ICCJ. Decizia nr. 3136/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3136
Dosar nr. 1285/1/2006
Şedinţa publică din 18 aprilie 2007
Constată că prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. 6328 din 13 mai 2003, reclamanţii M.A.M. şi D.I. au chemat în judecată Primăria comunei Cornu, SC E. SA, SC P.S. SRL, Primăria comunei Valea Doftanei, SC P. SA, SC S.G.I.E., SC T.V.I.E. SRL, solicitând anularea dispoziţiei nr. 97/2001 emisă de primărie şi restituirea în natură a bunurilor, conform notificărilor formulate în condiţiile Legii nr. 10/2001.
În motivele de fapt ale cererii, s-a arătat că, întemeindu-se pe dispoziţiile actului normativ menţionat şi invocând calitatea de persoane îndreptăţite, reclamanţii au solicitat, prin trei notificări expediate Primăriei Cornu, să li se restituie în natură conacul din comuna Măgurele, judeţul Prahova, precum şi acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru Fabrica de cherestea, Fabrica de var şi Fabrica de mozaic, situate în comuna Cornu, însă prin dispoziţia atacată, le-a fost respinsă notificarea, pe motiv că nu i-au putut fi identificate bunurile pe raza localităţii Cornu şi nu se află în administrarea altor unităţi de pe teritoriul acesteia.
Prin sentinţa civilă nr. 23 din 5 ianuarie 2005 Tribunalul Prahova a admis excepţia tardivităţii şi a respins contestaţia ca fiind tardiv formulată.
Pentru pronunţarea acestei soluţii, prima instanţă a reţinut că, potrivit art. 24 din Legea nr. 10/2001, persoana îndreptăţită poate ataca în justiţie Decizia emisă în baza Legii nr. 10/2001, în termen de 30 de zile de la comunicarea acesteia.
Cum în speţă, dispoziţia contestată a fost emisă la 12 decembrie 2001 şi comunicată mandatarei petenţilor la 14 decembrie 2001 (conform dovezii de la dosar, fila 230, fond), iar contestaţia a fost introdusă la 13 mai 2003, rezultă că a fost cu mult depăşit termenul de 30 zile reglementat de art. 24 din Legea nr. 10/2001.
Împotriva sentinţei au declarat apel reclamanţii, care au formulat critici sub aspectul necompetenţei intimatei Primăria Cornu în soluţionarea notificării şi al modalităţii de rezolvare a excepţiei de tardivitate.
Apelul a fost respins ca nefondat, conform deciziei nr. 1034 din 25 octombrie 2005 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă.
În considerentele deciziei s-a reţinut caracterul nefondat al criticii referitoare la necompetenţa în soluţionarea notificării, faţă de dispoziţiile Legii nr. 10/2001, care reglementează conţinutul procedurii prealabile (intimata soluţionând notificarea ce i-a fost adresată), ca şi de poziţia notificatorilor care nu au răspuns la adresele comunicate pentru identificarea imobilelor.
În ce priveşte excepţia de tardivitate, s-a constatat că ea a fost corect rezolvată, ţinând seama de data comunicării dispoziţiei (14 decembrie 2001) şi de cea a formulării contestaţiei la instanţă (13 mai 2003), cu mult peste termenul de 30 zile reglementat de art. 24 din Legea nr. 10/2001.
Împotriva deciziei au declarat recurs apelanţii-reclamanţi, ale căror critici de nelegalitate au privit următoarele aspecte:
Hotărârea este „anulabilă de drept" întrucât nu a avut în vedere faptul că dispoziţia atacată a fost emisă de Primăria Cornu care nu avea legitimare procesuală, nefiind îndreptăţită la soluţionarea notificării, întrucât nu era unitate deţinătoare.
Invocarea unei astfel de excepţii, de nulitate, nu este condiţionată de respectarea unui termen de prescripţie, iar instanţa trebuia oricum să verifice din oficiu acest aspect.
