ICCJ. Decizia nr. 313/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 313.
Dosar nr. 3874/44/2006
Şedinţa publică din 18 aprilie 2007
Constată că prin cererea înregistrată sub nr. 1149/2005 pe rolul Tribunalului Galaţi, reclamantul G.G. a chemat în judecată Primăria municipiului Galaţi, solicitând anularea dispoziţiei nr. 1240 din 28 ianuarie 2005 emisă de primar şi restituirea în natură sau prin echivalent a imobilului (teren) din str. T. nr.54.
În motivarea în fapt a cererii s-a arătat că imobilul (teren în suprafaţă de 478 mp şi casa situată pe acesta) a fost cumpărat de către reclamant în anul 1978; că, terenul a trecut în proprietatea statului în temeiul Legii nr. 58/1974, iar casa a fost preluată de stat, fără temei legal, în anul 1987 şi ulterior demolată.
Prin sentinţa civilă nr. 1018 din 17 iunie 2005 Tribunalul Galaţi a respins cererea ca neîntemeiată, reţinându-se în considerente că reclamantul nu a făcut dovada calităţii de persoană îndreptăţită în sensul art. 3 din Legea nr. 10/2001, întrucât nu a deţinut niciodată proprietatea terenului a cărui restituire a cerut-o (potrivit notificării expediate), acesta trecând în proprietatea statului în temeiul Legii nr. 58/1974 (astfel încât reclamantul a dobândit doar un drept de folosinţă asupra terenului).
Sentinţa a fost desfiinţată, cu trimitere spre rejudecare, conform deciziei nr. 893/A din 20 decembrie 2005 a Curţii de Apel Galaţi, apreciindu-se că în cauză nu a avut loc o cercetare a fondului cauzei şi nu s-a lămurit dacă reclamantul a solicitat prin notificare şi despăgubiri pentru casa de locuit.
În rejudecare, Tribunalul Galaţi, secţia civilă, a pronunţat sentinţa nr. 773 din 12 iunie 2006, prin care a admis acţiunea, a dispus anularea dispoziţiei atacate şi restituirea în natură a imobilului situat în Galaţi, conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 9712 din 21 iunie 1978.
Pentru pronunţarea acestei soluţii, tribunalul a reţinut că reclamantul şi soţia acestuia au dobândit proprietatea casei situată în str. T. nr. 54, conform contractului de vânzare-cumpărare încheiat în formă autentică în anul 1978; prin acelaşi contract, terenul aferent construcţiei a trecut în proprietatea statului, în temeiul Legii nr. 58/1974.
S-a reţinut că prin cererea ce a învestit instanţa, reclamantul a solicitat atât despăgubiri pentru casa de locuit, cât şi restituirea în natură a terenului (sau despăgubiri pentru acesta) şi că în speţă sunt incidente dispoziţiile Legii nr. 10/2001, astfel cum a fost modificate prin Legea nr. 247/2005, ceea ce duce la consecinţa restituirii imobilului (teren şi casă) preluat în mod abuziv.
Sentinţa a rămas definitivă prin respingerea apelului declarat de Primăria municipiului Galaţi, potrivit deciziei nr. 354/A din 12 octombrie 2006 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă.
În considerentele deciziei s-a reţinut că prima instanţă a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor legale în materie, potrivit probelor administrate în cauză.
Astfel, prin hotărârea pronunţată, tribunalul nu a cenzurat un act normativ, ci a făcut aplicarea normelor din Legea nr. 10/2001, reţinând preluarea abuzivă a bunului [conform art. 2 lit. (i)], ca şi a dispoziţiilor art. 1 alin. (1), art. 7 şi art. 9 alin. (1) din acelaşi act normativ, care instituie principiul restituirii în natură a unor astfel de bunuri.
A fost înlăturată susţinerea apelantei referitoare la faptul că reclamantul nu ar fi fost niciodată proprietarul terenului, cu trimitere la adresa nr. 34461/1998, din care rezultă că reclamantul a figurat în evidenţele primăriei cu suprafaţa de 487 mp, pentru care a plătit şi impozit.
Împotriva deciziei a declarat recurs apelanta-pârâtă, care a susţinut caracterul nelegal al acesteia, sub următoarele aspecte:
- Potrivit notificării expediate în temeiul Legii nr. 10/2001, reclamantul a solicitat doar restituirea terenului, nu şi a construcţiei, cu privire la care a formulat pretenţii abia prin cererea de chemare în judecată.
Or, instanţa învestită cu soluţionarea contestaţiei, nu se putea pronunţa pe mai mult decât ceea ce făcuse obiectul notificării.
Acest aspect, deşi invocat prin motivele de apel, nu a primit niciun răspuns din partea instanţei, care a considerat în mod greşit ca fiind legală soluţia tribunalului.
- S-a reţinut în mod eronat faptul că terenul a fost proprietatea reclamantului, deşi din contractul de vânzare-cumpărare nr. 3712/1978 rezultă în mod expres că terenul de 478 mp nu a făcut obiectul înstrăinării, ci a trecut în proprietatea statului, ca efect al dispoziţiilor art. 30 din Legea nr. 58/1974.
