Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ, reclamanta SC P.G. SA Craiova a chemat în judecată pârâta SC M. SRL Comăneşti solicitând pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună: încetarea fabricării de către pârâtă a produselor realizate sub marca S. având desenul şi modelul industrial protejat la OSIM de către reclamantă; confiscarea şi distrugerea produselor fabricate de pârâtă sub această marcă; obligarea pârâtei la repararea prejudiciului cauzat reclamantei, evaluat provizoriu la suma de 1 miliard lei; obligare.
pârâtei la prezentarea de informaţii privind circuitele de distribuire a mărfurilor ilegal marcate, cantitatea de marfă fabricată.
Prin sentinţa nr. 1492 din 29 septembrie 2004 s-a respins excepţia prematurităţii şi s-a admis, în parte, acţiunea. S-a dispus încetareafabricării de către pârâtă a propriilor produse realizate sub marca S. având desenul şi modelul industrial protejate la O.S.I.M. de SC P.G. SA şi confiscarea, precum şi distrugerea produselor fabricate de pârâtă sub marca S. şi celor având desenul şi modelul industrial protejate la O.S.I.M. A fost obligată pârâta să achite reclamantei suma de 661.470.000 lei cu titlu de pretenţii şi suma de 31.101.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
La soluţionarea cauzei instanţa a avut în vedere actele dosarului, în raport cu care a reţinut următoarele:
Potrivit certificatului de înregistrare nr. 38878 pentru marca S. cu element figurativ al cărei titular este P.G. SA, această societate are protecţia şi un drept exclusiv de utilizare a mărcii începând cu 10 februarie 1999.
Reclamanta mai deţine totodată şi un drept exclusiv asupra modelului, conform certificatului de înregistrare nr. 009475 a modelului industrial-biscuit.
Pârâta a fabricat produsul de patiserie, biscuiţi săraţi, cu forma structurată pe modelul şi desenul conceput de reclamantă şi înregistrat la O.S.I.M. iar aceste produse au fost comercializate cu ambalaje având înscris modelul şi desenul, inclusiv marca S.,– marcă înregistrată la O.S.I.M. de reclamantă. Pentru a concluziona în acest sens instanţa a avut în vedere şi concluziile expertului tehnic de specialitate.
Cu referire la prevederile art. 35 din Legea nr. 84/1998, care conferă un drept exclusiv asupra mărcii titularului, s-a reţinut că este întemeiată cererea reclamantei de încetare a fabricării de către pârâtă a propriilor produse realizate sub marca S., având desenul şi modelul industrial protejate la O.S.I.M. de SC P.G. SA.
S-a apreciat totodată că este fondat şi capătul de cerere având ca obiect confiscarea şi distrugerea produselor, în conformitate cu art. 84 din Legea nr. 84/1998.
Instanţa a reţinut şi că prejudiciul suferit de reclamantă este cert şi a fost cuantificat în speţă prin raportul de expertiză tehnică de specialitate.
Excepţia de prematuritate a fost respinsă cu motivarea că nu se aplică art. 720 C. proc. civ. întrucât nu este litigiu având ca obiect o cerere în materie comercială evaluabilă în bani.
Apelul formulat de către pârâtă împotriva sentinţei a fost respins ca nefondat prin Decizia civilă nr. 18 din 28 februarie 200.
pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ, pentru următoarele motive.
Dispoziţiile art. 7201 C. proc. civ. vizează procesele şi cererile în materie comercială evaluabile în bani iar acţiunea reclamantei are capătul principal de cerere încetarea fabricării de către pârâtă a produselor realizate sub marca S., capăt de cerere neevaluabil în bani.
Deşi apelanta-pârâtă a susţinut constant că a încetat fabricarea produselor şi nu a mai folosit marca S., nu a dovedit susţinerile sale; procesele verbale depuse în instanţă neputând constitui o astfel de dovadă câtă vreme emană chiar de la societatea pârâtă.
În ceea ce priveşte cuantificarea prejudiciului s-a reţinut că pârâta invocă în apărarea sa propriile nereguli din evidenţa contabilă care nu au permis expertului de specialitate determinarea exactă a acestuia, acesta fiind nevoit să apeleze la deducţii logice plecând de la cantitatea de ambalaj cu care pârâta s-a aprovizionat.
Împotriva deciziei de apel a formulat recurs apelanta-pârâtă, invocând următoarele motive în susţinere:
Instanţa de judecată nu a fost legal constituită, în condiţiile în care trebuia să califice calea de atac ca fiind recurs şi să judece cauza în complet format din trei judecători.