Referitor la termenul de formulare a contestaţiei, s-a arătat că el trebuie considerat ca respectat, întrucât reclamanţii au avut în vedere momentul în care au luat cunoştinţă de respingerea cererii de retrocedare.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Prin întâmpinările formulate, intimaţii-pârâţi s-au opus admiterii recursului, pretinzând caracterul legal al deciziei atacate.
Recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Susţinerea în legătură cu „anulabilitatea" hotărârii, pentru că instanţa nu s-ar fi preocupat de verificarea calităţii de unitate deţinătoare a intimatei Primăria comunei Cornu, nu poate fi primită.
Analizarea unui astfel de aspect, care constituie o chestiune de fond în dezlegarea pricinii, ar fi fost posibilă în măsura în care învestirea instanţei se realiza în condiţii procedurale.
Or, verificând legalitatea sesizării sale, prima instanţă a constatat în mod corect, soluţia fiind menţinută în apel, că formularea contestaţiei s-a realizat cu nerespectarea termenului de 30 de zile prevăzut în mod imperativ de dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 10/2001.
Aceasta, în condiţiile în care emiterea dispoziţiei primarului s-a făcut la 12 decembrie 2001 (fila 4, fond), comunicarea respectivei dispoziţii la 14 decembrie 2001 (filele 230 şi 240, fond), iar formularea şi înregistrarea cererii la instanţă s-au realizat la 13 mai 2003.
Afirmaţia recurenţilor în sensul că au formulat contestaţie în momentul în care au luat cunoştinţă de conţinutul dispoziţiei de respingere a retrocedării, ignoră dispoziţiile imperative ale Legii nr. 10/2001 [art. 24 alin. (7), actualmente art. 26 alin. (3)], care stabilesc drept dată de la care începe să curgă termenul de exercitare a căii de atac, cea a comunicării deciziei/dispoziţiei.
Fiind vorba de un termen legal imperativ, el nu poate fi nesocotit şi nu este la îndemâna părţii posibilitatea de a deplasa, prin introducerea unor criterii subiective (momentul la care a luat cunoştinţă de „respingerea cererii de retrocedare"), data de la care trebuia să-şi manifeste dreptul de exercitare a căii de atac.
Conform art. 103 alin. (1) C. proc. civ., neexercitarea oricărei căi de atac şi neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa ei.
În speţă, legea nu dispune altfel (în sensul înlăturării sancţiunii decăderii) şi nici partea nu dovedeşte existenţa unei împrejurări mai presus de voinţa ei, asimilabilă forţei majore (situaţie căreia nu-i poate fi identificată cea subiectivă invocată, a luării la cunoştinţă de conţinutul dispoziţiei la mai bine de 2 ani de la comunicarea acesteia).
În aceste condiţii, instanţele au procedat corect atunci când au stabilit tardivitatea sesizării pe calea contestaţiei împotriva dispoziţiei primarului şi au respins în consecinţă cererea.
Faţă de aspectul procedural ce s-a impus a fi analizat cu prioritate şi care a determinat limitele învestirii instanţei, nu mai puteau face obiect al dezbaterii alte împrejurări invocate de către reclamanţi şi care vizau fondul pretenţiei acestora.
De aceea, susţinerea reclamanţilor în sensul că invocarea unei excepţii de nulitate, determinate de lipsa de calitate a unităţii deţinătoare, nu este condiţionată de respectarea unui „termen de prescripţie", nu poate fi primită.
Pe de o parte, termenul de exercitare a căii de atac nu este unul de prescripţie extinctivă (aplicabil în cazul drepturilor materiale, subiective), ci unul de decădere.
Pe de altă parte, nerespectarea termenului menţionat lipseşte instanţa de legala învestire şi deci, de cadrul procesual în care să poată analiza fondul pretenţiei.
Potrivit considerentelor expuse, criticile formulate au fost găsite neîntemeiate, recursul urmând să fie respins în consecinţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanţii M.A.M. şi D.I. împotriva deciziei nr. 1034 din 25 octombrie 2005 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă.
Obligă pe recurenţi să plătească intimatei pârâte SC P. SA Câmpina suma de 1500 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 aprilie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 313/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3030/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