Or, terenul trecut în proprietatea statului în această modalitate nu poate face obiect al restituirii către reclamant, o astfel de situaţie fiind în sfera de reglementare a Legii nr. 18/1991 şi de aceea, exclusă de la aplicabilitatea Legii nr. 10/2001.
În drept, au fost invocate ca motive de recurs cele prevăzute de art. 304 pct. 6, 9 şi 9 C. proc. civ.
Prin întâmpinarea formulată, intimatul-reclamant s-a opus admiterii recursului, susţinând caracterul legal al deciziei atacate.
Recursul este fondat, având în vedere următoarele considerente:
- Dispunând restituirea în natură către reclamant a terenului în suprafaţă de 478 mp, situat în Galaţi, instanţele au făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 3 din Legea nr. 10/2001, care obligă persoana ce se consideră îndreptăţită la măsuri reparatorii, să facă dovada dreptului de proprietate asupra imobilului preluat de către stat.
În speţă, reclamantul nu a produs astfel de dovezi, în condiţiile în care prin contractul de vânare-cumpărare autentificat sub nr. 21 iunie 1978, invocat de acesta ca titlu de proprietate, terenul a trecut în realitate în proprietatea statului, conform art. 30 din Legea nr. 58/1974.
Această transmisiune a proprietăţii la stat s-a făcut în mod direct de la vânzător, în patrimoniul cumpărătorului (reclamantul) rămânând doar un drept de folosinţă, pe durata existenţei construcţiei.
Ca atare, reclamantul nu a dobândit în niciun fel proprietatea asupra terenului, împrejurarea reţinută de instanţa de apel, în sensul că acesta a plătit impozit şi că a figurat în evidenţele fiscale ale primăriei, neputând echivala cu vreun mod de dobândire a proprietăţii (originar sau prin transmisiune).
Situaţia unor astfel de imobile, preluate de către stat în temeiul art. 30 din Legea nr. 58/1974, face obiect de reglementare pentru art. 36 alin. (3) din Legea nr. 18/1991 [iar în situaţia în care construcţia nu mai există, terenurile se cuvin proprietarului-vânzător de la care s-a făcut preluarea abuzivă, conform art. 7 alin. (3) din Legea nr. 10/2001].
În consecinţă, aprecierea că reclamantului trebuie să i se restituie în natură terenul s-a făcut de către instanţe cu ignorarea faptului că acesta nu a făcut dovada dreptului de proprietate anterior trecerii imobilului în patrimoniul statului şi ca atare, cu încălcarea dispoziţiilor art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001.
- De asemenea, soluţia cu privire la restituirea construcţiei (astfel cum „este ea menţionată în contractul de vânzare-cumpărare din 1978") ignoră pe de o parte, faptul invocat chiar de către reclamant, că această construcţie a fost demolată după anul 1987 şi pe de altă parte, împrejurarea că în privinţa acestui imobil nu a fost urmată procedura prealabilă instituită de Legea nr. 10/2001, pentru a putea face apoi, obiect al pretenţiilor în instanţă.
Astfel, potrivit notificării expediate înăuntrul termenului reglementat de art. 22 din Legea nr. 10/2001, reclamantul a solicitat „restituirea în natură sau prin echivalent a suprafeţei de 478 mp teren" (fila 25, fond).
Cu privire la construcţie, reclamantul a transmis o notificare, „în completarea dosarului", abia la 13 februarie 2003 (fila 20, fond), cu mult peste termenul legal (care se împlinise la 14 ianuarie 2002.
Or, potrivit art. 22 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 (republicată), nerespectarea termenului prevăzut pentru trimiterea notificării atrage pierderea dreptului de a solicita în justiţie măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent.
Rezultă că instanţele nu se puteau considera legal învestite să dispună asupra măsurilor reparatorii pentru imobilul-construcţie, câtă vreme în privinţa acestuia nu se urmase procedura specială prealabilă, iar sancţiunea constă, potrivit textului legal menţionat anterior, în pierderea dreptului de a solicita în justiţie asemenea măsuri.
În consecinţă, criticile de nelegalitate formulate de recurentă sunt întemeiate în condiţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., soluţiile pronunţate fiind date cu aplicarea greşită a legii.
Ca atare, potrivit considerentelor arătate şi reţinând incidenţa motivului de recurs menţionat anterior, calea de atac urmează să fie admisă, modificată Decizia şi rejudecând apelul, schimbată în tot sentinţa primei instanţe, în sensul respingerii contestaţiei ca neîntemeiate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta Primăria municipiului Galaţi împotriva deciziei nr. 354 A din 12 octombrie 2006 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă.
Modifică Decizia menţionată şi admiţând apelul declarat de pârâtă schimbă sentinţa nr. 773 din 12 iunie 2006 a Tribunalului Galaţi, secţia civilă, în sensul că respinge ca neîntemeiată contestaţia formulată împotriva dispoziţiei nr. 1240 din 28 ianuarie 2005 emisă de Primarul municipiului Galaţi.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 18 aprilie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3140/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3136/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