Acţiunea este prematur introdusă în condiţiile în care nu s-a realizat procedura concilierii directe în conformitate cu art. 720 C. proc. civ. Potrivit art. 36 din Legea nr. 84/1998 şi art. 51 din Legea nr. 129/1992, pentru prejudicii şi despăgubiri partea interesată se poate adresa instanţei potrivit dreptului comun, iar dreptul comun în materie îl reprezintă capitolul din codul de procedură civilă din care face parte şi art. 7201.
Primele două capete de cerere din acţiunea reclamantei au rămas fără obiect, deoarece din momentul primirii somaţiei nr. 975 din 19 decembrie 2002 a luat măsurile necesare pentru stoparea producerii biscuiţilor săraţi cu forma revendicată de reclamantă iar de pe ambalajele produselor fabricate a eliminat menţiunea „tip S.".
Se critică modul de cuantificare a prejudiciului suferit de către reclamantă, concluzionându-se în sensul că reclamanta nu a făcut dovada unui prejudiciu ca element al răspunderii civile delictuale.
În ceea ce priveşte cuantificarea prejudiciului, din declaraţia numitei T.D. rezultă că folosirea cuvântului tip S. nu a cauzat o diminuare a consecinţelor mărcii S.; se solicită a se avea în vedere varianta 1 a raportului de expertiză şi nu suplimentul, cu privire la care, după ce se contestă concluziile expertului, se arată că oricum trebuie refăcut în punctul referitor la cantitatea de ambalaj.
La termenul de judecată recurenta-pârâtă a mai invocat şi alte critici, cu sublinierea că sunt excepţii de ordine publică, cu sublinierea că sunt susţinute şi prin concluziile scrise.
Prin încheierea pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, în şedinţa de la 9 iunie 2005, în dosarul nr. 1128/2005, s-a admis cererea formulată de către recurentă şi s-a suspendat executarea silită a sentinţei nr. 1492 din 29 septembrie 2004 a Tribunalului Bacău, definitivă prin Decizia nr. 18 din 28 februarie 2005 a Curţii de Apel Bacău, până la soluţionarea recursului declarat împotriva deciziei nr. 18 din 28 februarie 2005 a Curţii de Apel Bacău.
Asupra criticilor invocate de către recurenta-pârâtă, care datorită caracterului şi efectelor se impune a fi analizate înaintea celor formulate pe fondul cauzei, Înalta Curte constată:
În recurs s-a invocat faptul că nu a fost legal constituit completul de judecată şi că trebuia calificată drept recurs calea de atac de către curtea de apel, detaliindu-se această critică la cuvântul pe fond în recurs în sensul că valoarea obiectului litigiului solicitată de către reclamanta-intimată este sub 1 miliard lei, critică ce se încadrează în art. 304 pct. 1 şi 5 C. proc. civ.
Potrivit art. 2821 C. proc. civ. nu sunt supuse apelului hotărârile judecătoreşti date în primă instanţă în cererile introduse pe cale principală al căror obiect are o valoare de până la 1 miliard lei atât în materie civilă cât şi în materie comercială.
Litigiul de faţă nu se circumscrie dispoziţiilor art. 2821 C. proc. civ. în condiţiile în care acţiunea formulată de către reclamantă a fost fundamentată pe dispoziţiile speciale ale Legii nr. 84/1998 şi Legea nr. 129/1992 privind mărcile şi indicaţiile geografice şi au drept cerere principală o acţiune în contrafacere prin care se solicită dispunerea încetării fabricării de către pârâtă a produselor cu marcă, desen şi model industrial protejate la O.S.I.M. pe numele reclamantei, precum şi confiscarea şi distrugerea unor asemenea produse fabricate de pârâtă.
Într-adevăr, cel de-al treilea capăt de cerere vizează pretenţiile reclamantei evaluate la 1 miliard lei, dar acesta este un capăt de cerere accesoriu, care depinde de modul de soluţionare al celorlalte capete de cerere şi astfel competenţa de soluţionare aparţine instanţei competente pe cererea principală conform art. 17 C. proc. civ.; oricum hotărârea este supusă aceleiaşi căi de atac dat fiind principiul unicităţii căii de atac.
Excepţia de prematuritate a fost în mod corect soluţionată de instanţe prin aprecierea neincidenţei în cauză a dispoziţiilor art. 7201 C. proc. civ., din perspectiva art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
Într-adevăr, art. 7201 C. proc. civ. prevede obligativitatea încercării de soluţionare a litigiilor prin conciliere directă înainte de introducerea cererii de chemare în judecată în procesele şi cererile în materie comercială evaluabile în bani.
După cum rezultă din textul procedural, sunt avute în vedere procesele şi cererile în materie comercială evaluabile în bani ori, după cum rezultă din cererea de chemare în judecată, ale cărei capete de cerere au fost redate mai sus, aceasta nu are natură comercială şi mai mult, nu toate capetele de cerere, cele principale, sunt evaluabile în bani.
Art. 36 alin. (2) din Legea nr. 84/1998 prevede că pentru actele posterioare publicării mărcii se pot solicita despăgubiri potrivit dreptului comun iar art. 51 alin. (3) din Legea nr. 129/1992 prevede că pentru prejudiciile cauzate părţii prin reproducerea fără drept a desenului sau modelului industrial, titularul are dreptul la despăgubiri potrivit dreptului comun.
Trimiterea la dreptul comun are în vedere normele şi elementele care conturează răspunderea civilă în dreptul comun.
Pe de altă parte, după cum s-a arătat mai sus, pentru a fi atrasă incidenţa dispoziţiilor art. 7201 C. proc. civ., drept comun în domeniul proceselor şi cererilor în materie comercială evaluabile în bani, este necesar să fie întrunite cerinţele textului legal, condiţii care nu pot fi reţinute pe argumentele arătate.
Critica vizând necompetenţa materială a instanţelor anterioare, care se circumscrie dispoziţiilor art. 304 pct. 3 C. proc. civ., nu este fondată.
Pe lângă faptul că în cazul competenţei materiale intervine competenţa funcţională, care se stabileşte după felul atribuţiilor jurisdicţionale ce revin fiecărei instanţe şi nu secţii sau complet de judecată, potrivit art. 33 alin. (3) şi art. 34 alin. (4) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, în cadrul curţilor de apel şi tribunalelor funcţionează secţii sau, după caz, complete specializate.
Prin urmare, nu are relevanţă faptul că nu a fost soluţionată cauza de o secţie de proprietate intelectuală atât timp cât există posibilitatea legală a înfiinţării de complete specializate.
În ceea ce priveşte critica invocată la termenul de judecată referitoare la necitarea în cauză a O.S.I.M., cu trimitere la Regula nr. 44 alin. (2) din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 84/1998, se constată că potrivit art. 306 alin. (2) C. proc. civ., peste termenul legal de motivare a recursului pot fi invocate numai motive de ordine publică, caz în care nu se încadrează motivul invocat de către recurentă vizând necitarea unei alte părţi, interesul în invocarea acesteia aparţinând părţii lezate.
Pe fondul cauzei:
Se invocă în cadrul recursului faptul că primele două capete de cerere au rămas fără obiect în condiţiile în care, după primirea somaţiei, s-au luat măsurile necesare pentru stoparea producerii biscuiţilor săraţi cu forma revendicată de reclamantă şi eliminarea de pe ambalajele produselor fabricate a menţiunii „tip S. ".
Din această poziţie procesuală a recurentei-pârâte rezultă cu certitudine faptul că a recunoscut cererea reclamantei-intimate prin care se invocă fabricarea de produse sub marca S. , având desenul şi modelul industrial protejate la O.S.I.M. de către reclamantă.
Actele şi probele invocate însă de către recurentă în susţinerea acestei critici nu sunt concludente din perspectiva art. 304 pct. 10 C. proc. civ., neputând dovedi cu certitudine că s-a încetat producţia unor asemenea produse şi nu s-a mai folosit ambalajul cu menţiunea respectivă şi că, mai mult, chiar dacă s-a încetat producţia, nu sunt comercializate asemenea produse.
Pe de altă parte, hotărârea judecătorească obţinută de către reclamanta-intimată în temeiul dispoziţiilor Legilor nr. 129/1992 şi nr. 84/1998 reprezintă garanţia sancţionării oricărei activităţi a recurentei-pârâte care s-ar circumscrie faptelor penalizate în cadrul litigiului de faţă.
Celelalte critici formulate în cauză vizează reaprecierea probelor, aspecte ce nu mai pot fi verificate de către instanţa de recurs în urma abrogării alin. (11) al art. 304 C. proc. civ. prin OUG nr. 138/2000.
În considerarea celor reţinute mai sus, care susţin caracterul nefondat al criticilor formulate şi analizate în limitele arătate, Curtea urmează să facă aplicarea şi a art. 312 alin. (1) C. proc. civ., dispunând în consecinţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta S.C. M. SRL Comăneşti împotriva deciziei nr. 18 A din 28 februarie 2005 a Curţii de Apel Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 martie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 32/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3073/2006. Civil → |
|---|
